Cine are curiozitatea sa arunce o privire pe biografiile ganditorilor libertarieni va constata, cu oarecare stupoare, ca filozofia radicala, sustinuta in anii tineretii a capatat, in multe cazuri, la maturitate, nuante mult mai blande. Murray Rothbard, de pilda, a devenit, spre sfarsitul vietii, nu doar un admirator al barocului bavarez, ci si fidel ideii ca libertatea poate fi cladita doar pe un soclu crestin. “I am convinced that is no accident that freedom, limited government, natural rights, and the market economy, only really devoleped in the Western Civilization. I am convinced that the reason is the attitudes developed by the Christian Church in general, and the Roman Catholic Church in particular. ….even though I am not a believer, I hail Christianity, and especially catholicism, as the underpinning of liberty”. Distanta ideologica fata de perioada in care piata rezolva orice, iar alianta dintre tron si altar (vezi “The Libertarian Manifesto”) reprezenta un comunism “avant la lettre” este considerabila.
Gustave de Molinari, un economist mai putin cunoscut, dar un pionier in teoria agentiilor de protectie privata, a renuntat si el in anii de senectute la principala sa contributie. Exista si exemple mai putin sonore, dar ma voi opri pentru moment aici.
In alte situatii, cele mai frecvente, de altfel, perspectiva se schimba radical si in loc de mantra “piata va rezolva” apare obsesia “drepturilor omului”, “neoconservatorismul”, “postmodernismul”, “ecologismul”, in fine, toate simulacrele socialismului reinventat. In aceasta directie “nomina sunt odiosa”, dar exemplele pot fi gasite cu mare usurinta.
Radicalismul libertarian se imbina de minune cu agitatia tineretii, dar nu cred ca schimbarile de filozofie sunt legate inextricabil de modificari hormonale. In spate se ascunde ceva mai profund decat simpla agitatie specifica varstei.
In primul rand, ceea ce poate constata oricine se uita pe vietile sfintilor libertarieni este ca nu prea renteaza sa fii libertarian. Nici macar liberal, dar asta e deja alta poveste. Intr-o cafenea, alaturi de cativa prieteni, la o dezbatere fara audienta, intr-o sala de seminar cu un profesor timorat, libertarianul castiga batalia fara probleme. Logica imbatabila a argumentelor economice matura orice tentativa de riposta, iar falimentul etatist-democratic, cu o vizibilitate considerabila astazi, furnizeaza o munitie pe care nimeni nu o poate para. Si cum proiectul anarho-capitalist e unul mereu suspendat temporal, libertarianul se poate culca linistit ca a mai dat o lovitura mortala hidrei comuniste. Nimeni nu ii poate arata ca utopia lui nu functioneaza, pentru ca nimeni nu a avut curajul sa o incerce. Si totul e atat de simplu cu presupozitii despre natura umana imprumutate de la Voltaire&co…
Insa zilele trec, iar discutiile din cafenele si retele nu mai aduc nicio satisfactie. Oamenii nu se schimba si nu iau in seama nici vorbele, nici ideile sale revolutionare. Lumea se plictiseste, socialismul castiga teren sub forme tot mai insidioase si libertarianul se trezeste ca nu are niciun fel de radacini mai solide. Succesul la public este insignifiant, perspectivele academice sumbre, iar cele financiare pe masura. In contextul in care nu are un angajament filozofic mai profund, singura solutie o constituie reinventarea.
Problema nu sta, in mod necesar, intr-un accident biografic, ci in orginile intelectuale ale doctrinei.
Fiind in mod pronuntat o ideologie moderna, libertarianismul are cateva puncte slabe inerente: o preferinta de timp foarte mare a adeptilor, o idolatrizare a regulilor, implicit un anistorism falimentar, si o antropologie iluminista comuna cu socialismul cel mai dur.
Jacob Huebert, insa, sustine ca libertarianul ar trebui sa fie, dimpotriva, o persoana cu o preferinta de timp scazuta. “It’s high time preference – the need to see results in Washington now – that leads libertarians astray. It’s what has made people latch on to politicians who don’t really share our values. It’s what has made people pursue political projects that would actually move us in the wrong direction, such as school vouchers and so-called social-security privatization”. Desi recomandarea e admirabila, din nefericire, Huebert nu ofera niciun argument pentru care lucrurile ar trebui sa stea astfel. Tot ceea ce ne spune el este ca, indiferent de ce se va intampla, libertarianul detine adevarul, iar asta e suficient, mai ales cand ceilalti se afla inca in pestera cunoasterii. “Unlike most people, we can see the state for what it is. Unlike most people, we can understand what’s going on in the economy. Unlike most people, we have the truth, and in many important respects, the truth has already set us free.”
