Murray Rothbard a avansat cel mai elegant si convingator argument pentru libertatea presei cand a sustinut eliminarea caracterului ilegal al calomniilor, insultelor si injuriiilor. Intr-o lume in care fiecare are dreptul de a spune orice, oricand, dar nu oriunde (in functie de drepturile de proprietate fizica, nu intelectuala), oamenii vor deveni mult mai circumspecti la ceea ce li se livreaza ca informatie. Fara vreo autoritate centrala, instituita arbitrar (CNA, de exemplu), sau fara codurile deontologice facute pe genunchii marilor corporatii media, vom asista la o democratizare a presei, un acces la informatie mult mai facil si la surse credibile de informare. Asta doar pentru a sustine si partea de eficienta si utilitate a unui demers pentru libertate, suficient in sine.
Multa lume confruntata cu argumentul rothbardian s-a intrebat ingrijorata cum ar arata peisajul cotidian in care orice exaltat poate publica si spune ce vrea despre oricine. Economistul “austriac” nu a mai apucat explozia internetului, insa cred ca ar fi folosit acest exemplu aproape perfect pentru o ilustrare a teoriei libertatii de exprimare totale. In universul virtual, asa cum l-am cunoscut pana acum, nu s-a pus practic nicio opreliste la intrarea pe piata informatiilor. Oricine si-a putut face blog, site, a scris ce a vrut, ce a stiut, dupa capacitati dobandite sau innascute. Au aparut noi vedete media, scriitori, muzicieni, toti datorita conditiilor laxe, dar naturale oferite de internet. De asemenea, aceasta revolutie tehnologica a contribuit esential la succesul unui politican onest si consecvent precum Ron Paul, masacrat practic de marile retele de televiziune si de presa “respectabila”.
In acelasi timp, au disparut ziare cu staif, analisti reputati s-au confruntat cu piederea credibilitatii, guvernele au descoperit ca pot fi vazute in toata goliciunea si criminalitatea lor, teorii subrede precum “incalzirea globala” au fost demitizate, samd. Nu era o situatie prea roz pentru niciun guvern ce isi doreste perpetuarea puterii si prestigiului pana la sfarsitul istoriei. Asa ca a fost nevoie de masuri prin care “excesul” de libertate sa fie diminuat. Si au rasarit celebrele SOPA, PIPA si ACTA. Interpretarea mea este ca ele vizeaza doar secundar “pirateria online” si protejarea drepturilor de proprietate intelectuala. (In acest sens, procesele intentate unor siteuri precum “megaupload” nu reprezinta decat portia de circ plus amenintare livrata sub forma de justitie si corectitudine). Principalul obiectiv al acestor demersuri legislative il constituie cenzura la scara globala. Deja un gigant web precum Google a fost nevoit sa isi modifice continutul cautarilor in China, iar un senator american, Joe Liebermann, a cerut ca platforma de comentarii Blogger a Google sa cenzureze continutul violent, ca sa nu mai amintim acum de ideile lui Nicolas Sarkozy sau ale sotilor Clinton referitoare la teoriile conspirationiste. Din acest motiv, este absolut vital pentru elitele puterii sa instituie o forma de control al informatiei, indiferent care sunt argumentele de fatada. Cu peste 1,2 milioane de vizitatori pe zi, siteuri anti-establishment precum infowars.com sunt sigur ca dau batai de cap nu numai corporatiilor media. Iar o teorie sociala moderna sustine ca fiecare revolutie politica a fost precedata de o revolutie a mijloacelor de comunicare….
