Din arhivă

Economie

A tale of two cities

(With thanks to W. for bringing the second clip to our attention. Also see here and here.)

Cum își pune la cale Occidentul propria distrugere

Știrile de la Moscova indică faptul că Rusia se află pe punctul de a semna „Sfântul Graal” al contractelor de gaz cu China. Înțelegerea dintre compania de stat rusească Gazprom și guvernul de la Beijing prevede ca până la 38 de milioane de metri cubi de gaz natural să treacă din 2018 din Rusia spre…

Pe două roți, spre falanster

Capitala țării noastre se îmbogățește zilnic cu zeci, dacă nu sute, de bicicliști amatori, dar dedicați.  Fenomenul ia amploare, iar la prima vedere pare a fi vorba în principal de ceva spontan, de preocuparea pentru o viață sănătoasă, de mișcare în aer liber, grija pentru un mediu mai curat șamd. Dar asta e doar la…

Piețele sub asediu

Deși au fost distruse suficiente lucruri în România, încă există loc pentru mai rău. Una din instituțiile care supraviețuiește, cu greu, ce-i drept, este piața de legume și fructe. În pofida invaziei supermarketurilor și a reglementărilor fiscale, fiecare oraș sau târgușor se poate lăuda cu un loc de unde poți cumpăra produse crescute, în principiu,…

Omul din corporație

Un scriitor britanic remarca undeva că, dintre toate formele de autodistrugere, niciuna nu este mai patetică decât aceea în care individul alege să fie tratat în relațiile umane vitale ca membru al unei organizații și nu ca o persoana umană, de sine stătoare. Mi-am adus aminte de vorbele acestea după ce am urmărit în ultimele…

Există și vești bune pe lume

Singura chestiune relevantă, nu doar la nivel politic, în ultimii ani, o reprezintă dispariția suveranității naționale în defavoarea unor organizații transnaționale. Nu sunt la fel de importante nici drepturile personale, nici problema taxării, nici statutul reglementărilor, nici măcar subiectul băncilor centrale și al despotismului subtil pe care îl exercită. Nimic. Toate acestea au o greutate…

Libertate, caritate și proprietate

Piotr Stolypin, fără îndoială cel mai competent și eficient prim ministru al Rusiei Țariste, a crescut într-o casă în care existau peste 10.000 de cărți în bibliotecă. Era un fapt firesc în familiile cu posibilități materiale. Bibiliotecile private erau cvasiubicue în Europa prerevoluționară și se mai puteau întâlni chiar și la începutul secolului XX. Astăzi…

Iohannis, o evaluare personala

Pe vremuri, una dintre sursele de legimitate in lumea literara erau injuraturirile lui Eugen Barbu si ale acolitilor. Nu era neaparat cea mai relevanta metoda, dar conta la palmares. De altfel, in general, ca strategie de evaluare a unui personaj, nu cred ca e nici pe departe cel mai slab criteriu. “Spune-mi ce prieteni (sau…

Cum votam?

Daca ar fi sa aleg o singura chestiune decisiva dupa care alegatorii ar trebui sa se orienteze la vot, aceasta ar fi centralizarea politica. Problema relevanta in contextul democratic actual o reprezinta disparitia suveranitatii nationale, adica incercarea de a trimite deciziile cat mai departe de indivizi. Din faptul ca nimeni nu discuta despre asta se…

Elitele fata in fata cu secesiunea

Referendumul pentru independenta Scotiei a picat, spre usurarea intregii lumi „civilizate” cu bombele, dar aventura secesionista ar trebui sa serveasca drept avertisment pentru alti temerari in domeniu. De acum incolo expertii vor explica cum, intr-un final, bunul simt a prevalat in randurile urmasilor lui Braveheart si vor sublinia fragilitatea plus pericolul inerent unor intreprinderi similare.…