Lasand la o parte problema Adevarului, ideea ar fi ca libertarianismul reprezinta doar o filozofie foarte partiala, reductionista, fara o reteta de fericire, fara o morala consistenta, alta decat legalismul drepturilor de proprietate, fara o estetica, samd. Fiind compatibil cu atat de multe filozofii ireconciliabile e un semn de slabiciune inerenta, dupa cum avea sa constate, printre altii, chiar Rothbard in asocierile sale. Oamenii nu pot adera, pe termen lung, la un proiect care nu le ofera decat satisfactia unei teorii corecte a statului. Nu exista suficiente legaturi care sa le sustina comunitatea.
Fiind moderni, si pe cale de consecinta, cu o preferinta de timp ridicata, libertarienii vor schimbari cat mai rapide, mai ales ca detin adevarul. Cine ar putea astepta pasiv nasterea anarhiei, cand detine tocmai secretul existentei? Rational este sa grabesti lucrurile in directia dorita si asta cat mai repede cu putinta. In sensul acesta, orice solutie la indemana poate fi utilizata, de la declansarea revolutiilor alaturi de egalitaristi fanatici, pana la dictaturi stiintifice, cu credinta ca evolutia merita a fi dirjata din cand in cand.
De asemenea, spre deosebire de ideologiile concurente, precum comunismul, libertarianismului ii lipseste o teorie a istoriei. In timp ce socialistii asteapta inevitabilul eschaton egalitar, libertarianului ii este imposibil sa se consoleze doar cu gandul ca poate, candva, eventual prin decret, de undeva din empireu, se va reusi instaurarea anarho-capitalismului. Pur si simplu, el va dori paradisul promis de teorie aici si acum. Si cum aceasta situatie este atat de improbabila, singura solutie ramane o reorientare strategica spre filozofii mai profitabile in ordine practica sau academica. De aici apare virajul atat de des intalnit spre o stanga intotdeauna mai pragmatica si mai flexibila.
Nu cred ca situatia libertariana este fara o iesire onorabila sau ca rezolvarea ar constitui-o abandonarea totala a teoriei. In esenta, inclin, pe urmele altor ganditori mai profunzi, spre ideea ca legarea filozofiei libertatii de o ancora- morala (religioasa) in primul rand- mai solida, intuita,de altfel, de Rothbard, reprezinta unicul drum pentru a salva lucrurile. Insa, chiar si asa, problemele radicalismului si ale anistorimului nu cred ca pot fi rezolvate. Astfel ca libertarianismul ajunge, in cele mai fericite cazuri, doar un capitol important din parcursul unei vieti orientate in special spre reforma sinelui si nu a societatii in ansamblu, cu un ochi mereu atent la lectiile istoriei si ale prejudecatilor. In rest, nu raman decat “proiecţiile funeste în imediat ale unor ”crezuri” depersonalizante”.
http://www.contributors.ro/economie/acesti-socialisti-naivi-si-inimosi-dar-ignoranti-in-economie-si-violenti/
De acord, libertarianismul de factura rothbardiana e imposibil de acceptat complet, altfel decat in forma quasi-religioasa. De exemplu, nu exista nici o dovada pentru separarea intre trup si minte, una din presupozitiile necesare pentru a justifica proprietatea asupra corpului. Desi atat Mises cat si Rothbard erau agnostici/atei adera amandoi la aceeasi paradigma. Pana la urma, un asemenea filon va fi imbratisat mai usor de un credinicios decat de un ateu. Ateul, prin excelenta e un sceptic, care are nevoie de dovezi verificabile pentru a accepta o teorie, lucru care e destul de greu de impacat si cu apriorismul Scolii Austriece.
@ Alex Nicolin – am impresia ca unii libertarieni sunt victima Editurii Humanitas :)) pentru ca acolo s-a publicat Dennett si asta este mainstram phychology care are aparenta unei teorii stiintifice beton.
Cine studiaza filosofia mintii va observa ca materialismul eliminativ nu este atat de puternic, fiind mai degraba expresia reductionismului biologic care este ceea ce inteleg biologii din complexitatea fiintei umane, ca sa nu vorbesc de granturi si o propaganda care finanteaza inclusiv cu multe fonduri europene cercetarile acestea din universitatile de stat.
