Critica de filmKaramazov.ro: libertate, religie, economiehttp://karamazov.ro/index.php/critica-de-film.feed2024-03-19T05:15:38ZJoomla! 1.5 - Open Source Content ManagementCu ochii larg închiși2017-11-01T10:36:35Z2017-11-01T10:36:35Zhttp://karamazov.ro/index.php/critica-de-film/544-cu-ochii-larg-inchii.htmlJay Dyerninel.ganea@gmail.com<br style="clear: none;" />
<p><img src="http://karamazov.ro/images/stories/ews4.jpg" width="250" height="144" alt="ews4" style="float: right;" />„Mi-a plăcut mereu să reprezint o situație ușor suprarealistă într-un mod realist. Am avut mereu o predilecție pentru basme, mituri și povești magice. Îmi par mai apropiate de experiența realității imediate decât poveștile realiste, care, de fapt, sunt la fel de stilizate”. (Stanley Kubrick<sup><a id="ffn1" href="http://karamazov.ro/#fn1" class="footnote">1</a></sup>)</p>
<p></p>
<p>Eyes Wide Shut (Cu ochii larg închiși) este un film care nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor pe care le-au avut spectatorii. Thriller-ul avangardist care a înfățișat decadența înaltei societăți, nu a fost un succes de casă, chiar dacă, în mod straniu, a folosit viața sexuală „din lumea reală” a lui Tom Cruise și Nicole Kidman ca punte de legătură între realitate și fantezie. Așa cum vom vedea în cele ce urmează, această temă apare chiar mai devreme în alte filme ale lui Kubrick. Eyes Wide Shut este ecranizarea nuvelei Traumnovelle (Poveste de vis, 1926), scrisă de Arthur Schnitzler, dar Kubrick adaptează povestea suprarealistă la vremurile moderne. El a folosit aceeași critică de clasă și freudiană care apare în nuvela originală, însă în film nu apare doar ideea privind elita care controlează întregul spectacol social, ci sunt prezentate, deopotrivă, latura întunecată a psihicului uman și tema inițierii ritualice. Criticul Klaus Rainer remarcă:</p>
<p>„Filmul și nuvela ar trebui interpretate ca o juxtapunere exemplară. Drama conjugală de la începutul secolului XX este relevantă și pentru vremurile prezente. Ea nu și-a pierdut din intensitate în ciuda liberalizării, a înlăturării tabuurilor și a schimbării valorilor morale – năzuim după intimitate într-o relație mulțumitoare și, totodată, o punem în primejdie prin dorințele, sentimentele și fanteziile noastre inconștiente. Arthur Schnitzler, de profesie medic, era admirat de Freud pentru descrierile documentate ale proceselor psihice. Nu erau prieteni, însă se prețuiau mult unul pe celălalt. Se spune că abia copiii lui Freud și Schnitzler, care se jucau împreună, le-au dat celor doi ocazia să corespondeze”.<sup><a id="ffn2" href="http://karamazov.ro/#fn2" class="footnote">2</a></sup></p>
<p>„Spectacolul” asupra căruia Kubrick vrea să ne atragă atenția se referă atât la film, cât și la realitate: Kubrick dorește ca privitorii să-și dea seama că realitatea se desfășoară ca un spectacol regizat de maeștrii din spatele iluziei videodromului. Privitorul nu doar că este obligat să reflecteze la decadența aristocrației de pe Coasta de Est, ci, totodată, să pornească într-o călătorie șamanic-revelatoare în care însăși vizionarea filmului devine un omagiu adus ipocriziei sociale de astăzi, de vreme ce acesta a fost gândit ca un posibil pas voyeurist în viețile sexuale ale celorlalți. Din acest punct de vedere, pelicula reprezintă o inițiere care oglindește atât dorința individului de a judeca tabuurile prezentate în film, cât și pe aceea a participării la ele. Într-un fel, spectatorul participă la ritual, chiar dacă din exterior, prin intermediul magiei ecranului. În acest sens, Bill Harford (Tom Cruise) este cel care îl întruchipează pe spectatorul de rând. Deși majoritatea cronicilor s-au concentrat asupra elementelor socio-politice, niciuna nu a luat în considerare experiențele inițiatice ca fiind un cadru interpretativ.</p>
<p>Spectatorul obișnuit se uită la film pentru că este curios să afle secretele Hollywood-ului și amănunte despre viețile vedetelor, dovadă fiind nenumăratele rafturi cu publicații de scandal de la băcănia din colț. Desigur, omul de rând privește, de asemenea la posteriorul lui Nicole Kidman și, chiar dacă poate părea crud, Kubrick vrea ca spectatorii să realizeze propria lor ipocrizie în timp ce văd filmul, având în vedere că majoritatea condamnă cultul societății secrete din film. Eyes Wide Shut (Cu ochii larg închiși) este așadar o formulă codificată care descrie handicapul optic spiritual al publicului. La fel ca Bill Harford în film, nimeni din public nu reușește să se înțeleagă pe sine, psihicul uman, cu slăbiciunile sale, și nici puterea socio-politică, întruchipată de oligarhia care stăpânește lumea. Potrivit filmului lui Kubrick, la temelia puterii nu se află politicianul obișnuit, medicul sau avocatul bogat din New York. Într-adevăr, acesta este exact statutul personajelor lui Kidman și Cruise: sunt selectați fără voia lor. Astfel, pe tot parcursul filmului, ochii privitorului sunt larg închiși la realitatea structurii care deține puterea, asemeni personajelor interpretate de Kidman și Cruise. Aceștia, rămași orbi până la sfârșit, când vălul se ridică, ochii li „se deschid”. Observând caracterul suprarealist al filmului ca „vis cu ochii deschiși”, criticii Walker, Taylor și Ruchti explică tehnica simbolică a secvenței de deschidere:</p>
<p>„O tânără blondă stă în picioare, îmbrăcată într-o rochie neagră mulată pe corp, cu spatele la noi. Chiar și îmbrăcată, ea degajă o anumită încordare aerobică. Se simte în orice clipă că ar putea izbucni ceva erotic. Brusc, femeia lasă rochia să-i alunece la picioare și, pentru o clipă, rămâne provocator dezbrăcată. Apoi, se întunecă ecranul, ca și când o pleoapă s-ar fi închis din reflex, pentru a masca ceea ce retina tocmai înregistrase. Expunere și negare, tentație și retragere: acestea sunt motivele recurente pentru ceea ce urmează. O sugerează însuși titlul pe care Kubrick l-a ales pentru filmul său: Eyes Wide Shut”.<sup><a id="ffn3" href="http://karamazov.ro/#fn3" class="footnote">3</a></sup></p>
<p>Chiar de la început, filmul folosește o simbolistică ocultă, prezentând-o pe doamna Harford (Nicole Kidman) pe jumătate dezbrăcată, între două coloane. În interpretarea mea, acestea reprezintă porțile către inițiere, stâlpii gemeni ai lui Jachin și Boaz din Templul lui Solomon. Cei doi stâlpi joacă un rol central în Francmasonerie, ca porți de intrare spre divinitate, planuri transcendentale sau lumi spirituale. Filosoful mason Albert Pike discută relația pilonilor cu genurile, sexele, natura și opozițiile:</p>
<p>„Unitatea este Boaz, iar dualitatea este Jachin. În Cabala, cele două coloane, Boaz și Jachin, explică toate misterele antagonismului natural, politic și religios. Femeia este creația bărbatului, iar creația universală este femeia Primului Principiu. Când primul principiu al Existenței a devenit el însuși Creator, a produs prin emanație și idee punctul Yod (Yod, a zecea literă și cea mai mică din alfabetul ebraic, care are forma unui punct - n.t.). Inversând literele Numelui Inefabil (al lui Dumnezeu) și împărțindu-l, el devine bisexual, așa cum o exprimă cuvintele Yud-he sau Jah. Dezvăluind semnificația unei mari părți a limbajului obscur al Cabalei, acestea reprezintă punctul maxim a ceea ce simbolizează coloanele Jachin și Boaz. În imaginea zeității, ni se spune, Dumnezeu l-a creat pe Om; Mascul și Femelă a creat el. Iar cel ce scrie, simbolizând divinitatea prin om, ne spune apoi că femeia, pe care bărbatul o conținuse, a fost luată dintr-o coastă a lui. Așa a fost Minerva, zeița înțelepciunii, cea născută în armură din țeasta lui Jupiter; înainte de a deveni soția lui Osiris, Isis i-a fost soră; iar împreună cu Brahma, Sursa tuturor lucrurilor, Însuși Zeul fără de sex sau nume, s-a dezvoltat Maya, Mama a toate câte există”.<sup><a id="ffn4" href="http://karamazov.ro/#fn4" class="footnote">4</a></sup></p>
<p>La rândul său, teosoful C.W. Leadbeater explică:</p>
<p>„Ei (pilonii – n.red.) formează, de asemenea, poarta de intrare spre misterele prin care sufletele tind către sursa lor divină; numai trecând prin ei poate fi atins templul adevăratei dumnezeiri a omului, iar splendoarea divină care izvorăște în străfundurile inimii își găsește sălașul în tărie și stabilitate”.<sup><a id="ffn5" href="http://karamazov.ro/#fn5" class="footnote">5</a></sup></p>
<p>Așa cum vom vedea, parcursul pe care îl urmează scenariul filmului împărtășește aceeași preocupare pentru ritualuri sexuale, inițieri și, în cele din urmă, pentru problema disoluției constrângerilor morale care afectează soții Harford, reprezentanți ai clasei de mijloc, pe măsură ce aceștia trec dincolo de granițele inhibițiilor. <br />Prin încercarea de a depăși toate opozițiile cu ajutorul magiei sexuale, observăm că intensitatea orgiei ritualice și a erotismului homosexual țintește atât spre hermafroditism, cât și spre reîntoarcerea la vidul primordial al haosului. De îndată ce trece de coloanele punctului de observație al camerei de filmat, privitorul este împins să pătrundă în lumea misterelor pentru a trage cu ochiul la felul în care criptocrația guvernează din umbră (și totuși, în mod paradoxal, Kubrick intenționează să ne facă să înțelegem că majoritatea ochilor vor rămâne strâns închiși).</p>
<p>Cufundați în frustrări conjugale legate de intimitatea sexuală, soții Harford se pregătesc pentru o petrecere aristocrată a cărei gazdă este Victor Ziegler (Sidney Pollack), pacientul înstărit al doctorului Bill Harford. Este un fapt semnificativ că acțiunea filmului are loc de Crăciun, perioadă a experiențelor inițiatice, ceea ce indică un fel de declarație împotriva religiei tradiționale creștine. Cunoscut pentru caracterul său impetuos, perfecționism și temperamental, Kubrick considera că toate detaliile sunt hotărâtoare și elocvente – poziția fiecărui lucru este intenționată, adesea încărcată de simbolism. Scenele inițiale provoacă o stare de neliniște, prefigurând viitoarele tentații atât pentru Bill, cât și pentru Alice, care vor pune sub semnul întrebării fidelitatea căsniciei lor. Așa cum se observă în posterul filmului, oglinzile sunt o prezență constantă, atât simboluri clasice ale lumii interioare a psyche-ului, cât și, deopotrivă, porți de intrare în alte lumi. Kubrick intenționează, cred, să ne arate că protagoniștii sunt, fiecare, oglinzi unul pentru celălalt, dar și oglinzi ale spectatorilor. Simbolismul oglinzilor apare în Alice in Wonderland și în The Wizard of Oz, iar ambele se regăsesc proeminent în Eyes Wide Shut. Cele două povești sunt influențate de doctrine oculte, cunoscută fiind convertirea lui L. Frank Baum (autorul Vrăjitorului din Oz – n.t.) la teosofie și la învățăturile lui H.P. Blavatsky (care stau la originea poveștii), iar Lewis Carroll (autorul cărții Alice în Țara Minunilor) era renumit pentru preferința de a fotografia adolescente și pentru încercările sale de a atinge ESP (percepția extrasenzorială, cunoscută și ca „al șaselea simț” – n.t.).<sup><a id="ffn6" href="http://karamazov.ro/#fn6" class="footnote">6</a></sup> Încercările lui Carroll de a câștiga prietenia tinerelor poate fi invocat aici, de vreme ce Eyes Wide Shut include tema pedofiliei (la fel cum se întâmplă în multe dintre filmele lui Kubrick, mai ales în Lolita). Criticul „Stephan” clarifică:</p>
<p>„În prestația fascinantă a lui Kidman, omagiem geniul lui Kubrick în materie de alegere a distribuției. Ea este ideală pentru a corespunde nuvelei originale. Pretutindeni în carte, Schnitzler își descrie personajele feminine drept o tânără fermecătoare, încă o copil sau o adolescentă, posibil să aibă 15 ani, cu părul blond desfăcut căzându-i pe umeri, și peste sânul delicat, într-o parte. Cu 18 luni în urmă, ar fi fost inacceptabil să examinezi sexualitatea copilărească, de păpușă, a lui Kidman”. <sup><a id="ffn7" href="http://karamazov.ro/#fn7" class="footnote">7</a></sup></p>
<p>Cu privire la The Wizard of Oz, scriitorul Jamie Hanshaw afirmă:</p>
<p>„Autorul Vrăjitorului din Oz era un teosof, datorându-și inspirația unui spirit care i-a oferit cheia magică pentru scrierea poveștii publicate în 1900. Volumele sale aveau să fie un basm teosofic, care înglobau înțelepciunea străveche a religiilor misterioase. Cuvântul Oz este important pentru toți magicienii thelemici și nu provine din cărțile pentru copii, ci din gematrie. În ebraică, cuvântul se scrie cu ajutorul literelor Ayin și Zayin, care dau totalul 77. Potrivit lui Aleister Crowley, acest număr reprezintă magia care acționează asupra lumii materiale. Poate fi exprimat ca 11, marele număr al magiei rituale, multiplicat cu 7, numărul manifestării (7-11)”.<sup><a id="ffn8" href="http://karamazov.ro/#fn8" class="footnote">8</a></sup></p>
<p>Deși comentatorii lui Eyes Wide Shut au interpretat filmul prin referințe la controlul mintal și programul MKUltra, proiectul CIA asociat cu hipnoza și supravegherea psihicului cu ajutorul halucinogenelor<sup><a id="ffn9" href="http://karamazov.ro/#fn9" class="footnote">9</a></sup>, eu cred că, dacă menținem analiza la acest nivel, ratăm esențialul (cu toate că și această temă este prezentă). O abordare mai cuprinzătoare ar fi aceea de a folosi poveștile și alegoriile ca metafore pentru transformare: metamorfoza inițierii în „mistere”, în ceea ce-i privește pe Bill, Alice și publicul spectator. Toate cele trei povești conțin nuanțe teosofice și de simbolism, prin urmare constituie povești inițiatice, citirea lui Oz și Alice fiind chiar recomandată de Aleister Crowley magicienilor aspiranți.<sup><a id="ffn10" href="http://karamazov.ro/#fn10" class="footnote">10</a></sup></p>
<p>În scena în care soții Harford ajung la petrecere se observă pentagrama inversată, simbolul evident al tipului de inițiere pe care cei doi urmează să o experimenteze, „Calea Mâinii Stângi” (doctrină secretă bazată pe practici sexuale ritualice și tantrism, asociată cu magia neagră – n.t.).<sup><a id="ffn11" href="http://karamazov.ro/#fn11" class="footnote">11</a></sup></p>
<p>Ziegler, așa cum vom descoperi, se pare că a invitat în repetate rânduri cuplul la petrecerile sale, în speranța secretă că îi va face să participe la orgiile secrete. Aflăm astfel, că există două petreceri: nu doar insipidul bal de Crăciun, ci și un „after party” mult mai întunecat, desfășurat într-un loc diferit. Vechiul tovarăș al lui Harford din vremea colegiului, Nick Nightingale (Todd Field), dă „din întâmplare” peste Bill, informându-l că va cânta la pian la ambele petreceri. Cu toate că erau curioși, atât Bill, cât și Alice rezistă tentației de a se culca cu alte persoane de la balul de Crăciun, deși, categoric, dorința lor izvorăște din problemele conjugale. În orice caz, ceea ce începem să bănuim este faptul că aceste evenimente nu au loc în mod întâmplător, ci, mai degrabă, totul a fost organizat în prealabil. Nimic nu este neprevăzut. Nightingale a fost ales tocmai pentru că este un vechi prieten al lui Bill. Interesant este faptul că lui Bill i se propune, mai târziu, o partidă de sex în trei cu două englezoaice atrăgătoare, care dau de înțeles că sunt de viță nobilă („Nuala Windsor”), și care se oferă să-l însoțească pe Bill „acolo unde se sfârșește curcubeul”.</p>
<p>Între timp, Alice se simte amețită de alcool, sedusă fiind în timpul unui dans de un anume Sandor Szavost, un ungur bogat care citează din Ars Amatoria lui Ovidiu despre sexul cu femeile măritate. Szavost ar putea fi o referire voalată la Anton Szandor LaVey, fondatorul și Marele Preot al Bisericii lui Satan. Cred că această referință simbolică este de natură să-l avertizeze pe privitorul perspicace că avem de-a face cu o treaptă superioară a unui cult satanic. Este interesant să remarcăm și că protagoniștii nuvelei originale trăiesc o experiență similară celor din film, în elita societății austriece de la începutul secolului XX, iar ordinul istoric al Illuminati-lor își are originea în Bavaria vecină<sup><a id="ffn12" href="http://karamazov.ro/#fn12" class="footnote">12</a></sup>.</p>
<p>Odată ce ispita erotică i-a fost curmată brusc, Bill începe să devină bănuitor asupra clientului său: elitistul Ziegler pare să fie băgat în tot felul de afaceri necurate cu droguri tari și escapade sexuale cu regine ale frumuseții. La petrecere, Mandy (Julienne Davis), una din frumusețile care roiesc în jurul lui Ziegler ia o supradoză în timp ce face sex cu acesta, iar Bill este chemat să-l salveze de la un scandal; de fapt, Ziegler vrea să se convingă că doctorul său „își poate ține gura”. Despre Mandy se spune, în chip straniu, că ar fi „adormită”, iar portretul unei femei dezbrăcate aflată în aceeași poziție de deasupra ei reprezintă o aluzie la teza filmului precum că există o linie aproape invizibilă care desparte fantezia de vis și, de fapt, realitatea lui Bill nu este altceva decât o sincronicitate plănuită. Mai mult, Alice va trăi un episod similar când, întinsă în pat, pe jumătate adormită, mormăie și murmură către Bill fantasme onirice despre orgii. După ce se convinge că starea lui Mandy este stabilă, dr. Harford îi verifică pulsul și o sfătuiește să înceteze cu acest stil de viață sălbatic. Ce nu putem ști însă este dacă Mandy a fost cu adevărat drogată, viața fiindu-i pusă în pericol, sau acesta a fost doar un incident regizat menit să-l pună pe Bill la încercare.</p>
<p>Mai apoi, îi vedem pe soții Harford ocupându-se de activități obișnuite, urmate de o discuție despre fantezii sexuale și tentații extraconjugale. Respingând argumentele neconvingătoare ale lui Bill, Alice îl enervează peste măsură în legătură cu naivitatea lui în privința femeilor și ipocrizia cu care el încă neagă că ar fi fost ademenit la petrecere. Alice îi mărturisește că ea însăși a fost cândva atrasă de un ofițer de marină și că, pentru o fracțiune de secundă, și-ar fi dorit să renunțe la soț și la copil pentru o noapte de plăcere. Vizibil tulburat de această dispută aprinsă, Bill va porni în căutarea unor aventuri extraconjugale. Din simbolistica stranie a acestei scene fac parte pentagramele inversate care apar pe draperiile din fundal.</p>
<p>În timp ce Alice se plimbă prin apartament, observăm tablouri cu porți și grădini, care, din nou fac referire la inițiere și dorințe izvorâte din subconștient. Grădinile trimit la Paradis și la alungarea lui Adam și a Evei ca pedeapsă pentru păcatul lor; sau, ele s-ar putea referi la apropiata inițiere a lui Bill și Alice în „grădina zeilor”, ca să spunem așa, întrucât cei doi sunt pe cale să experimenteze lumea întunecată din exterior. Observând semnificația grădinii în simbolistica tuturor timpurilor, cercetătorul J.E. Cirlot explică:</p>
<p>„Grădina este locul în care natura este controlată, ordonată, aleasă și împrejmuită. Prin urmare, este un simbol al conștiinței, opunându-se pădurii, ce reprezintă inconștientul, așa cum insula este opusă oceanului. În același timp, grădina este atributul feminității, datorită aspectului său de spațiu închis. Adesea, ea este scena unor procese de „îmbinare și admite semnificația unei vânători de comori, ceea ce este în mod clar în acord cu funcția simbolică generală pe care am schițat-o”.<sup><a id="ffn13" href="http://karamazov.ro/#fn13" class="footnote">13</a></sup></p>
<p>Între timp, după ce vizitează un pacient care tocmai a murit, Bill se hotărăște să se avânte într-o relație extraconjugală. Fiica pacientului se îndrăgostește la prima vedere de el și îi face avansuri, însă Bill, agitat, se retrage rapid (chiar dacă începe să aibă îndoieli legate de fidelitatea față de soție). El începe să bănuiască povara căsniciei și în cazul altora, așa cum Sandor încercase s-o convingă pe Alice. Căutându-și împlinirea sexuală, Bill cutreieră străzile în noapte, trecând pe lângă câteva prostituate și sex shop-uri. Hărțuit de o gașcă de pierde-vară, care, fără vreun motiv evident, îi strigă că este homosexual, Bill devine și mai hotărât să înșele, impresia lăsată fiind aceea că sexul este o obsesie socială pe care toată lumea o trăiește, cu excepția lui. Hoinărind indispus, o prostituată superbă pe nume Domino (Vinessa Shaw) îi propune o partidă de sex și îl invită în apartamentul ei.<sup><a id="ffn14" href="http://karamazov.ro/#fn14" class="footnote">14</a></sup> Bill acceptă și, pentru scurtă vreme, coboară într-o lume sordidă, aflând că aici sexul funcționează ca o marfă.</p>
<p>Este de remarcat că, în film, atitudinea privitoare la sex a clasei de jos este aproximativ aceeași cu a elitei societății și numai cei care fac parte din clasa de mijloc (Bill și Alice) se simt legați de obligațiile fidelității conjugale. Atât pentru Domino, cât și pentru elitele amatoare de orgii, sexul funcționează ca metodă de supraviețuite, de plăcere și, deopotrivă, ca act ritualic. Existența unor cărți de psihologie și sociologie din apartamentul lui Domino este, de asemenea, o imagine simbolică. Categoric, Kubrick își exprimă un punct de vedere referitor la sociologie, fără să fie, însă, acea perspectivă la care s-ar gândi cei mai mulți. Este adevărata sociologie a unei lumi conduse nu doar de elitele financiare (oligarhia), ci și de elitele oculte (criptocrația).<sup><a id="ffn15" href="http://karamazov.ro/#fn15" class="footnote">15</a></sup> Ca o lămurire, ar trebui menționat faptul că regizorul era foarte conștient de hegemonia puterii oligarhice globale; fiica sa, Vivian Kubrick, susține că CIA i-ar fi cerut tatălui explicații în legătură cu filmele sale.<sup><a id="ffn16" href="http://karamazov.ro/#fn16" class="footnote">16</a></sup></p>
<p>Noua tentativă de adulter a lui Bill este oprită, iar acesta se retrage, chit că amplasarea măștilor în apartamentul lui Domino este un prim indiciu că întâlnirea lor nu a fost accidentală. Înțeleasă existențial, masca simbolizează societatea ca întreg și, așa cum a spus-o Jean-Paul Sartre, ea disimulează adevărata noastră identitate, dincolo de fațada pe care o arborăm cu toții. Este remarcabilă și critica ordinii sociale, la care Kubrick recurge în film, în ceea ce privește sărbătoarea creștină – pomii de Crăciun și decorațiunile sunt peste tot – pe care o apreciază ca fiind dominată de obsesie sexuală și de consumerism, în antiteză cu preocupările religioase tradițional-occidentale. În schimb, răspândirea măștilor în film caracterizează societatea ca pe o înșelătorie. Cirlot punctează încă odată confuzia, misterul și anonimatul care derivă din identificarea cu simbolismul măștii, precum și legătura ei cu magia sexuală:</p>
<p>„Toate transformările admit deopotrivă ceva profund misterios și rușinos, de vreme ce orice se modifică în așa fel încât devine altceva, chiar dacă, în fond, rămâne neschimbat; inevitabil, schimbarea conduce la ambiguitate și echivoc... Frazer a observat câteva tipuri ciudate de măști, folosite de anumite triburi din Oceania... Asemeni chipului, masca exprimă aspectele solare și energetice ale procesului vieții”.<sup><a id="ffn17" href="http://karamazov.ro/#fn17" class="footnote">17</a></sup></p>
<p>Dincolo de aceasta, Kubrick vrea ca privitorul să vadă că cei care conduc lumea sunt tăinuiți – un grup de oameni înstăriți din elita societății, care rămân, întotdeauna, în umbră. Este un alt indiciu că Domino nu este, în realitate, o prostituată, ci aparține societății secrete (de unde și măștile din apartamentul ei), fiind folosită, întocmai ca Nick Nightingale, pentru a-l ademeni pe Bill. Cele mai multe prostituate nu studiază psihologia și sociologia academică.</p>
<p>Rămas în continuare nesatisfăcut, Bill părăsește apartamentul lui Domino și rătăcește pe străzi până ajunge la clubul de noapte în care cântă Nick. După ce se delectează cu audiția artistului, Bill îl reține, după concert, în scopul de a afla mai multe despre after-party-ul (petrecere despre care și Sandor îi povestise lui Alice) la care acesta cântă la pian legat la ochi.</p>
<p>Albert Pike explică semnificația legării la ochi a unui adept „profan”, aflat în căutarea accederii la mistere:</p>
<p>„Condiția orbirii, sărăciei, nefericirii și înrobirii – din care Salvatorul a venit să scoată întreaga lume – este simbolizată de condiția aspirantului, când este adus pentru prima dată la ușa Lojii. Aceasta este semnificația aducerii aspirantului către lumină, după care el devine obligat să-și venereze maestrul, simbol al Salvatorului…”.<sup><a id="ffn18" href="http://karamazov.ro/#fn18" class="footnote">18</a></sup></p>
<p>Împins de curiozitate, Bill se hotărăște să se strecoare la petrecere, după ce reușește să facă rost de o mască ieftină și de un costum de la singurul magazin încă deschis. Parola pe care i-o spune Nick, „Fidelio”, sugerează că devotamentul conjugal îi este mereu pus la îndoială. Devine cât se poate de evident că Nick i-a comunicat lui Bill parola pentru a-i stârni interesul. Ironia face ca numele magazinului să fie „Curcubeul”, ceea ce amintește de indiciile tinerei provocatoare, cu origini nobile, care îi făcuse avansuri lui Bill: va găsi ceea ce caută „acolo unde se sfârșește curcubeul”. Această trimitere evidentă la Vrăjitorul din Oz clarifică jocurile psihologice ale căror victimă este Bill, întocmai cum oglinzile în care se reflectă Alice evocă personajul cu același nume din Alice în țara minunilor. Fără să realizeze aceste coincidențe, Bill rămâne, asemeni lui Nick, legat la ochi, chiar dacă nu în adevăratul sens al cuvântului. Orbirea lui Bill se datorează propriei naivități și ignoranței în privința lui însuși și a lumii din jur. Toate dovezile că este dus ca un miel la tăiere sunt în fața lui, la îndemână, în caz că se hotărăște să le vadă. Ceea ce urmează inițierii lui Bill, sunt încercările în privința propriului său „fidelio”, credința față de soție, înțelegerea sa ambiguă față de morala clasei de mijloc și, în cele din urmă, față de cult. De aici, și semnificația parolei. Ar trebui observat că acest cult reține elementele magiei sexuale, în care căutătorul profan se află în întuneric (cu ochii închiși sau legați), și unde hierofantul, liderul cultului, poate să-i lumineze pe ceilalți. De amintit este și că acea lumină este o prismă sau un curcubeu. Curcubeul poate fi considerat și un simbol al nepăsării față de inhibițiile sexuale, dacă ne gândim la emblema mișcării homosexuale. În orice caz, din perspectiva filmului, sexualitatea nu este eliberatoare, fiind prezente indicii subtile că domnul Milich (Rade Serbedzija), proprietarul magazinului de costume, are legături cu societatea secretă și chiar acționează în numele ei, din moment ce își obligă propria fiică (Leelee Sobieski) să se prostitueze cu unii oameni de afaceri japonezi, probabil, membri ai cultului.</p>
<p>Indiciul clar cu privire la relația pe care Milich o are cu organizația ocultă este secretul șoptit lui Bill de fiica acestuia, cu privire la ceea ce ar trebui să poarte. După ce se atinge ușor de el, îi spune că alegerea sa vestimentară nu este potrivită: trebuie neapărat să poarte o „mantie de hermină”. Hermina este un simbol heraldic distinctiv al descendenței nobile și al regalității, în special printre elitele britanice. Acest amănunt îl face pe spectator să înțeleagă că fata este familiarizată cu astfel de ritualuri și știe exact spre ce se îndreaptă Bill, așadar întreaga scenă cu magazinul de costume este regizată în scopul de a-l conduce pe Bill către conac. Neliniștit și, totuși, dornic de aventură, Bill ia un taxi către domeniu. Înveșmântat în capă și având fața ascunsă de mască, reușește să se infiltreze după ce rostește parola corectă. În castel, el asistă la o formă solemnă de ritual inițiatic, unde un cerc magic alcătuit din femei splendide, aproape dezbrăcate, sunt primite în cultul elitist printr-un fel de persiflare a unei liturghii romano-catolice, prezidate de un personaj asemănător unui cardinal. O analogie apropiată cu practicile documentate istoric ar fi cea cu „messa gnostică” a lui Crowley sau cu OTO.<sup><a id="ffn19" href="http://karamazov.ro/#fn19" class="footnote">19</a></sup></p>
