Insemnari din subterana | ![]() |
Economie |
Scris de Florin Rusu |
Marţi, 30 August 2011 05:41 |
Aceste activităţi trebuie îndeplinite numai de instalatori autorizaţi, care achiziţionează piese de schimb de la anumite firme special licenţiate. Acestora trebuie să le achitaţi, pe lângă preţul becului sau robinetului de calitate superioară, şi costul manoperei, şi contribuţiile sociale aferente. Pentru evitarea accidentelor, dar şi descurajarea consumului de curent, instalaţia electrică este monopolul secţiei energetice a administraţiei blocului, iar din preţul consumului de electricitate, 80% intră ca accize şi alte taxe în fondul de rulment al acesteia. Intrarea în bloc cu produse alimentare care conţin E-uri este interzisă sau impozitată la un nivel la care preţul acestora face ca celelalte produse „naturale” să devină atractive. 40% din venitul dumneavoastră, a decis administraţia, trebuie să-l donaţi părinţilor sau, în cazul nefericit în care aceştia au decedat, părinţilor vecinilor. Alţi 16% din venit trebuie donat administraţiei pentru a dota scara blocului cu balustrade din platină şi scări de marmură. 24% din sumele pe care le achitaţi diferiţilor instalatori sau firmelor autorizate care v-au vândut televizorul, calculatorul, mobila de stejar masiv iau acelaşi drum ca taxa penalizatoare a consumului. Pentru a se asigura că reglementările sale sunt respectate, administraţia vă obligă să permiteţi inspectarea apartamentelor ziua, între anumite ore, de către oamenii săi care reprezintă 10% din locatarii blocului (plătiţi, evident). Deşi nu puneţi la îndoială bunele intenţii ale conducerii blocului, după ce faceţi calculele necesare, observaţi că veniturile care vă mai rămân nu vă permit să duceţi nivelul de trai solicitat. Decideţi să renunţaţi la anumite „luxuri”: consideraţi televizorul un moft inutil, mâncaţi o singură masă pe zi, consumaţi mai puţin curent, preferaţi să nu mai înlocuiţi becurile arse şi robinetele stricate. În disperare de cauză, solicitaţi administraţiei să mai reducă din cerinţe. Reprezentanţii acesteia vă arată blocul vecin, mult mai arătos, care impune condiţii similare. Păi locatarii acestuia au venituri de 10 ori mai mari decât ale mele şi ale vecinilor mei, îi răspundeţi dumneavoastră. Nu mă interesează, în 20 de luni trebuie să ajungem şi noi la nivelul lor de dezvoltare, vine prompt replica. Drept urmare, la fel ca alţi vecini, decideţi să vă luaţi soarta în propriile mâini pentru a putea supravieţui: declaraţi venituri mai mici, achiziţionaţi de la un bloc mai permisiv un televizor cu diagonală de 54 de cm, vă puneţi parchet simplu, vă schimbaţi singur becurile şi robinetele, apelaţi la persoane neautorizate care să vă repare instalaţia electrică. Observând că veniturile sale scad, administraţia modifică reglementările, inspectorii săi putând intra în apartamente la orice oră din zi şi din noapte, pentru a identifica bunurile de calitate inferioară introduse fraudulos în bloc. În plus, agenţii săi vor putea sparge pereţii apartamentului pentru a căuta diferenţele de venituri nedeclarate. Drept urmare, decideţi să vă mutaţi banii şi o parte din bunuri la prieteni care locuiesc în alte blocuri mai puţin pretenţioase. O singură satisfacţie aveţi: administraţia blocului vecin, dat drept model, a ajuns în faliment, în pofida veniturilor de 10 ori mai mari ale locatarilor. Aşa arată România, o ţară plină de taxe şi de reglementări care mai de care mai agresive (importate in mare parte de la blocul vecin - UE), locuită de o populaţie cu venituri reduse care, vrea, nu vrea, este obligată fie să apeleze la serviciile economiei subterane, fie chiar să activeze pe această piaţă pentru a putea supravieţui.
Text aparut intr-un articol mai amplu publicat in mai 2010 in Saptamana Financiara (“Statul a trimis economia în subteran”) |