Vezi : Karl Popper si Sir John Eccles (premiul Nobel pentru neurologie)care arata tocmai incompletitudinea monismului. As spune ca monismul este keynesianismul psihologiei :))
http://books.google.ro/books/about/The_Self_and_its_brain.html?id=J5Tf_-Jt3ZIC&redir_esc=y
Deasemenea vezi cercetarile matematicianului si fizicianului Roger Penrose, in acelasi sens anti-monist.
In fine matematicianul si filosoful Saul Kripke.
Propozitia „nu exista nici o dovada pentru separarea trup si minte” este falsa fiind pusa in mod eronat deoarece s-a presupus ca totul e fizic si atunci se cere o dovada fizica din partea a ceva ce s-a presupus ca nu exista.
Teoria informatiei si mecanica cuantica sunt deja limite ale materialismului in stiinta, deci presupozitia este ea insasi discutabila, nu e o dogma.
As avea 2 intrebari. Libertarienii „austrieci”au atras atentia asupra limitarii premeditate a filosofiei lor la (DOAR) un aspect al vietii sociale!!! De precizat ca acestia nu par a pretinde ca scrie „filosofia fericii”!!!!!
1. Ce ii faci celui care refuza sa se „supuna” de buna voie (la orice ideal vrei tu!)? (principiul acela „absurd” al „neinitierii violentei”)
2. Cine (si cum) plateste?
Ps1: Pun aceste intrebari pentru ca eu consider ca orice crtica a ceea ce numeam mai sus „libertarianism austriac” trebuie sa dovedeasca insusirea temeinica a praxeologiei! Adica „Human Action”, „Man, Economy and State”, Hoppe, Hulsmann…
Ps2: Se vede treaba ca este cu adevarat foarte greu sa nu incepi sa visezi cum va fi cand vei ordona aparatului de stat sa „implementeze” idealurile proprii…
Libertarienii „austrieci”au atras atentia in numeroase randuri asupra limitarii premeditate a filosofiei lor la (DOAR) un aspect al vietii sociale – cel legat de neinitierea violentei! Aceasta nu este reductionism (ce tare suna !), ci doar anuntarea faptului ca ei nu scriu „filosofia fericirii”!
In acest sens am 2 intrebari care sunt legate de principiul acela (absurd? reductionist?) al „neinitierii violentei”:
1. Ce ii faci celui care refuza sa imbratiseze de buna voie idealul tau (indiferent care este acesta)?
2. Cine (si cum) plateste toata „distractia”?
PS1: Consider ca orice crtica a ceea ce numeam mai sus „libertarianism austriac” trebuie sa dovedeasca insusirea temeinica a bazelor praxeologiei! Adica, „Human Action”, „Man, Economy and State” etc.
PS2: Se simte in articol un vag iz al tentatiei de a visa la ziua in care aparatul de stat va „implementa” viziunile proprii despre „Adevar”, „estetica” ori combaterea „anistorismului” sau mi se pare mie?
@dan praxeologia si libertarianismul nu sunt similare, chiar daca scoala austriaca da un contingent important de libertarieni.
ceea ce incercam sa subliniez este tocmai mirajul impunerii unor viziuni cu forta, de foarte multi ganditori care intr-o vreme se declarau libertarieni. si am incercat sa explic acest lucru prin absenta unui „pachet complet”, prin ideea ca insasi teoria sufera de un anistorism care o face foarte revolutionara pe alocuri (vezi comentariile lui Walter Block despre emigratie).
cat despre izul articolului, sugestia din final se referea la reforma sinelui si nu a societatii…
Dolarel, cred ca ai inteles gresit ipoteza lui Penrose, impotriva careia exista totusi contra-argumente puternice, chiar din partea unor cercetatori din sfera fizicii cuantice. Fizicianul britanic nu spune nicaieri ca ar exista o separare intre trup si suflet/minte, ci doar presupune ca interactiunile din creier nu se limiteaza doar la cele descrise de fizica „clasica”, ci ca exista si interactiuni cuantice, intre microtubulii din neuroni. De aici nu rezulta ca mintea ar fi separata de trup (creier), ci doar propune existenta unor interactiuni suplimnetare, fata de cele dovedite pana acum.
