Domnul Goe face revolutie Imprimare
Polemici
Scris de Ninel Ganea   
Marţi, 25 Noiembrie 2014 00:03

riotDaca metafizica vremurilor noastre este progresivismul, atunci elogiul tineretii si dispretul senectutii sunt atitudini rationale. Pe scara evolutiva, cine se afla mai in fata isi castiga a priori superioriatea. In societatile traditionale, batranii conduc comunitatea, asigura coeziunea polisului si incarneaza principii morale. In societatile moderne, batranii fac temenele in fata tinerilor, isi proclama incapacitatea si asteapta mantuirea sau moartea din mainile lor. Experienta, istoria sau traditia nu valoreaza cat o ceapa degerata (Henry Ford), deoarece lumea se misca in mod necesar ascendent, asa ca modelele, oricum rare, simbolizeaza inutilitatea. Pentru liderii oricarei miscari a tinerilor conteaza doar intuitia inflexiunii timpului, pentru a putea urca pe valul schimbarii. In literatura politica, “Demonii” lui Dostoievski exemplifica magistral noua ideologie. Stepan Trofimovici, batran intelectual romantic si patronul spiritual al revolutiei, se trezeste marginalizat de generatia nihilista, ai carei lideri sunt copiii sai (unul biologic, celelalt spiritual). Insa, asa cum aflam din roman sau din istorie, de la idealul roz al raiului pe pamant e doar un scurt pas pana la casapi sinistri si anarhie sangeroasa.

Urmarind, in ultimul an, tribulatiile generatiei noi, am asistat la ecloziunea deplina a constiintei revolutionare. Din universitati si cafenele au rasarit avantatii Romaniei. Dichisiti, cosmopoliti, incrancenati si radicali, ai nostri tineri nu mai au rabdare cu timpul. Vremea trece fara sa le aduca paradisulul promis, iar haul din ei se labarteaza inspaimantator afara. Lipsa de sens a vietii (lor) nu o pot extirpa decat prin actiune politica. In esenta, nu sunt altceva decat niste rasfatati ajunsi la maturitate fara sa fi deprins nimic temeinic, dar vina lor nu trebuie supralicitata. Asa cum remarca Richard Weaver, “copilul rasfatat nu poate vedea legatura dintre efort si recompensa. Vrea lucruri, dar considera costul drept un impozit sau o expresie a rautatii celor care ii refuza acele lucruri”. Astfel cocolositi de parinti, iar apoi prinsi intr-un sistem de educatie diabolic, sansele de a scapa nevatamati erau minime. Parintii le-au spus ca lumea li se cuvine (Disney, anyone?), iar scoala i-a invatat ca reprezinta speranta noastra de mai bine. Intoxicati apoi cu lecturi decadente, adapandu-se din filozofia lui Crowley, transpusa in muzica, tinerii nostri se inchipuie arganghelii vremurilor noi, ca doar nu degeaba il citeaza pe Urmuz.

Unde au esuat batranii, ei vor razbate, pentru ca nu exista probleme la care sa nu aiba solutie. Le sunt suficiente pasiunea revolutionara si sufletele imaculate. Nu au nevoie de mai mult. Vor doar moralitate si o lume mai dreapta, insa la nivel colectiv sau mondial. In plan personal, regula de baza ramane “fara reguli”. Stanga sau dreapta, nu conteaza, caci partidele clasice au murit, dupa cum ne-a amintit recent Monica Macovei. “A venit tavalugul peste ei, lumea se schimba, s-a schimbat si viitorul este al tinerilor. Acum tinerii trebuie intrebati, eu asta fac: Cum vrei tu sa arate un partid pentru secolul viitor si pentru tine?”.

Problemele acestui tip de gandire sunt legiune. In primul rand, omoara persoana, fiind in intregime totalitare; pun in centrul ideologic o clasa (de varsta, in cazul acesta) si exclud, astfel, pe oricine se intampla sa fie in afara categoriei respective. Ceilalti probabil vor fi corupti, adica balastul social de care trebuie sa purificam societatea. Din perspectiva metafizica, “partida tinerilor” proclama determinismul si, pe cale de consecinta, abolesc responsabilitatea individuala. Nu trebuie prea multa imaginatie ca sa descoperi continuarea... Mai mult, daca ii intrebi pe tineri ce vor, asa cum se presupune ca face doamna Macovei, ei nu vor putea raspunde decat ceea ce au invatat in ultimii 25 de ani. Indopati cu socialism, vor tanji dupa redistribuire si nationalizare. Hraniti cu un dispret visceral pentru Biserica, vor dori impozitarea sau demolarea ei. Pacaliti ca scoala de stat ii invata ceva bun, vor fredona “6% pentru educatie” sau gratuitate. Cu patimile stimulate, vor racni din toti rarunchii: libertate sexuala.

Obiectivul suprem al revolutiei tinerilor, nedeclarat explicit, dar implicit in toate manifestele, il reprezinta modelarea tuturor celor care nu adera la dogma; instrumentul ales: statul. In sensul acesta, orice proclamatie sau actiune publica a “generatiei eu” nu face decat sa intareasca observatia lui David Bradshaw ca “oamenii folosesc statul pentru a-si potoli patimile”. Doar statul poate scapa tara de corupti, opri discriminarile, majora salariile, etc. Asta vor tinerii nostri si nu trebuie sa ne miram.

E oarecum comod sa ne gandim ca revolta actuala a aparut natural, insa ne-am insela. Cand blockbuster-uri ca Hunger Games, reclame la Coca Cola, documetare “alternative” sau staruri mondiale recomanda revolutia, ceva e putred. Cand tot ceea ce finanteaza fundatiile de pe langa banci sunt proiecte de transformare sociala si crestere a constiintei civice (revolutionare), indoiala capata consistenta. Datele nefiresti ale unei generatii in fierbere sunt accentuate grosolan de papusari iscusiti in rele. In revolutie, li se spune tinerilor, “imposibilul devine posibil”, dar in realitate li se pregateste esafodul pe care vor fi si ei sacrificati. Un satrap cinic probabil ar spune ca oricum nu merita ceva mai bun. In fond, obiectivul revolutiei e “sa nu ramana piatra pe piatra” (Neceaev).

 

Share/Save/Bookmark