Cinstitele Lăcaşuri Acum se pustiesc Căci oamenii acuma La Radio se silesc. În ocna sovietă Se chinuiesc mereu Acei care din râvnă Iubesc pe Dumnezeu! Pe front sub mii de gloanţe Cad sute de ostaşi, Lăsând femei vădane Cu bieţii copilaşi. Cutremurul pe ostrov Îl face cimitir, Curmând la mii de oameni Al vieţuirii fir. În schimb auzi la Radio Cum cântă măscării Şi celor graşi la ceafă Le face jucării! În casa cea săracă La sobă pe cuptor Orfanii fără pâine Îşi plâng pe tatăl lor. Copila cea orfană Rămasă prin streini, Plângând aşteaptă milă În poartă la vecini. Dar Radioului nu-i pasă, El cântă la vecini, Făcând pe cei din casă La inimă „haini”. Acel sărac oftează Şi nu poate dormi, Datornicii cer banii Şi nu-i poate plăti! În târg pe piatra goală Un cerşetor zăcând, Zadarnic cere milă Cu lacrimi, tremurând. În fundul puşcăriei Se-nchide pe nedrept Creştinul cel cu râvnă, Fiind bătut în piept. Iar colo lângă groapă, Alături de sicriu, Amar se tângueşte O maică fără fiu! La Radio cântă marşuri În piaţă la oraş, Ducând în nesimţire Pe omul pătimaş. În patul suferinţii Bolnavul cel sărac Nu are mângâiere De hrană, nici de leac. Iar muzica la Radio Ca nişte boi răgând, Le dă curaj la oameni În chefuri petrecând. Proptindu-se în cârje, Beteagul din război, Alunecă şi cade Pe stradă în noroi. Iar Radio lângă dânsul Cântând caraghios, Îl face să înjure Pe cel care l-a scos. Acel robit de patimi Căzând din darul sfânt Nu află astăzi sprijin La cei de pe pământ! Iar Radioul dănţuieşte Acum la mânăstiri, Făcând să pierdem rostul Sărmanei mântuiri! Pe calea mântuirii Un suflet apucând, Programul de la Radio Îi vine lui în gând! La patru după masă Concert îi rânduit Şi nu am vreme astăzi Să merg la spovedit! Duminică la nouă Sunt cântece hazlii Ocazia nu pierde Cu sfinte Leturghii. La praznicele Sfinte Se fac excursii mari Şi lasă tinerimea Streină de altar. În posturi „lumea nouă” Petrece mai vârtos Şi balul ca o slujbă Îl pregăteşte jos. În timp ce face slujbă Sfinţitul Slujitor, La crâşmă îl ascultă Râzând cu Radioul lor. În vremea când se roagă Un suflet credincios Alături zbiară Radioul Un cântec ruşinos! Iar când petrec la groapă Plângând pe adormit, În drumul lor le cântă Acum de dănţuit. Cuvântul cărţii sfinte Acum a amuţit, De când le cântă Radio La cei ce s-au sfinţit. Duminica la slujbă Creştinii nu prea vin, Iar cinematograful Îi totdeauna plin. Biserica adesea Nu are cântăreţi Iar noaptea la petreceri Se cântă fără preţ. Mizeria din lume Sporeşte azi mereu, Căci azi puţini din oameni Mai cred în Dumnezeu! Pe căile pierzării Cei mulţi călătorind, Acompaniamentul De Radio au slujind. Mizeria din lume S-adună mai cu spor În cântecul de Radio Spre iadul pierzător. În toată lumea astăzi Răsună glasul lui, Ca un concert funebru Pierzării omului! Corabia vieţii Se luptă azi în larg Avându-şi cârma ruptă Şi pânza la catarg. Din Miază-Noapte valuri Lovesc acum cumplit Corabia în coaste – Cu omul buimăcit – În loc să se grijească De pânza pentru vânt, Sărmanul om ascultă A Radioului cânt! Şi cântecul de Radio Pe om l-a fermecat Şi duhul nesimţirii Îl ţine încleştat! Şi după imnuri sfinte, Auzi la Radio iar Cântări neruşinate Slujind lui Veliar |