Prin anii ’30, cand stalinismul se manifesta cu toata forta criminala, presa occidentala, cea serioasa, independenta si inteligenta, alegea, in cel mai fericit caz, sa ignore subiectul. Lumea buna prefera sa inghita si sa transmita mai departe tonele de minciuni vehiculate de comunisti sau de slugile lor. Lui Orwell i-a fost refuzat “Ferma animalelor” de catre 14 editori, printre ei aflandu-se inclusiv T.S. Eliot. Motivul: tonul mult prea anti-sovietic. Malcolm Muggeridge, corespondent la Moscova in anii marii foamete, a experimentat la fata locului cenzura practicata de bolsevici dar, mai ales, ticalosia ziaristilor occidentali, dintre care un loc aparte il ocupa Walter Duranty, castigator al premiului Pulitzer pentru articolele elogioase despre URSS. “(…) if the New York Times went all those years giving great prominence to Duranty’s message, building him and them up when they were so evidently nonsensicaly untrue, to the point that he came to be accepted as the great Russian expert in America (…) this was not, we may be sure, because Times was deceived. Rather, because it wanted to be deceived, and Duranty provided the requisite deception material”. Pe de alta parte, Muggeridge, venit in Rusia pentru a se inchina la idoli, s-a intors acasa dezabuzat, pentru a constata ca la Londra aproape nimeni nu vrea sa ii publice reportajele.Nu e chiar intamplator, cat timp avem in vedere inclinatiile progresiviste ale establishment-ului media. Inainte de Revolutie, regimul tarist era mitraliat pentru “autoritarism” si “antisemitism”, iar daca derulam rapid evenimentele pana spre sfarsitul secolului trecut, observam aceleasi standarde fluide in tratarea Rusiei. Gorbaciov, ultimul lider sovietic, face acum reclama, in revistele de moda, la valizele Vuitton, iar regimul Eltin, responsabil de dizolvarea parlamentului cu ajutorul armatei, de nasterea superoligarhilor, de coruptia ubicua si de razboiul criminal din Cecenia, sta destul de bine in evaluarile elitelor vestice. Chiar si “autoritaristul” si “imperialistul” Vladimir Putin s-a bucurat, pentru ceva vreme, de un tratament prietenos, pe vremea cand facea un front comun, alaturi de “aliati”, tot in Cecenia, impotriva “terorismului islamic”. Dar, de atunci, culorile portretului s-au mai schimbat si este semnificativ pentru orientarea ideologica a Occidentului ca Putin este comparat cu tarii. Asta cand referinta nu este Stalin, Hitler, Mussolini sau Antihristul.
Ca impresie generala, pare ca de fiecare data cand rusii sunt multumiti de conducatorii lor si o duc cat de cat bine elitele vestice stramba din nas. Simptomatica, din acest punct de vedere, este si reactia fostului presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, fata de prabusirea avionului malaezian in Ucraina, care plaseaza responsabilitatea, rapid, pe umerii Moscovei. In cazul acesta, s-ar putea spune, fara a exagera prea tare, ca Iliescu a fost totdeauna cu sovieticii si niciodata cu rusii.
In alta ordine de idei, pentru a intelege palinodia occidentala, trebuie sa luam in calcul si concubinajul, nu neaparat impotriva naturii, dintre serviciile secrete anglo-saxone si mass-media, care au transformat ziarele si televiziunile in trambitele status-quo-ului. Nu degeaba Orwell si-a ales ca model pentru Ministerul Adevarului din “1984” reputatul BBC.
Carl Bernstein, un jurnalist important prin anii ’70, a documentat pe larg relatia dintre CIA si organizatiile de presa americane, iar dezvaluirile sale nu lasa nicio indoiala ca mariajul a fost si este unul fericit pentru ambii parteneri. “ (…) contrary to the notion that the CIA insidiously infiltrated the journalistic community, there is ample evidence that America’s leading publishers and news executives allowed themselves and their organizations to become handmaidens to the intelligence services. “Let’s not pick on some poor reporters, for God’s sake,” William Colby exclaimed at one point to the Church committee’s investigators. “Let’s go to the managements. They were witting.” In all, about twenty‑five news organizations including those listed at the beginning of this article) provided cover for the Agency.”