<p>Balurile mascate datează încă din timpuri străvechi, iar, în ultimele câteva secole, au ajuns să marcheze viața de huzur a unor anumite cercuri elitiste. În timpul Renașterii, astfel de baluri se organizau în Anglia și Franța și, potrivit cărții celebre a lui Malachi Martin, inițiat și exorcist de la Vatican (Hostage to the Devil, Ostaticul diavolului), orgii rituale au loc, cu siguranță, și astăzi.<sup><a id="ffn20" href="http://karamazov.ro/#fn20" class="footnote">20</a></sup></p>
<p>În cartea sa, Martin discută despre o funestă „messă neagră”, oficiată pe o moșie luxoasă, în care se presupune că a participat un transsexual („Richard/Rita”), pe care Martin pretinde că l-ar fi exorcizat ulterior:</p>
<p>„Când draperiile au fost date la o parte, Richard/Rita a văzut câte un altar jos, la fiecare capăt al piscinei. Deasupra fiecărui altar era agățat un ornament în formă de triunghi inversat. În centrul acestuia, câte un crucifix așezat invers, astfel încât capul Celui Crucificat se sprijinea pe vârful triunghiului. Dinăuntrul casei auzea acordurile slabe ale unei orgi. Și cineva ardea acolo tămâie, astfel că aburii se prelingeau leneș prin aer, răsucindu-se încet ca niște șerpi albaștri. Apoi oaspeții au început să se dezbrace cu un aer indiferent, fiecare lăsându-și hainele să cadă în locul în care se afla... Pe măsură ce fiecărei perechi i se înmâna potirul, începeau să se împreuneze urmând ritmul părintelui Samson, până ce toți – bărbați, femei și însuși părintele Samson – psalmodiau și se acuplau la unison”.<sup><a id="ffn21" href="http://karamazov.ro/#fn21" class="footnote">21</a></sup></p>
<p>După ce a asistat la orgia rituală, Bill este păcălit să-și dezvăluie identitatea de față cu toți participanții mascați, dându-i-se, totodată, senzația că va fi sacrificat de către membrii cultului, până când o fată iese din mulțime pentru a fi ea însăși sacrificată, ca răscumpărare. Pare destul de clar că este vorba despre o jertfă omenească, de vreme ce femeia se oferă, pentru a-l „mântui” pe el, imitând doctrina biblică a jertfei de sânge.<sup><a id="ffn22" href="http://karamazov.ro/#fn22" class="footnote">22</a></sup> Intuiesc că este vorba de Mandy, cea care apăruse mai devreme în film și care recurge la un astfel de gest ca recunoștință pentru ajutorul lui Bill: acum, ea își dorește să scape de sclavia sexuală, fie și cu prețul propriei vieți. Ieșirea ei din scenă va fi o moarte izbăvitoare, așa cum Bill va descoperi a doua zi în rubrica de anunțuri mortuare. Se observă similitudini între scenele din Eyes Wide Shut și balul lui Rotschild, descris în precedentul capitol, festivitățile prilejuite de cea de-a 40 aniversare a prințului Pavlos al Greciei, ori chiar dezvăluirile referitoare la orgiile lui Dominique Strauss-Kahn, directorul francez al FMI, așa cum au fost ele publicate în New York Times:</p>
<p>„Investigația referitoare la rețeaua de prostituție din Lille s-a concentrat pe 10 suspecți, incluzându-l pe domnul Strauss-Kahn. Aceștia se cunoșteau în principal datorită apartenenței la Francmasonerie, după declarațiile lui Karl Vandamme, avocat al apărării care îl reprezintă pe Fabrice Paszkozwski, proprietarul unei companii de aparatură medicală, care a jucat un rol determinant în organizarea orgiilor”.<sup><a id="ffn23" href="http://karamazov.ro/#fn23" class="footnote">23</a></sup></p>
<p>Autorul Terry Melanson comentează:</p>
<p>„Petrecerea cu tematica raiul și iadul a fost organizată la reședința londoneză în valoare de 12 milioane de lire a prințului Pavlos, iar participanții purtau măști și costume amintind de Eyes Wide Shut. Îngeri sculptați în gheață împodobeau un cort instalat în grădină, care putea adăposti 200 de persoane. Acolo se presupunea că este Raiul, scrie Colin Fernandez de la Daily Mail. Între timp, piscina de la subsol fusese acoperită și decorată astfel încât să simbolizeze Iadul, cu animatori pe picioroange și dansatoare exotice.</p>
<p>Este semnificativ faptul că s-au costumat într-un fel care face aluzie la Eyes Wide Shut, filmul care portretizează cel mai fidel desfrâul elitei membrilor Illuminati. La urma urmei, mai mult decât oricare altă clasă socială, cei cu sânge albastru sunt foarte familiarizați cu înaintașii lor. Sunt sigur că Prințul Pavlos știe că este descendentul direct al unui membru atestat documentar al cultului Illuminati din Bavaria: Karl Landgrave de Hessen-Kassel (1744 – 1836). De asemenea, invitați precum prințul Michael de Kent și copiii săi; prințul Andrew, vicontele de Linley, David Albert Charles Armstrong-Jones și prințul Haakon al Norvegiei sunt toți descendenți direcți ai unui membru confirmat al aceleiași societăți secrete: ducele Ernst al II-lea de Saxa-Gotha-Altenburg (1745 – 1804)”.<sup><a id="ffn24" href="http://karamazov.ro/#fn24" class="footnote">24</a></sup></p>
<p>Ca exemplu înfiorător de astfel de dezmăț, autorul Dave McGowan relatează detalii legate de celebra afacere Dutroux, care a implicat trafic de persoane, elite europene, crime și societăți secrete. Femeile și copiii erau folosiți pentru orgii (și lucruri chiar mai rele de-atât), puse la cale de elita degenerată:</p>
<p>„Indignarea a sporit pe măsură ce s-au făcut mai multe arestări și au continuat să apară dovezi despre complicitatea dintre poliție și guvernanți. Unul dintre complicii lui Dutroux, omul de afaceri Michael Nihoul, a recunoscut că a organizat o orgie la un castel belgian la care au participat oficiali din guvern, un fost comisar european și mai mulți ofițeri de poliție. Un senator belgian a declarat că asemenea petreceri erau parte a unui sistem care operează și în ziua de astăzi și este folosit pentru a șantaja persoanele sus-puse care participau la ele... Așa cum a dezvăluit New York Times, (judecătorul Jean-Marc) Connerotte a devenit erou național, după ce a salvat doi copii dintr-o închisoare secretă unde erau ținuți ostatici de un condamnat, violator de copii, și a dispus începerea unei anchete în urma căreia au fost descoperite cadavrele a patru fetițe răpite de o rețea de pornografie infantilă... Petrecerile (lui Nihoul) nu se rezumau numai la sex, ci includeau și sadism, tortură și crimă”.<sup><a id="ffn25" href="http://karamazov.ro/#fn25" class="footnote">25</a></sup></p>
<p>Speriat, Bill ia un taxi până acasă, unde o găsește pe Alice care se trezește, chicotind și râzând, ca și cum, la fel ca Mandy, ar fi fost drogată. După ce îi spune că totul a fost doar un vis, Alice începe să plângă, spre disperarea lui Bill. Întrebând-o în legătură cu visul, ea îi răspunde:</p>
<p>„Era atât de ciudat, eram amândoi într-un oraș părăsit, iar hainele noastre dispăruseră. Eram dezbrăcați, iar eu mă simțeam îngrozită și rușinată. Și eram furioasă pe tine, pentru că... ai plecat să cauți haine pentru noi. Imediat ce te-ai îndepărtat, totul a devenit complet diferit. Mă simțeam minunat. Apoi m-am trezit dezbrăcată într-o grădină, întinsă la soare, iar un bărbat a ieșit din pădure. Era tipul de la hotel, despre care ți-am povestit – ofițerul de marină. M-a fixat cu privirea și a râs. Pur și simplu râdea de mine... Apoi m-a sărutat și am făcut dragoste, cu toate că în jur erau alți oameni – erau sute, peste tot. Toți făceau asta. Apoi m-am trezit că fac sex cu alți bărbați. Atât de mulți, că nu le mai știam numărul. Știam că tu mă vezi în brațele lor... și voiam să mă amuz pe seama ta, să-ți râd în față. Așa că am râs cât de tare am putut. Asta trebuie să se fi întâmplat când tu m-ai trezit”.<sup><a id="ffn26" href="http://karamazov.ro/#fn26" class="footnote">26</a></sup></p>
<p>Este un semn care arată că atât Bill, cât și Alice au fost introduși în congregație și că acest cult are putere chiar și asupra soției lui Bill, precum și că ar putea decide să se folosească de această putere la un moment dat. Fie Alice a fost drogată și nu-și amintește orgia, crezând că totul a fost doar un vis, fie este dispusă să se implice în ritualul de inițiere a lui Bill, în măsura în care ea a fost deja atrasă în cult, iar amintirile îi sunt reprimate, așa încât ele ies la suprafață numai în vis. Disperat, Bill încearcă să dea de urma cultului, întorcându-se la castel, dar este avertizat printr-un bilet ce i-a fost înmânat de un majordom, că nu este cazul să cerceteze mai departe. Încă dornic de o aventură și, în plus, probabil curios în legătură cu dedesubturile congregației, o caută pe Domino, dar află de la colega ei de cameră, că fata este de negăsit. De asemenea, află că ea este infectată cu HIV (cu alte cuvinte, rolul ei a luat sfârșit). Încă odată, Bill rătăcește pe străzi, observă că este urmărit de o figură misterioasă și ajunge să se teamă că nu are unde să fugă. După ce află din ziar că Mandy a murit ca efect al unei supradoze, merge la morgă și se convinge că este, într-adevăr, trupul ei și că fata, cel mai probabil, a fost ucisă. Rămas fără soluții, Bill îl vizitează pe Ziegler, care îi dezvăluie o mare parte din adevăr: el face parte din congregație și a fost prezent la ceremonia din castel, în noaptea în care Bill s-a strecurat acolo. Din nou, Ziegler îl avertizează că ar fi bine să-și abandoneze cercetările, iar doctorul rămâne mut de uimire atunci când află că bunul său prieten face parte dintr-un cult elitist care practică magia sexuală – având puterea de a controla mersul lucrurilor și chiar de a ucide, atunci când situația o cere. De asemenea, este important să observăm că locuința lui Ziegler este decorată cu tablouri care înfățișează aristocrația britanică.</p>
<p>Totodată, Ziegler îi dezvăluie lui Bill că știa de conversația în care Nick i-a pomenit de congregație și îi mărturisește că l-a urmărit, explicându-i: „închipuiește-ți că tot ce s-a întâmplat acolo, amenințările, avertismentul fetei, toate astea au fost regizate. A fost o înscenare. În ce scop toată această șaradă? Ca să te sperii groaznic, să-ți ții gura în legătură cu locurile pe unde ai fost și cu ceea ce ai văzut”.<sup><a id="ffn27" href="http://karamazov.ro/#fn27" class="footnote">27</a></sup></p>
<p>În replică, Bill îi spune lui Ziegler că a văzut cadavrul lui Mandy, iar interlocutorul său îi divulgă faptul că ea a fost salvatoarea misterioasă de la ceremonie. Bill ripostează: ce fel de înscenare este aceea care duce la moartea cuiva? Astfel, descoperim un adevăr sinistru, anume că acolo a avut loc într-adevăr o crimă ritualică. La acest moment, apare întrebarea de ce un cult practicant al magiei sexuale. Așa cum am menționat, simbolistica filmului conduce către numeroase ilustrări ale stâlpilor, pentagramelor, aluzii la Alice și la Oz, toate culminând cu orgia ritualică care trimite, fără îndoială, la filosofia lui Crowley. Sunt prezente, de asemenea, hermafroditismul și uniunea alchimică a contrariilor, care sunt depășite sau transgresate prin sex. În practica magiei sexuale se crede că scopul anihilării opozițiilor este atins cu ajutorul actului sexual. În acord cu citatul lui Pike de la începutul capitolului, filosoful tradiționalist Julius Evola explică tentativa de a învinge dualitățile și efectele psihosferei prin astfel de acțiuni:</p>
<p>„Diviziunea sexelor constituie un mod particular de manifestare a principiului diadic care condiționează și diviziunea dintre spirit și natură, dintre Eu și non-Eu. Dacă între toate acestea există o relație sau o solidaritate metafizică – și am văzut cum și Scotus Eriugena o recunoscuse – poate există una și între experiența transcendentală declanșată de sex și o stare non-duală care ar permite o acțiune directă, extra normală, asupra non-Eului, asupra tramei exterioare a evenimentelor. Să ne amintim că, în versiunea clasică, platoniciană, a mitului androginului originar, acestei ființe i-a fost atribuită, înainte de a fi fost scindată, o putere, ba chiar o putere capabilă să inspire teamă zeilor”.<sup><a id="ffn28" href="http://karamazov.ro/#fn28" class="footnote">28</a></sup></p>
<p>Și, în privința scenei orgiei ritualice și a sabatului cercului magic din film:</p>
<p>„Este vorba de chakra, adică de lanțuri (literal: roți) alcătuite din perechi de bărbați și femei care efectuează împreună acuplarea ritualică într-o formație în cerc. În centrul cercului este stăpânul roții – chakreshvara – împreună cu partenera sa, oficiind și dirijând operația colectivă. Pentru a exercita o atare funcție, se spune, trebuie să fii un adept, să fi avut o inițiere desăvârșită. În ansamblu, e vorba de o evocare colectivă, în parte orgiastică a zeiței ca forță deja latentă în grupul ce operează, activată acum prin realizarea acelorași acte și vizualizarea acelorași imagini de către fiecare cuplu în parte, până la crearea unui vârtej fluid sau psihic de utilizat în vederea operației. (...) se cunosc cazuri când chakrele tantrice au fost convocate de suverani în scopuri absolut profane, cum ar fi sacrificii de mântuire întru izbânda unor expediții războinice”.<sup><a id="ffn29" href="http://karamazov.ro/#fn29" class="footnote">29</a></sup> (Ibidem, p. 441).</p>
<p>Într-adevăr, observăm elemente evident crowleyene în filmul lui Kubrick. Cât despre scopul orgiilor în context ritualic, istoricul american și filosoful calvinist R.J. Rushdoony vorbește despre perspectiva păgână asupra haosului primordial și a freneziei extatice, care se aplică perfect viziunii magice a cultului din Eyes Wide Shut:</p>
<p>„În vechile culte ale fertilității, ale căror credințe înnăscute întronau ca primordial tot ceea ce este inferior, întoarcerea ritualică la haos era privită drept mijloc de regenerare socială. Lucrurile stabilite, legitime și raționale erau considerate dezvoltări ulterioare, așadar mai puțin originare și esențialmente sterile. Apropierea de ceea ce este primitiv era echivalentă cu apropierea de creativitate și vitalitate, iar haosul însuși era privit drept principiu al regenerării. Saturnaliile, festivitățile arhaice, orgiile, ritualurile care presupuneau confuzia sub formă de incest, violența sau perversiunea erau rituri necesare și mijloace de regenerare socială. De fapt, sărbătoarea este prezentată ca o repunere în act – a primelor zile ale universului, Urzeit, o eră eminamente creativă. Atât renașterea naturii, cât și cea a societății impun întoarcerea la haos. Așadar, sărbătoarea are loc în contextul mitului, și presupune funcția de a renaște lumea concretă”.<sup><a id="ffn30" href="http://karamazov.ro/#fn30" class="footnote">30</a></sup></p>
<p>Din perspectivă thelemică, rolul magului este să depășească toate tabuurile, opozițiile și dualitățile, o descriere care se potrivește atât pentru Bill și Alice, cât și pentru cult. Cercetătorul în ocultism, dr. Stephen Flowers, comentează:</p>
<p>„Pentru a înțelege pe deplin ceea ce afirmă Crowley, trebuie să ne referim la perspectiva sa cosmologică monistă: toate aparentele contrarii sunt, în realitate, unități. Așa se face că Horus este unit cu Set. Ei reprezintă opoziția luminii și întunericului în cadrul aceluiași întreg. Adevărata magie a lui Horus presupune unitatea elementelor contrarii. Este limpede cum, pentru Crowley, asistăm la Era lui Horus, a cărei formulă originară este ShT (fiind interpretată ca Satan, Shaitan, Set etc.) Aici, ca și în alte părți, Crowley utilizează practica familiară a antinomismului. În Liber V vel Reguli (Ritualul Semnului Fiarei), Crowley își expune antinomismul și practicarea sa: aceasta este, de fapt, formula Magiei noastre; insistăm asupra faptului că toate actele trebuie să fie egale…”.<sup><a id="ffn31" href="http://karamazov.ro/#fn31" class="footnote">31</a></sup></p>
<p>Bill se întoarce acasă și găsește pe pernă masca pierdută, lângă Alice, care doarme. Cu alte cuvinte, ni se lasă a înțelege fie că Alice știa că el a fost la castel, fie că a dorit să-i comunice propria ei implicare. Îndurerat, Bill izbucnește în lacrimi și îi mărturisește totul. În această scenă, îl vedem făcând semnul masonic secret al fidelității față de ordin, împrumutat și de alte secte, inclusiv de cea condusă de Aleister Crowley. Semnificativ este că Bill îi conferă acestui gest semnificația unui jurământ: mâna dusă la piept, cu degetul arătător întins, așa cum stă ilustrat în Monitor of Freemasonry, a lui Richardson, la pagina 86.</p>
<p>Odată trecuți prin propriul proces de judecată, Bill și Alice discută dacă să rămână sau nu căsătoriți, ca urmare a mărturisirii. Amintindu-și promisiunea de a o lua pe fiica lor la cumpărături în dimineața de Crăciun, cuplul își continuă conversația și în magazin, unde constatăm câteva episoade esențiale, chiar dacă discrete. În cadru apare o altă pentagramă inversată, jocul „Cercul Magic”, dinadins așezat acolo și o vitrină denumită „magie”. Perechea pășește într-un cerc magic, iar ochii lor nu mai sunt acum închiși. Au fost „iluminați” de acțiunile cultului, devenind conștienți de adevărata structură a puterii din lume. Am văzut deja un „cerc magic” de femei, la ritualul inițiatic de la castel. Secretarul personal al lui Crowley și colegul său din Ordinul „Golden Dawn”, Israel Regardie, notează, cu privire la cerc, ceva ce se aplică bine și lui Bill:</p>
<p>„Simbolul principal, propriu tuturor acțiunilor este Cercul Magic. Prin definiție, această figură implică un spațiu restrâns, o limitare, care separă ceea ce este înăuntru de ceea ce este în afară. Prin folosirea Cercului, magicianul susține că își restrânge munca înăuntrul acestei limitări autoimpuse; că se mărginește la atingerea unui scop specific și că nu se mai află într-un labirint al iluziei și al schimbării perpetue, ca un hoinar orb fără țintă, obiectiv sau aspirație… Cercul în care magicianul este închis reprezintă cosmosul său particular; cucerirea, investirea acelui univers ca parte a procesului de a atinge completa conștiință de sine”.<sup><a id="ffn32" href="http://karamazov.ro/#fn32" class="footnote">32</a></sup></p>
<p>Supuși fiind acestei iluminări întunecate, Bill și Alice discută despre ceea ce trebuie făcut mai departe, presupunând că ar trebui să fie „recunoscători”. Alice susține că „ar trebui să fim recunoscători că am reușit să supraviețuim tuturor acestor aventuri, fie că s-au petrecut aievea sau în vis”. Bill o întreabă dacă este sigură, la care Alice răspunde că va ierta o noapte de infidelitate. „Niciun vis nu este numai un simplu vis”, explică Bill, iar Alice răspunde că ei sunt „treji acum și, să sperăm, pentru multă vreme de-aici înainte”. „Pentru totdeauna”, spun amândoi. „Hai să nu spunem totdeauna”, revine Alice. „Asta mă sperie. Dar te iubesc și, știi, există ceva foarte important ce trebuie să facem cât mai repede – sex”, spune ea, arătându-și astfel intenția de a profita de potențialul lor sexual, acum, că au fost inițiați.<sup><a id="ffn33" href="http://karamazov.ro/#fn33" class="footnote">33</a></sup></p>
<p>Prin urmare, filmul funcționează pe mai multe niveluri și scoate în evidență creștinismul de fațadă, complicațiile sexuale, precum și diverse aspecte ale problemelor conjugale pe care le creează societatea noastră decadentă. Dar aceasta este numai o parte a poveștii pe care Kubrick vrea să o spună. Adevărata poveste este călătoria inițiatică, ieșirea din starea de vis, căreia îi urmează „trezirea”, conștientizarea realității elitei oculte, a cercurilor influente așa cum sunt ele de fapt – privilegiați înstăriți, preocupați de secte bizare și de aberația magiei sexuale. Adevărata intenție a filmului este de a arăta suprarealismul magic, privit ca ritual inițiatic.</p>
<p>Structura de putere nu este concentrată numai în jurul bogăției și al autorității temporale, ci și pe o viziune ritualică asupra lumii, care caută să folosească sexualitatea ca pe o forță în serviciul puterii metafizice. Manipularea acestor impulsuri permite manipularea maselor, ceea ce explică imaginile edenice, inclusiv referințele la Alice în Țara Minunilor și la Vrăjitorul din Oz. Trecerea de la realitatea fantastică a lumii onirice, cea a dorințelor sexuale primare, către lumea iluzorie a filmului însuși (care zugrăvește realitate!) reprezintă drumul de la ochii închiși, la starea de trezie. Nu ar trebui să fie vorba numai despre inițierea cuplului, atât timp cât intenția filmului este aceea de a-l îndruma pe privitor, dezvăluindu-i metoda, natura criptocratică a acestor catacombe, presupunând că cineva chiar ar vrea să vadă. Michael Hoffman explică noțiunea revelării metodei, din perspectiva Serviciilor Secrete Britanice, după cum urmează:</p>
<p>„Aceasta este demonstrată de una dintre metodele noastre mai simple. Înțelegând că, mai devreme sau mai târziu, acțiunile noastre vor ieși la iveală, ne structurăm activitățile astfel încât, pe măsură ce descoperitorii conspirațiilor le dezleagă ițele, ei vor pune în circulație informația într-o manieră care să imite procedura noastră preliminară. În acest fel, cu cât suntem cercetați mai mult, cu atât mase întregi de oameni vor fi manipulate psihologic de cei care caută să ne dea în vileag. Modelul comportamental (meme, în original, termen introdus de Richard Dawkins în cartea sa, Gena egoistă. Etimologic, vine din grecescul μίμημα, mimena – copie, imitație, n.tr.) care constituie structura noastră va fi imitat cu succes în conștiința celor care ne investighează. Astfel, succesul va putea fi măsurat cu precizie, pe măsură ce munca noastră este demascată”.<sup><a id="ffn34" href="http://karamazov.ro/#fn34" class="footnote">34</a></sup></p>
<ol id="footnotes">
<li id="fn1" style="text-align: left;">Kubrick citat in Nelson, Thomas A. Stanley Kubrick: Inside a Film Artist’s Maze. Indiana, Indiana University Press, 2000, p. 14. <a href="http://karamazov.ro/#ffn1"></a></li>
<li id="fn2" style="text-align: left;">Kaus, Rainer J. „Notes on Arthur Schnitzler’s Dream Novella and Stanley Kubrick’s film Eyes Wide Shut”. University of Florida. 2003. Web. http://www.clas.ufl.edu/ipsa/2003/Greenwich%20conference.html <a href="http://karamazov.ro/#ffn2"></a></li>
<li id="fn3" style="text-align: left;">Walker, Taylor, Ruchti. Stanley Kubrick, Director: A Visual Analysis. New York, Norton Company, 1999, 344. Așa cum voi arăta în analiza dedicată filmului 2001: A Space Oddysey, Kubrick va utiliza aceeași tehnică a ecranului negru ca reprezentare a punctului de vedere al spectatorului. <a href="http://karamazov.ro/#ffn3"></a></li>
<li id="fn4" style="text-align: left;">Pike, Albert. Morals and Dogma: Ancient and Accepted Rite of Scottish Freemasonry. Richmond, VA, L.H. Jenkins Book Manufacturers, 1950, pp. 772, 849. <a href="http://karamazov.ro/#ffn4"></a></li>
<li id="fn5" style="text-align: left;">Leadbeater, C.W. The Hidden Life in Freemasonry. India, The Theosophical Publishing House, 1963, p. 72. <a href="http://karamazov.ro/#ffn5"></a></li>
<li id="fn6" style="text-align: left;">Carroll, Lewis. Alice’s Adventures in Wonderland and Through the Looking Glass. New York, Penguin Books, 1998, pag. xix. Conner, Miguel. „Alice in Wonderland and the Occult”. Examiner. 26 March, 2010. Web. http://www.examiner.com/article/alice-wonderland-and-the-occult. <a href="http://karamazov.ro/#ffn6"></a></li>
<li id="fn7" style="text-align: left;">Stephan, „Corridors of the Marvelous: The Femme-enfant, the Doll Fetish, The Mask, and Alice in a Wonderland of de Sade”. Story of O. Web. http://www.storyofo.info/marvelous.html. <a href="http://karamazov.ro/#ffn7"></a></li>
<li id="fn8" style="text-align: left;">Hanshaw, Operation Culture Creation, Part 2, p.77. <a href="http://karamazov.ro/#ffn8"></a></li>
<li id="fn9" style="text-align: left;">Marks, John. The CIA and Mind Control: Search for the Manchurian Candidate. New York, McGraw Hill, 1980. <a href="http://karamazov.ro/#ffn9"></a></li>
<li id="fn10" style="text-align: left;">Conner, „Alice in Wonderland and the Occult”. <a href="http://karamazov.ro/#ffn10"></a></li>
<li id="fn11" style="text-align: left;">Flowers, Stephen E. Lords of the Left Hand Path: A History of Spiritual Dissent. Texas, Runa-Raven Press, 1997, p. 145. <a href="http://karamazov.ro/#ffn11"></a></li>
<li id="fn12" style="text-align: left;">Melanson, Terry. Perfectibilists: The 18th Century Bavarian Order of the Illuminati. Oregon, Trine Day, 2009. Nu sugerez aici că acel cult care apare în film este ordinul istoric al Illuminatilor, chiar dacă el a pornit de la raționalismul iluminist și egalitarism, ci, mai degrabă, cultul unei societăți secrete preocupate cu ritualul magiei sexuale. <a href="http://karamazov.ro/#ffn12"></a></li>
<li id="fn13" style="text-align: left;">Cirlot, J.E. Dictionary of Symbols. New York, Philosophical Library, 1962, pag. 115. <a href="http://karamazov.ro/#ffn13"></a></li>
<li id="fn14" style="text-align: left;">,,Domino” este un nume cât se poate de interesant, de vreme ce, ca membru al cultului, evenimentele care îl urmăresc pe Bill fac parte dintr-o ordine prestabilită, precum prăbușirea pieselor de domino. El mai sugerează noțiunea jocului, deoarece societatea secretă se joacă cu mintea lui Bill. <a href="http://karamazov.ro/#ffn14"></a></li>
<li id="fn15" style="text-align: left;">Hoffman, Michael A. Secret Societies and Psychological Warfare. Coeur D’Alene, Idaho, Independent
<p>History and Research, 2001. Ramsay, William. Prophet of Evil: Aleister Crowley, 9/11 and the New World Order. Lexington, Ky, Winged Victory Books, 2012. Estulin, Daniel. The True Story of the Bilderberg Group. Oregon, Trine Day, 2007. Quigley, Carroll. Tragedy and Hope: A History of the World in our Time. San Pedro, CA, GSG Publishers, 1998. <a href="http://karamazov.ro/#ffn15">↩</a></p>
</li>
<li id="fn16" style="text-align: left;">Kubrick, Vivian in „Vivian Kubrick on the Insanity of Tyranny,” Infowars. Web. 26 November 2013. Web. http://www.infowars.com/infowars-com-exclusive-vivian-kubrick-on-the-insanity-of-tyranny-2/ <a href="http://karamazov.ro/#ffn16"></a></li>
<li id="fn17" style="text-align: left;">Cirlot, A Dictionary of Symbols, p. 205-6. <a href="http://karamazov.ro/#ffn17"></a></li>
<li id="fn18" style="text-align: left;">Pike, Morals and Dogma, p. 639. <a href="http://karamazov.ro/#ffn18"></a></li>
<li id="fn19" style="text-align: left;">Heimbichner, Blood on the Altar. <a href="http://karamazov.ro/#ffn19"></a></li>
<li id="fn20" style="text-align: left;">Heale, Elizabeth. The Faerie Queen: A Reader’s Guide. Cambridge: University Press, 1999. Martin, Malachi. Hostage to the Devil. <a href="http://karamazov.ro/#ffn20"></a></li>
<li id="fn21" style="text-align: left;">Martin, p. 213-15. <a href="http://karamazov.ro/#ffn21"></a></li>
<li id="fn22" style="text-align: left;">Leviticul, 17:11. <a href="http://karamazov.ro/#ffn22"></a></li>
<li id="fn23" style="text-align: left;">Carvajal și la Baume. „Sex Life was ‘Out of Step,’ Strauss-Kahn Says, but not Illegal”. 13 October, 2012. New York Times. Web. http://www.nytimes.com/2012/10/14/world/europe/dominiquestrauss-kahn-says-lust-isnot-a-crime.html?hp&<em>r=1. See also Wolff, Michael. „Dominique Strauss-Kahn and Our Paranoid Erotic Fantasies of Power”. Guardian. 15 October, 2012. Web. </em>
<p>http://wwwtheguardian.com/commentisfree/2012/oct/15/dominique-strausskahn-paranoid-erotic-fantasies-power <a href="http://karamazov.ro/#ffn23">↩</a></p>
</li>
<li id="fn24" style="text-align: left;">Melanson, Terry. „Illuminati Descendants Assemble for an Eyes Wide Shut-like ‘Heaven and Hell’Bash”. Conspiracy Archive. 20 June, 2007.