sopa, pipa si acta nu au nicio treabă cu cenzura, oricum am defini-o, şi nici cu ceea ce se proclamă cu exaltare ca libertate de exprimare; sînt proiecte de legi şi convenţii menite să întărească instrumentele legale de protecţie a drepturilor de proprietate, scurt pe doi. Iar dacă e să vorbim de conspiraţii -că deh, nici vorbă ca guvernele să fi reuşit instituirea monopolului asupra acestui domeniu- atunci e musai să ne referim in acest context la atacurile concertate ale unor organizaţii anarhiste, de extremă stîngă, ca act vindicativ imediat orientat asupra justiţiei unui stat ce a îndrăznit să urmărească un contrabandist de anvergură precum megaupload, de care in mod evident erau legaţi cel puţin la nivel de afecte. Asta nu-i nicio libertate de expresie, ci agresiune făţişă la adresa libertăţii şi proprietăţii celorlalţi. De asemenea, tot iz de conspiraţie are şi campania masivă de demonizare a sopa-pipa-acta, cu o presă europeană dezlănţuită la gîtul capitaliştilor infami, simpat
„sopa, pipa si acta nu au nicio treabă cu cenzura”
Ceea ce e si mai dureros si intristator e ca spalarea creierelor isi face treaba cu prisosinta, multi dintre indivizi cerandu-si singuri lanturile!
„Justitia unui stat”, ce mai oximoron!
nu exista drepturi de proprietate intelectuale pentru ca ele se refera la bunuri reproductibile la infinit, practic, „non-rare”. vezi pentru mai multe discutii teoretice: http://mises.ro/952/…
iar contrabandist in terminologie liberala (libertariana) nu desemneaza o persoana aflata in ilegalitate…nu incalca drepturile de proprietate ale cuiva, la fel ca si, probabil, majoritatea siteurilor de sharing…
E legitim ca o persoana sa imprumute la cate alte persoane doreste o carte, film, CD cu muzica? Daca raspunsul e da, e bine de aflat ca asta fac site-urile de sharing.
Daca raspunsul e nu, cel care l-a oferit ar mai trebui sa reflecteze.
ionut, noroc ca’s luminati spalatorii de creiere care toarna in public acelasi detergent anti-acta si anti-sopa ca si voi. de asemenea toate partidele si ongurile socialiste din europa care privesc acta ca pe un mare complot corporatist. la faza cu figurile de stil m’ai pierdut. pai, ce faceti aici: comentarii pe text sau eseistica filozofica si politica? scrie dumneata un text despre contradictia dintre stat si justitie si eu o sa te citesc, o sa analizez argumentatia folosita si o sa’mi permit, daca e cazul, sa’ti critic teoria. pana atunci justitia, in sensul de institutii implicate in actul de justitie, este o realitate a statului, ori cum ai lua’o. daca te deranjeaza ca niste companii private cer protejarea proprietatii lor, si privesti cererile depuse in justitie pentru sanctionarea civila a uzurpatorilor si stoparea actului samavolnic ca actiuni abuzive, atunci ia’te de mana cu comisarii europeni, ca si ei ancheteaza o corporatie straina pentru ca a indraznit sa se adreseze pen
ninelg, o sa raspund la sursa, pe mises, la aberatia dezomogenizarii d.p. Doar atat acum: cand pretinzi ca nu exista dp intelectuala tu: 1]negi o realitate juridica curenta si un complex de norme ce consacra aceste drepturi si instrumentele de ocrotire; si 2]negi legitimitatea unui creator de a’si clama autoratul public precum si dreptul acestuia de a exercita uzufructul operei sale. In cuvinte simple si cunoscute, prin asemenea convingeri afisezi o mentalitate revolutionara, tipica societatilor totalitare, de pilda lumea islamului unde conceptia autoratului este respinsa in masa, iar creatorii izolati sau suprimati sau surghiuniti, pentru ca orice nume nou rasarit prin manifestarea vocatiei intelectuale este o concurenta periculoasa in fata cultului personalitatii lui mo, ca atare o forma de idolatrie laica inacceptabila pentru corpul clerical. Efectul imediat al desfiintarii dpi sint negurile medievale pentru ca niciun creator nu va fi dispus sa mai impartaseasca bunurile ‘rare’ cu g
„partidele si ongurile socialiste din europa care privesc acta ca pe un mare complot corporatist.”
Din moment ce corporatismul nu e decat o alta forma de socialism enuntul acesta e contradictoriu, eronat!
