Dupa ce au rezolvat toate marile probleme ale umanitatii (nu ca asta ar trebui sa faca), liderii mondiali, sub palaria comuna a e-G8, nu au stat cu mainile in san si s-au apucat sa legifereze internetul. In traducere libera, sa-l cenzureze. Totul facut pentru binele indivizilor, bineinteles.
”Nu cred în legiferarea individuală la nivel national a acestui domeniu. Internetul este global, nu putem continua să credem că regulile după care functionează pot rămâne la nivel national”, a declarat presedintele Frantei Nikolas Sarkozy.
Cu alte cuvinte, nu este suficient sa cenzuram doar o tara, trebuie sa cenzuram tot mapamondul. Daca pana mai ieri opinia liberala (in sens american) si progresivista fulgera impotriva incalcarilor dreptului la libera exprimare din China sau Iran, astazi toata lumea pare sa cante pe aceeasi voce melodia responsabilitatii si protejarii consumatorilor. Iar modelele orientale de despotism sunt copiate cu avant. Desigur, doar in partile lor proaste.
Cine ne va proteja insa de stat si aparatul lui de control si supraveghere din ce ince mai mare, ar putea intreba orice liberal clasic, dar din pacate numarul lor scade vertiginos.
Revenind la problema principala, sa nu se inteleaga cumva ca aceasta initiativa reprezinta o premiera. Acum doar se trece la o noua etapa. Primii pasi au fost facuti mai demult (cei interesati pot citi mai multe aici) iar unele state europene, in speta Germania – modelul dupa care tanjesc romanii seriosi de cel putin 20 de ani – au avansat foarte mult in aceasta directie.
De pilda, conform noii legislatii teutone toate convorbirile efectuate pe internet si telefonie sunt stocate pe o perioada de 6 luni, iar autoritatile pot obtine acces la ele printr-o sentinta a judecatorilor (mai multe detalii). In cazul acesta, cei care mai au dubii in privinta datelor despre care este vorba pot sa se gandeasca linistiti la mailurile schimbate in ultima vreme, la mesajele de pe facebook, twitter, msg, samd. Cineva vegheaza pentru siguranta noastra.
Cred ca cel mai important in toata aceasta disputa este sa trecem de nivelul motivatiilor puerile pe care politicienii le arunca in fata media pentru a-si justifica actiunile de cenzura. Doar ca fapt divers, ele sunt terorismul, grupurile infractionare, mafia, pornografia infantila, drepturile de proprietate intelectuala, samd. Insa toate acestea reprezinta doar pretexte.
Adevaratul motiv il constituie controlul absolut al societatii, iar conform declaratiei presedintelui Sarkozy, regulile trebuie sa fie globale, ca si controlul.
Oamenii mai naivi, poate si cu ceva experienta in corporatii IT, se pot gandi ca salvarea si opozitia vor veni din partea companiilor online, mostre de talent antreprenorial si nonconformism.
“Este clar ca este nevoie de un anumit nivel de reglementare pentru lucrurile rele. Dar as fi precaut in a suprareglementa interentul”, a declarat Eric Schmidt., unul din executivii Google. La prima vedere pare o afirmatie solida, dar totul consta in definirea raului, mai ales daca ai in vedere si impunerea la nivel mondial a unei legislatii de tip “hate crime”. Iar cine altcineva va defini raul daca nu birocratii statului sau elitele agreate. De altfel, guvernele nici nu pretind ca ne vor altceva in afara binelui, iar pentru binele suprem merita chiar si cenzura. Mai mult, Eric Schmitd nici nu concepe ideea ca nu ar trebui sa existe deloc cenzura – trebuie reamintit ca vorbim de dreptul la libera exprimare aici si nu de infractiuni de tipul furtului de identitate sau ceva asemenator. Asa ca nu se intrevede o mare rezistenta, nici macar de guerrila din partea marilor companii online. De altfel, cunoscatorii istoriei capitalismului pot depunde oricand marturie despre relatia fructoasa dintre “big politicians” si “big business”. Pe scurt, morala ar fi ca decat sa te lupti cu statul, mai bine pui umarul sa cenzurezi.
Dincolo de deznodamantul mai mult sau mai putin previzibil al acestui subiect, cred ca internetul inca reprezinta o mare spaima pentru toti despotii lumii, vizibili sau ascunsi. In scurta sa istorie, a daramat institutii de presa, a scos la iveala documente incredibile, a delegitimizat guverne si a daramat monopolul informatiilor pe care diverse Ministere ale Adevarului au incercat sa le creeze prin institutii de reglementare.De aceea, cata vreme mai e voie, merita sa profitam de aceasta sansa.