<p>Web. http://www.conspiracyarchive.com/Commentary/Illuminati<em>Eyes</em>Wide<em>Shut.htm</em> <a href="http://karamazov.ro/#ffn24">↩</a></p>
</li>
<li id="fn25" style="text-align: left;">McGowan, Programmed to Kill, p. 6-7. <a href="http://karamazov.ro/#ffn25"></a></li>
<li id="fn26" style="text-align: left;">Eyes Wide Shut, directed by Stanley Kubrick. 1999. Burbank, CA: Warner Home Video, DVD. <a href="http://karamazov.ro/#ffn26"></a></li>
<li id="fn27" style="text-align: left;">Kubrick, Eyes Wide Shut. <a href="http://karamazov.ro/#ffn27"></a></li>
<li id="fn28" style="text-align: left;">Evola, Julius. Eros and the Mysteries of Love: The Metaphysics of Sex. Rochester, Vermont: Inner
<p>Traditions, 1991, p. 267; Julius Evola, Metafizica sexului, trad. Sorin Mărculescu, București, Humanitas, 2006, p. 440. <a href="http://karamazov.ro/#ffn28">↩</a></p>
</li>
<li id="fn29" style="text-align: left;">Ibid., 268; Ibidem, p. 441. <a href="http://karamazov.ro/#ffn29"></a></li>
<li id="fn30" style="text-align: left;">Rushdoony, R.J. The Messianic Character of American Education. Vallecito, Ca: Ross House Books,
<p>1963, p. 337-8. <a href="http://karamazov.ro/#ffn30">↩</a></p>
</li>
<li id="fn31" style="text-align: left;">Flowers, Lords of the Left Hand Path, 143. <a href="http://karamazov.ro/#ffn31"></a></li>
<li id="fn32" style="text-align: left;">Regardie, Israel. The Tree of Life: An Illustrated Study in Magic. Woodbury, MN: Llewellyn Publications,
<p>2001, pp. 158-9. <a href="http://karamazov.ro/#ffn32">↩</a></p>
</li>
<li id="fn33" style="text-align: left;">Kubrick, Eyes Wide Shut. <a href="http://karamazov.ro/#ffn33"></a></li>
<li id="fn34" style="text-align: left;">Hoffman, Secret Societies, 77. <a href="http://karamazov.ro/#ffn34"></a></li>
</ol><br style="clear: none;" />
<p><img src="http://karamazov.ro/images/stories/ews4.jpg" width="250" height="144" alt="ews4" style="float: right;" />„Mi-a plăcut mereu să reprezint o situație ușor suprarealistă într-un mod realist. Am avut mereu o predilecție pentru basme, mituri și povești magice. Îmi par mai apropiate de experiența realității imediate decât poveștile realiste, care, de fapt, sunt la fel de stilizate”. (Stanley Kubrick<sup><a id="ffn1" href="http://karamazov.ro/#fn1" class="footnote">1</a></sup>)</p>
<p></p>
<p>Eyes Wide Shut (Cu ochii larg închiși) este un film care nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor pe care le-au avut spectatorii. Thriller-ul avangardist care a înfățișat decadența înaltei societăți, nu a fost un succes de casă, chiar dacă, în mod straniu, a folosit viața sexuală „din lumea reală” a lui Tom Cruise și Nicole Kidman ca punte de legătură între realitate și fantezie. Așa cum vom vedea în cele ce urmează, această temă apare chiar mai devreme în alte filme ale lui Kubrick. Eyes Wide Shut este ecranizarea nuvelei Traumnovelle (Poveste de vis, 1926), scrisă de Arthur Schnitzler, dar Kubrick adaptează povestea suprarealistă la vremurile moderne. El a folosit aceeași critică de clasă și freudiană care apare în nuvela originală, însă în film nu apare doar ideea privind elita care controlează întregul spectacol social, ci sunt prezentate, deopotrivă, latura întunecată a psihicului uman și tema inițierii ritualice. Criticul Klaus Rainer remarcă:</p>
<p>„Filmul și nuvela ar trebui interpretate ca o juxtapunere exemplară. Drama conjugală de la începutul secolului XX este relevantă și pentru vremurile prezente. Ea nu și-a pierdut din intensitate în ciuda liberalizării, a înlăturării tabuurilor și a schimbării valorilor morale – năzuim după intimitate într-o relație mulțumitoare și, totodată, o punem în primejdie prin dorințele, sentimentele și fanteziile noastre inconștiente. Arthur Schnitzler, de profesie medic, era admirat de Freud pentru descrierile documentate ale proceselor psihice. Nu erau prieteni, însă se prețuiau mult unul pe celălalt. Se spune că abia copiii lui Freud și Schnitzler, care se jucau împreună, le-au dat celor doi ocazia să corespondeze”.<sup><a id="ffn2" href="http://karamazov.ro/#fn2" class="footnote">2</a></sup></p>
<p>„Spectacolul” asupra căruia Kubrick vrea să ne atragă atenția se referă atât la film, cât și la realitate: Kubrick dorește ca privitorii să-și dea seama că realitatea se desfășoară ca un spectacol regizat de maeștrii din spatele iluziei videodromului. Privitorul nu doar că este obligat să reflecteze la decadența aristocrației de pe Coasta de Est, ci, totodată, să pornească într-o călătorie șamanic-revelatoare în care însăși vizionarea filmului devine un omagiu adus ipocriziei sociale de astăzi, de vreme ce acesta a fost gândit ca un posibil pas voyeurist în viețile sexuale ale celorlalți. Din acest punct de vedere, pelicula reprezintă o inițiere care oglindește atât dorința individului de a judeca tabuurile prezentate în film, cât și pe aceea a participării la ele. Într-un fel, spectatorul participă la ritual, chiar dacă din exterior, prin intermediul magiei ecranului. În acest sens, Bill Harford (Tom Cruise) este cel care îl întruchipează pe spectatorul de rând. Deși majoritatea cronicilor s-au concentrat asupra elementelor socio-politice, niciuna nu a luat în considerare experiențele inițiatice ca fiind un cadru interpretativ.</p>
<p>Spectatorul obișnuit se uită la film pentru că este curios să afle secretele Hollywood-ului și amănunte despre viețile vedetelor, dovadă fiind nenumăratele rafturi cu publicații de scandal de la băcănia din colț. Desigur, omul de rând privește, de asemenea la posteriorul lui Nicole Kidman și, chiar dacă poate părea crud, Kubrick vrea ca spectatorii să realizeze propria lor ipocrizie în timp ce văd filmul, având în vedere că majoritatea condamnă cultul societății secrete din film. Eyes Wide Shut (Cu ochii larg închiși) este așadar o formulă codificată care descrie handicapul optic spiritual al publicului. La fel ca Bill Harford în film, nimeni din public nu reușește să se înțeleagă pe sine, psihicul uman, cu slăbiciunile sale, și nici puterea socio-politică, întruchipată de oligarhia care stăpânește lumea. Potrivit filmului lui Kubrick, la temelia puterii nu se află politicianul obișnuit, medicul sau avocatul bogat din New York. Într-adevăr, acesta este exact statutul personajelor lui Kidman și Cruise: sunt selectați fără voia lor. Astfel, pe tot parcursul filmului, ochii privitorului sunt larg închiși la realitatea structurii care deține puterea, asemeni personajelor interpretate de Kidman și Cruise. Aceștia, rămași orbi până la sfârșit, când vălul se ridică, ochii li „se deschid”. Observând caracterul suprarealist al filmului ca „vis cu ochii deschiși”, criticii Walker, Taylor și Ruchti explică tehnica simbolică a secvenței de deschidere:</p>
<p>„O tânără blondă stă în picioare, îmbrăcată într-o rochie neagră mulată pe corp, cu spatele la noi. Chiar și îmbrăcată, ea degajă o anumită încordare aerobică. Se simte în orice clipă că ar putea izbucni ceva erotic. Brusc, femeia lasă rochia să-i alunece la picioare și, pentru o clipă, rămâne provocator dezbrăcată. Apoi, se întunecă ecranul, ca și când o pleoapă s-ar fi închis din reflex, pentru a masca ceea ce retina tocmai înregistrase. Expunere și negare, tentație și retragere: acestea sunt motivele recurente pentru ceea ce urmează. O sugerează însuși titlul pe care Kubrick l-a ales pentru filmul său: Eyes Wide Shut”.<sup><a id="ffn3" href="http://karamazov.ro/#fn3" class="footnote">3</a></sup></p>
<p>Chiar de la început, filmul folosește o simbolistică ocultă, prezentând-o pe doamna Harford (Nicole Kidman) pe jumătate dezbrăcată, între două coloane. În interpretarea mea, acestea reprezintă porțile către inițiere, stâlpii gemeni ai lui Jachin și Boaz din Templul lui Solomon. Cei doi stâlpi joacă un rol central în Francmasonerie, ca porți de intrare spre divinitate, planuri transcendentale sau lumi spirituale. Filosoful mason Albert Pike discută relația pilonilor cu genurile, sexele, natura și opozițiile:</p>
<p>„Unitatea este Boaz, iar dualitatea este Jachin. În Cabala, cele două coloane, Boaz și Jachin, explică toate misterele antagonismului natural, politic și religios. Femeia este creația bărbatului, iar creația universală este femeia Primului Principiu. Când primul principiu al Existenței a devenit el însuși Creator, a produs prin emanație și idee punctul Yod (Yod, a zecea literă și cea mai mică din alfabetul ebraic, care are forma unui punct - n.t.). Inversând literele Numelui Inefabil (al lui Dumnezeu) și împărțindu-l, el devine bisexual, așa cum o exprimă cuvintele Yud-he sau Jah. Dezvăluind semnificația unei mari părți a limbajului obscur al Cabalei, acestea reprezintă punctul maxim a ceea ce simbolizează coloanele Jachin și Boaz. În imaginea zeității, ni se spune, Dumnezeu l-a creat pe Om; Mascul și Femelă a creat el. Iar cel ce scrie, simbolizând divinitatea prin om, ne spune apoi că femeia, pe care bărbatul o conținuse, a fost luată dintr-o coastă a lui. Așa a fost Minerva, zeița înțelepciunii, cea născută în armură din țeasta lui Jupiter; înainte de a deveni soția lui Osiris, Isis i-a fost soră; iar împreună cu Brahma, Sursa tuturor lucrurilor, Însuși Zeul fără de sex sau nume, s-a dezvoltat Maya, Mama a toate câte există”.<sup><a id="ffn4" href="http://karamazov.ro/#fn4" class="footnote">4</a></sup></p>
<p>La rândul său, teosoful C.W. Leadbeater explică:</p>
<p>„Ei (pilonii – n.red.) formează, de asemenea, poarta de intrare spre misterele prin care sufletele tind către sursa lor divină; numai trecând prin ei poate fi atins templul adevăratei dumnezeiri a omului, iar splendoarea divină care izvorăște în străfundurile inimii își găsește sălașul în tărie și stabilitate”.<sup><a id="ffn5" href="http://karamazov.ro/#fn5" class="footnote">5</a></sup></p>
<p>Așa cum vom vedea, parcursul pe care îl urmează scenariul filmului împărtășește aceeași preocupare pentru ritualuri sexuale, inițieri și, în cele din urmă, pentru problema disoluției constrângerilor morale care afectează soții Harford, reprezentanți ai clasei de mijloc, pe măsură ce aceștia trec dincolo de granițele inhibițiilor. <br />Prin încercarea de a depăși toate opozițiile cu ajutorul magiei sexuale, observăm că intensitatea orgiei ritualice și a erotismului homosexual țintește atât spre hermafroditism, cât și spre reîntoarcerea la vidul primordial al haosului. De îndată ce trece de coloanele punctului de observație al camerei de filmat, privitorul este împins să pătrundă în lumea misterelor pentru a trage cu ochiul la felul în care criptocrația guvernează din umbră (și totuși, în mod paradoxal, Kubrick intenționează să ne facă să înțelegem că majoritatea ochilor vor rămâne strâns închiși).</p>
<p>Cufundați în frustrări conjugale legate de intimitatea sexuală, soții Harford se pregătesc pentru o petrecere aristocrată a cărei gazdă este Victor Ziegler (Sidney Pollack), pacientul înstărit al doctorului Bill Harford. Este un fapt semnificativ că acțiunea filmului are loc de Crăciun, perioadă a experiențelor inițiatice, ceea ce indică un fel de declarație împotriva religiei tradiționale creștine. Cunoscut pentru caracterul său impetuos, perfecționism și temperamental, Kubrick considera că toate detaliile sunt hotărâtoare și elocvente – poziția fiecărui lucru este intenționată, adesea încărcată de simbolism. Scenele inițiale provoacă o stare de neliniște, prefigurând viitoarele tentații atât pentru Bill, cât și pentru Alice, care vor pune sub semnul întrebării fidelitatea căsniciei lor. Așa cum se observă în posterul filmului, oglinzile sunt o prezență constantă, atât simboluri clasice ale lumii interioare a psyche-ului, cât și, deopotrivă, porți de intrare în alte lumi. Kubrick intenționează, cred, să ne arate că protagoniștii sunt, fiecare, oglinzi unul pentru celălalt, dar și oglinzi ale spectatorilor. Simbolismul oglinzilor apare în Alice in Wonderland și în The Wizard of Oz, iar ambele se regăsesc proeminent în Eyes Wide Shut. Cele două povești sunt influențate de doctrine oculte, cunoscută fiind convertirea lui L. Frank Baum (autorul Vrăjitorului din Oz – n.t.) la teosofie și la învățăturile lui H.P. Blavatsky (care stau la originea poveștii), iar Lewis Carroll (autorul cărții Alice în Țara Minunilor) era renumit pentru preferința de a fotografia adolescente și pentru încercările sale de a atinge ESP (percepția extrasenzorială, cunoscută și ca „al șaselea simț” – n.t.).<sup><a id="ffn6" href="http://karamazov.ro/#fn6" class="footnote">6</a></sup> Încercările lui Carroll de a câștiga prietenia tinerelor poate fi invocat aici, de vreme ce Eyes Wide Shut include tema pedofiliei (la fel cum se întâmplă în multe dintre filmele lui Kubrick, mai ales în Lolita). Criticul „Stephan” clarifică:</p>
<p>„În prestația fascinantă a lui Kidman, omagiem geniul lui Kubrick în materie de alegere a distribuției. Ea este ideală pentru a corespunde nuvelei originale. Pretutindeni în carte, Schnitzler își descrie personajele feminine drept o tânără fermecătoare, încă o copil sau o adolescentă, posibil să aibă 15 ani, cu părul blond desfăcut căzându-i pe umeri, și peste sânul delicat, într-o parte. Cu 18 luni în urmă, ar fi fost inacceptabil să examinezi sexualitatea copilărească, de păpușă, a lui Kidman”. <sup><a id="ffn7" href="http://karamazov.ro/#fn7" class="footnote">7</a></sup></p>
<p>Cu privire la The Wizard of Oz, scriitorul Jamie Hanshaw afirmă:</p>
<p>„Autorul Vrăjitorului din Oz era un teosof, datorându-și inspirația unui spirit care i-a oferit cheia magică pentru scrierea poveștii publicate în 1900. Volumele sale aveau să fie un basm teosofic, care înglobau înțelepciunea străveche a religiilor misterioase. Cuvântul Oz este important pentru toți magicienii thelemici și nu provine din cărțile pentru copii, ci din gematrie. În ebraică, cuvântul se scrie cu ajutorul literelor Ayin și Zayin, care dau totalul 77. Potrivit lui Aleister Crowley, acest număr reprezintă magia care acționează asupra lumii materiale. Poate fi exprimat ca 11, marele număr al magiei rituale, multiplicat cu 7, numărul manifestării (7-11)”.<sup><a id="ffn8" href="http://karamazov.ro/#fn8" class="footnote">8</a></sup></p>
<p>Deși comentatorii lui Eyes Wide Shut au interpretat filmul prin referințe la controlul mintal și programul MKUltra, proiectul CIA asociat cu hipnoza și supravegherea psihicului cu ajutorul halucinogenelor<sup><a id="ffn9" href="http://karamazov.ro/#fn9" class="footnote">9</a></sup>, eu cred că, dacă menținem analiza la acest nivel, ratăm esențialul (cu toate că și această temă este prezentă). O abordare mai cuprinzătoare ar fi aceea de a folosi poveștile și alegoriile ca metafore pentru transformare: metamorfoza inițierii în „mistere”, în ceea ce-i privește pe Bill, Alice și publicul spectator. Toate cele trei povești conțin nuanțe teosofice și de simbolism, prin urmare constituie povești inițiatice, citirea lui Oz și Alice fiind chiar recomandată de Aleister Crowley magicienilor aspiranți.<sup><a id="ffn10" href="http://karamazov.ro/#fn10" class="footnote">10</a></sup></p>
<p>În scena în care soții Harford ajung la petrecere se observă pentagrama inversată, simbolul evident al tipului de inițiere pe care cei doi urmează să o experimenteze, „Calea Mâinii Stângi” (doctrină secretă bazată pe practici sexuale ritualice și tantrism, asociată cu magia neagră – n.t.).<sup><a id="ffn11" href="http://karamazov.ro/#fn11" class="footnote">11</a></sup></p>
<p>Ziegler, așa cum vom descoperi, se pare că a invitat în repetate rânduri cuplul la petrecerile sale, în speranța secretă că îi va face să participe la orgiile secrete. Aflăm astfel, că există două petreceri: nu doar insipidul bal de Crăciun, ci și un „after party” mult mai întunecat, desfășurat într-un loc diferit. Vechiul tovarăș al lui Harford din vremea colegiului, Nick Nightingale (Todd Field), dă „din întâmplare” peste Bill, informându-l că va cânta la pian la ambele petreceri. Cu toate că erau curioși, atât Bill, cât și Alice rezistă tentației de a se culca cu alte persoane de la balul de Crăciun, deși, categoric, dorința lor izvorăște din problemele conjugale. În orice caz, ceea ce începem să bănuim este faptul că aceste evenimente nu au loc în mod întâmplător, ci, mai degrabă, totul a fost organizat în prealabil. Nimic nu este neprevăzut. Nightingale a fost ales tocmai pentru că este un vechi prieten al lui Bill. Interesant este faptul că lui Bill i se propune, mai târziu, o partidă de sex în trei cu două englezoaice atrăgătoare, care dau de înțeles că sunt de viță nobilă („Nuala Windsor”), și care se oferă să-l însoțească pe Bill „acolo unde se sfârșește curcubeul”.</p>
<p>Între timp, Alice se simte amețită de alcool, sedusă fiind în timpul unui dans de un anume Sandor Szavost, un ungur bogat care citează din Ars Amatoria lui Ovidiu despre sexul cu femeile măritate. Szavost ar putea fi o referire voalată la Anton Szandor LaVey, fondatorul și Marele Preot al Bisericii lui Satan. Cred că această referință simbolică este de natură să-l avertizeze pe privitorul perspicace că avem de-a face cu o treaptă superioară a unui cult satanic. Este interesant să remarcăm și că protagoniștii nuvelei originale trăiesc o experiență similară celor din film, în elita societății austriece de la începutul secolului XX, iar ordinul istoric al Illuminati-lor își are originea în Bavaria vecină<sup><a id="ffn12" href="http://karamazov.ro/#fn12" class="footnote">12</a></sup>.</p>
<p>Odată ce ispita erotică i-a fost curmată brusc, Bill începe să devină bănuitor asupra clientului său: elitistul Ziegler pare să fie băgat în tot felul de afaceri necurate cu droguri tari și escapade sexuale cu regine ale frumuseții. La petrecere, Mandy (Julienne Davis), una din frumusețile care roiesc în jurul lui Ziegler ia o supradoză în timp ce face sex cu acesta, iar Bill este chemat să-l salveze de la un scandal; de fapt, Ziegler vrea să se convingă că doctorul său „își poate ține gura”. Despre Mandy se spune, în chip straniu, că ar fi „adormită”, iar portretul unei femei dezbrăcate aflată în aceeași poziție de deasupra ei reprezintă o aluzie la teza filmului precum că există o linie aproape invizibilă care desparte fantezia de vis și, de fapt, realitatea lui Bill nu este altceva decât o sincronicitate plănuită. Mai mult, Alice va trăi un episod similar când, întinsă în pat, pe jumătate adormită, mormăie și murmură către Bill fantasme onirice despre orgii. După ce se convinge că starea lui Mandy este stabilă, dr. Harford îi verifică pulsul și o sfătuiește să înceteze cu acest stil de viață sălbatic. Ce nu putem ști însă este dacă Mandy a fost cu adevărat drogată, viața fiindu-i pusă în pericol, sau acesta a fost doar un incident regizat menit să-l pună pe Bill la încercare.</p>
<p>Mai apoi, îi vedem pe soții Harford ocupându-se de activități obișnuite, urmate de o discuție despre fantezii sexuale și tentații extraconjugale. Respingând argumentele neconvingătoare ale lui Bill, Alice îl enervează peste măsură în legătură cu naivitatea lui în privința femeilor și ipocrizia cu care el încă neagă că ar fi fost ademenit la petrecere. Alice îi mărturisește că ea însăși a fost cândva atrasă de un ofițer de marină și că, pentru o fracțiune de secundă, și-ar fi dorit să renunțe la soț și la copil pentru o noapte de plăcere. Vizibil tulburat de această dispută aprinsă, Bill va porni în căutarea unor aventuri extraconjugale. Din simbolistica stranie a acestei scene fac parte pentagramele inversate care apar pe draperiile din fundal.</p>
<p>În timp ce Alice se plimbă prin apartament, observăm tablouri cu porți și grădini, care, din nou fac referire la inițiere și dorințe izvorâte din subconștient. Grădinile trimit la Paradis și la alungarea lui Adam și a Evei ca pedeapsă pentru păcatul lor; sau, ele s-ar putea referi la apropiata inițiere a lui Bill și Alice în „grădina zeilor”, ca să spunem așa, întrucât cei doi sunt pe cale să experimenteze lumea întunecată din exterior. Observând semnificația grădinii în simbolistica tuturor timpurilor, cercetătorul J.E. Cirlot explică:</p>
<p>„Grădina este locul în care natura este controlată, ordonată, aleasă și împrejmuită. Prin urmare, este un simbol al conștiinței, opunându-se pădurii, ce reprezintă inconștientul, așa cum insula este opusă oceanului. În același timp, grădina este atributul feminității, datorită aspectului său de spațiu închis. Adesea, ea este scena unor procese de „îmbinare și admite semnificația unei vânători de comori, ceea ce este în mod clar în acord cu funcția simbolică generală pe care am schițat-o”.<sup><a id="ffn13" href="http://karamazov.ro/#fn13" class="footnote">13</a></sup></p>
<p>Între timp, după ce vizitează un pacient care tocmai a murit, Bill se hotărăște să se avânte într-o relație extraconjugală. Fiica pacientului se îndrăgostește la prima vedere de el și îi face avansuri, însă Bill, agitat, se retrage rapid (chiar dacă începe să aibă îndoieli legate de fidelitatea față de soție). El începe să bănuiască povara căsniciei și în cazul altora, așa cum Sandor încercase s-o convingă pe Alice. Căutându-și împlinirea sexuală, Bill cutreieră străzile în noapte, trecând pe lângă câteva prostituate și sex shop-uri. Hărțuit de o gașcă de pierde-vară, care, fără vreun motiv evident, îi strigă că este homosexual, Bill devine și mai hotărât să înșele, impresia lăsată fiind aceea că sexul este o obsesie socială pe care toată lumea o trăiește, cu excepția lui. Hoinărind indispus, o prostituată superbă pe nume Domino (Vinessa Shaw) îi propune o partidă de sex și îl invită în apartamentul ei.<sup><a id="ffn14" href="http://karamazov.ro/#fn14" class="footnote">14</a></sup> Bill acceptă și, pentru scurtă vreme, coboară într-o lume sordidă, aflând că aici sexul funcționează ca o marfă.</p>
<p>Este de remarcat că, în film, atitudinea privitoare la sex a clasei de jos este aproximativ aceeași cu a elitei societății și numai cei care fac parte din clasa de mijloc (Bill și Alice) se simt legați de obligațiile fidelității conjugale. Atât pentru Domino, cât și pentru elitele amatoare de orgii, sexul funcționează ca metodă de supraviețuite, de plăcere și, deopotrivă, ca act ritualic. Existența unor cărți de psihologie și sociologie din apartamentul lui Domino este, de asemenea, o imagine simbolică. Categoric, Kubrick își exprimă un punct de vedere referitor la sociologie, fără să fie, însă, acea perspectivă la care s-ar gândi cei mai mulți. Este adevărata sociologie a unei lumi conduse nu doar de elitele financiare (oligarhia), ci și de elitele oculte (criptocrația).<sup><a id="ffn15" href="http://karamazov.ro/#fn15" class="footnote">15</a></sup> Ca o lămurire, ar trebui menționat faptul că regizorul era foarte conștient de hegemonia puterii oligarhice globale; fiica sa, Vivian Kubrick, susține că CIA i-ar fi cerut tatălui explicații în legătură cu filmele sale.<sup><a id="ffn16" href="http://karamazov.ro/#fn16" class="footnote">16</a></sup></p>
<p>Noua tentativă de adulter a lui Bill este oprită, iar acesta se retrage, chit că amplasarea măștilor în apartamentul lui Domino este un prim indiciu că întâlnirea lor nu a fost accidentală. Înțeleasă existențial, masca simbolizează societatea ca întreg și, așa cum a spus-o Jean-Paul Sartre, ea disimulează adevărata noastră identitate, dincolo de fațada pe care o arborăm cu toții. Este remarcabilă și critica ordinii sociale, la care Kubrick recurge în film, în ceea ce privește sărbătoarea creștină – pomii de Crăciun și decorațiunile sunt peste tot – pe care o apreciază ca fiind dominată de obsesie sexuală și de consumerism, în antiteză cu preocupările religioase tradițional-occidentale. În schimb, răspândirea măștilor în film caracterizează societatea ca pe o înșelătorie. Cirlot punctează încă odată confuzia, misterul și anonimatul care derivă din identificarea cu simbolismul măștii, precum și legătura ei cu magia sexuală:</p>
<p>„Toate transformările admit deopotrivă ceva profund misterios și rușinos, de vreme ce orice se modifică în așa fel încât devine altceva, chiar dacă, în fond, rămâne neschimbat; inevitabil, schimbarea conduce la ambiguitate și echivoc... Frazer a observat câteva tipuri ciudate de măști, folosite de anumite triburi din Oceania... Asemeni chipului, masca exprimă aspectele solare și energetice ale procesului vieții”.<sup><a id="ffn17" href="http://karamazov.ro/#fn17" class="footnote">17</a></sup></p>
<p>Dincolo de aceasta, Kubrick vrea ca privitorul să vadă că cei care conduc lumea sunt tăinuiți – un grup de oameni înstăriți din elita societății, care rămân, întotdeauna, în umbră. Este un alt indiciu că Domino nu este, în realitate, o prostituată, ci aparține societății secrete (de unde și măștile din apartamentul ei), fiind folosită, întocmai ca Nick Nightingale, pentru a-l ademeni pe Bill. Cele mai multe prostituate nu studiază psihologia și sociologia academică.</p>
<p>Rămas în continuare nesatisfăcut, Bill părăsește apartamentul lui Domino și rătăcește pe străzi până ajunge la clubul de noapte în care cântă Nick. După ce se delectează cu audiția artistului, Bill îl reține, după concert, în scopul de a afla mai multe despre after-party-ul (petrecere despre care și Sandor îi povestise lui Alice) la care acesta cântă la pian legat la ochi.</p>
<p>Albert Pike explică semnificația legării la ochi a unui adept „profan”, aflat în căutarea accederii la mistere:</p>
<p>„Condiția orbirii, sărăciei, nefericirii și înrobirii – din care Salvatorul a venit să scoată întreaga lume – este simbolizată de condiția aspirantului, când este adus pentru prima dată la ușa Lojii. Aceasta este semnificația aducerii aspirantului către lumină, după care el devine obligat să-și venereze maestrul, simbol al Salvatorului…”.<sup><a id="ffn18" href="http://karamazov.ro/#fn18" class="footnote">18</a></sup></p>
<p>Împins de curiozitate, Bill se hotărăște să se strecoare la petrecere, după ce reușește să facă rost de o mască ieftină și de un costum de la singurul magazin încă deschis. Parola pe care i-o spune Nick, „Fidelio”, sugerează că devotamentul conjugal îi este mereu pus la îndoială. Devine cât se poate de evident că Nick i-a comunicat lui Bill parola pentru a-i stârni interesul. Ironia face ca numele magazinului să fie „Curcubeul”, ceea ce amintește de indiciile tinerei provocatoare, cu origini nobile, care îi făcuse avansuri lui Bill: va găsi ceea ce caută „acolo unde se sfârșește curcubeul”. Această trimitere evidentă la Vrăjitorul din Oz clarifică jocurile psihologice ale căror victimă este Bill, întocmai cum oglinzile în care se reflectă Alice evocă personajul cu același nume din Alice în țara minunilor. Fără să realizeze aceste coincidențe, Bill rămâne, asemeni lui Nick, legat la ochi, chiar dacă nu în adevăratul sens al cuvântului. Orbirea lui Bill se datorează propriei naivități și ignoranței în privința lui însuși și a lumii din jur. Toate dovezile că este dus ca un miel la tăiere sunt în fața lui, la îndemână, în caz că se hotărăște să le vadă. Ceea ce urmează inițierii lui Bill, sunt încercările în privința propriului său „fidelio”, credința față de soție, înțelegerea sa ambiguă față de morala clasei de mijloc și, în cele din urmă, față de cult. De aici, și semnificația parolei. Ar trebui observat că acest cult reține elementele magiei sexuale, în care căutătorul profan se află în întuneric (cu ochii închiși sau legați), și unde hierofantul, liderul cultului, poate să-i lumineze pe ceilalți. De amintit este și că acea lumină este o prismă sau un curcubeu. Curcubeul poate fi considerat și un simbol al nepăsării față de inhibițiile sexuale, dacă ne gândim la emblema mișcării homosexuale. În orice caz, din perspectiva filmului, sexualitatea nu este eliberatoare, fiind prezente indicii subtile că domnul Milich (Rade Serbedzija), proprietarul magazinului de costume, are legături cu societatea secretă și chiar acționează în numele ei, din moment ce își obligă propria fiică (Leelee Sobieski) să se prostitueze cu unii oameni de afaceri japonezi, probabil, membri ai cultului.</p>
<p>Indiciul clar cu privire la relația pe care Milich o are cu organizația ocultă este secretul șoptit lui Bill de fiica acestuia, cu privire la ceea ce ar trebui să poarte. După ce se atinge ușor de el, îi spune că alegerea sa vestimentară nu este potrivită: trebuie neapărat să poarte o „mantie de hermină”. Hermina este un simbol heraldic distinctiv al descendenței nobile și al regalității, în special printre elitele britanice. Acest amănunt îl face pe spectator să înțeleagă că fata este familiarizată cu astfel de ritualuri și știe exact spre ce se îndreaptă Bill, așadar întreaga scenă cu magazinul de costume este regizată în scopul de a-l conduce pe Bill către conac. Neliniștit și, totuși, dornic de aventură, Bill ia un taxi către domeniu. Înveșmântat în capă și având fața ascunsă de mască, reușește să se infiltreze după ce rostește parola corectă. În castel, el asistă la o formă solemnă de ritual inițiatic, unde un cerc magic alcătuit din femei splendide, aproape dezbrăcate, sunt primite în cultul elitist printr-un fel de persiflare a unei liturghii romano-catolice, prezidate de un personaj asemănător unui cardinal. O analogie apropiată cu practicile documentate istoric ar fi cea cu „messa gnostică” a lui Crowley sau cu OTO.<sup><a id="ffn19" href="http://karamazov.ro/#fn19" class="footnote">19</a></sup></p>
<p>Balurile mascate datează încă din timpuri străvechi, iar, în ultimele câteva secole, au ajuns să marcheze viața de huzur a unor anumite cercuri elitiste. În timpul Renașterii, astfel de baluri se organizau în Anglia și Franța și, potrivit cărții celebre a lui Malachi Martin, inițiat și exorcist de la Vatican (Hostage to the Devil, Ostaticul diavolului), orgii rituale au loc, cu siguranță, și astăzi.<sup><a id="ffn20" href="http://karamazov.ro/#fn20" class="footnote">20</a></sup></p>
<p>În cartea sa, Martin discută despre o funestă „messă neagră”, oficiată pe o moșie luxoasă, în care se presupune că a participat un transsexual („Richard/Rita”), pe care Martin pretinde că l-ar fi exorcizat ulterior:</p>
<p>„Când draperiile au fost date la o parte, Richard/Rita a văzut câte un altar jos, la fiecare capăt al piscinei. Deasupra fiecărui altar era agățat un ornament în formă de triunghi inversat. În centrul acestuia, câte un crucifix așezat invers, astfel încât capul Celui Crucificat se sprijinea pe vârful triunghiului. Dinăuntrul casei auzea acordurile slabe ale unei orgi. Și cineva ardea acolo tămâie, astfel că aburii se prelingeau leneș prin aer, răsucindu-se încet ca niște șerpi albaștri. Apoi oaspeții au început să se dezbrace cu un aer indiferent, fiecare lăsându-și hainele să cadă în locul în care se afla... Pe măsură ce fiecărei perechi i se înmâna potirul, începeau să se împreuneze urmând ritmul părintelui Samson, până ce toți – bărbați, femei și însuși părintele Samson – psalmodiau și se acuplau la unison”.<sup><a id="ffn21" href="http://karamazov.ro/#fn21" class="footnote">21</a></sup></p>
<p>După ce a asistat la orgia rituală, Bill este păcălit să-și dezvăluie identitatea de față cu toți participanții mascați, dându-i-se, totodată, senzația că va fi sacrificat de către membrii cultului, până când o fată iese din mulțime pentru a fi ea însăși sacrificată, ca răscumpărare. Pare destul de clar că este vorba despre o jertfă omenească, de vreme ce femeia se oferă, pentru a-l „mântui” pe el, imitând doctrina biblică a jertfei de sânge.<sup><a id="ffn22" href="http://karamazov.ro/#fn22" class="footnote">22</a></sup> Intuiesc că este vorba de Mandy, cea care apăruse mai devreme în film și care recurge la un astfel de gest ca recunoștință pentru ajutorul lui Bill: acum, ea își dorește să scape de sclavia sexuală, fie și cu prețul propriei vieți. Ieșirea ei din scenă va fi o moarte izbăvitoare, așa cum Bill va descoperi a doua zi în rubrica de anunțuri mortuare. Se observă similitudini între scenele din Eyes Wide Shut și balul lui Rotschild, descris în precedentul capitol, festivitățile prilejuite de cea de-a 40 aniversare a prințului Pavlos al Greciei, ori chiar dezvăluirile referitoare la orgiile lui Dominique Strauss-Kahn, directorul francez al FMI, așa cum au fost ele publicate în New York Times:</p>
<p>„Investigația referitoare la rețeaua de prostituție din Lille s-a concentrat pe 10 suspecți, incluzându-l pe domnul Strauss-Kahn. Aceștia se cunoșteau în principal datorită apartenenței la Francmasonerie, după declarațiile lui Karl Vandamme, avocat al apărării care îl reprezintă pe Fabrice Paszkozwski, proprietarul unei companii de aparatură medicală, care a jucat un rol determinant în organizarea orgiilor”.<sup><a id="ffn23" href="http://karamazov.ro/#fn23" class="footnote">23</a></sup></p>