„un text despre contradictia dintre stat si justitie”
Text: statul, prin definitie, este un agresor al proprietatii, adica al drepturilor!
ionut, da, este legitim sa imprumuti la cate persoane doresti bunurile tale.
dar, spune’mi, tu poti sa imprumuti aceeasi carte in acelasi timp unui numar nelimitat de persoane? ei bine, un traficant de p.i. poate. procedeul se numeste difuzare, nu imprumut. asta fac siteurile de sharing, difuzeaza, fara scrupule, bunuri furate sau pun la dispozitia altor haiduci un obor virtual si depozite pentru facilitarea schimburilor de marfuri furate si contrafacute. cand o persoana realizeaza o copie cu scopul de a o colporta masiv gratuit, in detrimentul creatorului, nu mai putem vorbi de niciun imprumut, ci de contrafacere si trafic ilegal de bunuri detinute nelegitim. in plus o parte din aceste platforme de filesharing cauta si obtin un profit de pe urma activitatii lor, deci nu mai putem vorbi de un act dezintersat, ci de unul mercantil. de aici si termenii pe care’i folosesc: trafic, contrabanda. Ca sa transferi un bun digital nu este nevoie ca sa accesezi astfel de platforme,
„negi o realitate juridica curenta si un complex de norme ce consacra aceste drepturi si instrumentele de ocrotire”
„Realitatea juridica curenta”, n-are nici o legatura cu legitimitatea! Ca de atea ori in istorie.
„Complexul de norme”, ca sursa a legislatiei, e la fel de ilegitim. In plus mataluta faci confuzie grosolana intre „drepturi” si „privilegii”.
„Efectul imediat al desfiintarii dpi sint negurile medievale pentru ca niciun creator nu va fi dispus sa mai impartaseasca bunurile ‘rare'”
Acesta este iarasi un fals grosolan, o incercare de eludare a realitatii, mozart, beethoven si altii nu exista, pur si simplu, nu-i asa? Nici blogul asta nu exista! 🙂
„dar, spune’mi, tu poti sa imprumuti aceeasi carte in acelasi timp unui numar nelimitat de persoane?”
DA! Tu esti martian cumva? Neo, wellcome to the real world!
Intrebarea e, oricum, „pe langa subiect”! Problema nu e daca pot, ci daca e legitim! Si raspunsul e acelasi: DA!
„trafic, contrabanda.”
Bre, „contrabanda” e legitima, morala si fireasca! Si inevitabila in conditiile existentei agresiunii institutionalizate, inerente!
„cand o persoana realizeaza o copie cu scopul de a o colporta masiv gratuit, in detrimentul creatorului”
Esti in eroare: site-urile de sharing nu sunt „in detrimentul creatorilor”. Vezi ce zic insusi „creatorii”!
„statul, prin definitie, este un agresor al proprietatii, adica al drepturilor!”
prin definitia ta. si intr’adevar, cele mai multe state tolereaza, ba chiar incurajeaza, agresiuni interne asupra proprietatii private. Insa agresorul nu este statul, ci institutiile sale, printre care, intr’adevar, de multe ori se gasesc si unitati ale aparatului de justitie. Desigur, impozitele si taxele asupra veniturilor personale sint o agresiune continua, practic o forma de sclavie, dar acestea nu sint intrinseci notiunii, ci doar unelte compatibile cu orice tip de organizare umana prin care se permanentizeaza jaful si un grup uzurpator al functiei de conducere. si mafia culege taxe de la orice intreprinzator aflat in raza sa de actiune. asta o defineste ca stat? Desigur, e atat de usor sa incriminezi statul, ca radacina a tuturor relelor, dar agresorii sint intotdeauna tot oameni ce se folosesc de parghiile puterii, orice natura ar avea si orice chip ar dobandi aceasta.
„Vezi ce zic insusi „creatorii”!”
tocmai, ca am vazut ce zic creatorii. si inca unii independenti, nelegati de marile case de difuzare, adica acei artisti cei mai afectati de fenomen. am avut ocazia si sa particip la negocieri, de pilda intre artisti din uk si haiduci din grecia, in care muzicienii apelau la bunul-simt al egalitaristilor si se rugau frumos de patronii de tarabe virtuale sa indeparteze macar albumele noi de la download. Cred ca dumneata esti cel care nu cunoaste amploarea fenomenului si nu te’ai ciocnit in viata ta de un creator d’asta scrantit de tarabe cu contrafaceri. Desigur, unii dintre ei inca mai pastreaza un dram de respect si recunoastere proprietatii private, si se conformeaza cererilor artistilor, dar sint destui care pur si simplu profitau de ocazie ca sa mistocareasca si sa insulte artistii reprosandu’le caracterul burghez, oneros al prestatiilor si pretentiilor. O culme a tupeului la niste hoti marunti.