Dealtfel exista si alte ipoteze cuantice in biologie, cum ar fi simtul orientarii la anumite pasari. Insa pana acum, dovezile experimentale sunt insuficiente pentru a confirma ipoteza. http://www.newscientist.com/article/mg20927963.000-quantum-states-last-longer-in-birds-eyes.html
@ Alex Nicolin – nu am inteles gresit ipoteza, insa tocmai ca ea sparge monismul eliminativ si readuce incompletitudinea. Cel mai important acolo este ca procesele mentale nu sunt computabile, deci nu pot fi inchise in limite neurologice 1 la 1. Atributele intentionalitatii proceselor mentale nu pot fi niciodata total reduse la infrastructura neurologica, este un wishful thinking. Plus ca psihologia si psihanaliza indica nenumarate cauzalitati inverse de somatizari, adica de cauzalitate inversa in care procesele mentale afecteaza permanent procesele somatice.
Vezi de pilda Patrick Suppes, matematician care a argumenteaza in Metafizica probabilitatilor impotriva reducerii mentalului la neuronal. In fine eu apreciez ce scrii tu in economie si politicas, insa am vrut doar sa semnalez ca ai fost prea radical cand ai scris ca nu exista nici un argument impotriva monismului. Vezi si ultimele evolutii ale filosofului analitic Thomas Nagel, despre cum gandeste un liliac unde face argumentul standard impotriva monismului. Moda Dennett va trece in scurt timp. ti-am spus – eu cred ca este Keynes-ul psihologiei ;))
Faptul ca pana acum nu s-a reusit intocmirea unei harti neuronale a mintii nu inseamna ca asa ceva n-ar fi posibil in viitor. E pana la urma o problema de scara si de complexitate, care nici macar nu trebuie rezolvata pana la nivel de neuron pentru a avea un model functional, ci doar la nivel de unitati. Inteligenta artificiala este inca la inceputuri, atat din punct de vedere a intelegerii proceselor cognitive, cat si a dezvoltarii suportului tehnologic. Nu as fi surprins sa vad in timpul vietii mele o masina care sa replice in mod convingator mintea umana, chiar daca structura microscopica e complet diferita. Ar fi dovada ultima a determinismului.
Din cate am vazut, argumentele impotriva monismului sunt aproape exclusiv de tipul „teoriile actuale nu explica suficient de bine, deci sunt automat gresite si trebuie deja sa propunem un model alternativ, pentru care nu avem nici o dovada (cu atat mai bine daca bagam si ceva cuantic, a la Chopra”. Practic, argumentele sunt analoage „dumnezeului golurilor”, si au acelasi defect major – trebuie sa se retraga permanent in fata avansului stiintei.
Chiar nu inteleg asocierea fortata dintre Dennet si Keynes. Filosofia, la fel ca economia sunt in cel mai rau caz pseudo-stiinte, in cel mai bun caz sinteze de alte stiinte. Cunosc argumentul lui Nagel, cum ca unele lucruri sunt in afara posibilitatii umane de a imagina, de a reprezenta (mintea liliacului), insa nu-i gasesc vreun merit din punct de vedere stiintific. E pur si simplu o parere subiectiva, neverificabila, care nici macar nu e asa noua, ci a fost enuntata acum vreo 35 de ani.
1. Harta neuronala nu rezolva absolut nimic atata vreme cat nu e o dovada completa reductibilitatii tuturor proprietatilor intentionale la baze neurologice.
2. Practici o gandire biologica, nu matematica. Nu ai inteles argumentul lui Penrose, ca incompletitudinea este structurala, nu cantitativa. Tu ai impresia ca daca vrei colecta date mai multe vei completa un gol care este plafonat matematic, de limite. Argumentul lui Penrose nu spune ca deocamdata nu avem destule date, ci ca fenomenele de constiinta nu sunt structural reductibile la cauzalitate unilaterala neurologica.
3. La fel argumenteaza si Patrick Suppes privitor la ireductibilitatea faptelor de sens la conexiuni pur neuronala.
4. Reductionismul este o utopie a transparentei si ai ajuns sa aperi un viitor luminos si lipsa cronica de fapte.
5. Ai debutat cu o convingere dogmatica spunand ca nu exista nici un argument,si cand ti-am prezentat critici reale si solide spui ca eu invoc Dumnezeul golurilor. Tu invoci viitorul luminos ca pe un Zeu care va completa lacunele care sunt logice, nu empirice. Poti sa astepti cat vrei sa ai un ciborg, dar iti spun ca traiesti intr-un film SF si ca asa ceva nu e argument ci utopie religioasa.