<p>Autorul Terry Melanson comentează:</p>
<p>„Petrecerea cu tematica raiul și iadul a fost organizată la reședința londoneză în valoare de 12 milioane de lire a prințului Pavlos, iar participanții purtau măști și costume amintind de Eyes Wide Shut. Îngeri sculptați în gheață împodobeau un cort instalat în grădină, care putea adăposti 200 de persoane. Acolo se presupunea că este Raiul, scrie Colin Fernandez de la Daily Mail. Între timp, piscina de la subsol fusese acoperită și decorată astfel încât să simbolizeze Iadul, cu animatori pe picioroange și dansatoare exotice.</p>
<p>Este semnificativ faptul că s-au costumat într-un fel care face aluzie la Eyes Wide Shut, filmul care portretizează cel mai fidel desfrâul elitei membrilor Illuminati. La urma urmei, mai mult decât oricare altă clasă socială, cei cu sânge albastru sunt foarte familiarizați cu înaintașii lor. Sunt sigur că Prințul Pavlos știe că este descendentul direct al unui membru atestat documentar al cultului Illuminati din Bavaria: Karl Landgrave de Hessen-Kassel (1744 – 1836). De asemenea, invitați precum prințul Michael de Kent și copiii săi; prințul Andrew, vicontele de Linley, David Albert Charles Armstrong-Jones și prințul Haakon al Norvegiei sunt toți descendenți direcți ai unui membru confirmat al aceleiași societăți secrete: ducele Ernst al II-lea de Saxa-Gotha-Altenburg (1745 – 1804)”.<sup><a id="ffn24" href="http://karamazov.ro/#fn24" class="footnote">24</a></sup></p>
<p>Ca exemplu înfiorător de astfel de dezmăț, autorul Dave McGowan relatează detalii legate de celebra afacere Dutroux, care a implicat trafic de persoane, elite europene, crime și societăți secrete. Femeile și copiii erau folosiți pentru orgii (și lucruri chiar mai rele de-atât), puse la cale de elita degenerată:</p>
<p>„Indignarea a sporit pe măsură ce s-au făcut mai multe arestări și au continuat să apară dovezi despre complicitatea dintre poliție și guvernanți. Unul dintre complicii lui Dutroux, omul de afaceri Michael Nihoul, a recunoscut că a organizat o orgie la un castel belgian la care au participat oficiali din guvern, un fost comisar european și mai mulți ofițeri de poliție. Un senator belgian a declarat că asemenea petreceri erau parte a unui sistem care operează și în ziua de astăzi și este folosit pentru a șantaja persoanele sus-puse care participau la ele... Așa cum a dezvăluit New York Times, (judecătorul Jean-Marc) Connerotte a devenit erou național, după ce a salvat doi copii dintr-o închisoare secretă unde erau ținuți ostatici de un condamnat, violator de copii, și a dispus începerea unei anchete în urma căreia au fost descoperite cadavrele a patru fetițe răpite de o rețea de pornografie infantilă... Petrecerile (lui Nihoul) nu se rezumau numai la sex, ci includeau și sadism, tortură și crimă”.<sup><a id="ffn25" href="http://karamazov.ro/#fn25" class="footnote">25</a></sup></p>
<p>Speriat, Bill ia un taxi până acasă, unde o găsește pe Alice care se trezește, chicotind și râzând, ca și cum, la fel ca Mandy, ar fi fost drogată. După ce îi spune că totul a fost doar un vis, Alice începe să plângă, spre disperarea lui Bill. Întrebând-o în legătură cu visul, ea îi răspunde:</p>
<p>„Era atât de ciudat, eram amândoi într-un oraș părăsit, iar hainele noastre dispăruseră. Eram dezbrăcați, iar eu mă simțeam îngrozită și rușinată. Și eram furioasă pe tine, pentru că... ai plecat să cauți haine pentru noi. Imediat ce te-ai îndepărtat, totul a devenit complet diferit. Mă simțeam minunat. Apoi m-am trezit dezbrăcată într-o grădină, întinsă la soare, iar un bărbat a ieșit din pădure. Era tipul de la hotel, despre care ți-am povestit – ofițerul de marină. M-a fixat cu privirea și a râs. Pur și simplu râdea de mine... Apoi m-a sărutat și am făcut dragoste, cu toate că în jur erau alți oameni – erau sute, peste tot. Toți făceau asta. Apoi m-am trezit că fac sex cu alți bărbați. Atât de mulți, că nu le mai știam numărul. Știam că tu mă vezi în brațele lor... și voiam să mă amuz pe seama ta, să-ți râd în față. Așa că am râs cât de tare am putut. Asta trebuie să se fi întâmplat când tu m-ai trezit”.<sup><a id="ffn26" href="http://karamazov.ro/#fn26" class="footnote">26</a></sup></p>
<p>Este un semn care arată că atât Bill, cât și Alice au fost introduși în congregație și că acest cult are putere chiar și asupra soției lui Bill, precum și că ar putea decide să se folosească de această putere la un moment dat. Fie Alice a fost drogată și nu-și amintește orgia, crezând că totul a fost doar un vis, fie este dispusă să se implice în ritualul de inițiere a lui Bill, în măsura în care ea a fost deja atrasă în cult, iar amintirile îi sunt reprimate, așa încât ele ies la suprafață numai în vis. Disperat, Bill încearcă să dea de urma cultului, întorcându-se la castel, dar este avertizat printr-un bilet ce i-a fost înmânat de un majordom, că nu este cazul să cerceteze mai departe. Încă dornic de o aventură și, în plus, probabil curios în legătură cu dedesubturile congregației, o caută pe Domino, dar află de la colega ei de cameră, că fata este de negăsit. De asemenea, află că ea este infectată cu HIV (cu alte cuvinte, rolul ei a luat sfârșit). Încă odată, Bill rătăcește pe străzi, observă că este urmărit de o figură misterioasă și ajunge să se teamă că nu are unde să fugă. După ce află din ziar că Mandy a murit ca efect al unei supradoze, merge la morgă și se convinge că este, într-adevăr, trupul ei și că fata, cel mai probabil, a fost ucisă. Rămas fără soluții, Bill îl vizitează pe Ziegler, care îi dezvăluie o mare parte din adevăr: el face parte din congregație și a fost prezent la ceremonia din castel, în noaptea în care Bill s-a strecurat acolo. Din nou, Ziegler îl avertizează că ar fi bine să-și abandoneze cercetările, iar doctorul rămâne mut de uimire atunci când află că bunul său prieten face parte dintr-un cult elitist care practică magia sexuală – având puterea de a controla mersul lucrurilor și chiar de a ucide, atunci când situația o cere. De asemenea, este important să observăm că locuința lui Ziegler este decorată cu tablouri care înfățișează aristocrația britanică.</p>
<p>Totodată, Ziegler îi dezvăluie lui Bill că știa de conversația în care Nick i-a pomenit de congregație și îi mărturisește că l-a urmărit, explicându-i: „închipuiește-ți că tot ce s-a întâmplat acolo, amenințările, avertismentul fetei, toate astea au fost regizate. A fost o înscenare. În ce scop toată această șaradă? Ca să te sperii groaznic, să-ți ții gura în legătură cu locurile pe unde ai fost și cu ceea ce ai văzut”.<sup><a id="ffn27" href="http://karamazov.ro/#fn27" class="footnote">27</a></sup></p>
<p>În replică, Bill îi spune lui Ziegler că a văzut cadavrul lui Mandy, iar interlocutorul său îi divulgă faptul că ea a fost salvatoarea misterioasă de la ceremonie. Bill ripostează: ce fel de înscenare este aceea care duce la moartea cuiva? Astfel, descoperim un adevăr sinistru, anume că acolo a avut loc într-adevăr o crimă ritualică. La acest moment, apare întrebarea de ce un cult practicant al magiei sexuale. Așa cum am menționat, simbolistica filmului conduce către numeroase ilustrări ale stâlpilor, pentagramelor, aluzii la Alice și la Oz, toate culminând cu orgia ritualică care trimite, fără îndoială, la filosofia lui Crowley. Sunt prezente, de asemenea, hermafroditismul și uniunea alchimică a contrariilor, care sunt depășite sau transgresate prin sex. În practica magiei sexuale se crede că scopul anihilării opozițiilor este atins cu ajutorul actului sexual. În acord cu citatul lui Pike de la începutul capitolului, filosoful tradiționalist Julius Evola explică tentativa de a învinge dualitățile și efectele psihosferei prin astfel de acțiuni:</p>
<p>„Diviziunea sexelor constituie un mod particular de manifestare a principiului diadic care condiționează și diviziunea dintre spirit și natură, dintre Eu și non-Eu. Dacă între toate acestea există o relație sau o solidaritate metafizică – și am văzut cum și Scotus Eriugena o recunoscuse – poate există una și între experiența transcendentală declanșată de sex și o stare non-duală care ar permite o acțiune directă, extra normală, asupra non-Eului, asupra tramei exterioare a evenimentelor. Să ne amintim că, în versiunea clasică, platoniciană, a mitului androginului originar, acestei ființe i-a fost atribuită, înainte de a fi fost scindată, o putere, ba chiar o putere capabilă să inspire teamă zeilor”.<sup><a id="ffn28" href="http://karamazov.ro/#fn28" class="footnote">28</a></sup></p>
<p>Și, în privința scenei orgiei ritualice și a sabatului cercului magic din film:</p>
<p>„Este vorba de chakra, adică de lanțuri (literal: roți) alcătuite din perechi de bărbați și femei care efectuează împreună acuplarea ritualică într-o formație în cerc. În centrul cercului este stăpânul roții – chakreshvara – împreună cu partenera sa, oficiind și dirijând operația colectivă. Pentru a exercita o atare funcție, se spune, trebuie să fii un adept, să fi avut o inițiere desăvârșită. În ansamblu, e vorba de o evocare colectivă, în parte orgiastică a zeiței ca forță deja latentă în grupul ce operează, activată acum prin realizarea acelorași acte și vizualizarea acelorași imagini de către fiecare cuplu în parte, până la crearea unui vârtej fluid sau psihic de utilizat în vederea operației. (...) se cunosc cazuri când chakrele tantrice au fost convocate de suverani în scopuri absolut profane, cum ar fi sacrificii de mântuire întru izbânda unor expediții războinice”.<sup><a id="ffn29" href="http://karamazov.ro/#fn29" class="footnote">29</a></sup> (Ibidem, p. 441).</p>
<p>Într-adevăr, observăm elemente evident crowleyene în filmul lui Kubrick. Cât despre scopul orgiilor în context ritualic, istoricul american și filosoful calvinist R.J. Rushdoony vorbește despre perspectiva păgână asupra haosului primordial și a freneziei extatice, care se aplică perfect viziunii magice a cultului din Eyes Wide Shut:</p>
<p>„În vechile culte ale fertilității, ale căror credințe înnăscute întronau ca primordial tot ceea ce este inferior, întoarcerea ritualică la haos era privită drept mijloc de regenerare socială. Lucrurile stabilite, legitime și raționale erau considerate dezvoltări ulterioare, așadar mai puțin originare și esențialmente sterile. Apropierea de ceea ce este primitiv era echivalentă cu apropierea de creativitate și vitalitate, iar haosul însuși era privit drept principiu al regenerării. Saturnaliile, festivitățile arhaice, orgiile, ritualurile care presupuneau confuzia sub formă de incest, violența sau perversiunea erau rituri necesare și mijloace de regenerare socială. De fapt, sărbătoarea este prezentată ca o repunere în act – a primelor zile ale universului, Urzeit, o eră eminamente creativă. Atât renașterea naturii, cât și cea a societății impun întoarcerea la haos. Așadar, sărbătoarea are loc în contextul mitului, și presupune funcția de a renaște lumea concretă”.<sup><a id="ffn30" href="http://karamazov.ro/#fn30" class="footnote">30</a></sup></p>
<p>Din perspectivă thelemică, rolul magului este să depășească toate tabuurile, opozițiile și dualitățile, o descriere care se potrivește atât pentru Bill și Alice, cât și pentru cult. Cercetătorul în ocultism, dr. Stephen Flowers, comentează:</p>
<p>„Pentru a înțelege pe deplin ceea ce afirmă Crowley, trebuie să ne referim la perspectiva sa cosmologică monistă: toate aparentele contrarii sunt, în realitate, unități. Așa se face că Horus este unit cu Set. Ei reprezintă opoziția luminii și întunericului în cadrul aceluiași întreg. Adevărata magie a lui Horus presupune unitatea elementelor contrarii. Este limpede cum, pentru Crowley, asistăm la Era lui Horus, a cărei formulă originară este ShT (fiind interpretată ca Satan, Shaitan, Set etc.) Aici, ca și în alte părți, Crowley utilizează practica familiară a antinomismului. În Liber V vel Reguli (Ritualul Semnului Fiarei), Crowley își expune antinomismul și practicarea sa: aceasta este, de fapt, formula Magiei noastre; insistăm asupra faptului că toate actele trebuie să fie egale…”.<sup><a id="ffn31" href="http://karamazov.ro/#fn31" class="footnote">31</a></sup></p>
<p>Bill se întoarce acasă și găsește pe pernă masca pierdută, lângă Alice, care doarme. Cu alte cuvinte, ni se lasă a înțelege fie că Alice știa că el a fost la castel, fie că a dorit să-i comunice propria ei implicare. Îndurerat, Bill izbucnește în lacrimi și îi mărturisește totul. În această scenă, îl vedem făcând semnul masonic secret al fidelității față de ordin, împrumutat și de alte secte, inclusiv de cea condusă de Aleister Crowley. Semnificativ este că Bill îi conferă acestui gest semnificația unui jurământ: mâna dusă la piept, cu degetul arătător întins, așa cum stă ilustrat în Monitor of Freemasonry, a lui Richardson, la pagina 86.</p>
<p>Odată trecuți prin propriul proces de judecată, Bill și Alice discută dacă să rămână sau nu căsătoriți, ca urmare a mărturisirii. Amintindu-și promisiunea de a o lua pe fiica lor la cumpărături în dimineața de Crăciun, cuplul își continuă conversația și în magazin, unde constatăm câteva episoade esențiale, chiar dacă discrete. În cadru apare o altă pentagramă inversată, jocul „Cercul Magic”, dinadins așezat acolo și o vitrină denumită „magie”. Perechea pășește într-un cerc magic, iar ochii lor nu mai sunt acum închiși. Au fost „iluminați” de acțiunile cultului, devenind conștienți de adevărata structură a puterii din lume. Am văzut deja un „cerc magic” de femei, la ritualul inițiatic de la castel. Secretarul personal al lui Crowley și colegul său din Ordinul „Golden Dawn”, Israel Regardie, notează, cu privire la cerc, ceva ce se aplică bine și lui Bill:</p>
<p>„Simbolul principal, propriu tuturor acțiunilor este Cercul Magic. Prin definiție, această figură implică un spațiu restrâns, o limitare, care separă ceea ce este înăuntru de ceea ce este în afară. Prin folosirea Cercului, magicianul susține că își restrânge munca înăuntrul acestei limitări autoimpuse; că se mărginește la atingerea unui scop specific și că nu se mai află într-un labirint al iluziei și al schimbării perpetue, ca un hoinar orb fără țintă, obiectiv sau aspirație… Cercul în care magicianul este închis reprezintă cosmosul său particular; cucerirea, investirea acelui univers ca parte a procesului de a atinge completa conștiință de sine”.<sup><a id="ffn32" href="http://karamazov.ro/#fn32" class="footnote">32</a></sup></p>
<p>Supuși fiind acestei iluminări întunecate, Bill și Alice discută despre ceea ce trebuie făcut mai departe, presupunând că ar trebui să fie „recunoscători”. Alice susține că „ar trebui să fim recunoscători că am reușit să supraviețuim tuturor acestor aventuri, fie că s-au petrecut aievea sau în vis”. Bill o întreabă dacă este sigură, la care Alice răspunde că va ierta o noapte de infidelitate. „Niciun vis nu este numai un simplu vis”, explică Bill, iar Alice răspunde că ei sunt „treji acum și, să sperăm, pentru multă vreme de-aici înainte”. „Pentru totdeauna”, spun amândoi. „Hai să nu spunem totdeauna”, revine Alice. „Asta mă sperie. Dar te iubesc și, știi, există ceva foarte important ce trebuie să facem cât mai repede – sex”, spune ea, arătându-și astfel intenția de a profita de potențialul lor sexual, acum, că au fost inițiați.<sup><a id="ffn33" href="http://karamazov.ro/#fn33" class="footnote">33</a></sup></p>
<p>Prin urmare, filmul funcționează pe mai multe niveluri și scoate în evidență creștinismul de fațadă, complicațiile sexuale, precum și diverse aspecte ale problemelor conjugale pe care le creează societatea noastră decadentă. Dar aceasta este numai o parte a poveștii pe care Kubrick vrea să o spună. Adevărata poveste este călătoria inițiatică, ieșirea din starea de vis, căreia îi urmează „trezirea”, conștientizarea realității elitei oculte, a cercurilor influente așa cum sunt ele de fapt – privilegiați înstăriți, preocupați de secte bizare și de aberația magiei sexuale. Adevărata intenție a filmului este de a arăta suprarealismul magic, privit ca ritual inițiatic.</p>
<p>Structura de putere nu este concentrată numai în jurul bogăției și al autorității temporale, ci și pe o viziune ritualică asupra lumii, care caută să folosească sexualitatea ca pe o forță în serviciul puterii metafizice. Manipularea acestor impulsuri permite manipularea maselor, ceea ce explică imaginile edenice, inclusiv referințele la Alice în Țara Minunilor și la Vrăjitorul din Oz. Trecerea de la realitatea fantastică a lumii onirice, cea a dorințelor sexuale primare, către lumea iluzorie a filmului însuși (care zugrăvește realitate!) reprezintă drumul de la ochii închiși, la starea de trezie. Nu ar trebui să fie vorba numai despre inițierea cuplului, atât timp cât intenția filmului este aceea de a-l îndruma pe privitor, dezvăluindu-i metoda, natura criptocratică a acestor catacombe, presupunând că cineva chiar ar vrea să vadă. Michael Hoffman explică noțiunea revelării metodei, din perspectiva Serviciilor Secrete Britanice, după cum urmează:</p>
<p>„Aceasta este demonstrată de una dintre metodele noastre mai simple. Înțelegând că, mai devreme sau mai târziu, acțiunile noastre vor ieși la iveală, ne structurăm activitățile astfel încât, pe măsură ce descoperitorii conspirațiilor le dezleagă ițele, ei vor pune în circulație informația într-o manieră care să imite procedura noastră preliminară. În acest fel, cu cât suntem cercetați mai mult, cu atât mase întregi de oameni vor fi manipulate psihologic de cei care caută să ne dea în vileag. Modelul comportamental (meme, în original, termen introdus de Richard Dawkins în cartea sa, Gena egoistă. Etimologic, vine din grecescul μίμημα, mimena – copie, imitație, n.tr.) care constituie structura noastră va fi imitat cu succes în conștiința celor care ne investighează. Astfel, succesul va putea fi măsurat cu precizie, pe măsură ce munca noastră este demascată”.<sup><a id="ffn34" href="http://karamazov.ro/#fn34" class="footnote">34</a></sup></p>
<ol id="footnotes">
<li id="fn1" style="text-align: left;">Kubrick citat in Nelson, Thomas A. Stanley Kubrick: Inside a Film Artist’s Maze. Indiana, Indiana University Press, 2000, p. 14. <a href="http://karamazov.ro/#ffn1"></a></li>
<li id="fn2" style="text-align: left;">Kaus, Rainer J. „Notes on Arthur Schnitzler’s Dream Novella and Stanley Kubrick’s film Eyes Wide Shut”. University of Florida. 2003. Web. http://www.clas.ufl.edu/ipsa/2003/Greenwich%20conference.html <a href="http://karamazov.ro/#ffn2"></a></li>
<li id="fn3" style="text-align: left;">Walker, Taylor, Ruchti. Stanley Kubrick, Director: A Visual Analysis. New York, Norton Company, 1999, 344. Așa cum voi arăta în analiza dedicată filmului 2001: A Space Oddysey, Kubrick va utiliza aceeași tehnică a ecranului negru ca reprezentare a punctului de vedere al spectatorului. <a href="http://karamazov.ro/#ffn3"></a></li>
<li id="fn4" style="text-align: left;">Pike, Albert. Morals and Dogma: Ancient and Accepted Rite of Scottish Freemasonry. Richmond, VA, L.H. Jenkins Book Manufacturers, 1950, pp. 772, 849. <a href="http://karamazov.ro/#ffn4"></a></li>
<li id="fn5" style="text-align: left;">Leadbeater, C.W. The Hidden Life in Freemasonry. India, The Theosophical Publishing House, 1963, p. 72. <a href="http://karamazov.ro/#ffn5"></a></li>
<li id="fn6" style="text-align: left;">Carroll, Lewis. Alice’s Adventures in Wonderland and Through the Looking Glass. New York, Penguin Books, 1998, pag. xix. Conner, Miguel. „Alice in Wonderland and the Occult”. Examiner. 26 March, 2010. Web. http://www.examiner.com/article/alice-wonderland-and-the-occult. <a href="http://karamazov.ro/#ffn6"></a></li>
<li id="fn7" style="text-align: left;">Stephan, „Corridors of the Marvelous: The Femme-enfant, the Doll Fetish, The Mask, and Alice in a Wonderland of de Sade”. Story of O. Web. http://www.storyofo.info/marvelous.html. <a href="http://karamazov.ro/#ffn7"></a></li>
<li id="fn8" style="text-align: left;">Hanshaw, Operation Culture Creation, Part 2, p.77. <a href="http://karamazov.ro/#ffn8"></a></li>
<li id="fn9" style="text-align: left;">Marks, John. The CIA and Mind Control: Search for the Manchurian Candidate. New York, McGraw Hill, 1980. <a href="http://karamazov.ro/#ffn9"></a></li>
<li id="fn10" style="text-align: left;">Conner, „Alice in Wonderland and the Occult”. <a href="http://karamazov.ro/#ffn10"></a></li>
<li id="fn11" style="text-align: left;">Flowers, Stephen E. Lords of the Left Hand Path: A History of Spiritual Dissent. Texas, Runa-Raven Press, 1997, p. 145. <a href="http://karamazov.ro/#ffn11"></a></li>
<li id="fn12" style="text-align: left;">Melanson, Terry. Perfectibilists: The 18th Century Bavarian Order of the Illuminati. Oregon, Trine Day, 2009. Nu sugerez aici că acel cult care apare în film este ordinul istoric al Illuminatilor, chiar dacă el a pornit de la raționalismul iluminist și egalitarism, ci, mai degrabă, cultul unei societăți secrete preocupate cu ritualul magiei sexuale. <a href="http://karamazov.ro/#ffn12"></a></li>
<li id="fn13" style="text-align: left;">Cirlot, J.E. Dictionary of Symbols. New York, Philosophical Library, 1962, pag. 115. <a href="http://karamazov.ro/#ffn13"></a></li>
<li id="fn14" style="text-align: left;">,,Domino” este un nume cât se poate de interesant, de vreme ce, ca membru al cultului, evenimentele care îl urmăresc pe Bill fac parte dintr-o ordine prestabilită, precum prăbușirea pieselor de domino. El mai sugerează noțiunea jocului, deoarece societatea secretă se joacă cu mintea lui Bill. <a href="http://karamazov.ro/#ffn14"></a></li>
<li id="fn15" style="text-align: left;">Hoffman, Michael A. Secret Societies and Psychological Warfare. Coeur D’Alene, Idaho, Independent
<p>History and Research, 2001. Ramsay, William. Prophet of Evil: Aleister Crowley, 9/11 and the New World Order. Lexington, Ky, Winged Victory Books, 2012. Estulin, Daniel. The True Story of the Bilderberg Group. Oregon, Trine Day, 2007. Quigley, Carroll. Tragedy and Hope: A History of the World in our Time. San Pedro, CA, GSG Publishers, 1998. <a href="http://karamazov.ro/#ffn15">↩</a></p>
</li>
<li id="fn16" style="text-align: left;">Kubrick, Vivian in „Vivian Kubrick on the Insanity of Tyranny,” Infowars. Web. 26 November 2013. Web. http://www.infowars.com/infowars-com-exclusive-vivian-kubrick-on-the-insanity-of-tyranny-2/ <a href="http://karamazov.ro/#ffn16"></a></li>
<li id="fn17" style="text-align: left;">Cirlot, A Dictionary of Symbols, p. 205-6. <a href="http://karamazov.ro/#ffn17"></a></li>
<li id="fn18" style="text-align: left;">Pike, Morals and Dogma, p. 639. <a href="http://karamazov.ro/#ffn18"></a></li>
<li id="fn19" style="text-align: left;">Heimbichner, Blood on the Altar. <a href="http://karamazov.ro/#ffn19"></a></li>
<li id="fn20" style="text-align: left;">Heale, Elizabeth. The Faerie Queen: A Reader’s Guide. Cambridge: University Press, 1999. Martin, Malachi. Hostage to the Devil. <a href="http://karamazov.ro/#ffn20"></a></li>
<li id="fn21" style="text-align: left;">Martin, p. 213-15. <a href="http://karamazov.ro/#ffn21"></a></li>
<li id="fn22" style="text-align: left;">Leviticul, 17:11. <a href="http://karamazov.ro/#ffn22"></a></li>
<li id="fn23" style="text-align: left;">Carvajal și la Baume. „Sex Life was ‘Out of Step,’ Strauss-Kahn Says, but not Illegal”. 13 October, 2012. New York Times. Web. http://www.nytimes.com/2012/10/14/world/europe/dominiquestrauss-kahn-says-lust-isnot-a-crime.html?hp&<em>r=1. See also Wolff, Michael. „Dominique Strauss-Kahn and Our Paranoid Erotic Fantasies of Power”. Guardian. 15 October, 2012. Web. </em>
<p>http://wwwtheguardian.com/commentisfree/2012/oct/15/dominique-strausskahn-paranoid-erotic-fantasies-power <a href="http://karamazov.ro/#ffn23">↩</a></p>
</li>
<li id="fn24" style="text-align: left;">Melanson, Terry. „Illuminati Descendants Assemble for an Eyes Wide Shut-like ‘Heaven and Hell’Bash”. Conspiracy Archive. 20 June, 2007.
<p>Web. http://www.conspiracyarchive.com/Commentary/Illuminati<em>Eyes</em>Wide<em>Shut.htm</em> <a href="http://karamazov.ro/#ffn24">↩</a></p>
</li>
<li id="fn25" style="text-align: left;">McGowan, Programmed to Kill, p. 6-7. <a href="http://karamazov.ro/#ffn25"></a></li>
<li id="fn26" style="text-align: left;">Eyes Wide Shut, directed by Stanley Kubrick. 1999. Burbank, CA: Warner Home Video, DVD. <a href="http://karamazov.ro/#ffn26"></a></li>
<li id="fn27" style="text-align: left;">Kubrick, Eyes Wide Shut. <a href="http://karamazov.ro/#ffn27"></a></li>
<li id="fn28" style="text-align: left;">Evola, Julius. Eros and the Mysteries of Love: The Metaphysics of Sex. Rochester, Vermont: Inner
<p>Traditions, 1991, p. 267; Julius Evola, Metafizica sexului, trad. Sorin Mărculescu, București, Humanitas, 2006, p. 440. <a href="http://karamazov.ro/#ffn28">↩</a></p>
</li>
<li id="fn29" style="text-align: left;">Ibid., 268; Ibidem, p. 441. <a href="http://karamazov.ro/#ffn29"></a></li>
<li id="fn30" style="text-align: left;">Rushdoony, R.J. The Messianic Character of American Education. Vallecito, Ca: Ross House Books,
<p>1963, p. 337-8. <a href="http://karamazov.ro/#ffn30">↩</a></p>
</li>
<li id="fn31" style="text-align: left;">Flowers, Lords of the Left Hand Path, 143. <a href="http://karamazov.ro/#ffn31"></a></li>
<li id="fn32" style="text-align: left;">Regardie, Israel. The Tree of Life: An Illustrated Study in Magic. Woodbury, MN: Llewellyn Publications,
<p>2001, pp. 158-9. <a href="http://karamazov.ro/#ffn32">↩</a></p>
</li>
<li id="fn33" style="text-align: left;">Kubrick, Eyes Wide Shut. <a href="http://karamazov.ro/#ffn33"></a></li>
<li id="fn34" style="text-align: left;">Hoffman, Secret Societies, 77. <a href="http://karamazov.ro/#ffn34"></a></li>
</ol>Zorba nihilistul2017-09-25T18:20:22Z2017-09-25T18:20:22Zhttp://karamazov.ro/index.php/critica-de-film/538-zorba-nihilistul.htmlNinel Ganeaninel.ganea@gmail.com<p><img src="http://karamazov.ro/images/stories/anthony-quinn-zorba-the-greek-1964.jpg" width="250" height="150" alt="anthony-quinn-zorba-the-greek-1964" style="float: right;" />În copilărie și adolescență îmi ajungeau la urechi discuții sau vorbe despre filme și cărți monumentale. Un folclor urban intelectualizat, specific anilor de dictatură comunistă, când preocupările mai sofisticate încă predominau, valida nu se știe exact cum varii producții la zi din Occident. Mult prea fraged pentru a înțelege ceva din ceea ce vedeam și cum nu se punea problema să citesc autori mai serioși, am rămas pentru multă vreme cu impresia că anumite filme sunt într-adevăr niște capodopere, referințe indispensabile pentru cultura personală a oricărui om civilizat modern.</p>
<p>Revăzute astăzi, mai degrabă întâmplător și din motive personale, multe dintre aceste producții mi se înfățișează de-a dreptul vătămătoare, teziste și caricaturale.</p>
<p>Cu un efort întins pe perioada câtorva zile am reușit să termin filmul „Zorba Grecul”. Caracterizările pe care le aveam erau ditirambice. Știam de interpretarea „monumentală” a lui Anthony Quinn, catastrofa economică și dansul dionisiac din final le cunoșteam prea bine din secvențele repetate îndelung la televiziune, iar mai recent observasem cartea pe tarabele librăriilor. Dar de film nu îmi aduceam aminte mai nimic precis. <br /> Așa că m-am decis să văd de la un capăt la altul producția regizată de Cacoyannis. </p>
<p>Povestea se învârte personajului principal Zorba, un miner rătăcitor, plin de vitalitate, iubitor de femei și băutură , dornic să-l ajute pe un scriitor englez să-și pună în valoare o proprietate minieră din Creta și să înțeleagă viața. Firul epic, irelevant în bună măsură, este doar un pretext pentru a ne fi decelate viziunea despre lume a lui Zorba, prin opoziție cu cea a intelectualului britanic și, mai ales, a lumii tradiționale din Grecia.</p>
<p>Odată înțeleasă această perspectivă auctorială, realizezi imediat că avem de-a face propriu-zis cu un pamflet, în care fiecare trăsătură identitară este mutilată, deformată și ridiculizată într-o veritabilă reintrepretare gnostică.</p>
<p><a href="http://magazin.anacronic.ro/produs/hollywood-ezoteric-sex-secte-si-ocultism-film/"></a>Nikos Kazantzakis, autorul romanului care a stat la bază filmului, a fost de altfel acuzat de gnosticim după publicarea cărții „Ultima ispită a lui Hristos”. În „Zorba” nu mai avem teme exclusiv gnostice, deși nici acestea nu lipsesc, dar întreaga lectură și interpretare a filmului, care mai temperează unele asperități ale cărți, este o inversiune gnostică.</p>
<p>Cu alte cuvinte, pe de o parte, afemeiatul și bețivul Zorba, nebunul satului și o târfă pensionată culeg elogiile autorului, în timp ce blamul pică fără discriminare pe membrii comunității tradiționale și pe Biserică. Între aceste două alternative maniheiste, oscilează intelectualul englez Basil, dezamăgit în prealabil de nihilismul contemplativ budist, doar pentru ca la final să plonjeze în brațele nihilismului pasional încarnat de Zorba.</p>
<p>Din film nu lipsesc blasfemiile, ba chiar prisosesc. În fața refuzului lui Basil de a o asalta emoțional, vorba vine, pe atrăgătoarea văduvă din sat, filosoful de tavernă Zorba aduce următorul argument: „Dacă Dumnezeu ar fi făcut ca tine, nu am mai fi sărbătorit Crăciunul. El nu s-a dus la biserică, s-a dus la Maria. Și așa s-a născut Hristos”.</p>
<p><a href="http://magazin.anacronic.ro/produs/hollywood-ezoteric-sex-secte-si-ocultism-film/"><img src="http://karamazov.ro/images/stories/final.jpg" width="180" height="288" alt="final" style="float: right;" /></a>Un alt moment simbolic, pur gnostic, este uciderea văduvei de către întreaga comunitate isterizată, tocmai în timpul slujbei de Paște. Chiar dacă doar tatăl nefericitului Pavlos este autorul crimei, întregul sat se face părtaș la aceasta infamie, după cum nu ne lasă să avem îndoieli filmul. Singurul apărător al acestui sacrilegiu este Zorba. Și nebunul. Și oarecum timid și neîndemânatic Alexis. Restul participă la omor în sunetele de fundal ale liturghiei.</p>
<p>Apoi, logodna artificială dintre Zorba și prostituata fanată are loc nu în Biserică, ci în natură, fără niciun fel de preot în decor. „Nu mă deranjează. Dumnezeu ne vede (...) chiar mai bine afară decât înăuntru”, spune același oracol din film, făcând trimitere desigur la înăuntrul din Biserică.</p>
<p>Prezența unor impietăți nu-l împiedică pe regizor (susținut de text) să evite caricaturizările preoților și călugărilor, văzuți drept primitivi superstițioși, ușor de corupt cu vin și de speriat cu tertipuri copilărești. Asta când nu iau postură de talibani pravoslavnici și refuză să-i îngroape pe catolicii, pe motiv că își fac cruce cu patru degete. Și uite așa află privitorul cum stă treaba cu filoque...</p>
<p>Lângă Biserică e musai să fie pusă la stâlpul infamiei și comunitatea locală, cu tot rezervorul ei de cutume și tradiții. Bărbații, când nu omoară în piața publică femei singure care au călcat strâmb, visează la ele, le fac farse stupide și așteaptă să le necinstească. Femeile satului sunt niște monștrii coborâți din tablourile lui Goya, demoni care stau la capătul bolnavului pentru a-i robi tot avutul, încă dinainte de a-și da obștescul sfârșit. Moartea unui venetic e prilej de bucurie, tarafuri și pahare închinate pentru sufletul celui mort, a cărui casă tocmai a fost vandalizată iar trupul profanat.</p>
<p>Satul îi împinge pe oameni să facă lucruri condamnabile, dar același lucru se întâmplă cu comunitatea mai largă, cu țara. Chestionat de englez cu privire la sentimentele sale față de patrie, minerul-filosof se dezlănțuie într-o tiradă: „Am omorât, am ars sate și am siluit femei. De ce? Pentru că erau turci și bulgari. Așa de prost am fost. Acum mă uit la un om și spun „E bun. E rău.” Ce îmi pasă mie dacă e grec sau turc?”. Relativismul cultural nu se limitează doar la a șterge diferențele etnice și merge mai departe spre nihilismul total, care exprimă poziția fundamentală a personajului. „Pe măsură ce îmbătrânesc, jur că nu mă mai interesează asta. Bun, rău, care este diferența? Țoți sfârșim la fel”.</p>
<p>Bineînțeles că negativismul lui Zorba ia forma unei afirmări plenare a vieții. (Aduceți-vă aminte că suntem într-o narațiune gnostică, iar albul e negru, nebunul e înțelept, iar moartea e viața). Cum se manifestă această „bucurie” de a trăi? Simplu. „Să trăiești înseamnă să-ți deschei cureaua și să cauți belele”. Alte recomandări existențiale? „Un om are nevoie de un pic de nebunie sau altfel...Sau altfel? Nu are curajul să rupă lanțul și să fie liber”. Sună banal doar pentru că ne-am obișnuit într-o asemenea măsură cu un astfel de repertoriu sapiențial astfel încât singurul lucru care ne șochează, la o adică, este cumințenia sfatului. Doarun pic de nebunie? Să fim serioși...</p>