„prin definitia ta.”
Nu, nu prin „a mea”, ci prin a statului insusi. Statul nu poate exista daca nu agreseaza proprietatea. Oricare „stat”, nu doar cele mai multe.
„Desigur, e atat de usor sa incriminezi statul, ca radacina a tuturor relelor, dar agresorii sint intotdeauna tot oameni ce se folosesc de parghiile puterii”
Pai asta e si de incriminat: oamenii aflati in functii la un moment dat, ca asta-i definitia statului. Nicidecum basmul ala cu „statul suntem noi toti”.
„Desigur, impozitele si taxele asupra veniturilor personale sint o agresiune continua, practic o forma de sclavie, dar acestea nu sint intrinseci notiunii”
Ba da, taxele si impozitele (si reglementarea/controlul, forta agresiva a acestora fiind lafel, daca nu mai mare, decat cea a impozitarii/taxarii) sunt intrinseci notiunii de stat!
„adica acei artisti cei mai afectati de fenomen.”
Din pacate ai inteles exact pe dos fenomenul. Majoritatea „artistilor” multumeste „in genunchi” fenomenului, aprinde lumanari fenomenului! Si cei consacrati, da’ mai ales cei ne.
ionut, eu mă refeream la taxele aplicate persoanei. am crezut că ai înţeles. taxele pe circulaţia mărfurilor şi cele aplicate corporaţiilor ţin de esenţa statului, cele personale NU. Motivul este simplu, o firmă obţine protecţia contractelor şi activelor sale ca urmarea a rezidării pe teritoriul unui stat, in raport cu acţiunile altor entităţi, fizice sau juridice, faţă de care nu există nicio formă de autoapărare, deci taxa este un preţ al unui serviciu, in timp ce o persoană nu necesită această protecţie in mod natural, existînd posibilitatea de a răspunde fizic agresării sale. O firmă este o abstracţiune, un instrument juridic, legată prin sediul social de un stat, un individ nu. In mod natural individul nu este legat de un sediu, de un domiciliu, nici măcar de ideea de rezindenţă permanentă, deci orice impozit funciar anual, orice bir aplicat veniturilor persoanei este un abuz din moment ce statul nu oferă nimic palpabil in schimb
„o firmă obţine protecţia contractelor şi activelor sale ca urmarea a rezidării pe teritoriul unui stat”
Sigur, statul uraste concurenta! Mai ales in domeniul furtului/talhariei/exproprierii.
ionut, statul nu uraste nimic si pe nimeni, este doar o abstractiune. poate daca ai reusi sa te desprinzi din inversunarea anarhista pentru o clipa ti s’ar parea mai putin tragica relatia dintre statul de drept si cetatean. in plus, vrajba asta stridenta de care pare ca esti cuprins o reverberezi asupra interlocutorilor cu care esti in dezacord, ca atare nu o sa convingi pe nimeni de nimic, deci nu o sa castigi niciun aliat in lupta dumitale tot mai donquijoteasca cu statul. sau poate ca asta iti doresti: sa fii singur pe baricade. 🙂
„ionut, statul nu uraste nimic si pe nimeni, este doar o abstractiune”
Asa e, sigur statul e doar o abstractiune, dar ia incearca tu sa nu-ti platesti impozitele! 🙂
In plus, continui sa folosesti aceeasi ineptie, „statul de drept”, 2 notiuni contradictorii „per se”.
„ca atare nu o sa convingi pe nimeni de nimic, deci nu o sa castigi niciun aliat in lupta dumitale tot mai donquijoteasca cu statul.”
Aici sunt de acord cu tine, sunt convins ca in fata spalarii pe creier absolut sistematice si facute la scara grandioasa de catre stat (tu insuti esti un stralucit exemplu), „lupta” mea pare donquijoteasca! Si mai sunt convins de ceva: ca ar fi bine sa recitesti, cu atentie sporita, „Don Quijote”, poate-poate incepi sa intrevezi semnificatia parabolei…