F.F.Interesant. Imi place sa ma consider si sa fiu considerata o liberala clasica.Morala trasa de tine e justa: Nimic nu-i mai simplu decat cenzura si nimic nu-i mai complicat decat lupta cu statul. Da Doamne ca spaima Internetului sa-i incurajeze si sa le dea castig in lupta cu statul celor care au putere, bani si minte suficiente sau cu prisosinta chiar(enumerarea „avutiilor” am facut-o aleatoriu; cantitatile le doresc sa fie din plin la toate ‘categoriile).
1. De la posibilitatea specifică şi restricţionată prin lege la categoria magistraţilor de a cerceta conţinutul poştei digitale si pana la cenzură e un pas cam mare pentru logicaa juridică, enorm pentru un stat, oricît de puternic ar fi statul respectiv in relaţia cu cetăţenii săi. Legea germană – cea pe care o pomeniţi- nu spune nimic despre competenta organelor din cadrul aparatului coercitiv in materie de editare de text virtual, interdicţii de conţinut, suspendări sau blocări ale unor publicaţii. ca atare mi se pare această angoasă a supravegherii cel puţin deplasată in momentul de faţă, in raport cu nivelul actual de reglementare a intervenţiei statale asupra afacerilor şi coagulărilor cu conţinut ideatic din spaţiul virtual.
2. Deocamdată nu există temei legal pentru cenzură -in sens de blocare a apariţiilor editoriale- in statele occidentale, dar asta nu înseamnă că aş contesta apariţia sau recrudescenţa dorinţei totalitare printre actualii actori politici europeni, din fericire ei sînt încă limitaţi in propensiunea autoriatară de legislaţiile naţională ce conferă garanţii ale libertaţilor cetăţeneşti. Pericolul real vine dinspre legislaţia comunitară, corp de norme extrem de ambiguu ce ar putea eroda lent coerenţa sistemelor constituţionale locale. Tocmai de aceea piticii fasciştii precum Sarkozy caută sprijin global pentru iniţiativele lor, dar diferenţa între pretenţii şi realizări este ridicolă, se întîmplă cîte-o sindrofie, se vorbeşte mult, se agită nişte sperietori şi cam atît, aşijderea chestiunii încălzirismului antropogen urmările sînt nule, din fericire pentru noi.
3. Există însă temei politic pentru şicanarea sau inhibarea cetăţenilor europeni posesori ai unui spirit critic exacerbat. Se numeşte corectitudine politico-religioasă. Aşa se face că avem astăzi in Europa occidentală procese penale in care se judecă delicte de opinie in Olanda, Danemarca, chiar şi Austria. Nu cenzură, ci hărţuirea refractarilor gălăgioşi, o represiune blajină, lentă, un soi de gherilă ideologică desfăşurată de organe abuzive ale unor state ce interpretează doctrina corectitudinii politice după placul lor şi redefinesc in mod cotidian noţiunile de incitare la violenţă sau la ură rasială. Chiar şi termenul de rasă este îmbogăţit şi răstălmăcit de la o zi la alta.
@eunuke as vrea sa va pot impartasi optimismul. dar nu pot mai ales in cazul germaniei, daca aveti in vedere in special legislatia de tip hate crime (vezi procesele si sentintele pronuntate impotriva unor revizionisti istorici). acolo exista deja precedente periculoase, soldate cu ani de puscarie, nu pot sa va dau exemple din aceleasi motive dar puteti cauta pe internet si veti gasi
sunt convins ca nu exista temei legal pentru cenzura dar asta nu inseamna ca nu poate fi inventat, mai ales „in contextul amenintarii teroriste” sau de „de alta natura”.
Din aceeasi categorie de stiri:
Sefi ai Twitter si Microsoft, numiti consilieri ai lui Barack Obama pe probleme de securitate in telecomunicatii :
http://www.hotnews.ro/stiri-international-8745323-sefi-twitter-microsoft-numiti-consilieri-probleme-securitatea-telecomunicatii-lui-obama.htm
Interesant si incotro ar bate inductiv ‘protectia copiilor’, daca ar cenzura global internetul – si qui bono ‘hate laws’: GOOGLE: Conspiracy of Silence, documentarul britanic se pare programat & retras in ultimul moment de pe Discovery in 1994; http://mises.ro/854/#c004199 Rimeaza cu glasul banilor (‘publici’ si straini, daca am inteles bine dintr-un post anterior) de pe panourile din ‘spatiul public’, care asociau pavlovian copiii cu homosexualitatea. (Ale cui bunuri publice e tinut sa le produca statul pe ‘proprietatea pubica’? Cf. ‘teoriei contractuale’ a statului minimal sau limitat, evident ale constituentilor, pt. a fi reprezentativ, iar criteriul Pareto implica necesitatea consensului lor UNANIM, pt. fiecare mutare legitima – Buchanan & Tullock etc. Critica libertarienilor mai consecventi e bineinteles ca unanimitatea ‘conceptuala’ e insuficienta, nu ca proprietatea in indiviziune e a nimanui… cf. si prof Hoppe despre bunuri publice, imigrare etc.)