<p>Toată aventura comună a lui Zorba și a lui Basil, întreprinderea lor comercială, este o prăbușire de proporții, moment simbolic, probabil, pentru anihilarea mai de anvergură proiectată în film. Nu rămâne nimic în urmă, se duce totul de râpă, fiecare urmează să o ia hoinar pe drumul lui, dar ce mai contează... A fost „un dezastru splendid” iar satisfacția de a-i vedea în special pe călugări cum fug speriați de prăbușirea instalației pare că a meritat orice efort. Mai puțin acela de a pierde vreo două ore pentru a urmări filmul.</p><p><img src="http://karamazov.ro/images/stories/anthony-quinn-zorba-the-greek-1964.jpg" width="250" height="150" alt="anthony-quinn-zorba-the-greek-1964" style="float: right;" />În copilărie și adolescență îmi ajungeau la urechi discuții sau vorbe despre filme și cărți monumentale. Un folclor urban intelectualizat, specific anilor de dictatură comunistă, când preocupările mai sofisticate încă predominau, valida nu se știe exact cum varii producții la zi din Occident. Mult prea fraged pentru a înțelege ceva din ceea ce vedeam și cum nu se punea problema să citesc autori mai serioși, am rămas pentru multă vreme cu impresia că anumite filme sunt într-adevăr niște capodopere, referințe indispensabile pentru cultura personală a oricărui om civilizat modern.</p>
<p>Revăzute astăzi, mai degrabă întâmplător și din motive personale, multe dintre aceste producții mi se înfățișează de-a dreptul vătămătoare, teziste și caricaturale.</p>
<p>Cu un efort întins pe perioada câtorva zile am reușit să termin filmul „Zorba Grecul”. Caracterizările pe care le aveam erau ditirambice. Știam de interpretarea „monumentală” a lui Anthony Quinn, catastrofa economică și dansul dionisiac din final le cunoșteam prea bine din secvențele repetate îndelung la televiziune, iar mai recent observasem cartea pe tarabele librăriilor. Dar de film nu îmi aduceam aminte mai nimic precis. <br /> Așa că m-am decis să văd de la un capăt la altul producția regizată de Cacoyannis. </p>
<p>Povestea se învârte personajului principal Zorba, un miner rătăcitor, plin de vitalitate, iubitor de femei și băutură , dornic să-l ajute pe un scriitor englez să-și pună în valoare o proprietate minieră din Creta și să înțeleagă viața. Firul epic, irelevant în bună măsură, este doar un pretext pentru a ne fi decelate viziunea despre lume a lui Zorba, prin opoziție cu cea a intelectualului britanic și, mai ales, a lumii tradiționale din Grecia.</p>
<p>Odată înțeleasă această perspectivă auctorială, realizezi imediat că avem de-a face propriu-zis cu un pamflet, în care fiecare trăsătură identitară este mutilată, deformată și ridiculizată într-o veritabilă reintrepretare gnostică.</p>
<p><a href="http://magazin.anacronic.ro/produs/hollywood-ezoteric-sex-secte-si-ocultism-film/"></a>Nikos Kazantzakis, autorul romanului care a stat la bază filmului, a fost de altfel acuzat de gnosticim după publicarea cărții „Ultima ispită a lui Hristos”. În „Zorba” nu mai avem teme exclusiv gnostice, deși nici acestea nu lipsesc, dar întreaga lectură și interpretare a filmului, care mai temperează unele asperități ale cărți, este o inversiune gnostică.</p>
<p>Cu alte cuvinte, pe de o parte, afemeiatul și bețivul Zorba, nebunul satului și o târfă pensionată culeg elogiile autorului, în timp ce blamul pică fără discriminare pe membrii comunității tradiționale și pe Biserică. Între aceste două alternative maniheiste, oscilează intelectualul englez Basil, dezamăgit în prealabil de nihilismul contemplativ budist, doar pentru ca la final să plonjeze în brațele nihilismului pasional încarnat de Zorba.</p>
<p>Din film nu lipsesc blasfemiile, ba chiar prisosesc. În fața refuzului lui Basil de a o asalta emoțional, vorba vine, pe atrăgătoarea văduvă din sat, filosoful de tavernă Zorba aduce următorul argument: „Dacă Dumnezeu ar fi făcut ca tine, nu am mai fi sărbătorit Crăciunul. El nu s-a dus la biserică, s-a dus la Maria. Și așa s-a născut Hristos”.</p>
<p><a href="http://magazin.anacronic.ro/produs/hollywood-ezoteric-sex-secte-si-ocultism-film/"><img src="http://karamazov.ro/images/stories/final.jpg" width="180" height="288" alt="final" style="float: right;" /></a>Un alt moment simbolic, pur gnostic, este uciderea văduvei de către întreaga comunitate isterizată, tocmai în timpul slujbei de Paște. Chiar dacă doar tatăl nefericitului Pavlos este autorul crimei, întregul sat se face părtaș la aceasta infamie, după cum nu ne lasă să avem îndoieli filmul. Singurul apărător al acestui sacrilegiu este Zorba. Și nebunul. Și oarecum timid și neîndemânatic Alexis. Restul participă la omor în sunetele de fundal ale liturghiei.</p>
<p>Apoi, logodna artificială dintre Zorba și prostituata fanată are loc nu în Biserică, ci în natură, fără niciun fel de preot în decor. „Nu mă deranjează. Dumnezeu ne vede (...) chiar mai bine afară decât înăuntru”, spune același oracol din film, făcând trimitere desigur la înăuntrul din Biserică.</p>
<p>Prezența unor impietăți nu-l împiedică pe regizor (susținut de text) să evite caricaturizările preoților și călugărilor, văzuți drept primitivi superstițioși, ușor de corupt cu vin și de speriat cu tertipuri copilărești. Asta când nu iau postură de talibani pravoslavnici și refuză să-i îngroape pe catolicii, pe motiv că își fac cruce cu patru degete. Și uite așa află privitorul cum stă treaba cu filoque...</p>
<p>Lângă Biserică e musai să fie pusă la stâlpul infamiei și comunitatea locală, cu tot rezervorul ei de cutume și tradiții. Bărbații, când nu omoară în piața publică femei singure care au călcat strâmb, visează la ele, le fac farse stupide și așteaptă să le necinstească. Femeile satului sunt niște monștrii coborâți din tablourile lui Goya, demoni care stau la capătul bolnavului pentru a-i robi tot avutul, încă dinainte de a-și da obștescul sfârșit. Moartea unui venetic e prilej de bucurie, tarafuri și pahare închinate pentru sufletul celui mort, a cărui casă tocmai a fost vandalizată iar trupul profanat.</p>
<p>Satul îi împinge pe oameni să facă lucruri condamnabile, dar același lucru se întâmplă cu comunitatea mai largă, cu țara. Chestionat de englez cu privire la sentimentele sale față de patrie, minerul-filosof se dezlănțuie într-o tiradă: „Am omorât, am ars sate și am siluit femei. De ce? Pentru că erau turci și bulgari. Așa de prost am fost. Acum mă uit la un om și spun „E bun. E rău.” Ce îmi pasă mie dacă e grec sau turc?”. Relativismul cultural nu se limitează doar la a șterge diferențele etnice și merge mai departe spre nihilismul total, care exprimă poziția fundamentală a personajului. „Pe măsură ce îmbătrânesc, jur că nu mă mai interesează asta. Bun, rău, care este diferența? Țoți sfârșim la fel”.</p>
<p>Bineînțeles că negativismul lui Zorba ia forma unei afirmări plenare a vieții. (Aduceți-vă aminte că suntem într-o narațiune gnostică, iar albul e negru, nebunul e înțelept, iar moartea e viața). Cum se manifestă această „bucurie” de a trăi? Simplu. „Să trăiești înseamnă să-ți deschei cureaua și să cauți belele”. Alte recomandări existențiale? „Un om are nevoie de un pic de nebunie sau altfel...Sau altfel? Nu are curajul să rupă lanțul și să fie liber”. Sună banal doar pentru că ne-am obișnuit într-o asemenea măsură cu un astfel de repertoriu sapiențial astfel încât singurul lucru care ne șochează, la o adică, este cumințenia sfatului. Doarun pic de nebunie? Să fim serioși...</p>
<p>Toată aventura comună a lui Zorba și a lui Basil, întreprinderea lor comercială, este o prăbușire de proporții, moment simbolic, probabil, pentru anihilarea mai de anvergură proiectată în film. Nu rămâne nimic în urmă, se duce totul de râpă, fiecare urmează să o ia hoinar pe drumul lui, dar ce mai contează... A fost „un dezastru splendid” iar satisfacția de a-i vedea în special pe călugări cum fug speriați de prăbușirea instalației pare că a meritat orice efort. Mai puțin acela de a pierde vreo două ore pentru a urmări filmul.</p>Mary Poppins: revoluționară, feministă, ocultistă2017-09-05T09:33:25Z2017-09-05T09:33:25Zhttp://karamazov.ro/index.php/critica-de-film/535-mary-poppins-revoluionar-feminist-ocultist.htmlJay Dyerflorin.rusu@sfin.ro<p><img src="http://karamazov.ro/images/stories/julie_andrews_as_mary_poppins.jpg" width="250" height="106" alt="julie_andrews_as_mary_poppins" style="float: right;" />Nu se întâmplă foarte des să analizez filmele pentru copii, deşi primesc destul de frecvent rugăminţi. Mai mult, această analiză debordează de complezenţă masculină, iar eu îmi exhib toată puterea bărbătească în timp ce scriu acest text.</p>
<p>În general, majoritatea cererilor vin de la părinţi care vor să analizez producţiile Pixar, dar m-am decis să mă concentrez pe începuturi, pe ceva ce nu am mai văzut din copilărie: Mary Poppins. Înainte ca Jessica Rabbit să se unduiască lasciv în ”Who framed Roger Rabbit?” şi înainte ca Brad Pitt să hoinărească alături de frumuseţi animate în ”Cool World”, a fost Mary Poppins. Într-o realizare tehnică remarcabilă pentru vremea ei, Julie Andrews juca rolul lui Mary Poppins, o dădacă visătoare, care aduce echilibrul într-o familie bogată, dar disfuncţională. În misiunea ei, este însoţită de povestitorul carismatic şi independent, interpretat de Dick van Dyke, al cărui personaj ia la rând, nu se ştie din ce motiv, toate slujbele de doi lei posibile (cu un accent britanic imposibil).</p>
<p>Ceea ce scapă din vedere majorităţii oamenilor este prezenţa profundă a temelor oculte în film. Cititorii obişnuiţi ai site-ului meu, jaysanalysis.com, nu vor fi surprinşi să afle că autoarea cărţii, P.L. Travers, a fost – v-aţi prins!- o ocultistă zeloasă. Nu doar atât, dar veţi fi şi mai puţin surprinşi să descoperiţi că Travers (la fel ca şi Hitchcock) a lucrat pentru serviciile secrete britanice şi pentru Ministerul Informaţiei, principala sursă de propagandă guvernamentală. La fel ca şi restul grupării Korda din interiorul spionajului britanic, despre care am scris în <a href="http://magazin.anacronic.ro/produs/hollywood-ezoteric-sex-secte-si-ocultism-film/">Holywood Ezoteric</a>, Travers s-a întâlnit cu Walt Disney pentru a discuta adaptarea cinematografică a romanului. Bineînţeles, misiunea principală a acestor personaje (Dahl, Fleming, Coward) a fost de a influenţa politica externă a SUA pentru a intra în Al Doilea Război Mondial şi a da o mână de ajutor în formarea OSS <em>(Biroul de Servicii Strategice, predecesorul CIA, n.trad.</em>), după cum am văzut cu altă ocazie:</p>
<p>Cireaşa de pe tort este mărturia lui Phillip Knightley, din ”The Second Oldest Profession: Spies and Spying in the Twentieth Century”, conform căruia toată această campanie a fost un efort britanic de a manipula politica americană:</p>
<p>”Donovan a fost ajutat să-şi pregătească memoriul către Roosevelt de Stephenson şi ofiţerii SIS din staful său. Doi experimentaţi ofiţeri de informaţii britanici, Amiralul John Godfrey şi asistentul său personal, Locotenentul Comandant Ian Flemming (devenit celebru, ulterior, în calitate de creator al personajului James Bond) au traversat oceanul să lucreze pentru această campanie. Nu există vreo îndoială asupra a ceea ce britanicii sperau să obţină, după cum reiese foarte clar din rapoartele pe care Stephenson i le trimitea lui Manzies. El scria că, la început, Donovan nu era deloc sigur că dorea să preia postul de director al ‘<strong>noii agenţii pe care noi o avem în vedere</strong>’ (sublinierea autorului). Când Donovan a fost numit, el l-a acuzat pe Stephenson, după cum mărturiseşte chiar acesta, că a complotat şi că l-a împins să preia această slujbă. Apoi, Stephenson şi-a mărturisit uşurarea că omul ‘nostru’ a ajuns într-o poziţie atât de importantă pentru eforturile‘noastre’. Maiorul Desmond Morton, de la Industrial Intelligence Center, a fost şi mai tranşant: ‘pentru toate intenţiile şi scopurile lor, serviciile de securitate americane sunt controlate de britanici prin intermediul preşedintelui. Desigur, este vital ca acest lucru să nu fie cunoscut în virtutea scandalului pe care l-ar provoca în rândurile izolaţioniştilor’” (pagina 217-218)</p>
<p>Pentru meritele sale deosebite în domeniu, Travers a fost decorată cu Ordinul Imperiului Britanic, ceea ce arată că nu era doar o simplă autoare de cărţi de copii şi că, la fel ca restul ofiţerilor din grup, era puternic implicată în studii şi experimente oculte. Pentru Travers, aceasta însemna o preocupare pentru teozofie, scrierile lui Gurdjieff şi, în cele din urmă, meditaţii Zen. Scriitorul S. Brinkmann comentează pe marginea acestui subiect:</p>
<p>”În Londra, Travers l-a întâlnit pe intelectualul irlandez George William Russell, cunoscut ca A.E. Russell, un adept al lui Madame Blavatsky şi al teozofiei. (Teozofia, condamnată de Biserică, este o versiune modernă de Gnosticism, care amestecă la un loc idei panteiste şi oculte). Russell avea impresia că el şi Travers s-ar fi întâlnit într-o viaţă trecută, aşa că s-a împrietenit cu ea şi a ajutat-o să îşi extindă cercul de prieteni astfel încât să întâlnească ocultişti ca I. Gurdjieff şi P.D. Ouspensky. De asemenea, el a introdus-o în domeniul religiilor esoterice orientale şi al folclorului şi a încurajat-o să-şi folosească fantezia pentru a scrie poveşti.”</p>
<p>Potrivit Societăţii Teozofice, Travers îl frecventa atât pe poetul Yeats, care făcea parte din Golden Dawn, cât şi pe satanistul George Bernard Shaw. ”A devenit un membru important al cercului literar din care făceau parte W. B. Yeats, Padraic Colum, James Stephens, Lady George, George Bernard Shaw şi alţii. Mai târziu, s-a mutat în Anglia şi a scris pentru New English Weekly. Acolo, grupul ei de prieteni s-a lărgit cu personaje precum A. R. Orage, P. D. Ouspensky şi G. I. Gurdjieff. În acest timp, W.B. Yeats a tradus Upanişadele, lucrare ce va avea o influenţă deosebită asupra lui Travers, la fel ca şi mitologia hindusă sau budistă, tradiţia indienilor Navajo şi psihologia lui Jung’ (…) Scena zoo din cartea Mary Poppins este înţesată de imagerie ocultă. În scena cu pricina, animalele conduc grădina, iar oamenii se află în cuşti. Regele animalelor este un șarpe cobra uriaş, pe care Poppins îl numeşte văr.”</p>
<p>Cum era de aşteptat, cartea diferă foarte mult de film, lucru care a deranjat-o pe Travers (această întâmplare a devenit, de altfel, subiectul unui film recent, ”Saving Mr. Banks”). Travers a descris o o dădacă acrită, o cotoroanţă imposibil de îmbunat, în timp ce Disney a preferat o bonă impecabilă, întruchipată de Julie Andrews. Bizareriile nu se opresc, totuşi, aici. Filmul debutează cu imaginea unei mame cu probleme, obsedată în chip ridicol de cauze feministe, în timp ce îşi neglijează copiii, şi un tată posac, de meserie bancher, care îşi doreşte să conducă familia ca pe o maşinărie unsă la perfecţie. Drept consecinţă, familia alege o guvernantă tipicară care apare, literal, dintr-un nor adus de o pală de vânt. În concepţia lui Travers, aceasta ar urma să reprezinte o<em><span style="text-decoration: underline;"> siddhi</span></em> sau o formă de reîncarnare a unui arhetip feminin, lucru confirmat de Jurnalul Societăţii Teozofice:</p>
<p>“S-ar putea spune că Mary Poppins se aseamănă cu un înger păzitor, cu un daimon sau cu o fiinţă cosmică aflată în vizită pe pământ din când în când. Nu ajunge la un consens cu familia Banks decât foarte târziu, dar, cât timp se află acolo, învaţă familia, în special copiii, despre sensul profund al vieţiii. Face acest lucru prin escapade magice alături de copii în timp ce micuţii visează sau se trezesc şi par că părăsesc încăperea… ”</p>
<p>Jurnalul Societăţii Teozofice continuă, comentând pe marginea scrierilor lui Blavatsky:</p>
<p>“În fragmentul patruzeci, textul spune ‘Numai atunci vei putea deveni un preumblător al cerului, care merge pe vânturile de deasupra valurilor, al cărui pas nu atinge apele’ (p. 9). Explicaţia din glosar pentru acest fragment se referă la <em>siddhi</em> sau la puterea spirituală ca fiind un preumblător al cerului, iar ‘corpul yoghinului devine una cu vântul; ca un nor din care se iţesc membrele sale’, după care yoghinul ‘înţelege şi percepe ceea ce se află dincolo de stele şi mări, aude limbajul <em>devilor</em> şi înţelege şi percepe ceea ce se află în mintea unei furnici’ (p.77) Această stare este cunoscută ca Marea Excepţie şi se potriveşte de minune puterilor pe care le deţine Mary Poppins. Mai precis, aceasta înseamnă că ea a trecut dincolo de evoluţia umanităţii, iar viaţa ei se află în opoziţie cu cei care nu au atins acest stadiu.”</p>
<p>Aşadar, Mary Poppins este o bătrână demonică, dintr-o altă dimensiune, trimisă către noi, neandertalienii, care încă mai credem în lucruri ca raţiune, comerţ, ierarhie socială etc. Mary se află dincolo de toate acestea, deoarece, se presupune, ea este fiinţa evolutivă perfectă, adică, bineînţeles, o femeie. De aici apar în film lozincile frecvente despre feminism şi sufragete, mult edulcorate în versiunea cinematografică, în care, la final, mama feministă lasă deoparte activisimul şi se întoarce la bărbat şi la copii.</p>
<p>În mare, versiunea Disney are un mesaj pozitiv: relaţiile umane familiale sunt naturale, sănătoase şi organice. Mai mult, chiar şi venalii bancheri britanici sunt portretizaţi negativ. </p>
<p>Acest sfârşit sănătos ocultează unele aspecte mai stranii ale filmului, cum ar fi referinţele constante la “revoluţie” şi la “vânturile schimbării”. Deşi Mary pare conservatoare, ea reprezintă, de fapt, o putere revoluţionară. Pe de altă parte, şefii <em>bancsteri</em> ai domnului Banks detestă revoluţiile. Nimic mai puţin adevărat în lumea reală, unde <em>bancsterii</em> şi miliardarii sunt întotdeauna în spatele măştilor revoluţionare, de la Marxism, la anarho-capitalism şi la babilonia sexuală ideologizată (vezi seria mea de podcasturi Tragedy and Hope)</p>
<p>Nepăsătorul Bert (Van Dyke) este reprezentantul muncitorilor, din moment ce îl vedem în numeroase slujbe meniale, printre care şi aceea de artist sau coşar. Bert şi Mary fac o echipă stranie, care, într-un mod esoteric şi capricios, aduc lumea imaginaţiei în realitate, ceea ce reprezintă “vântul schimbării” adus de Mary şi pentru care a fost trimisă. La prima impresie, filmul are un final inocent, prietenos pentru familii, dar în substrat avem de-a face cu o trimitere la presupusa bisexualitate a lui Travers şi la drepturile femeilor. Este filmul despre adevăratul rol al femeii şi dacă adevărata femeie este o ideoloagă radicală sau o casnică? Tema feministă a filmului a reuşit să strârnească multe comentarii plictisitoare şi inutile, dar, la acea vreme, a fost un ”simbol al feminismului”. Revista Time explică:</p>
<p>“Filmul a avut un mesaj puternic pentru publicul anului 1964. În acel an, capitolul şapte al Actului Drepturilor Civile a interzis discriminarea sexuală la angajare. Cazul Roe vs. Wade era încă la nouă ani distanţă depărtare. ‘Suntem soldaţi în fuste’, cântă doamna Banks în primul cântecel din film. ‘Cruciate neînfricate pentru votul femeilor. Fiicele fiicelor noastre ne vor închina ode de mulţumire și vor spune: Bravo, surioară’”! </p>
<p> </p>
<p>Dacă doamna Banks e vocea progresului, soţul ei, domnul Banks, este vocea tradiţiei. Banks, un bancher spilicuit, îşi face cunoscut crezul în cel de-al doilea cântec al filmului, ”Viaţa pe care o duc”:</p>
<p>E minunat să fii englez în 1910</p>
<p>Regele Edward este pe tron, este vremea bărbaţilor</p>
<p>Sunt lordul, regele, seniorul casei mele</p>
<p>Îmi conduc supuşii, servitorii, copiii, nevasta cu o mână forte, dar blândă – noblesse oblige</p>
<p> </p>
<p>Această viziune patriarhală nu rezistă la dezordinea sistematică adusă în casă de Mary Poppins. Tânărul Michael Banks vrea să cumpere mâncare pentru păsări de la o femeie despre care dădaca sa i-a vorbit, dar tatăl său vrea să-i investească mărunţişul în bancă. Băiatul vrea să-şi recupereze banii, îi nelinişteşte pe ceilalţi clienţi şi creează o panică bancară – un semn al vremurilor tulburi ce vor urma! Toată această provocare la adresa status-quo-ului (pe lângă noua sa situaţie de şomer) îl determină pe domnul Banks să-şi reconsidere poziţia faţă de putere şi ordine”.</p>
<p>Mary declanşează o revoluţie printr-o panică bancară involuntară. Deşi familia iese mai puternică la final, acest lucru se întâmplă prin falimentul domnului Banks şi prin înghiţirea pilulei amare despre patriarhat. Într-adevăr, toţi bărbaţii din film sunt nerozi, de la idiotul de pe străzi, la senilul căpitan de vas care locuieşte deasupra casei Banks. Mesajul lui Mary Poppins este simplu: ”Bărbaţi, este timpul să vă predați”. Bărbatul, adversarul etern al fanteziei şi distracţiei. O, patriarhie întunecată, cauză a războaielor, a foametei, a bolilor şi a molimelor! Dispari! Mai mult, bărbaţii trag și vânturi, dar delicata Mary, deşi face același lucru, rămâne perfectă. Dacă filmul s-ar reface astăzi într-o variantă geopolitică adecvată, Domnul Banks şi bancherii săi ar apărea la finalul filmului şi i-ar umple geanta lui Mary Poppins cu bani pentru excelentul efort de subversiune revoluţionară.</p>
<p><em>Cartea lui Jay Dyer, Holywood Esoteric, poate fi comandată de pe<a href="http://magazin.anacronic.ro/produs/hollywood-ezoteric-sex-secte-si-ocultism-film/"> magazin.anacronic.ro</a></em></p><p><img src="http://karamazov.ro/images/stories/julie_andrews_as_mary_poppins.jpg" width="250" height="106" alt="julie_andrews_as_mary_poppins" style="float: right;" />Nu se întâmplă foarte des să analizez filmele pentru copii, deşi primesc destul de frecvent rugăminţi. Mai mult, această analiză debordează de complezenţă masculină, iar eu îmi exhib toată puterea bărbătească în timp ce scriu acest text.</p>
<p>În general, majoritatea cererilor vin de la părinţi care vor să analizez producţiile Pixar, dar m-am decis să mă concentrez pe începuturi, pe ceva ce nu am mai văzut din copilărie: Mary Poppins. Înainte ca Jessica Rabbit să se unduiască lasciv în ”Who framed Roger Rabbit?” şi înainte ca Brad Pitt să hoinărească alături de frumuseţi animate în ”Cool World”, a fost Mary Poppins. Într-o realizare tehnică remarcabilă pentru vremea ei, Julie Andrews juca rolul lui Mary Poppins, o dădacă visătoare, care aduce echilibrul într-o familie bogată, dar disfuncţională. În misiunea ei, este însoţită de povestitorul carismatic şi independent, interpretat de Dick van Dyke, al cărui personaj ia la rând, nu se ştie din ce motiv, toate slujbele de doi lei posibile (cu un accent britanic imposibil).</p>
<p>Ceea ce scapă din vedere majorităţii oamenilor este prezenţa profundă a temelor oculte în film. Cititorii obişnuiţi ai site-ului meu, jaysanalysis.com, nu vor fi surprinşi să afle că autoarea cărţii, P.L. Travers, a fost – v-aţi prins!- o ocultistă zeloasă. Nu doar atât, dar veţi fi şi mai puţin surprinşi să descoperiţi că Travers (la fel ca şi Hitchcock) a lucrat pentru serviciile secrete britanice şi pentru Ministerul Informaţiei, principala sursă de propagandă guvernamentală. La fel ca şi restul grupării Korda din interiorul spionajului britanic, despre care am scris în <a href="http://magazin.anacronic.ro/produs/hollywood-ezoteric-sex-secte-si-ocultism-film/">Holywood Ezoteric</a>, Travers s-a întâlnit cu Walt Disney pentru a discuta adaptarea cinematografică a romanului. Bineînţeles, misiunea principală a acestor personaje (Dahl, Fleming, Coward) a fost de a influenţa politica externă a SUA pentru a intra în Al Doilea Război Mondial şi a da o mână de ajutor în formarea OSS <em>(Biroul de Servicii Strategice, predecesorul CIA, n.trad.</em>), după cum am văzut cu altă ocazie:</p>
<p>Cireaşa de pe tort este mărturia lui Phillip Knightley, din ”The Second Oldest Profession: Spies and Spying in the Twentieth Century”, conform căruia toată această campanie a fost un efort britanic de a manipula politica americană:</p>
<p>”Donovan a fost ajutat să-şi pregătească memoriul către Roosevelt de Stephenson şi ofiţerii SIS din staful său. Doi experimentaţi ofiţeri de informaţii britanici, Amiralul John Godfrey şi asistentul său personal, Locotenentul Comandant Ian Flemming (devenit celebru, ulterior, în calitate de creator al personajului James Bond) au traversat oceanul să lucreze pentru această campanie. Nu există vreo îndoială asupra a ceea ce britanicii sperau să obţină, după cum reiese foarte clar din rapoartele pe care Stephenson i le trimitea lui Manzies. El scria că, la început, Donovan nu era deloc sigur că dorea să preia postul de director al ‘<strong>noii agenţii pe care noi o avem în vedere</strong>’ (sublinierea autorului). Când Donovan a fost numit, el l-a acuzat pe Stephenson, după cum mărturiseşte chiar acesta, că a complotat şi că l-a împins să preia această slujbă. Apoi, Stephenson şi-a mărturisit uşurarea că omul ‘nostru’ a ajuns într-o poziţie atât de importantă pentru eforturile‘noastre’. Maiorul Desmond Morton, de la Industrial Intelligence Center, a fost şi mai tranşant: ‘pentru toate intenţiile şi scopurile lor, serviciile de securitate americane sunt controlate de britanici prin intermediul preşedintelui. Desigur, este vital ca acest lucru să nu fie cunoscut în virtutea scandalului pe care l-ar provoca în rândurile izolaţioniştilor’” (pagina 217-218)</p>
<p>Pentru meritele sale deosebite în domeniu, Travers a fost decorată cu Ordinul Imperiului Britanic, ceea ce arată că nu era doar o simplă autoare de cărţi de copii şi că, la fel ca restul ofiţerilor din grup, era puternic implicată în studii şi experimente oculte. Pentru Travers, aceasta însemna o preocupare pentru teozofie, scrierile lui Gurdjieff şi, în cele din urmă, meditaţii Zen. Scriitorul S. Brinkmann comentează pe marginea acestui subiect:</p>
<p>”În Londra, Travers l-a întâlnit pe intelectualul irlandez George William Russell, cunoscut ca A.E. Russell, un adept al lui Madame Blavatsky şi al teozofiei. (Teozofia, condamnată de Biserică, este o versiune modernă de Gnosticism, care amestecă la un loc idei panteiste şi oculte). Russell avea impresia că el şi Travers s-ar fi întâlnit într-o viaţă trecută, aşa că s-a împrietenit cu ea şi a ajutat-o să îşi extindă cercul de prieteni astfel încât să întâlnească ocultişti ca I. Gurdjieff şi P.D. Ouspensky. De asemenea, el a introdus-o în domeniul religiilor esoterice orientale şi al folclorului şi a încurajat-o să-şi folosească fantezia pentru a scrie poveşti.”</p>
<p>Potrivit Societăţii Teozofice, Travers îl frecventa atât pe poetul Yeats, care făcea parte din Golden Dawn, cât şi pe satanistul George Bernard Shaw. ”A devenit un membru important al cercului literar din care făceau parte W. B. Yeats, Padraic Colum, James Stephens, Lady George, George Bernard Shaw şi alţii. Mai târziu, s-a mutat în Anglia şi a scris pentru New English Weekly. Acolo, grupul ei de prieteni s-a lărgit cu personaje precum A. R. Orage, P. D. Ouspensky şi G. I. Gurdjieff. În acest timp, W.B. Yeats a tradus Upanişadele, lucrare ce va avea o influenţă deosebită asupra lui Travers, la fel ca şi mitologia hindusă sau budistă, tradiţia indienilor Navajo şi psihologia lui Jung’ (…) Scena zoo din cartea Mary Poppins este înţesată de imagerie ocultă. În scena cu pricina, animalele conduc grădina, iar oamenii se află în cuşti. Regele animalelor este un șarpe cobra uriaş, pe care Poppins îl numeşte văr.”</p>
<p>Cum era de aşteptat, cartea diferă foarte mult de film, lucru care a deranjat-o pe Travers (această întâmplare a devenit, de altfel, subiectul unui film recent, ”Saving Mr. Banks”). Travers a descris o o dădacă acrită, o cotoroanţă imposibil de îmbunat, în timp ce Disney a preferat o bonă impecabilă, întruchipată de Julie Andrews. Bizareriile nu se opresc, totuşi, aici. Filmul debutează cu imaginea unei mame cu probleme, obsedată în chip ridicol de cauze feministe, în timp ce îşi neglijează copiii, şi un tată posac, de meserie bancher, care îşi doreşte să conducă familia ca pe o maşinărie unsă la perfecţie. Drept consecinţă, familia alege o guvernantă tipicară care apare, literal, dintr-un nor adus de o pală de vânt. În concepţia lui Travers, aceasta ar urma să reprezinte o<em><span style="text-decoration: underline;"> siddhi</span></em> sau o formă de reîncarnare a unui arhetip feminin, lucru confirmat de Jurnalul Societăţii Teozofice:</p>
<p>“S-ar putea spune că Mary Poppins se aseamănă cu un înger păzitor, cu un daimon sau cu o fiinţă cosmică aflată în vizită pe pământ din când în când. Nu ajunge la un consens cu familia Banks decât foarte târziu, dar, cât timp se află acolo, învaţă familia, în special copiii, despre sensul profund al vieţiii. Face acest lucru prin escapade magice alături de copii în timp ce micuţii visează sau se trezesc şi par că părăsesc încăperea… ”</p>
<p>Jurnalul Societăţii Teozofice continuă, comentând pe marginea scrierilor lui Blavatsky:</p>
<p>“În fragmentul patruzeci, textul spune ‘Numai atunci vei putea deveni un preumblător al cerului, care merge pe vânturile de deasupra valurilor, al cărui pas nu atinge apele’ (p. 9). Explicaţia din glosar pentru acest fragment se referă la <em>siddhi</em> sau la puterea spirituală ca fiind un preumblător al cerului, iar ‘corpul yoghinului devine una cu vântul; ca un nor din care se iţesc membrele sale’, după care yoghinul ‘înţelege şi percepe ceea ce se află dincolo de stele şi mări, aude limbajul <em>devilor</em> şi înţelege şi percepe ceea ce se află în mintea unei furnici’ (p.77) Această stare este cunoscută ca Marea Excepţie şi se potriveşte de minune puterilor pe care le deţine Mary Poppins. Mai precis, aceasta înseamnă că ea a trecut dincolo de evoluţia umanităţii, iar viaţa ei se află în opoziţie cu cei care nu au atins acest stadiu.”</p>
<p>Aşadar, Mary Poppins este o bătrână demonică, dintr-o altă dimensiune, trimisă către noi, neandertalienii, care încă mai credem în lucruri ca raţiune, comerţ, ierarhie socială etc. Mary se află dincolo de toate acestea, deoarece, se presupune, ea este fiinţa evolutivă perfectă, adică, bineînţeles, o femeie. De aici apar în film lozincile frecvente despre feminism şi sufragete, mult edulcorate în versiunea cinematografică, în care, la final, mama feministă lasă deoparte activisimul şi se întoarce la bărbat şi la copii.</p>
<p>În mare, versiunea Disney are un mesaj pozitiv: relaţiile umane familiale sunt naturale, sănătoase şi organice. Mai mult, chiar şi venalii bancheri britanici sunt portretizaţi negativ. </p>
<p>Acest sfârşit sănătos ocultează unele aspecte mai stranii ale filmului, cum ar fi referinţele constante la “revoluţie” şi la “vânturile schimbării”. Deşi Mary pare conservatoare, ea reprezintă, de fapt, o putere revoluţionară. Pe de altă parte, şefii <em>bancsteri</em> ai domnului Banks detestă revoluţiile. Nimic mai puţin adevărat în lumea reală, unde <em>bancsterii</em> şi miliardarii sunt întotdeauna în spatele măştilor revoluţionare, de la Marxism, la anarho-capitalism şi la babilonia sexuală ideologizată (vezi seria mea de podcasturi Tragedy and Hope)</p>
<p>Nepăsătorul Bert (Van Dyke) este reprezentantul muncitorilor, din moment ce îl vedem în numeroase slujbe meniale, printre care şi aceea de artist sau coşar. Bert şi Mary fac o echipă stranie, care, într-un mod esoteric şi capricios, aduc lumea imaginaţiei în realitate, ceea ce reprezintă “vântul schimbării” adus de Mary şi pentru care a fost trimisă. La prima impresie, filmul are un final inocent, prietenos pentru familii, dar în substrat avem de-a face cu o trimitere la presupusa bisexualitate a lui Travers şi la drepturile femeilor. Este filmul despre adevăratul rol al femeii şi dacă adevărata femeie este o ideoloagă radicală sau o casnică? Tema feministă a filmului a reuşit să strârnească multe comentarii plictisitoare şi inutile, dar, la acea vreme, a fost un ”simbol al feminismului”. Revista Time explică:</p>
<p>“Filmul a avut un mesaj puternic pentru publicul anului 1964. În acel an, capitolul şapte al Actului Drepturilor Civile a interzis discriminarea sexuală la angajare. Cazul Roe vs. Wade era încă la nouă ani distanţă depărtare. ‘Suntem soldaţi în fuste’, cântă doamna Banks în primul cântecel din film. ‘Cruciate neînfricate pentru votul femeilor. Fiicele fiicelor noastre ne vor închina ode de mulţumire și vor spune: Bravo, surioară’”! </p>
<p> </p>
<p>Dacă doamna Banks e vocea progresului, soţul ei, domnul Banks, este vocea tradiţiei. Banks, un bancher spilicuit, îşi face cunoscut crezul în cel de-al doilea cântec al filmului, ”Viaţa pe care o duc”:</p>