6. Cat despre felul cum tratezi pe Nagel arata clar ca devreme ce tu stii deja ca monismului nu i s-au adus argumente, ce rost mai are sa analizam pe Nagel, doar e filosofie – adica e un tip care si gandeste, nu listeaza doar fapte. Tocmai asta e ideea: fizicalismul nici macar nu poate fi formulat decat de catre o constiinta care se comporta in mod originar teleologic si, retroactiv, introduce semnificatii in lantul conexiunii cauzale.
7. Cand spui ca totul e fizica, tocmai acel ceva care este un non-ceva se pronunta. Adica ceea ce nu e fizic in noi constientizeaza fizicul din noi. Alex Nicolin nu e o masa neuronala interconectata – aceea este pluralitate de functii fizice care partial determina si partial este determinata de factorul mental, raportul lor fiind dublu, de identitate si diferenta.
Practic argumentul tau e ca activitatea neuronului nu poate fi niciodata observata suficient de precis, incat sa fie determinat perfect comportamentul sau. E un argument asemanator principiului incertitudinii din fizica cuantica.
Insa nici nu incercam sa bat intr-acolo. Sunt constient de limitele observabilitatii, indiferent de nivelul fizic. Insa pentru a derermina comportamentul sistemului nu e neaparat nevoie sa determini comportamentul fiecarei parti componente. Peste tot se lucreaza cu aproximari. De exemplu, nu e nevoie sa determin exact ce face fiecare atom din fiecare celula musculara, ca sa determin ca inima functioneaza.
Tot ce spuneam e ca pana si un model care e incomplet din punct de vedere al determinarii comportamentului fiecarei componente microscopice, tot pot determina destul de precis comportamentul macroscopic, atata timp cat inteleg unitatile functionale.
Pana e mai bun decat un model si mai imcomplet, pe care se greveaza afirmatii care nu sunt dovedite, ba chiar si afirmatii care sunt nefalsifiabile. A spune ca nu am dovezi nu e nici o forma de dogmatism, nici o infatuare. E cea mai modesta afirmatie: nu am dovezi -> nu stiu. Daca voi putea sau nu sa stiu, e pur speculativ. Pana la urma aroganta e sa-ti bazezi afirmatiile pe ceva ce nu ai dovedit, in cazul de fata, dualismul. Ceea ce poate fi afirmat fara dovezi, poate fi negat fara dovezi.
Insa pot sa construiesc de la inceput un model in care observ in amanunt comportamentul unei componente microscopice, in limitel observabilitatii, apoi sa construiesc un model matematic, iar pe baza acestuia un model matematic al sistemului in ansamblu. Procesul poate fi unul ciclic, prin care ajustez proprietati, si adaug proprietati noi, pe masura ce le descopar. Daca simularea reproduce fidel realitatea, e aproape sigur ca am gasit si modelul functional la nivel micro.
1. Incep de la aroganta – tu ai inceput prin a spune ca nu exista nici un argument impotriva monismului. Acesta e dogmatismul pe care l-am combatut. Acum ai ajuns sa spui ca nu ai dovada. E alba neagra! Atat e tot ce am vrut sa aud, pentru ca am lucruri mai importante de facut decat sa te informez ca sunt argumente solide si de la neurologi ca Eccles, si de la filosofi ca Nagel si de la matematicieni/fizicieni ca Penrose. Deoarece daca erai interesat de complexitatea problemei aflai singur de ei, dar nu mai puteai scrie ca nu exista argumente anti-moniste.
2. Apoi ai categorii prea rigide monism – dualism. hilary Putnam distinge 3 pozitii a) paralelism b) identitate si c) interactionism. Tu sustii b) si imi imputi mie a). In realitate eu sustin pozitia c). In acest caz analogia ta cu mecanica cuantica nu functioneaza, pentru ca problema structurilor mentale nu este raportul microfizic/macrofizic, ca in cazul materiei, ci problema la care nu ai raspuns a experientei starilor mentale ca stari semantice.
3. Problema starilor mentale e intentionala, semantica si teleologica. Nu este materiala, mecanica si cauzala. Neurologia nu are nici un instrument ca sa inteleaga de ce numarul 4 nu poate fi rosu sau de ce cercul nu poate fi patrat. Acestea sunt limite logice si matematice caracteristice spatiului logic care nu poate fi inteles deloc de un biolog, la fel cum un fizician nu poate intelege deloc prin categorii fizice sensul poemului Elevation al lui Baudelaire. A ignora aceste diferente oculteaza esenta si creeaza o lume plina de retele neuronale care nu explica din fiinta umana decat procese echivalente ontologic cu procesele digestive.