<p>E minunat să fii englez în 1910</p>
<p>Regele Edward este pe tron, este vremea bărbaţilor</p>
<p>Sunt lordul, regele, seniorul casei mele</p>
<p>Îmi conduc supuşii, servitorii, copiii, nevasta cu o mână forte, dar blândă – noblesse oblige</p>
<p> </p>
<p>Această viziune patriarhală nu rezistă la dezordinea sistematică adusă în casă de Mary Poppins. Tânărul Michael Banks vrea să cumpere mâncare pentru păsări de la o femeie despre care dădaca sa i-a vorbit, dar tatăl său vrea să-i investească mărunţişul în bancă. Băiatul vrea să-şi recupereze banii, îi nelinişteşte pe ceilalţi clienţi şi creează o panică bancară – un semn al vremurilor tulburi ce vor urma! Toată această provocare la adresa status-quo-ului (pe lângă noua sa situaţie de şomer) îl determină pe domnul Banks să-şi reconsidere poziţia faţă de putere şi ordine”.</p>
<p>Mary declanşează o revoluţie printr-o panică bancară involuntară. Deşi familia iese mai puternică la final, acest lucru se întâmplă prin falimentul domnului Banks şi prin înghiţirea pilulei amare despre patriarhat. Într-adevăr, toţi bărbaţii din film sunt nerozi, de la idiotul de pe străzi, la senilul căpitan de vas care locuieşte deasupra casei Banks. Mesajul lui Mary Poppins este simplu: ”Bărbaţi, este timpul să vă predați”. Bărbatul, adversarul etern al fanteziei şi distracţiei. O, patriarhie întunecată, cauză a războaielor, a foametei, a bolilor şi a molimelor! Dispari! Mai mult, bărbaţii trag și vânturi, dar delicata Mary, deşi face același lucru, rămâne perfectă. Dacă filmul s-ar reface astăzi într-o variantă geopolitică adecvată, Domnul Banks şi bancherii săi ar apărea la finalul filmului şi i-ar umple geanta lui Mary Poppins cu bani pentru excelentul efort de subversiune revoluţionară.</p>
<p><em>Cartea lui Jay Dyer, Holywood Esoteric, poate fi comandată de pe<a href="http://magazin.anacronic.ro/produs/hollywood-ezoteric-sex-secte-si-ocultism-film/"> magazin.anacronic.ro</a></em></p>Ceainăria contra școlii2017-06-13T06:07:23Z2017-06-13T06:07:23Zhttp://karamazov.ro/index.php/critica-de-film/526-ceainaria-contra-colii.htmlNinel Ganeaninel.ganea@gmail.com<p><img src="http://karamazov.ro/images/stories/blogpaul-copy.jpg" width="250" height="182" alt="blogpaul-copy" style="float: right;" />Au existat vremuri în care te puteai uita aproape nerușinat la un film făcut la Holywood. A fost o vreme chiar când propaganda civilizatoare a Apusului era ridiculizată în producțiile americane, când democrația nu reprezenta un concept hieratic, iar comunitățile tradiționale nu erau apriori doar surse de autoritarism, sau orice „ism„ se mai întâmplă să pice în dizgrație. Un astfel de film a fost „Teahouse of the August Moon”, realizat în anul 1956, cu o distribuție de gală, din care făceau parte Marlon Brando, în rolul unui trăducător nipon descurcăreț pe nume Sakini, și Glenn Ford, în postura aiuritului căpitan Fisby.</p>
<p>Pelicula a fost adaptată după romanul omonim al scriitorului Vern Snider, un fost ofițer de contrainformații, specializat în războiul psihologic și detașat pentru o vreme pe insula Okinawa, unde a fost guvernatorul militar al unui sat. Așadar, romanul și filmul, care nu respectă întru totul același scenariu, au la bază o experiența istorică concretă a unui observator cu umor, suficient de detașat și înzestrat încât să redea cu ironie și talent agresiunea culturală împotriva locuitorilor dintr-un cătun. Departe de a fi un comentariu pe marginea neocolonialismului, pelicula poate fi interpretată fără prea mari eforturi într-o cheie mai amplă din care perechile dialectice (Vest-Est) sunt depășite, pentru a surprinde câte ceva din însăși esența procesului de modernizare (americanizare, democratizare). </p>
<p>Filmul este, deci, o comedie despre încercarea armatei americane de a aduce binefacerile ideologice ale lumii noi în rândul unei comunități foarte „rămase în urmă” de pe insula Okinawa, cu numele Tobiki. Protagonistul principal în toată această întreprindere eroică este un colonel pe nume Purdy (jucat de Paul Ford), care aspiră la rangul de general, dacă misiunea de a-i învăța pe băștinași democrația reușește. Birocrat tipic, limitat și stereotip, provenit din rândurile corporatismului, Purdy speră să dea marea lovitură a carierei în Tobiki. „Ce știam eu de străini? Dar treaba mea este să-i învăț sensul democrației pe aceștia. Și vor învăța ce înseamnă democrația, măcar că va trebui să-i împușc pe toți”, își mărturisește Purdy candid obiectivul său.</p>
<p>Chiar dacă nu se ridică la standardele cerute, omul însărcinat de colonel pentru reeducarea populației este Căpitanul Fisby. Instruit în științe umaniste și șovăilenic, căpitanul nu are nimic din dexteritățile cazone ale superiorului său. În cuvintele lui Purdy, obiectivul pe care îl are de îndeplinit Fisby este de a-i „învăța pe băștinași să fie umani”, cu trimitere la specializare acestuia în umanism.<br /> Umorul survine firesc, dar în frazele imediat următoare colonelul dezvăluie presupoziții iluministe, foarte familiare și pentru cei supuși în prezent proceselor de europenizare. „Washingtonul a pus pe hârtie toate instrucțiunile pentru bunăstarea și reconstrucția acestor sate. Consider-o Biblia ta, căpitane”, îi spune Purdy lui Fisby în timp ce îi înmânează un catastif plin de reglementări, instrucțiuni, recomandări și precizări. Înțelegem că nu există nimic care să fi scăpat atenției marelui reglementator de peste ocean, până într-acolo încât nu mai este nevoie nici măcar nevoie ca funcționarul să gândească. „Registrul acesta te scapă de această responsabilitate”, îl liniștește Purdy pe scrupulosul căpitan.</p>
<p>Putem vedea în acest episod doar o caricatură reușită, a unor inadaptări militare în sfera civilă, dar eu cred că atinge ceva din din specificul inextricabil modern. Accentul pe reguli, pe coduri abstracte de legi care „eliberează” individul de povara deciziei personale, tirania literei care știm bine că ucide, au devenit astăzi omniprezente. De la inflația nesfârșită de legi până la codurile de proceduri cu care se înconjoară orice instituție, fie ea publică sau privată, totul indică o maladie mai profundă, cu rădăcini care merg cel puțin până la proiectul enciclopedic și care văd în comunitățile tradiționale un dușman implacabil. Care trebuie supus, dominat și ajustat pentru a fi în normă, pe calapod, procustian.</p>
<p>Dar pentru ca toate aceste lucruri să aibă loc, este musai ca satul să treacă prin reeducare, iar reeducarea nu poate începe decât în școală. Drept pentru care, la indicațiile neobositului colonel, Fisby trebuie să construiască, în primul rând, o școală în formă de pentagon, chiar dacă oamenii nu sunt doritori. Apoi, același căpitan trebuie să organizeze Liga Femeilor pentru Acțiune Democratică. Băștinașii au posibilitatea să învețe astfel ce înseamnă democrația pe cale pașnică. Dacă nu cooperează, există și variante mai neplăcute de a deprinde bunele maniere politice, după cum limpede se exprimă entuziastul Purdy.</p>
<p>Căpitanul face o figură mai bună doar prin comparație cu superiorul său, deoarece idealurile sale rămân pentru multă vreme îndreptate tot spre o viziune ultramaterialistă. Când localnicii îi oferă cadouri diverse făcute cu mâinile lor, gândurile lui zboară către „producția de masă” și posibilitatea de a face avere împreună: „Am putea începe o industrie aici, chiar acum, în Tobiki”. Spre comparație, unul din meșteșugari îi spune că se mândrește că face o ceașcă de ceai pe săptămână.<br /> Oamenii nu refuză posibilitatea unui câștig mai consistent, dar ideea de a face producție de serie nu le surâde, la fel cum nu le surâde nici școala.</p>
<p>În consecință, resursele destinate reeducării sunt deturnate, prin complicitatea căpitanului și spre bucuria nativilor, pentru construcția unei ceainării. Din nou este amuzant să observăm cât de cunoscute ne sunt atât planificarea „inteligentă” pentru bunăstare(fonduri europene, în cazul nostru) cât și strategiile de fraudă.</p>
<p>Tot hazul filmului provine din această tentativă soft agresivă de a înlocui cultura locală cu o versiune barbară (o fi existând oare alta?) a vulgatei iluministe. Eșecul relativ al proiectului modern în film nu ar trebui să ne facă foarte încrezători. Însăși dispariția în zilele noastre a unor astfel de pelicule sugerează că barbaria și reeducarea modernă accelerează aproape nestingherite, în tentativa de a nivela orice insulă de tradiționalitate (normalitate).</p>
<p> </p>
<p> </p>
<p> </p><p><img src="http://karamazov.ro/images/stories/blogpaul-copy.jpg" width="250" height="182" alt="blogpaul-copy" style="float: right;" />Au existat vremuri în care te puteai uita aproape nerușinat la un film făcut la Holywood. A fost o vreme chiar când propaganda civilizatoare a Apusului era ridiculizată în producțiile americane, când democrația nu reprezenta un concept hieratic, iar comunitățile tradiționale nu erau apriori doar surse de autoritarism, sau orice „ism„ se mai întâmplă să pice în dizgrație. Un astfel de film a fost „Teahouse of the August Moon”, realizat în anul 1956, cu o distribuție de gală, din care făceau parte Marlon Brando, în rolul unui trăducător nipon descurcăreț pe nume Sakini, și Glenn Ford, în postura aiuritului căpitan Fisby.</p>
<p>Pelicula a fost adaptată după romanul omonim al scriitorului Vern Snider, un fost ofițer de contrainformații, specializat în războiul psihologic și detașat pentru o vreme pe insula Okinawa, unde a fost guvernatorul militar al unui sat. Așadar, romanul și filmul, care nu respectă întru totul același scenariu, au la bază o experiența istorică concretă a unui observator cu umor, suficient de detașat și înzestrat încât să redea cu ironie și talent agresiunea culturală împotriva locuitorilor dintr-un cătun. Departe de a fi un comentariu pe marginea neocolonialismului, pelicula poate fi interpretată fără prea mari eforturi într-o cheie mai amplă din care perechile dialectice (Vest-Est) sunt depășite, pentru a surprinde câte ceva din însăși esența procesului de modernizare (americanizare, democratizare). </p>
<p>Filmul este, deci, o comedie despre încercarea armatei americane de a aduce binefacerile ideologice ale lumii noi în rândul unei comunități foarte „rămase în urmă” de pe insula Okinawa, cu numele Tobiki. Protagonistul principal în toată această întreprindere eroică este un colonel pe nume Purdy (jucat de Paul Ford), care aspiră la rangul de general, dacă misiunea de a-i învăța pe băștinași democrația reușește. Birocrat tipic, limitat și stereotip, provenit din rândurile corporatismului, Purdy speră să dea marea lovitură a carierei în Tobiki. „Ce știam eu de străini? Dar treaba mea este să-i învăț sensul democrației pe aceștia. Și vor învăța ce înseamnă democrația, măcar că va trebui să-i împușc pe toți”, își mărturisește Purdy candid obiectivul său.</p>
<p>Chiar dacă nu se ridică la standardele cerute, omul însărcinat de colonel pentru reeducarea populației este Căpitanul Fisby. Instruit în științe umaniste și șovăilenic, căpitanul nu are nimic din dexteritățile cazone ale superiorului său. În cuvintele lui Purdy, obiectivul pe care îl are de îndeplinit Fisby este de a-i „învăța pe băștinași să fie umani”, cu trimitere la specializare acestuia în umanism.<br /> Umorul survine firesc, dar în frazele imediat următoare colonelul dezvăluie presupoziții iluministe, foarte familiare și pentru cei supuși în prezent proceselor de europenizare. „Washingtonul a pus pe hârtie toate instrucțiunile pentru bunăstarea și reconstrucția acestor sate. Consider-o Biblia ta, căpitane”, îi spune Purdy lui Fisby în timp ce îi înmânează un catastif plin de reglementări, instrucțiuni, recomandări și precizări. Înțelegem că nu există nimic care să fi scăpat atenției marelui reglementator de peste ocean, până într-acolo încât nu mai este nevoie nici măcar nevoie ca funcționarul să gândească. „Registrul acesta te scapă de această responsabilitate”, îl liniștește Purdy pe scrupulosul căpitan.</p>
<p>Putem vedea în acest episod doar o caricatură reușită, a unor inadaptări militare în sfera civilă, dar eu cred că atinge ceva din din specificul inextricabil modern. Accentul pe reguli, pe coduri abstracte de legi care „eliberează” individul de povara deciziei personale, tirania literei care știm bine că ucide, au devenit astăzi omniprezente. De la inflația nesfârșită de legi până la codurile de proceduri cu care se înconjoară orice instituție, fie ea publică sau privată, totul indică o maladie mai profundă, cu rădăcini care merg cel puțin până la proiectul enciclopedic și care văd în comunitățile tradiționale un dușman implacabil. Care trebuie supus, dominat și ajustat pentru a fi în normă, pe calapod, procustian.</p>
<p>Dar pentru ca toate aceste lucruri să aibă loc, este musai ca satul să treacă prin reeducare, iar reeducarea nu poate începe decât în școală. Drept pentru care, la indicațiile neobositului colonel, Fisby trebuie să construiască, în primul rând, o școală în formă de pentagon, chiar dacă oamenii nu sunt doritori. Apoi, același căpitan trebuie să organizeze Liga Femeilor pentru Acțiune Democratică. Băștinașii au posibilitatea să învețe astfel ce înseamnă democrația pe cale pașnică. Dacă nu cooperează, există și variante mai neplăcute de a deprinde bunele maniere politice, după cum limpede se exprimă entuziastul Purdy.</p>
<p>Căpitanul face o figură mai bună doar prin comparație cu superiorul său, deoarece idealurile sale rămân pentru multă vreme îndreptate tot spre o viziune ultramaterialistă. Când localnicii îi oferă cadouri diverse făcute cu mâinile lor, gândurile lui zboară către „producția de masă” și posibilitatea de a face avere împreună: „Am putea începe o industrie aici, chiar acum, în Tobiki”. Spre comparație, unul din meșteșugari îi spune că se mândrește că face o ceașcă de ceai pe săptămână.<br /> Oamenii nu refuză posibilitatea unui câștig mai consistent, dar ideea de a face producție de serie nu le surâde, la fel cum nu le surâde nici școala.</p>
<p>În consecință, resursele destinate reeducării sunt deturnate, prin complicitatea căpitanului și spre bucuria nativilor, pentru construcția unei ceainării. Din nou este amuzant să observăm cât de cunoscute ne sunt atât planificarea „inteligentă” pentru bunăstare(fonduri europene, în cazul nostru) cât și strategiile de fraudă.</p>
<p>Tot hazul filmului provine din această tentativă soft agresivă de a înlocui cultura locală cu o versiune barbară (o fi existând oare alta?) a vulgatei iluministe. Eșecul relativ al proiectului modern în film nu ar trebui să ne facă foarte încrezători. Însăși dispariția în zilele noastre a unor astfel de pelicule sugerează că barbaria și reeducarea modernă accelerează aproape nestingherite, în tentativa de a nivela orice insulă de tradiționalitate (normalitate).</p>
<p> </p>
<p> </p>
<p> </p>Mâncătorul de oameni2017-06-02T20:46:18Z2017-06-02T20:46:18Zhttp://karamazov.ro/index.php/critica-de-film/524-manctorul-de-oameni.htmlNinel Ganeaninel.ganea@gmail.com<p>Werne<img style="float: right;" alt="Werner-Herzogs-new-doc-Lo-and-Behold-VIVISXN-MAGAZINE-Reveries-of-the-Connected-World-VIVISXN-MEDIA-Tech" src="http://karamazov.ro/images/stories/Werner-Herzogs-new-doc-Lo-and-Behold-VIVISXN-MAGAZINE-Reveries-of-the-Connected-World-VIVISXN-MEDIA-Tech.jpg" height="141" width="250" />r Herzog nu are telefon mobil. Din recomandările sale reiese că nu iubește prea mult tehnica, deși e un regizor de film. Cu toate acestea, Herzog a făcut un film documentar provocator despre internet, lumea virtuală și inteligență artificială. Stimulul filmului nu vine din electrocutarea prejudecăților noastre prin obscenități gratuite, în maniera ultracunoscută, obositoare și jalnică a cineaștilor moderni. Nu așa este realizat Lo and Behold. Herzog pune cele mai directe și omenești cu putință întrebări, fără niciun fel de teamă de ridicol sau stânjeneală, într-un stil accesibil, chiar dacă pe alocuri neliniștitor. Iar de aici se naște nu doar un film, ci o întreagă meditație asupra lumii artificale și, mai ales, a ceea ce înseamnă să fii om, în aceste condiții.</p>
<p>Lawrence Krauss, de pildă, unul dintre cosmologiștii intervievați de Herzog, discută tranșant despre dispariția persoanelor în universul virtual. Internetul, spune el, a fost gândit astfel încât indivizii să interacționeze unii cu alții, fără ca identitatea lor să conteze în vreun fel. ”În trecut persoana cu care discutai era la fel de importantă, cel puțin, ca mesajul pe care îl aveai de transmis. În epoca internetului persoana a devenit lipsită de importanță”, susține Krauss. Dincolo de ecran, poate fi oricine, chiar și un robot care tastează. Krauss se ferește de predicții, cu toate că nu îi este greu să anticipeze un viitor în care copiii nu vor mai avea prieteni umani. Și nu își poate ascunde groaza pentru un astfel de scenariu, chiar dacă omul de știință din el încearcă să o camufleze.</p>
<p>În interviurile date pe marginea filmului, Herzog comentează, la rândul său, evanescența persoanei. El amintește cazul industriei modei, care trebuie să se adapteze la tendința de autoreprezentare permanentă prin Facebook. Nu mai contează aproape deloc ceea ce porți la un eveniment. Relevantă devine, în primul rând, imaginea pe care o pui cu tine, pe Facebook, de la evenimentul respectiv.</p>
<p>Deși nu este realizat de un jurnalist presupus obectiv, „<a href="http://www.imdb.com/title/tt5275828/">Lo and Behold, Reveries of the Connected World</a>” dă cuvântul atât unor detractori ai noilor tehnologii, cât mai ales avocaților, susținătorilor și vizionarilor. Iar aici te izbește direct, în plin, o senzație neplăcută. Cu doar câteva mici excepții (Elon Musk, de exemplu, un personaj, se pare, suficient de straniu, încât să-și ascundă entuziasemele, „nu-mi aduc aminte decât coșmarurile, visele frumoase nu mi le amintesc”) aproape toți cei aflați în tabăra prointernet au niște zâmbete nefirești, o veselie nepotrivită, o privire fixă și înfricoșător de optimistă în viitor. Pentru ei viitorul nu are secrete, nu are nebuloase, penumbre și, mai ales, nu are loc pentru oameni.</p>
<p>Un tânăr cercetător indian de la Carnegie Mellon ”antrenează” o echipă de fotbal formată din roboți pentru a putea să învingă campioana mondială din anul 2050. Un altul, Sebastain Thrun, fondatorul Udacity și un inovator Google în domeniul mașinilor care se conduc singure, este absolut convins că mașinile ”performează” aproape întotdeauna mai bine decât oamenii. ”Când o mașină face o greșeală, toate celelalte mașini vor ști despre acest lucru, inclusiv toate mașinile nenăscute încă”, spune Thurn. În viziunea sa, avantajul nu se limitează nicidecum doar la automobile, ci privește întreaga inteligență artificială.</p>
<p>Confruntat cu o astfel de credință, Herzog remarcă ingenuu că mașinile nu se pot îndrăgosti, precum o fac oamenii. Replica omului de știință, în prezent la Stanford, „Și ar fi oare util pentru mașini să se îndrăgostească? Am vrea oare să avem mașini exact ca oamenii? ”, dă seama despre un reducționism și utilitarism înfiorător. Potrivit lui Thurn, motivul pentru care nu am dori ca mașinile să fie ca oamenii, adică, de pildă, să fie capabili se îndrăgostească, ține de o scădere a eficienței.</p>
<p>Doar pentru a mai tempera ceva din frenezia iubitorilor de inteligență artificială, putem să amintim, fără să insistăm, pe urmele furnizate de exemplul unui prieten, că încă nu avem măcar un program cât de cât acceptabil de traducere a unui text dintr-o limbă în alta... Și cel mai probabil nici nu îl vom avea vreodată.</p>
<p>În aceeași ordine de idei, până și un cercetător în domeniul roboților remarcă diferența incredibilă dintre un gândac și cel mai avansat robot: „Poate evita pericolele, își poate găsi singur mâncarea, se poate reproduce singur”.</p>
<p>Ca un corolar relevant în această discuție, nu e poate lipsit de importanță să amintim că un număr apreciabil de cercetători în domeniu, inclusiv dintre cei invervievați în film (Elon Musk, de pildă) sunt transumaniști pur-sânge. De altfel, proiectul lui Musk de a popula Marte, ca și adeziunea la escrocheria numită „schimbări climatice”, nu reprezintă altceva decât o prelungire a unor astfel de <a href="https://jaysanalysis.com/2014/11/12/interstellar-2014-the-secret-revelation/">idei</a>.</p>
<p>Herzog glosează cu talent pe tema pericolelor derivate din internet, fără să pice în tezism. Într-una din cele mai relevante imagini ale filmului, un grup de călugări budiști tineri, aflați pe o peluză, sunt surprinși în timp ce tastează de zor pe telefoanele mobile. Twitterul pare a fi noul dumnezeu impersonal...nihilist</p>
<p>Regizorul german decelează suficiente malformații provocate de mediul virtual, astfel încât meditația asupra internetului să capete o seriozitate filosofică. De la dependența patologică până la distrugerea relațiilor umane cele mai firești, onlineul nu se relevă nici pe departe a fi vreo nirvana neutră din punct de vedere antropologic. Ba mai mult, inclusiv câțiva dintre pionerii mișcării au serioase îndoieli legate de beneficiile sale. „Computerele și, într-un anumit sens, internetul sunt cei mai mari dușmani ai gândirii critice. Copiii se uită la numere în loc să privească idei și nu reușesc să înțeleagă concepte. Asta este o problemă”, mărturisește Leonard Kleinrock.</p>
<p>Dacă luăm în considerare și ambiția întregului proiect de inteligență artificială, așa cum apare, de pildă, la Krauss, putem spune că Herzog ne furnizează suficientă muniție pentru o dezbatere metafizică. Mai ales că întrebările sale perpendiculare țintesc și problema conștiinței.</p>
<p>Filmul nu oferă, însă, răspunsuri categorice sau rețete, dar pune suficiente probleme într-o modalitate foarte atrăgătoare pentru a trezi chiar și naturi mai letargice. În intervențiile sale private, regizorul german recomandă cititul cărților (în format fizic) drept antidot la euforia maniacală a internetului. Dar mai recomandă și să gătești mâcare de trei ori pe săptămână măcar, să cânți la un instrument și să călătorești cât mai mult pe jos. Nici pe departe cele mai proaste sfaturi cu putință. Ne putem da seama din aceste indicații cam ce se amputează în imersiunea virtuală și de ce internetul conduce la dispariția oamenilor.</p>
<p> </p><p>Werne<img style="float: right;" alt="Werner-Herzogs-new-doc-Lo-and-Behold-VIVISXN-MAGAZINE-Reveries-of-the-Connected-World-VIVISXN-MEDIA-Tech" src="http://karamazov.ro/images/stories/Werner-Herzogs-new-doc-Lo-and-Behold-VIVISXN-MAGAZINE-Reveries-of-the-Connected-World-VIVISXN-MEDIA-Tech.jpg" height="141" width="250" />r Herzog nu are telefon mobil. Din recomandările sale reiese că nu iubește prea mult tehnica, deși e un regizor de film. Cu toate acestea, Herzog a făcut un film documentar provocator despre internet, lumea virtuală și inteligență artificială. Stimulul filmului nu vine din electrocutarea prejudecăților noastre prin obscenități gratuite, în maniera ultracunoscută, obositoare și jalnică a cineaștilor moderni. Nu așa este realizat Lo and Behold. Herzog pune cele mai directe și omenești cu putință întrebări, fără niciun fel de teamă de ridicol sau stânjeneală, într-un stil accesibil, chiar dacă pe alocuri neliniștitor. Iar de aici se naște nu doar un film, ci o întreagă meditație asupra lumii artificale și, mai ales, a ceea ce înseamnă să fii om, în aceste condiții.</p>
<p>Lawrence Krauss, de pildă, unul dintre cosmologiștii intervievați de Herzog, discută tranșant despre dispariția persoanelor în universul virtual. Internetul, spune el, a fost gândit astfel încât indivizii să interacționeze unii cu alții, fără ca identitatea lor să conteze în vreun fel. ”În trecut persoana cu care discutai era la fel de importantă, cel puțin, ca mesajul pe care îl aveai de transmis. În epoca internetului persoana a devenit lipsită de importanță”, susține Krauss. Dincolo de ecran, poate fi oricine, chiar și un robot care tastează. Krauss se ferește de predicții, cu toate că nu îi este greu să anticipeze un viitor în care copiii nu vor mai avea prieteni umani. Și nu își poate ascunde groaza pentru un astfel de scenariu, chiar dacă omul de știință din el încearcă să o camufleze.</p>
<p>În interviurile date pe marginea filmului, Herzog comentează, la rândul său, evanescența persoanei. El amintește cazul industriei modei, care trebuie să se adapteze la tendința de autoreprezentare permanentă prin Facebook. Nu mai contează aproape deloc ceea ce porți la un eveniment. Relevantă devine, în primul rând, imaginea pe care o pui cu tine, pe Facebook, de la evenimentul respectiv.</p>
<p>Deși nu este realizat de un jurnalist presupus obectiv, „<a href="http://www.imdb.com/title/tt5275828/">Lo and Behold, Reveries of the Connected World</a>” dă cuvântul atât unor detractori ai noilor tehnologii, cât mai ales avocaților, susținătorilor și vizionarilor. Iar aici te izbește direct, în plin, o senzație neplăcută. Cu doar câteva mici excepții (Elon Musk, de exemplu, un personaj, se pare, suficient de straniu, încât să-și ascundă entuziasemele, „nu-mi aduc aminte decât coșmarurile, visele frumoase nu mi le amintesc”) aproape toți cei aflați în tabăra prointernet au niște zâmbete nefirești, o veselie nepotrivită, o privire fixă și înfricoșător de optimistă în viitor. Pentru ei viitorul nu are secrete, nu are nebuloase, penumbre și, mai ales, nu are loc pentru oameni.</p>
<p>Un tânăr cercetător indian de la Carnegie Mellon ”antrenează” o echipă de fotbal formată din roboți pentru a putea să învingă campioana mondială din anul 2050. Un altul, Sebastain Thrun, fondatorul Udacity și un inovator Google în domeniul mașinilor care se conduc singure, este absolut convins că mașinile ”performează” aproape întotdeauna mai bine decât oamenii. ”Când o mașină face o greșeală, toate celelalte mașini vor ști despre acest lucru, inclusiv toate mașinile nenăscute încă”, spune Thurn. În viziunea sa, avantajul nu se limitează nicidecum doar la automobile, ci privește întreaga inteligență artificială.</p>
<p>Confruntat cu o astfel de credință, Herzog remarcă ingenuu că mașinile nu se pot îndrăgosti, precum o fac oamenii. Replica omului de știință, în prezent la Stanford, „Și ar fi oare util pentru mașini să se îndrăgostească? Am vrea oare să avem mașini exact ca oamenii? ”, dă seama despre un reducționism și utilitarism înfiorător. Potrivit lui Thurn, motivul pentru care nu am dori ca mașinile să fie ca oamenii, adică, de pildă, să fie capabili se îndrăgostească, ține de o scădere a eficienței.</p>
<p>Doar pentru a mai tempera ceva din frenezia iubitorilor de inteligență artificială, putem să amintim, fără să insistăm, pe urmele furnizate de exemplul unui prieten, că încă nu avem măcar un program cât de cât acceptabil de traducere a unui text dintr-o limbă în alta... Și cel mai probabil nici nu îl vom avea vreodată.</p>
<p>În aceeași ordine de idei, până și un cercetător în domeniul roboților remarcă diferența incredibilă dintre un gândac și cel mai avansat robot: „Poate evita pericolele, își poate găsi singur mâncarea, se poate reproduce singur”.</p>
<p>Ca un corolar relevant în această discuție, nu e poate lipsit de importanță să amintim că un număr apreciabil de cercetători în domeniu, inclusiv dintre cei invervievați în film (Elon Musk, de pildă) sunt transumaniști pur-sânge. De altfel, proiectul lui Musk de a popula Marte, ca și adeziunea la escrocheria numită „schimbări climatice”, nu reprezintă altceva decât o prelungire a unor astfel de <a href="https://jaysanalysis.com/2014/11/12/interstellar-2014-the-secret-revelation/">idei</a>.</p>
<p>Herzog glosează cu talent pe tema pericolelor derivate din internet, fără să pice în tezism. Într-una din cele mai relevante imagini ale filmului, un grup de călugări budiști tineri, aflați pe o peluză, sunt surprinși în timp ce tastează de zor pe telefoanele mobile. Twitterul pare a fi noul dumnezeu impersonal...nihilist</p>
<p>Regizorul german decelează suficiente malformații provocate de mediul virtual, astfel încât meditația asupra internetului să capete o seriozitate filosofică. De la dependența patologică până la distrugerea relațiilor umane cele mai firești, onlineul nu se relevă nici pe departe a fi vreo nirvana neutră din punct de vedere antropologic. Ba mai mult, inclusiv câțiva dintre pionerii mișcării au serioase îndoieli legate de beneficiile sale. „Computerele și, într-un anumit sens, internetul sunt cei mai mari dușmani ai gândirii critice. Copiii se uită la numere în loc să privească idei și nu reușesc să înțeleagă concepte. Asta este o problemă”, mărturisește Leonard Kleinrock.</p>
<p>Dacă luăm în considerare și ambiția întregului proiect de inteligență artificială, așa cum apare, de pildă, la Krauss, putem spune că Herzog ne furnizează suficientă muniție pentru o dezbatere metafizică. Mai ales că întrebările sale perpendiculare țintesc și problema conștiinței.</p>
<p>Filmul nu oferă, însă, răspunsuri categorice sau rețete, dar pune suficiente probleme într-o modalitate foarte atrăgătoare pentru a trezi chiar și naturi mai letargice. În intervențiile sale private, regizorul german recomandă cititul cărților (în format fizic) drept antidot la euforia maniacală a internetului. Dar mai recomandă și să gătești mâcare de trei ori pe săptămână măcar, să cânți la un instrument și să călătorești cât mai mult pe jos. Nici pe departe cele mai proaste sfaturi cu putință. Ne putem da seama din aceste indicații cam ce se amputează în imersiunea virtuală și de ce internetul conduce la dispariția oamenilor.</p>
<p> </p>Cum funcționează lumea2016-08-04T20:40:05Z2016-08-04T20:40:05Zhttp://karamazov.ro/index.php/critica-de-film/481-cum-funcioneaz-lumea.htmlNinel Ganeaninel.ganea@gmail.com<img style="float: right;" alt="good-night-and-good-luck.-poster" src="http://karamazov.ro/images/stories/good-night-and-good-luck.-poster.jpg" height="330" width="250" />
<p>Walter Cronkite a fost, pentru multă vreme, cel mai de încredere om din America. Figură de frunte la CBS News, Cronkite a reprezentat pentru public imaginea jurnalistului integru, a personalității media alături de care oamenii simt cum se schimbă istoria. Asasinarea președintelui Kennedy, a lui Marthin Luther King sau a lui John Lennon au reprezentat cele mai cunoscute momente ale sale, iar încheierea războiului din Vietnam i se datorează într-o oarecare măsură.<br />Dincolo de sclipiciul public, însă, Cronkite era un om cu o agendă încărcată, în calitate de ofițer de informații. Lista sa de priorități se confunda, din întâmplare, exact cu cea a organizațiilor de elită (un fel de a spune), din care făcea parte. Ca un exemplu banal, iată care era viziunea lui Cronkite asupra rezolvării problemelor dintre state:<br />"Dacă vrem sa evităm un conflict catastrofic mondial, trebuie să întărim Națiunile Unite ca un prim pas spre un guvern global, modelat după guvernul nostru, cu o putere legislativă, executivă și judiciară și o forță armată care să impună legi internaționale și să mențină pacea. Bineînțeles că pentru a face asta, americanii trebuie să renunțe la o parte din suveranitate". Etc. etc.<br />William Paley a fost cel care, în calitate de președinte al postului, a transformat CBS, dintr-o rețea insignifiantă de radiouri, într-un gigant media, o poveste de succes clasic-americană. Paley era, la rândul său, ofițer de informații, cu rangul de colonel, implicat în acțiuni de război psihologic. El a jucat, de asemenea, un rol important în <a href="https://en.wikipedia.org/wiki/Operation_Mockingbird">Operațiunea Mockingbird</a> (la care a luat parte si Cronkite), prin care <a href="https://www.corbettreport.com/the-cia-and-the-news-media-eyeopener-preview/">CIA </a>a structurat, influențat, distorsionat și manipulat discursul public din SUA, dar nu numai. Paley făcea parte, cum altfel, și din Council of Foreign Relations, o organizație de elită (vorba vine) specializată în rezolvarea problemelor globale și promotoare a unui guvern mondial.<br />Fred Friendly a fost director la CBS News în perioada Operațiunii Mockingbird și a făcut parte din activul misiunii CIA. Alături de jurnalistul Edward Murrow, la rândul său parte din echipa de informații a Operațiunii Mockinbird și în cinstea căruia Council of Foreign Relations a instituit un premiu pentru ziariști, a realizat o emisiune, "See it now", în care au demolat tentativele senatorului Joseph McCarthy de a revela o rețea comunistă infiltrată în SUA, inclusiv în interiorul CIA sau la Hollywood. Unul dintre cei acuzați de McCarthy era Cord Meyer, responsabil printre alte însărcinări, de Operațiunea Mockingbird. Altul era Frank Wisner, unul din directorii agenției. Nu a fost o întâmplare, așadar, că toate figurile impozante ale mass-media americane (Walter Lipmann, Ed Murrow, Joe Alsop, Drew Pearson), nu doar CBS, s-au aruncat asupra senatorului și au contribuit, printr-un efort jurnalistic obiectiv, concentrat și dezinteresat, bazat pe respectarea drepturilor individuale, la căderea lui McCarthy.<br />Președintele CBS, în perioada Operațiunii Mockingbird, era Sig Mickelson care, din rațiuni de comoditate și eficiență, avea instalată o linie directă cu CIA din biroul său. Mai târziu, Mickelson avea să devină președinte al Radioului Europa Liberă.<br />Povestea oamenilor de la CBS (Murrow, Friendly, Mickelson) și a războiului purtat împotriva senatorului Joseph McCarthy a fost ecranizată, oarecum, de George Clooney în "Good Night and Good Luck". În film, jurnaliștii sunt niște oameni cu un simț al datoriei special, cu un respect pentru public, fără nicio agendă ascunsă, o comunitate de idealiști aflată în căutarea adevărului, ziariști care "nu fac știri, ci le prezintă". În opoziție, McCarthy este un mic monstru totalitar, aflat în fruntea unei "poliții a gândirii", care amenință nu doar carierele unor nevinovați, ci întreaga arhitectură instituțională a tărâmului făgăduinței. Pentru a potența impactul dramatic, regizorul, scenaristul și actorul George Clooney a modificat puțin istoria, iar în film show-ul "See it now" al lui Edward Murrow este suspendat ca urmare a intervențiilor lui McCarthy. În realitate, emisiunea a continuat încă un sezon și nu a suferit de pe urma acțiunilor senatorului. E inutil de amintit că filmul nu prezintă nici măcar o sugestie din biografiile colorate ale protagoniștilor. <br />Tot din repertoriul biografic, trebuie amintit că George Clooney, "vocea Holywoodului pentru orice problemă", este, în prezent, membru al Council of Foreign Relations. În aceeași ordine de idei, și doar ca detalii relativ savuroase, organizația pe care o conduce, "The Sentry", face parte din "Center for American Progress" (George Soros), și are drept contributori relevanți cele mai importante firme de armamente.<br />Cazul CBS vs McCarthy ilustrează perfect nu doar cum funcționează lumea, prin intersecția rețelelor de informații, activism civic și presă, dar, mai ales, modul în care se scrie astăzi istoria prin intermediul filmelor.</p>
<p></p>
<p>Articol inspirat de o postare a lui <a href="https://www.lewrockwell.com/lrc-blog/you-cant-make-this-stuff-up/">Charles Burris</a>.</p><img style="float: right;" alt="good-night-and-good-luck.-poster" src="http://karamazov.ro/images/stories/good-night-and-good-luck.-poster.jpg" height="330" width="250" />
<p>Walter Cronkite a fost, pentru multă vreme, cel mai de încredere om din America. Figură de frunte la CBS News, Cronkite a reprezentat pentru public imaginea jurnalistului integru, a personalității media alături de care oamenii simt cum se schimbă istoria. Asasinarea președintelui Kennedy, a lui Marthin Luther King sau a lui John Lennon au reprezentat cele mai cunoscute momente ale sale, iar încheierea războiului din Vietnam i se datorează într-o oarecare măsură.<br />Dincolo de sclipiciul public, însă, Cronkite era un om cu o agendă încărcată, în calitate de ofițer de informații. Lista sa de priorități se confunda, din întâmplare, exact cu cea a organizațiilor de elită (un fel de a spune), din care făcea parte. Ca un exemplu banal, iată care era viziunea lui Cronkite asupra rezolvării problemelor dintre state:<br />"Dacă vrem sa evităm un conflict catastrofic mondial, trebuie să întărim Națiunile Unite ca un prim pas spre un guvern global, modelat după guvernul nostru, cu o putere legislativă, executivă și judiciară și o forță armată care să impună legi internaționale și să mențină pacea. Bineînțeles că pentru a face asta, americanii trebuie să renunțe la o parte din suveranitate". Etc. etc.<br />William Paley a fost cel care, în calitate de președinte al postului, a transformat CBS, dintr-o rețea insignifiantă de radiouri, într-un gigant media, o poveste de succes clasic-americană. Paley era, la rândul său, ofițer de informații, cu rangul de colonel, implicat în acțiuni de război psihologic. El a jucat, de asemenea, un rol important în <a href="https://en.wikipedia.org/wiki/Operation_Mockingbird">Operațiunea Mockingbird</a> (la care a luat parte si Cronkite), prin care <a href="https://www.corbettreport.com/the-cia-and-the-news-media-eyeopener-preview/">CIA </a>a structurat, influențat, distorsionat și manipulat discursul public din SUA, dar nu numai. Paley făcea parte, cum altfel, și din Council of Foreign Relations, o organizație de elită (vorba vine) specializată în rezolvarea problemelor globale și promotoare a unui guvern mondial.<br />Fred Friendly a fost director la CBS News în perioada Operațiunii Mockingbird și a făcut parte din activul misiunii CIA. Alături de jurnalistul Edward Murrow, la rândul său parte din echipa de informații a Operațiunii Mockinbird și în cinstea căruia Council of Foreign Relations a instituit un premiu pentru ziariști, a realizat o emisiune, "See it now", în care au demolat tentativele senatorului Joseph McCarthy de a revela o rețea comunistă infiltrată în SUA, inclusiv în interiorul CIA sau la Hollywood. Unul dintre cei acuzați de McCarthy era Cord Meyer, responsabil printre alte însărcinări, de Operațiunea Mockingbird. Altul era Frank Wisner, unul din directorii agenției. Nu a fost o întâmplare, așadar, că toate figurile impozante ale mass-media americane (Walter Lipmann, Ed Murrow, Joe Alsop, Drew Pearson), nu doar CBS, s-au aruncat asupra senatorului și au contribuit, printr-un efort jurnalistic obiectiv, concentrat și dezinteresat, bazat pe respectarea drepturilor individuale, la căderea lui McCarthy.<br />Președintele CBS, în perioada Operațiunii Mockingbird, era Sig Mickelson care, din rațiuni de comoditate și eficiență, avea instalată o linie directă cu CIA din biroul său. Mai târziu, Mickelson avea să devină președinte al Radioului Europa Liberă.<br />Povestea oamenilor de la CBS (Murrow, Friendly, Mickelson) și a războiului purtat împotriva senatorului Joseph McCarthy a fost ecranizată, oarecum, de George Clooney în "Good Night and Good Luck". În film, jurnaliștii sunt niște oameni cu un simț al datoriei special, cu un respect pentru public, fără nicio agendă ascunsă, o comunitate de idealiști aflată în căutarea adevărului, ziariști care "nu fac știri, ci le prezintă". În opoziție, McCarthy este un mic monstru totalitar, aflat în fruntea unei "poliții a gândirii", care amenință nu doar carierele unor nevinovați, ci întreaga arhitectură instituțională a tărâmului făgăduinței. Pentru a potența impactul dramatic, regizorul, scenaristul și actorul George Clooney a modificat puțin istoria, iar în film show-ul "See it now" al lui Edward Murrow este suspendat ca urmare a intervențiilor lui McCarthy. În realitate, emisiunea a continuat încă un sezon și nu a suferit de pe urma acțiunilor senatorului. E inutil de amintit că filmul nu prezintă nici măcar o sugestie din biografiile colorate ale protagoniștilor. <br />Tot din repertoriul biografic, trebuie amintit că George Clooney, "vocea Holywoodului pentru orice problemă", este, în prezent, membru al Council of Foreign Relations. În aceeași ordine de idei, și doar ca detalii relativ savuroase, organizația pe care o conduce, "The Sentry", face parte din "Center for American Progress" (George Soros), și are drept contributori relevanți cele mai importante firme de armamente.<br />Cazul CBS vs McCarthy ilustrează perfect nu doar cum funcționează lumea, prin intersecția rețelelor de informații, activism civic și presă, dar, mai ales, modul în care se scrie astăzi istoria prin intermediul filmelor.</p>
<p></p>
<p>Articol inspirat de o postare a lui <a href="https://www.lewrockwell.com/lrc-blog/you-cant-make-this-stuff-up/">Charles Burris</a>.</p>Momente și schițe de ideologie politică2015-03-16T13:44:36Z2015-03-16T13:44:36Zhttp://karamazov.ro/index.php/critica-de-film/438-momente-i-schie-de-ideologie-politic.htmlNinel Ganeaninel.ganea@gmail.com<img style="float: right;" alt="aferim2" src="http://karamazov.ro/images/stories/aferim2.jpg" height="140" width="250" />
<p>După călătoriile în Apus, pașoptiștii și urmașii lor descopereau România și românul cu o încântare specific romantică. Nu-i atrăgea neapărat prezentul, care trebuia revoluționat, însă trecutul le provoca extaze arcadiene. “Și era viața dulce și pacinică…Sub aripile slobozeniei, legea înflorea…Toți fiii țării trăiau în bine, căci unirea și dragostea domneau cu ei…Bogatul ajuta pe sărman și sărmanul nu pizmuia pe bogat…fiecare avea dreptul său și era moștean în țara sa”, scria Alecu Russo în “Cântarea României”. Epitetele encomiastice se aglomerau în descrierea trecutului și fiecare romantic dorea să contribuie la restabilirea gloriei de altădată.</p>
<p>Însă, după momentele de iluzionare sentimentală, survine firesc controlul realității și plonjonul în cinismul cel mai de jos, redenumit eufemistic “realism”. Fundamental, și aici marele merit îi aparține criticului american Irving Babbitt, nu există absolut nicio diferență între romantism și realism. Calitatea imaginației morale este identică. “Rousseauistul începe a păși prin lume ca și cum ar fi o grădină încântătoare, iar apoi, în urma ciocnirii inevitabile între ideal și real, devine posac și acrit. Din moment ce oamenii s-au dovedit a nu fi în mod nediscriminatoriu buni el înclină să-i vadă răi și să-i arate ca atare. La rădăcina așa-numitului realism se află un anumit tip special de satiră, o satiră care este produsul unei deziluzii emoționale violente”, explica Babbitt metamorfoza romanticului într-un hirsut.</p>
<p>Sentimentele naționale suferă și ele sub influența aceleiași maladii intelectuale. Poporul, izvor de sfințenie, depozitar al celor mai sacre valori, devine acum o adunătură de gnomi, ieșiți din tenebrele istoriei, fără măcar o trăsătură mântuitoare (“Românii au trăit o mie de ani ca plantele”, avea să spună Cioran).</p>
<p>Radu Jude, cu al său “Aferim”, poate fi încadrat, în cea mai favorabilă interpretare, în categoria romanticului dezamăgit. Nu se găsește în filmul său o nuanță favorabilă sau cât de cât echilibrată despre români. Totul îi inspiră regizorului un miros fetid, indiferent de clasa sau instuția sociala asupra căreia se concentrează atenția sa. Filmul aproape că îți lasă senzația unui pamflet ideologic, ieșit dintr-o sensibilitate oțețită. Din acest motiv, pelicula suferă inclusiv la nivel estetic unde coerența epică, construcția personajelor și a dialogurilor plătește un tribut, greu suportabil, șabloanelor corectitudinii politice. Firul narativ este doar un pretext, odiseea celor doi eroi fiind fracturată de episoade, fără legătură între ele, menite să ilustreze clișeele ideologice. De pildă, întâlnirea zapciilor cu un popă caruia i s-a stricat căruța servește doar ca un prilej de a arăta, pe rând, puturoșenia, xenofobia, rasismul și antisemitismul preotului. După care clericul dispare complet din peisaj, iar privitorul naiv rămâne cu senzația că a vizionat încă o felie de “realism” românesc.</p>
<p>Personajele principale, Costandin și Ioniță, reprezintă niște caricaturi, fără prea mare substanță. Atunci când nu recită din Gorovei și nu repetă obsesiv cuvântul “cioară”, Costandin face filozofie de două parale cu un cap de cal mort, imitând fără sens și haz pe Hamlet. Fiecare vignetă are rolul de a introduce nu atât o dimensiune a personajului, cât o ilustrare a unor teme politice și morale. Rasismul e tema de bază a filmului, așa că nu mai trebuie amintite eforturile depuse în ilustrare de autor, care devin obositoare și autoruinătoare prin exces. Însă, Costandin nu se face vinovat doar de prejudecăți anti-țigănești. Este misogin, xenofob, violent, își înșală nevasta fără mustrări, “se iubește” ca un animal, în grajd, cu o prostituată, după ce, mai înainte, i-o oferise fiului său, păcălește în stânga și dreapta, răpește un rob, nu uită să spună un cuvânt și împotriva homosexualilor, este obedient cu stăpânirea. Pe scurt, nu ratează niciuna dintre tarele infamante ale înțelepciunii de acum sau din totdeauna. Ioniță, reprezentant al generației mai tinere (probabil viitor pașoptist), pare mai umanizat și este dornic să afle cât mai multe despre Occident de la țiganul fugar, având deja germenii admirației pregătiți. Tot el este cel care încearcă să-l convingă pe tatăl său să-l elibereze pe rob sau măcar să pledeze în fața boierului pentru o pedeapsă mai blândă, unul din puținele momente în care liniaritatea celor două personaje este întreruptă.</p>
<p>Despre celelalte caractere cu greu s-ar putea spune că există, altfel decât ca ideologii încarnate. Boierul român, când nu are sensibilități și dexterități de călău, trăiește ca un sibarit, obosit de propia lene, iar viața-i de prisos și-o condimentează cu iubiri mai mult sau puțin clandestine cu robii și roabele de pe moșie. Țaranul român în diferite sale ipostaze nu e nici el mai breaz. Cand hoț și ipocrit, când, bineînţeles, rasist, existența sa stă mai degrabă sub semnul animalității.</p>
<p>Însă, nicăieri nu se simte mai tare iritarea regizorului , decât în portretul colectiv al popilor, un monument de rea-voință, turnat în tușe groase și stridente. Simbolică este scena de la han, în care Ioniță și Costandin caută o masă liberă, în timp ce pe fundal un călugăr, mort de beat, încearcă să-și păstreze cu greu echilibrul, se prăbușește, după care o ia de la capăt. Secvența este gratuită și trădează o dispoziție ulcerată, mai ales că nu este singulară. Despre puturoșenia și rasismul fețelor bisericești am amintit, dar Radu Jude nu se mulțumește doar cu atât. E musai să arate că preoții sunt cvasianalfabeți, petrecăreți și, în general, buni de nimic. Când nu este prezentată direct, Biserica apare în discuțiile personajelor cu rezultate similare. Rechizitoriul făcut de Radu Jude, cu “documentare științifică”, nu lasă nicio șansă preoților, văzuți ca niște paraziți retrograzi.</p>
<p>Din nefericire, absolut nimeni nu iese cu bine din “Aferim”, poate doar țiganii asupriți. Iar aici nu mai avem de-a face cu artă, ci cu ideologie în starea sa cea mai pură, adică impură. Regizorul nu se mulțumește să ne prezinte niște crochiuri dezumanizate; el subliniază cât poate cinsimul și brutalitatea “realității” din Muntenia începutului de secol XIX prin dialoguri, de multe ori, vulgare, situate la marginea scabrosului. Există o voluptate a înjurăturii, a mahalalei și a detaliilor sexuale sordide, care fac dovada unei imaginații deformate. Este lumea din “De ce trag clopotele, Mitică?”, dar cu câțiva zeci de ani înainte, în care oamenii trăiesc și se bucură de o viață amară, ca niște dobitoace sinistre. Din punctul acesta de vedere, “Aferim” nu prezintă o lume reală, ci arată o bolgie românească a iadului, în care toate defectele și valorile neamului sunt băgate într-un malaxor din care rezultă o imagine grotescă.</p>
<p>Este halucinația unei imaginații intoxicate, care nu se poate raporta la realitate decât printr-o satiră morocănoasă. Asta nu înseamnă că “realitățile” filmului ar fi complet inventate - deși unele dintre ele sunt desprinse din opere de ficțiune, unele chiar rusești, dar ce mai contează. Problema este că regizorul nostru nu vede în fața ochilor săi decât răul. Orice altceva îi strică tabloul și îi șubrezește prejudecățile, iar în felul acesta dispare orice pretenție de artă. Decupajul său arată o intenție politică limpede, care schimonosește iremediabil filmul și îl plasează exact în compania propagandei naționaliste cu care Radu Jude polemizează. Nu e absolut nicio schimbare față de epoca în care țăranii erau portretizați într-o armonie idilică. E același scenariu și regie, de data asta inversate complet.</p>
<p>În altă ordine de idei, ar mai trebui spus un cuvânt despre eforturile postdecembriste de demitologizare a trecutului. Ele au ceva din pretenția carteziană de a pune tot universul la îndoială, mai puțin propriile presupoziții, iar aici își manifestă supărătorul parti-pris. Și asta pentru că nu am văzut astfel de reevaluări, chestionări și interogări radicale ale proiectelor europene, ale ideilor contemporane despre morală și politică, ale însăși ideii de a folosi o astfel de cultură a criticii. Nu am văzut nici evaluări mai înţelegătoare ale unor perioade relativ bune din istoria țării (perioada din “Aferim” este aceeași cu cea în care a trăit Sf. Calinic de la Cernica). Nimic. Criticile merg doar într-o direcție, iar de aici suspiciunile se nasc natural, mai ales când finanțatorii, mereu aceiași, aleg să stipendieze doar astfel de producții.</p>
<a href="http://karamazov.ro///www.pinterest.com/pin/create/extension/" style="height: 20px; width: 40px; position: absolute; opacity: 0.85; z-index: 8675309; display: none; cursor: pointer; background-color: transparent; background-image: url(''); top: 150px; left: 687px;"></a><a href="http://karamazov.ro///www.pinterest.com/pin/create/extension/" style="height: 20px; width: 40px; position: absolute; opacity: 0.85; z-index: 8675309; display: none; cursor: pointer; background-color: transparent; background-image: url('');"></a><img style="float: right;" alt="aferim2" src="http://karamazov.ro/images/stories/aferim2.jpg" height="140" width="250" />
<p>După călătoriile în Apus, pașoptiștii și urmașii lor descopereau România și românul cu o încântare specific romantică. Nu-i atrăgea neapărat prezentul, care trebuia revoluționat, însă trecutul le provoca extaze arcadiene. “Și era viața dulce și pacinică…Sub aripile slobozeniei, legea înflorea…Toți fiii țării trăiau în bine, căci unirea și dragostea domneau cu ei…Bogatul ajuta pe sărman și sărmanul nu pizmuia pe bogat…fiecare avea dreptul său și era moștean în țara sa”, scria Alecu Russo în “Cântarea României”. Epitetele encomiastice se aglomerau în descrierea trecutului și fiecare romantic dorea să contribuie la restabilirea gloriei de altădată.</p>
<p>Însă, după momentele de iluzionare sentimentală, survine firesc controlul realității și plonjonul în cinismul cel mai de jos, redenumit eufemistic “realism”. Fundamental, și aici marele merit îi aparține criticului american Irving Babbitt, nu există absolut nicio diferență între romantism și realism. Calitatea imaginației morale este identică. “Rousseauistul începe a păși prin lume ca și cum ar fi o grădină încântătoare, iar apoi, în urma ciocnirii inevitabile între ideal și real, devine posac și acrit. Din moment ce oamenii s-au dovedit a nu fi în mod nediscriminatoriu buni el înclină să-i vadă răi și să-i arate ca atare. La rădăcina așa-numitului realism se află un anumit tip special de satiră, o satiră care este produsul unei deziluzii emoționale violente”, explica Babbitt metamorfoza romanticului într-un hirsut.</p>
<p>Sentimentele naționale suferă și ele sub influența aceleiași maladii intelectuale. Poporul, izvor de sfințenie, depozitar al celor mai sacre valori, devine acum o adunătură de gnomi, ieșiți din tenebrele istoriei, fără măcar o trăsătură mântuitoare (“Românii au trăit o mie de ani ca plantele”, avea să spună Cioran).</p>
<p>Radu Jude, cu al său “Aferim”, poate fi încadrat, în cea mai favorabilă interpretare, în categoria romanticului dezamăgit. Nu se găsește în filmul său o nuanță favorabilă sau cât de cât echilibrată despre români. Totul îi inspiră regizorului un miros fetid, indiferent de clasa sau instuția sociala asupra căreia se concentrează atenția sa. Filmul aproape că îți lasă senzația unui pamflet ideologic, ieșit dintr-o sensibilitate oțețită. Din acest motiv, pelicula suferă inclusiv la nivel estetic unde coerența epică, construcția personajelor și a dialogurilor plătește un tribut, greu suportabil, șabloanelor corectitudinii politice. Firul narativ este doar un pretext, odiseea celor doi eroi fiind fracturată de episoade, fără legătură între ele, menite să ilustreze clișeele ideologice. De pildă, întâlnirea zapciilor cu un popă caruia i s-a stricat căruța servește doar ca un prilej de a arăta, pe rând, puturoșenia, xenofobia, rasismul și antisemitismul preotului. După care clericul dispare complet din peisaj, iar privitorul naiv rămâne cu senzația că a vizionat încă o felie de “realism” românesc.</p>
<p>Personajele principale, Costandin și Ioniță, reprezintă niște caricaturi, fără prea mare substanță. Atunci când nu recită din Gorovei și nu repetă obsesiv cuvântul “cioară”, Costandin face filozofie de două parale cu un cap de cal mort, imitând fără sens și haz pe Hamlet. Fiecare vignetă are rolul de a introduce nu atât o dimensiune a personajului, cât o ilustrare a unor teme politice și morale. Rasismul e tema de bază a filmului, așa că nu mai trebuie amintite eforturile depuse în ilustrare de autor, care devin obositoare și autoruinătoare prin exces. Însă, Costandin nu se face vinovat doar de prejudecăți anti-țigănești. Este misogin, xenofob, violent, își înșală nevasta fără mustrări, “se iubește” ca un animal, în grajd, cu o prostituată, după ce, mai înainte, i-o oferise fiului său, păcălește în stânga și dreapta, răpește un rob, nu uită să spună un cuvânt și împotriva homosexualilor, este obedient cu stăpânirea. Pe scurt, nu ratează niciuna dintre tarele infamante ale înțelepciunii de acum sau din totdeauna. Ioniță, reprezentant al generației mai tinere (probabil viitor pașoptist), pare mai umanizat și este dornic să afle cât mai multe despre Occident de la țiganul fugar, având deja germenii admirației pregătiți. Tot el este cel care încearcă să-l convingă pe tatăl său să-l elibereze pe rob sau măcar să pledeze în fața boierului pentru o pedeapsă mai blândă, unul din puținele momente în care liniaritatea celor două personaje este întreruptă.</p>
<p>Despre celelalte caractere cu greu s-ar putea spune că există, altfel decât ca ideologii încarnate. Boierul român, când nu are sensibilități și dexterități de călău, trăiește ca un sibarit, obosit de propia lene, iar viața-i de prisos și-o condimentează cu iubiri mai mult sau puțin clandestine cu robii și roabele de pe moșie. Țaranul român în diferite sale ipostaze nu e nici el mai breaz. Cand hoț și ipocrit, când, bineînţeles, rasist, existența sa stă mai degrabă sub semnul animalității.</p>
<p>Însă, nicăieri nu se simte mai tare iritarea regizorului , decât în portretul colectiv al popilor, un monument de rea-voință, turnat în tușe groase și stridente. Simbolică este scena de la han, în care Ioniță și Costandin caută o masă liberă, în timp ce pe fundal un călugăr, mort de beat, încearcă să-și păstreze cu greu echilibrul, se prăbușește, după care o ia de la capăt. Secvența este gratuită și trădează o dispoziție ulcerată, mai ales că nu este singulară. Despre puturoșenia și rasismul fețelor bisericești am amintit, dar Radu Jude nu se mulțumește doar cu atât. E musai să arate că preoții sunt cvasianalfabeți, petrecăreți și, în general, buni de nimic. Când nu este prezentată direct, Biserica apare în discuțiile personajelor cu rezultate similare. Rechizitoriul făcut de Radu Jude, cu “documentare științifică”, nu lasă nicio șansă preoților, văzuți ca niște paraziți retrograzi.</p>
<p>Din nefericire, absolut nimeni nu iese cu bine din “Aferim”, poate doar țiganii asupriți. Iar aici nu mai avem de-a face cu artă, ci cu ideologie în starea sa cea mai pură, adică impură. Regizorul nu se mulțumește să ne prezinte niște crochiuri dezumanizate; el subliniază cât poate cinsimul și brutalitatea “realității” din Muntenia începutului de secol XIX prin dialoguri, de multe ori, vulgare, situate la marginea scabrosului. Există o voluptate a înjurăturii, a mahalalei și a detaliilor sexuale sordide, care fac dovada unei imaginații deformate. Este lumea din “De ce trag clopotele, Mitică?”, dar cu câțiva zeci de ani înainte, în care oamenii trăiesc și se bucură de o viață amară, ca niște dobitoace sinistre. Din punctul acesta de vedere, “Aferim” nu prezintă o lume reală, ci arată o bolgie românească a iadului, în care toate defectele și valorile neamului sunt băgate într-un malaxor din care rezultă o imagine grotescă.</p>
<p>Este halucinația unei imaginații intoxicate, care nu se poate raporta la realitate decât printr-o satiră morocănoasă. Asta nu înseamnă că “realitățile” filmului ar fi complet inventate - deși unele dintre ele sunt desprinse din opere de ficțiune, unele chiar rusești, dar ce mai contează. Problema este că regizorul nostru nu vede în fața ochilor săi decât răul. Orice altceva îi strică tabloul și îi șubrezește prejudecățile, iar în felul acesta dispare orice pretenție de artă. Decupajul său arată o intenție politică limpede, care schimonosește iremediabil filmul și îl plasează exact în compania propagandei naționaliste cu care Radu Jude polemizează. Nu e absolut nicio schimbare față de epoca în care țăranii erau portretizați într-o armonie idilică. E același scenariu și regie, de data asta inversate complet.</p>
<p>În altă ordine de idei, ar mai trebui spus un cuvânt despre eforturile postdecembriste de demitologizare a trecutului. Ele au ceva din pretenția carteziană de a pune tot universul la îndoială, mai puțin propriile presupoziții, iar aici își manifestă supărătorul parti-pris. Și asta pentru că nu am văzut astfel de reevaluări, chestionări și interogări radicale ale proiectelor europene, ale ideilor contemporane despre morală și politică, ale însăși ideii de a folosi o astfel de cultură a criticii. Nu am văzut nici evaluări mai înţelegătoare ale unor perioade relativ bune din istoria țării (perioada din “Aferim” este aceeași cu cea în care a trăit Sf. Calinic de la Cernica). Nimic. Criticile merg doar într-o direcție, iar de aici suspiciunile se nasc natural, mai ales când finanțatorii, mereu aceiași, aleg să stipendieze doar astfel de producții.</p>
<a href="http://karamazov.ro///www.pinterest.com/pin/create/extension/" style="height: 20px; width: 40px; position: absolute; opacity: 0.85; z-index: 8675309; display: none; cursor: pointer; background-color: transparent; background-image: url(''); top: 150px; left: 687px;"></a><a href="http://karamazov.ro///www.pinterest.com/pin/create/extension/" style="height: 20px; width: 40px; position: absolute; opacity: 0.85; z-index: 8675309; display: none; cursor: pointer; background-color: transparent; background-image: url('');"></a>Alianta intunecata: jurnalisti si servicii2015-01-21T10:41:57Z2015-01-21T10:41:57Zhttp://karamazov.ro/index.php/critica-de-film/420-alianta-intunecata-jurnalisti-si-servicii.htmlNinel Ganeaninel.ganea@gmail.com<p><img style="float: right;" alt="webb" src="http://karamazov.ro/images/stories/webb.jpg" height="131" width="250" />“Eliminati mesagerul” reda o imagine aproape exacta a ticalosiei in care balteste media conventionala. Filmul prezinta povestea jurnalistului Gary Webb, cel care a documentat printre primii, intr-o serie de articole, sub titlul “Alianta Intunecata”, legatura inextricabila dintre CIA si traficantii de cocaina din America Centrala; si asta intr-un moment in care suburbiile din Los Angeles picau victime epidemiei de “crack”. Dezvaluirea, publicata intr-un ziar de mana a doua din California, “San Jose Mercury News”, a produs consternatie la vremea ei, a scos tinerii negri in strada si a pus serviciul secret american in vecinatatea unei <a href="https://firstlook.org/theintercept/2014/09/25/managing-nightmare-cia-media-destruction-gary-webb/">“catastrofe de PR”,</a> dupa cum aveau sa recunosca ulterior specialistii CIA.</p>
<p>Fata in fata cu un ziarist incomod si tenace, agentia a reactionat printr-o tentativa de intimidare, dar fara succes. Dupa care au fost scoase la inaintare armele grele din arsenalul de propaganda si manipulare: ziarele serioase si respectate, cele care formeaza opinia publica si dau tonul curentelor de gandire. In film, momentul este ilustrat printr-un telefon dinspre CIA catre sfanta treime, “New York Times”, “Washington Post” si “Los Angeles Times”, asa ca privitorul poate ramane cu senzatia ca are de-a face cu o licenta artistica. Insa un articol recent, “Managing a Nightmare: CIA Public Affairs and the Drug Conspiracy Story”, aparut anul trecut in “Studies in Intelligence” - revista de casa a serviciului - reia episodul si explica reactiile publicatiilor prestigioase pe baza “unei legaturi statornice si productive intre agentie si jurnalisti”. Practic, ghidonate de CIA, ziarele respectabile au declansat o campanie sulfuroasa impotriva lui Gary Webb si a articolelor sale, pentru a incerca sa-l discrediteze si sa arunce astfel intreaga poveste sub semnul indoielii. I-au fost chestionate sursele, credibilitatea si moralitatea. “Los Angeles Times” a insarcinat 17 reporteri cu misiunea de a-i distruge din temelii povestea, iar la final volumul articolelor indreptate impotriva sa a depasit cu mult dezvaluirea initiala. Aproape peste noapte, Gary Webb a devenit inamicul public numarul unu in ochii CIA si ai sclavilor sai acoperiti din media.</p>
<p>Reteta securistilor s-a dovedit a fi castigatoare. In articolul mentionat, CIA recunoaste ca “a urmarit cu usurare cum cele mai mari publicatii din SUA au salvat agentia de la dezastru si, in cursul procesului, au distrus reputatia unui ziarist agresiv, aureolat de premii”.</p>
<p>Sustinut la inceput de conducerea ziarului, Webb a fost apoi marginalizat si trimis sa faca munca de rutina intr-un birou aflat la km buni de locuinta si familia sa. In acelasi timp, “San Jose Mercury News” a publicat o <a href="http://articles.latimes.com/1997-05-12/local/me-58016_1_san-jose-editor">scrisoare deschisa</a> catre cititori, in care “recunostea” ca seria de articole “Alianta Intunecata” nu indeplineste standardele jurnalistice de obiectivitate. Editorul sef al publicatiei din acea vreme, Jerry Cepos, a fost rasplatit de breasla ziaristilor americani cu un premiu de moralitate pentru acest autodafe. In acelasi timp, cariera lui Webb a fost facuta tandari, iar fostul reporter de succes s-a transformat intr-un “conspirationist” nefrecventabil (eticheta devenita intre timp clasica pentru orice critic al sistemului actual). Usile ziarelor i s-au inchis, iar relatia cu familia sa s-a deteriorat.</p>
<p>”Acum cinci ani, nu ati fi gasit un aparator mai aprig al industriei media decat mine…Castigam premii, primeam mariri de salarii, tineam ore la colegii, apaream la televizor si jurizam concursuri de jurnalism. Cum as fi putut sa fiu de acord cu oameni ca Noam Chomsky si Ben Bagdikian, care sustineau ca sistemul nu functioneaza si ca este pus in miscare de interese speciale si corporatii, si exista doar pentru a proteja elitele? Iar apoi am scris cateva articole care m-au facut sa realizez cat de nefundamentata era credinta mea. Motivul pentru care mi-a mers atat de bine in trecut, nu a fost, asa cum credeam, pentru ca am fost atent, sarguincios si bun la munca mea…Motivul a fost ca in toti acesti ani nu am scris nimic suficient de importat pentru a fi suprimat”, avea sa marturiseasca mai tarziu, trist, Gary Webb.</p>
<p>Filmul nu urmareste dramele ulterioare ale jurnalistului, tribulatiile si sfarsitul sau tragic. De fapt, “Eliminati Mesagerul” se opreste tocmai in momentul in care necazurile lui Webb iau amploare si, in felul asta, pastreaza o discretie asupra unor momente mai neclare. In realitate, un mare semn de intrebare planeaza chiar asupra mortii ziaristului, gasit intr-o zi fara suflare cu doua gloante in cap. Verdictul oficial a fost “sinucidere” si la fata locului s-a gasit chiar un bilet de adio, asta desi Webb se pregatea sa se mute la rude chiar in dimineata in care a fost descoperit cadavrul sau. Mai mult, exista cateva marturii importante ale unor oameni apropiati de Webb, care vorbesc despre amenintarile pe care acesta le primea si despre planurile sale de viitor. De pilda, <a href="http://clatl.com/freshloaf/archives/2014/10/10/former-kingpin-rick-ross-talks-gary-webbs-death-cia-complicity-and-new-doc-freeway-crack-in-the-system">Rick Ross</a>, una dintre principalele surse in investigatia initiala, se indoieste pana astazi de varianta sinuciderii si marturiseste ca Webb intentiona sa continue dezvaluirile cu noi informatii compromitatoare pentru agentie.</p>
<p>Probabil ca in viitorul apropiat, cand tot adevarul va fi acoperit intr-o mare de derizoriu, vom afla mai multe detalii. Pana atunci, insa, linsajul ziaristului a continuat si dupa moarte, in “Washington Post”, unde editorul de investigatii al prestigioasei publicatii, comentand pe marginea filmului, a declarat ca Webb nu a fost vreun “erou al presei”, iar “Eliminati mesagerul” este pura fictiune. Argumentul sau: o comisie interna a CIA a investigat in 1998 acuzatiile din “Alianta Intunecata” si nu a gasit nicio implicare din partea serviciului secret american in traficul de droguri! Ca fapt amuzant, din moment ce jurnalul cu pricina se bucura de <a href="http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18513180-este-romania-sub-radar-washington-raspunde-editorialistul-washington-post-jackson-diehl.htm">mare trecere si pe la noi</a>, ziaristul <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Walter_Pincus">desemnat de “Post”</a> sa-l discrediteze pe Webb, la momentul aparitiei articolelor explozive, a marturisit public ca in anii ’50 si ’60 a colaborat cu CIA in servicii de spionaj.</p>
<p>Povestea intunecata a jurnalistului Gary Webb ilustreaza abundent decadenta morala si intelectuala a societatii. Este o lume controlata prin tehnici de PR, prin indoctrinare scolara si hipnoza media, in care revelatiile importante sunt mascate, marginalizate, ridiculizate si, doar in ultima instanta, suprimate. Chiar si <a href="http://www.foia.cia.gov/sites/default/files/DOC_0001372115.pdf">serviciile secrete</a> au admis asta: “in cele din urma povestea legaturii dintre CIA si traficantii de droguri spune mai multe despre societatea americana la sfarsit de mileniu decat spune despre CIA sau media”. Insa cred ca mai spune ceva si despre cum ne-am pierdut libertatea, pe care Steinhardt o vedea drept “curaj fizic in fata mortii”, prin compromisuri la inceput marunte, prin cautionari nejustificate si conformism intelectual. “Eroii” zilei sunt, de cele mai multe ori, cei mai rafinati calai…</p>
<p>Nu in ultimul rand, moartea lui Gary Webb ar trebui sa ne scoata din cap ideea ca doar in Rusia ziaristii verticali sfarsesc prost.</p>
<p> </p>
<p></p><p><img style="float: right;" alt="webb" src="http://karamazov.ro/images/stories/webb.jpg" height="131" width="250" />“Eliminati mesagerul” reda o imagine aproape exacta a ticalosiei in care balteste media conventionala. Filmul prezinta povestea jurnalistului Gary Webb, cel care a documentat printre primii, intr-o serie de articole, sub titlul “Alianta Intunecata”, legatura inextricabila dintre CIA si traficantii de cocaina din America Centrala; si asta intr-un moment in care suburbiile din Los Angeles picau victime epidemiei de “crack”. Dezvaluirea, publicata intr-un ziar de mana a doua din California, “San Jose Mercury News”, a produs consternatie la vremea ei, a scos tinerii negri in strada si a pus serviciul secret american in vecinatatea unei <a href="https://firstlook.org/theintercept/2014/09/25/managing-nightmare-cia-media-destruction-gary-webb/">“catastrofe de PR”,</a> dupa cum aveau sa recunosca ulterior specialistii CIA.</p>
<p>Fata in fata cu un ziarist incomod si tenace, agentia a reactionat printr-o tentativa de intimidare, dar fara succes. Dupa care au fost scoase la inaintare armele grele din arsenalul de propaganda si manipulare: ziarele serioase si respectate, cele care formeaza opinia publica si dau tonul curentelor de gandire. In film, momentul este ilustrat printr-un telefon dinspre CIA catre sfanta treime, “New York Times”, “Washington Post” si “Los Angeles Times”, asa ca privitorul poate ramane cu senzatia ca are de-a face cu o licenta artistica. Insa un articol recent, “Managing a Nightmare: CIA Public Affairs and the Drug Conspiracy Story”, aparut anul trecut in “Studies in Intelligence” - revista de casa a serviciului - reia episodul si explica reactiile publicatiilor prestigioase pe baza “unei legaturi statornice si productive intre agentie si jurnalisti”. Practic, ghidonate de CIA, ziarele respectabile au declansat o campanie sulfuroasa impotriva lui Gary Webb si a articolelor sale, pentru a incerca sa-l discrediteze si sa arunce astfel intreaga poveste sub semnul indoielii. I-au fost chestionate sursele, credibilitatea si moralitatea. “Los Angeles Times” a insarcinat 17 reporteri cu misiunea de a-i distruge din temelii povestea, iar la final volumul articolelor indreptate impotriva sa a depasit cu mult dezvaluirea initiala. Aproape peste noapte, Gary Webb a devenit inamicul public numarul unu in ochii CIA si ai sclavilor sai acoperiti din media.</p>
<p>Reteta securistilor s-a dovedit a fi castigatoare. In articolul mentionat, CIA recunoaste ca “a urmarit cu usurare cum cele mai mari publicatii din SUA au salvat agentia de la dezastru si, in cursul procesului, au distrus reputatia unui ziarist agresiv, aureolat de premii”.</p>
<p>Sustinut la inceput de conducerea ziarului, Webb a fost apoi marginalizat si trimis sa faca munca de rutina intr-un birou aflat la km buni de locuinta si familia sa. In acelasi timp, “San Jose Mercury News” a publicat o <a href="http://articles.latimes.com/1997-05-12/local/me-58016_1_san-jose-editor">scrisoare deschisa</a> catre cititori, in care “recunostea” ca seria de articole “Alianta Intunecata” nu indeplineste standardele jurnalistice de obiectivitate. Editorul sef al publicatiei din acea vreme, Jerry Cepos, a fost rasplatit de breasla ziaristilor americani cu un premiu de moralitate pentru acest autodafe. In acelasi timp, cariera lui Webb a fost facuta tandari, iar fostul reporter de succes s-a transformat intr-un “conspirationist” nefrecventabil (eticheta devenita intre timp clasica pentru orice critic al sistemului actual). Usile ziarelor i s-au inchis, iar relatia cu familia sa s-a deteriorat.</p>
<p>”Acum cinci ani, nu ati fi gasit un aparator mai aprig al industriei media decat mine…Castigam premii, primeam mariri de salarii, tineam ore la colegii, apaream la televizor si jurizam concursuri de jurnalism. Cum as fi putut sa fiu de acord cu oameni ca Noam Chomsky si Ben Bagdikian, care sustineau ca sistemul nu functioneaza si ca este pus in miscare de interese speciale si corporatii, si exista doar pentru a proteja elitele? Iar apoi am scris cateva articole care m-au facut sa realizez cat de nefundamentata era credinta mea. Motivul pentru care mi-a mers atat de bine in trecut, nu a fost, asa cum credeam, pentru ca am fost atent, sarguincios si bun la munca mea…Motivul a fost ca in toti acesti ani nu am scris nimic suficient de importat pentru a fi suprimat”, avea sa marturiseasca mai tarziu, trist, Gary Webb.</p>
<p>Filmul nu urmareste dramele ulterioare ale jurnalistului, tribulatiile si sfarsitul sau tragic. De fapt, “Eliminati Mesagerul” se opreste tocmai in momentul in care necazurile lui Webb iau amploare si, in felul asta, pastreaza o discretie asupra unor momente mai neclare. In realitate, un mare semn de intrebare planeaza chiar asupra mortii ziaristului, gasit intr-o zi fara suflare cu doua gloante in cap. Verdictul oficial a fost “sinucidere” si la fata locului s-a gasit chiar un bilet de adio, asta desi Webb se pregatea sa se mute la rude chiar in dimineata in care a fost descoperit cadavrul sau. Mai mult, exista cateva marturii importante ale unor oameni apropiati de Webb, care vorbesc despre amenintarile pe care acesta le primea si despre planurile sale de viitor. De pilda, <a href="http://clatl.com/freshloaf/archives/2014/10/10/former-kingpin-rick-ross-talks-gary-webbs-death-cia-complicity-and-new-doc-freeway-crack-in-the-system">Rick Ross</a>, una dintre principalele surse in investigatia initiala, se indoieste pana astazi de varianta sinuciderii si marturiseste ca Webb intentiona sa continue dezvaluirile cu noi informatii compromitatoare pentru agentie.</p>
<p>Probabil ca in viitorul apropiat, cand tot adevarul va fi acoperit intr-o mare de derizoriu, vom afla mai multe detalii. Pana atunci, insa, linsajul ziaristului a continuat si dupa moarte, in “Washington Post”, unde editorul de investigatii al prestigioasei publicatii, comentand pe marginea filmului, a declarat ca Webb nu a fost vreun “erou al presei”, iar “Eliminati mesagerul” este pura fictiune. Argumentul sau: o comisie interna a CIA a investigat in 1998 acuzatiile din “Alianta Intunecata” si nu a gasit nicio implicare din partea serviciului secret american in traficul de droguri! Ca fapt amuzant, din moment ce jurnalul cu pricina se bucura de <a href="http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18513180-este-romania-sub-radar-washington-raspunde-editorialistul-washington-post-jackson-diehl.htm">mare trecere si pe la noi</a>, ziaristul <a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Walter_Pincus">desemnat de “Post”</a> sa-l discrediteze pe Webb, la momentul aparitiei articolelor explozive, a marturisit public ca in anii ’50 si ’60 a colaborat cu CIA in servicii de spionaj.</p>
<p>Povestea intunecata a jurnalistului Gary Webb ilustreaza abundent decadenta morala si intelectuala a societatii. Este o lume controlata prin tehnici de PR, prin indoctrinare scolara si hipnoza media, in care revelatiile importante sunt mascate, marginalizate, ridiculizate si, doar in ultima instanta, suprimate. Chiar si <a href="http://www.foia.cia.gov/sites/default/files/DOC_0001372115.pdf">serviciile secrete</a> au admis asta: “in cele din urma povestea legaturii dintre CIA si traficantii de droguri spune mai multe despre societatea americana la sfarsit de mileniu decat spune despre CIA sau media”. Insa cred ca mai spune ceva si despre cum ne-am pierdut libertatea, pe care Steinhardt o vedea drept “curaj fizic in fata mortii”, prin compromisuri la inceput marunte, prin cautionari nejustificate si conformism intelectual. “Eroii” zilei sunt, de cele mai multe ori, cei mai rafinati calai…</p>
<p>Nu in ultimul rand, moartea lui Gary Webb ar trebui sa ne scoata din cap ideea ca doar in Rusia ziaristii verticali sfarsesc prost.</p>
<p> </p>
<p></p>Leni Riefenstahl la Hollywood2015-01-08T11:37:43Z2015-01-08T11:37:43Zhttp://karamazov.ro/index.php/critica-de-film/417-leni-riefenstahl-la-hollywood.htmlNinel Ganeaninel.ganea@gmail.com<p><img style="float: right;" alt="donald" src="http://karamazov.ro/images/stories/donald.jpeg" height="125" width="250" />In peregrinarile lor prin America, Ilf si Petrov au surprins cateva scene memorabile. Una dintre ele a avut loc la Hollywood, in discutia cu un cineast local, care s-a oferit sa le explice de unde provine ineptia filmelor americane. “Cinematografia americana este poate singura industrie in care capitalistii au intrat nu doar de dragul castigului. Nu intamplator facem filme idioate. Ni se ordona sa le facem astfel. Hollywoodul nauceste intentionat capetele americanilor, dupa un plan anume, ii idobitoceste cu filmele lui. In productiile de aici n-o sa fie atinsa nicio o problema serioasa de viata. Va garantez. Patronii nostri n-ar permite. Cu trecerea anilor, strategia aceasta a dat roade inspaimantatoare. Spectatorul american de rand a fost complet dezobisnuit sa gandeasca . A ajuns la un nivel incredibil de scazut (…) Va spun niste grozavii, dar asta stau lucrurile. E nevoie de multi ani de truda ca sa-i redai americanului simtul estetic. Si cine o va face?”.</p>
<p>Putem ignora fara mare paguba inflexiunile comuniste din fragmentul de mai sus, dar diagnosticul ramane actual. Privind retrospectiv industria cinematografica, vedem ca singurele schimbari au avut loc la nivelul temelor abordate si in calitatea tot mai rudimentara a productiilor. In rest, Holywoodul reprezinta aceeasi masinarie gigantica de reeducare sociala si intelectuala, in care beneficiile materiale pica in planul secund.</p>
<p>In ultimii ani se pot distinge in filmele americane doua tendinte oarecum corelate: stimularea entuziasmului revolutionar si plasarea valorilor sociale si intelectuale traditionale pe umerii figurilor malefic-autoritare. Cu alte cuvinte, in filmele de data mai recenta, personajele negative sau reprezentantii autoritatii statale devin principalele incarcarni ale unei ideologii conservatoare. In felul acesta, se hraneste pasiunea anarhica juvenila, la nevoie usor de redirectionat catre orice ameninta noua dezordine mondiala. Figurile detestabile nu sunt doar albi, crestini, barbati, ci intruchipeaza cu predilectie valori patriarhale.</p>
<p>De pilda, in distopia “V for Vendetta”, a fratilor Wachowski, eroii incearca sa darame un totalitarism de inspiratie crestina, care are drept tinta principala homosexualii. Nu trebuie sa reamintim cat de implauzibila este aceasta perspectiva, deoarece scopul filmelor nu il reprezinta anticiparea viitorului, ci modelarea mintilor; iar pentru asta fiecare copita indreptata spre ceea ce aduce macar vag a ordine traditionala merita ropote de aplauze din partea spectatorilor docili. Rezistenta virtuoasa devine conformism dictatorial, iar rebeliunea totalitara capata prestigiul libertatii.</p>
<p>Nu este singurul caz de inversiune semantica. In „Interstellar”, personajul principal descopera ca manualele scolare ale fiicei sale au fost schimbate astfel incat sa arate ca misiunea Apollo a fost o inscenare de proportii. Teoria respectiva este colportata pe siteurile conspirationiste, insa din perspectiva care ne intereseaza aici, conteaza doar valoarea ei propagandistica. In acest caz, autoritarile au fost investite, practic, cu discursul alternativ si i-au adaugat toate tarele adiacente. Daca in „V for Vendetta” viitorul era amenintat de totalitarismul crestin, aici autoritatile s-au transformat in revizionisti istorici, ambele scenarii complet improbabile, insa perfecte pentru manipularea discursului.</p>
<p>O situatie oarecum similara apare si in filmul „Contagion”, unde eroul negativ este un blogger care avertizeaza asupra industriei „Big Pharma” si recomanda tratamentele naturiste. In final, personajul se dovedeste a fi un escroc cu interese pe piata de capital, iar salvatorii provin din industria farma, care creeaza peste noapte un vaccin miraculos pentru combaterea epidemiei. „Contagion” nu abunda in subtitlitati, fiind de la bun inceput un film de propaganda, dupa cum a marturisit producatorul <a href="http://www.corbettreport.com/contagion-flnwo-19/">Jeff Skoll</a>. Insa ideile fundamentale raman aceleasi: oamenii de stiinta, alaturi de guvern, au la inima, mai presus de toate, interesele omenirii, la modul general, ticalosii sunt acei conspirationisti, negationisti, libertarieni, numiti-i cum vreti, care pun la indoiala axioma precedenta. In lumea reala, <a href="http://www.amazon.com/Conspiracy-Theories-Other-Dangerous-Ideas/dp/1476726620">Cass Sunstein</a>, unul dintre consilierii presedintelui Obama, a sustinut in mai multe randuri ideea de <a href="http://www.salon.com/2010/01/15/sunstein_2/">a infiltra</a> si anihila grupuri sau indivizi care se indoiesc de benevolenta guvernului.</p>
<p>Altfel, hranirea revolutiei este cvasiubicua in filmele de la Hollywood, de la copii infierbantati contra parintilor, pana la manifeste deschis revolutionare. Totul pare menit sa le sugereze privitorilor ca mai sunt legi naturale de daramat, ca mai sunt prejudecati care trebuie extirpate cu forcepsul din mintea oamenilor, ca pericolul vietii patriarhale pandeste la colt. Din acest motiv, hipersexualitatea capata valente subversive.</p>
<p>Dupa Donald Sutherland, insa, exista filme explicit politice, programate sa starneasca tinerii la lupta, cum este de pilda „Hunger Games”. „Scoate lucrurile la lumina si te lasa sa le privesti. Si daca iei din film ceea ce sper sa iei din film, te va face sa gandesti mai serios despre mediul politic si sa nu fii delasator”, a afirmat actorul cu idei anarho-comuniste, care si-a exprimat dorinta ca noua generatie sa faca orice, numai sa realizeze ceva revolutionar.</p>
<p>Privite din acest punct de vedere, singura ratiune a filmelor hollywoodiene o reprezinta diseminarea unei ideologii revolutionare si nu vreo legatura vaga cu esteticul. Propaganda rabufneste din spatele ecranului si tinteste mintile netulburate, care pleaca de la cinema amuzate si sigure de ideile lor. La orice argument vor raspunde pe urmele lui Leni Riefenstahl: „Realitatea nu ma intereseaza”.</p>
<p> </p><p><img style="float: right;" alt="donald" src="http://karamazov.ro/images/stories/donald.jpeg" height="125" width="250" />In peregrinarile lor prin America, Ilf si Petrov au surprins cateva scene memorabile. Una dintre ele a avut loc la Hollywood, in discutia cu un cineast local, care s-a oferit sa le explice de unde provine ineptia filmelor americane. “Cinematografia americana este poate singura industrie in care capitalistii au intrat nu doar de dragul castigului. Nu intamplator facem filme idioate. Ni se ordona sa le facem astfel. Hollywoodul nauceste intentionat capetele americanilor, dupa un plan anume, ii idobitoceste cu filmele lui. In productiile de aici n-o sa fie atinsa nicio o problema serioasa de viata. Va garantez. Patronii nostri n-ar permite. Cu trecerea anilor, strategia aceasta a dat roade inspaimantatoare. Spectatorul american de rand a fost complet dezobisnuit sa gandeasca . A ajuns la un nivel incredibil de scazut (…) Va spun niste grozavii, dar asta stau lucrurile. E nevoie de multi ani de truda ca sa-i redai americanului simtul estetic. Si cine o va face?”.</p>
<p>Putem ignora fara mare paguba inflexiunile comuniste din fragmentul de mai sus, dar diagnosticul ramane actual. Privind retrospectiv industria cinematografica, vedem ca singurele schimbari au avut loc la nivelul temelor abordate si in calitatea tot mai rudimentara a productiilor. In rest, Holywoodul reprezinta aceeasi masinarie gigantica de reeducare sociala si intelectuala, in care beneficiile materiale pica in planul secund.</p>
<p>In ultimii ani se pot distinge in filmele americane doua tendinte oarecum corelate: stimularea entuziasmului revolutionar si plasarea valorilor sociale si intelectuale traditionale pe umerii figurilor malefic-autoritare. Cu alte cuvinte, in filmele de data mai recenta, personajele negative sau reprezentantii autoritatii statale devin principalele incarcarni ale unei ideologii conservatoare. In felul acesta, se hraneste pasiunea anarhica juvenila, la nevoie usor de redirectionat catre orice ameninta noua dezordine mondiala. Figurile detestabile nu sunt doar albi, crestini, barbati, ci intruchipeaza cu predilectie valori patriarhale.</p>
<p>De pilda, in distopia “V for Vendetta”, a fratilor Wachowski, eroii incearca sa darame un totalitarism de inspiratie crestina, care are drept tinta principala homosexualii. Nu trebuie sa reamintim cat de implauzibila este aceasta perspectiva, deoarece scopul filmelor nu il reprezinta anticiparea viitorului, ci modelarea mintilor; iar pentru asta fiecare copita indreptata spre ceea ce aduce macar vag a ordine traditionala merita ropote de aplauze din partea spectatorilor docili. Rezistenta virtuoasa devine conformism dictatorial, iar rebeliunea totalitara capata prestigiul libertatii.</p>
<p>Nu este singurul caz de inversiune semantica. In „Interstellar”, personajul principal descopera ca manualele scolare ale fiicei sale au fost schimbate astfel incat sa arate ca misiunea Apollo a fost o inscenare de proportii. Teoria respectiva este colportata pe siteurile conspirationiste, insa din perspectiva care ne intereseaza aici, conteaza doar valoarea ei propagandistica. In acest caz, autoritarile au fost investite, practic, cu discursul alternativ si i-au adaugat toate tarele adiacente. Daca in „V for Vendetta” viitorul era amenintat de totalitarismul crestin, aici autoritatile s-au transformat in revizionisti istorici, ambele scenarii complet improbabile, insa perfecte pentru manipularea discursului.</p>
<p>O situatie oarecum similara apare si in filmul „Contagion”, unde eroul negativ este un blogger care avertizeaza asupra industriei „Big Pharma” si recomanda tratamentele naturiste. In final, personajul se dovedeste a fi un escroc cu interese pe piata de capital, iar salvatorii provin din industria farma, care creeaza peste noapte un vaccin miraculos pentru combaterea epidemiei. „Contagion” nu abunda in subtitlitati, fiind de la bun inceput un film de propaganda, dupa cum a marturisit producatorul <a href="http://www.corbettreport.com/contagion-flnwo-19/">Jeff Skoll</a>. Insa ideile fundamentale raman aceleasi: oamenii de stiinta, alaturi de guvern, au la inima, mai presus de toate, interesele omenirii, la modul general, ticalosii sunt acei conspirationisti, negationisti, libertarieni, numiti-i cum vreti, care pun la indoiala axioma precedenta. In lumea reala, <a href="http://www.amazon.com/Conspiracy-Theories-Other-Dangerous-Ideas/dp/1476726620">Cass Sunstein</a>, unul dintre consilierii presedintelui Obama, a sustinut in mai multe randuri ideea de <a href="http://www.salon.com/2010/01/15/sunstein_2/">a infiltra</a> si anihila grupuri sau indivizi care se indoiesc de benevolenta guvernului.</p>
<p>Altfel, hranirea revolutiei este cvasiubicua in filmele de la Hollywood, de la copii infierbantati contra parintilor, pana la manifeste deschis revolutionare. Totul pare menit sa le sugereze privitorilor ca mai sunt legi naturale de daramat, ca mai sunt prejudecati care trebuie extirpate cu forcepsul din mintea oamenilor, ca pericolul vietii patriarhale pandeste la colt. Din acest motiv, hipersexualitatea capata valente subversive.</p>
<p>Dupa Donald Sutherland, insa, exista filme explicit politice, programate sa starneasca tinerii la lupta, cum este de pilda „Hunger Games”. „Scoate lucrurile la lumina si te lasa sa le privesti. Si daca iei din film ceea ce sper sa iei din film, te va face sa gandesti mai serios despre mediul politic si sa nu fii delasator”, a afirmat actorul cu idei anarho-comuniste, care si-a exprimat dorinta ca noua generatie sa faca orice, numai sa realizeze ceva revolutionar.</p>
<p>Privite din acest punct de vedere, singura ratiune a filmelor hollywoodiene o reprezinta diseminarea unei ideologii revolutionare si nu vreo legatura vaga cu esteticul. Propaganda rabufneste din spatele ecranului si tinteste mintile netulburate, care pleaca de la cinema amuzate si sigure de ideile lor. La orice argument vor raspunde pe urmele lui Leni Riefenstahl: „Realitatea nu ma intereseaza”.</p>
<p> </p>Sclavii dogmelor2014-03-04T20:10:11Z2014-03-04T20:10:11Zhttp://karamazov.ro/index.php/critica-de-film/366-sclavie-mentala.htmlNinel Ganeaninel.ganea@gmail.com<p><img style="float: right;" alt="poza_film" src="http://karamazov.ro/images/stories/poza_film.jpg" height="188" width="250" />Reteta cinematografica de succes, garantata de istorie, ideologie si spiritul timpului, o reprezinta apologia minoritatilor. Nu conteaza neaparat despre ce minoritati este vorba, desi un mix de rasa, sex si gen ar fi perfect. Ideea este de a avea in prim plan o comunitate defavorizata. Si ar trebui sa stim destul de bine cine sunt victimele si, mai ales, cine sunt vinovatii.</p>
<p>In principiu, nu cred sa existe scurtatura pentru atingerea acestui obiectiv. Cui nu-i place, nu are de ales. Asta este calea de urmat. Talentul, aptitudinile si imaginatia joaca un rol secundar, in cel mai bun caz. Daca regizorul are norocul sa apartina unei minoritati sau unui grup defavorizat, atunci sansele sale cresc exponential. Este in carti pentru premiul cel mare.</p>
<p>Exceptiile sunt permise, dar intre niste limite destul de stricte. Cazurile marginale, personalitatile deviante, coruptia completa a naturii umane, nihilismul reprezinta curentul principal. Pe langa el, straluceste adevarata lupta a umanitatii: emanciparea de sub dictatura inabusitoare a majoritatii tacute.</p>
<p>Cine nu vrea sa participe in aceasta sarada trebuie sa fie multumit cu ignorarea cvasicompleta. Cine incearca sa fie nonconformist se poate trezi cu acuzatii nebanuite, dupa cum poate confirma regizorul Constantin Popescu.</p>
<p>Pentru cei orientati dupa succesul critic, nu conteaza premiul sau festivalul avut in vedere deoarece strategia nu are cum sa dea gres. Pentru cei mai sofisticati sau cu ceva experienta in spate exista Cannes. La hipsterime merge de minune Sundance, Berlin sau Toronto. Cine are in vedere boxoffice-ul si succesul pe termen lung ia cu asalt Oscarurile. De toate pentru toti, doar ca reteta e monotona vizual, sterila artistic si corecta politic. Adica ideologie fara limite. Dati-mi controlul filmelor si nu conteaza cine ii face legile. Istoria este rescrisa si impachetata frumos in standardele progresiviste ale vremii.</p>
<p>Dupa “12 ani de sclavie” si “Django dezlantuit”, ambele laureate cu Oscaruri, orice adolescent care nu a pus mana pe o carte de istorie iti va putea explica in trei propozitii schioape istoria Americii si a sclavilor. Multe filme transmit de la inceput privitorului avertismentul “dupa un caz real”. Iar atunci nimeni nu mai are nonsalanta de a se indoi. “Asa trebuie sa fi stat lucrurile…”, spune cu tristete spectatorul aproape inocent.</p>
<p>“12 ani de sclavie” e o mostra edificatoare. Daca trecem (cu greu) peste plictisul terifiant al filmului si ne afundam in poveste, apar prea multe probleme ocultate deliberat. Pelicula nu se ocupa de ele, deoarece ar insemna sa devieze de la naratiunea oficiala, sa sugereze dubii si sa ofere privitorilor altceva in afara unor clisee rasuflate. Prezentarea lui Somolon Northup, in culorile decentei comunitare, intr-un oras situat in Nord, nu cadreaza nici macar cu memoriile dupa care este facut filmul, si acelea romantate si scrise oricum de altcineva. “Extravaganta si lenea” caracterizau personajul, in “propriile” sale cuvinte, iar legaturile din familie erau atat de relative incat rudele cele mai apropiate nici nu s-au obosit sa anunte disparitia lui “pater familias”. Finalul filmului, cu lacrimi, imbratisari si tot tacamul de rigoare, incearca sa ne aduca la ideea initiala a unui camin armonios. In realitate, insa, lucrurile nu par sa fi stat chiar asa. Dupa regasirea emontionanta, cei doi soti au preferat sa traiasca despartiti, din motive necunoscute, dar mai probabil din cauza sclavului eliberat, din moment ce un ferpar anunta moartea lui Northup ca un “vagabond fara caracter”, in timp ce sotia sa era laudata.</p>
<p>Nici problema rapirii nu este atat de clara pe cat lasa sa inteleaga filmul. Exista sugestii intemeiate pentru a suspecta ca Northup era implicat intr-o escrocherie, in voga pe atunci, care presupunea vanzarea unui negru, prin complicitatea lui, catre un proprietar de sclavi, eliberarea lui cu ajutorul vanzatorilor, si apoi reluarea ciclului. Cel putin unul dintre oamenii acuzati de Northup ca i-au instrumentat rapirea avea experienta in astfel de inselaciuni.</p>
<p>Dar toate aceste detalii semnificative ar deraia filmul de la linia de partid, iar ideea fundamentala este a impune si reconfirma sabloane de gandire, nu de a pune intrebari. Pentru asta sunt premiate filmele si asta este rolul lor primordial. Traim in epoca in care aproape toate filmele aureolate au un caracter necesar ideologic. Si problema de baza provine din aceasta ideologie gaunoasa sub raport moral, politic si estetic: paralizeaza gandirea critica si produce deseuri estetice din dorinta de a se ploconi in fata idealului calp al egalitatii.</p>
<p>“12 ani de sclavie” vine doar ca un exemplu foarte recent intr-o serie indelungata de filme tributare geniului politic al epocii noastre. Nu va fi nici ultimul. Ar fi si nerezonabil sa astepti asa ceva in conditiile in care, ca sa-l citam pe un critic social, intelectualitatea contemporana lesina de admiratie in fata unui regizor ca Tarantino, mandru de faptul ca nu a citit o carte.</p><p><img style="float: right;" alt="poza_film" src="http://karamazov.ro/images/stories/poza_film.jpg" height="188" width="250" />Reteta cinematografica de succes, garantata de istorie, ideologie si spiritul timpului, o reprezinta apologia minoritatilor. Nu conteaza neaparat despre ce minoritati este vorba, desi un mix de rasa, sex si gen ar fi perfect. Ideea este de a avea in prim plan o comunitate defavorizata. Si ar trebui sa stim destul de bine cine sunt victimele si, mai ales, cine sunt vinovatii.</p>
<p>In principiu, nu cred sa existe scurtatura pentru atingerea acestui obiectiv. Cui nu-i place, nu are de ales. Asta este calea de urmat. Talentul, aptitudinile si imaginatia joaca un rol secundar, in cel mai bun caz. Daca regizorul are norocul sa apartina unei minoritati sau unui grup defavorizat, atunci sansele sale cresc exponential. Este in carti pentru premiul cel mare.</p>
<p>Exceptiile sunt permise, dar intre niste limite destul de stricte. Cazurile marginale, personalitatile deviante, coruptia completa a naturii umane, nihilismul reprezinta curentul principal. Pe langa el, straluceste adevarata lupta a umanitatii: emanciparea de sub dictatura inabusitoare a majoritatii tacute.</p>
<p>Cine nu vrea sa participe in aceasta sarada trebuie sa fie multumit cu ignorarea cvasicompleta. Cine incearca sa fie nonconformist se poate trezi cu acuzatii nebanuite, dupa cum poate confirma regizorul Constantin Popescu.</p>
<p>Pentru cei orientati dupa succesul critic, nu conteaza premiul sau festivalul avut in vedere deoarece strategia nu are cum sa dea gres. Pentru cei mai sofisticati sau cu ceva experienta in spate exista Cannes. La hipsterime merge de minune Sundance, Berlin sau Toronto. Cine are in vedere boxoffice-ul si succesul pe termen lung ia cu asalt Oscarurile. De toate pentru toti, doar ca reteta e monotona vizual, sterila artistic si corecta politic. Adica ideologie fara limite. Dati-mi controlul filmelor si nu conteaza cine ii face legile. Istoria este rescrisa si impachetata frumos in standardele progresiviste ale vremii.</p>
<p>Dupa “12 ani de sclavie” si “Django dezlantuit”, ambele laureate cu Oscaruri, orice adolescent care nu a pus mana pe o carte de istorie iti va putea explica in trei propozitii schioape istoria Americii si a sclavilor. Multe filme transmit de la inceput privitorului avertismentul “dupa un caz real”. Iar atunci nimeni nu mai are nonsalanta de a se indoi. “Asa trebuie sa fi stat lucrurile…”, spune cu tristete spectatorul aproape inocent.</p>
<p>“12 ani de sclavie” e o mostra edificatoare. Daca trecem (cu greu) peste plictisul terifiant al filmului si ne afundam in poveste, apar prea multe probleme ocultate deliberat. Pelicula nu se ocupa de ele, deoarece ar insemna sa devieze de la naratiunea oficiala, sa sugereze dubii si sa ofere privitorilor altceva in afara unor clisee rasuflate. Prezentarea lui Somolon Northup, in culorile decentei comunitare, intr-un oras situat in Nord, nu cadreaza nici macar cu memoriile dupa care este facut filmul, si acelea romantate si scrise oricum de altcineva. “Extravaganta si lenea” caracterizau personajul, in “propriile” sale cuvinte, iar legaturile din familie erau atat de relative incat rudele cele mai apropiate nici nu s-au obosit sa anunte disparitia lui “pater familias”. Finalul filmului, cu lacrimi, imbratisari si tot tacamul de rigoare, incearca sa ne aduca la ideea initiala a unui camin armonios. In realitate, insa, lucrurile nu par sa fi stat chiar asa. Dupa regasirea emontionanta, cei doi soti au preferat sa traiasca despartiti, din motive necunoscute, dar mai probabil din cauza sclavului eliberat, din moment ce un ferpar anunta moartea lui Northup ca un “vagabond fara caracter”, in timp ce sotia sa era laudata.</p>
<p>Nici problema rapirii nu este atat de clara pe cat lasa sa inteleaga filmul. Exista sugestii intemeiate pentru a suspecta ca Northup era implicat intr-o escrocherie, in voga pe atunci, care presupunea vanzarea unui negru, prin complicitatea lui, catre un proprietar de sclavi, eliberarea lui cu ajutorul vanzatorilor, si apoi reluarea ciclului. Cel putin unul dintre oamenii acuzati de Northup ca i-au instrumentat rapirea avea experienta in astfel de inselaciuni.</p>
<p>Dar toate aceste detalii semnificative ar deraia filmul de la linia de partid, iar ideea fundamentala este a impune si reconfirma sabloane de gandire, nu de a pune intrebari. Pentru asta sunt premiate filmele si asta este rolul lor primordial. Traim in epoca in care aproape toate filmele aureolate au un caracter necesar ideologic. Si problema de baza provine din aceasta ideologie gaunoasa sub raport moral, politic si estetic: paralizeaza gandirea critica si produce deseuri estetice din dorinta de a se ploconi in fata idealului calp al egalitatii.</p>
<p>“12 ani de sclavie” vine doar ca un exemplu foarte recent intr-o serie indelungata de filme tributare geniului politic al epocii noastre. Nu va fi nici ultimul. Ar fi si nerezonabil sa astepti asa ceva in conditiile in care, ca sa-l citam pe un critic social, intelectualitatea contemporana lesina de admiratie in fata unui regizor ca Tarantino, mandru de faptul ca nu a citit o carte.</p>