In acest sens, reactia presei mainstream la tragedia aviatica din estul Ucrainei a aratat o orchestra admirabil dirijata, care recita o partitura parca dinainte stiuta. Nu tu investigatii, nu tu prudenta, iar de discernamant nici macar nu a putut fi vorba. Apriori toata lumea respectabila a decis ca Putin este vinovatul si singura dilema consta in a dezbate cauzele lasitatii occidentale (a se intelege aici ezitarile in demararea de urgenta a unui nou razboi mondial). Performerii in propaganda belicoasa au fost ziarele est-europeane, care s-au intrecut in idei nastrusnice pentru a demonstra lumii civilizate ca dau pe dinafara la capitolul anticomunism de fatada. In universul concentrationar din “1984” oamenilor li se livrau cate doua minute de ura pe zi impotriva dusmanului imaginar. Astazi, avem parte de mult mai multe minute alocate atat lui Putin, cat si rusului imaginar. Astfel, un ziar online autohton, dintre cele frecventabile, publica in exclusivitate un interviu cu un obscur antreprenor de orgine slava, care declara, nici mai mult nici mai putin, ca “nimic nu mai poate fi recuparat din Rusia”, “populatia este spalata pe creier”, in timp ce el ne anunta mandru ca a inceput, de rusinea ce a patit cu ai lui, sa se prezinte ca “euro-slav”. Toata povestea ar fi de-a dreptul amuzanta, daca am putea-o citi intr-un alt registru. Doar ca lucrurile stau in asa fel incat isteria razboiului (pentru ce sau pentru cine nu e deloc clar) acopera orice urma de rationalitate si iti taie cheful de ras.
Confruntat cu reticenta naturala a indivizilor de a porni la lupta neoconservatoare, acelasi ziar online frecventabil a trecut direct la psihanaliza si, dintr-un interviu cu un psiholog, profesor universitar la Cluj, aflam ca indivizii care nu vor la razboi sunt “lasi”, iar daca “un stat te convoaca pentru a-l apara, daca statul ala este unul democratic, acolo dezbaterile daca e bine sau rau acest lucru nu isi mai au locul.”
Singura problema e ca noi nici nu mai stim bine care e statul (Schengen ne-am pus si in numele de pe facebook), deci nu mai poate fi vorba sa ne aparam granitele, iar patriotismul este “nomina odiosa”. Deci, hai la lupta cea mare!
Îmi dau seamă cî eşti varză! Aşa-i cu propagandiştii de felul dumitale atunci când trebuie să dea „limbi” fostului vecin de la Răsărit… Uită să se documenteze. Cam la fel făceau şi alţii de prin Vest în anii ’30, numai că ei erau în mod declarat bolşevici. Oi fi şi dumneata 2un pui de bolşevic”, ca să-l cităm pe măreţul idol pe care l-ai pupat în curişor (pe Traian Băsescu, adică)?
Păi s-o luăm metodic:
– cum poţi dumneata să încurci în mod atât de flagrant perioadele? Orwell şi-a conceput romanul prin 1943. Prin urmare nici vorbă de acei „ani ’30” la care faci dumneata trimitere. Dar sună bine, n’aşa? În anii ’30 făcea altceva tovarăşul anarhist Orwell! Lupta alături de tovarăşii subordonaţi lui Stalin pentru bolşevizarea Spaniei. Că ulterior tovarăşii anarhişti s-au lămurit cum stă treaba cu gratitudinea ruso-bolşevică, asta-i altă problemă.
– apoi dumneata ai şi sărit în sus, fluturând o copertă de revistă, foarte supărat că prietenii dumitale din „Republica POPULARĂ a Doneţkului” sunt denigraţi de presa occidentală. Hmm! Cam aşa săreau în sus şi alţi tovarăşi când un alt fost tovarăş de-al lor – Panait Istrati – în MEDIILE OCCIDENTALE a dezvăuit minciuna ruso-bolşevică. Acum stau şi mă gândesc: faţă de Rusia, poziţia dumitale geografică este de 2occidental”; rezultă prin urmare că şi dumneata eşti un occidental care înfierezi cu mânie (ai mult sau mai puţin) proletară pe cei ce îndrăznesc să întineze acest far călăuzitor al omenirii numit Putin.
– Şi apropo, dumneata ai auzit că în acea „presă occidentală” (aici nu ai lămurit dacă te referi şi la presa nazistă, franchistă, fascistă, catolică, la „Universul” ori „Curentul” din România burghezo-moşierească ori numai la un şir foarte îngust de publicaţii de peste ocean?), deci că în acea „presă occidentală” primiseră în perioada interbelică titlul de „om al anului” nişte insignifiante personalităţii ale vieţii politice internaţionale pre numele lor Hitler, Stalin, Roosevelt ori… Gandhi.
Cum dumneata cred că stăpâneşti şi altceva în afară de gargariseală – adică ai un minim de cunoştinţe în căutarea pe celebrul Goagăl – te las pe dumneata să faci şi un minim de efort şi NU îţi postez trimiteri bibliografice.
PS: fragmentarea răspunsului a venit ca urmare a unei restricţii impuse de site-ul dumneavoastră.
Nene daca nu cunosti situatia si nu te pricepi nu mai scrie in loc sa canti la balalaica pe web!
Iata cateva fapte evidente observate de mine: imediat dupa doborarea cursei MH17 separatistii au inceput sa se laude cat ii tineau rarunchii ca au doborat un avion. Cand au aflat despre ce avion era vorba au inceput sasi stearga postarile de pe internet ba chiar sa-si stearga conturile. Eu sunt printre cei care a vazut cu ochii lui postarea lui Strelkov inainte de a o sterge laoalalta cu contul de FB despre care mai intai au spus ca a fost falsificat si apoi ca nici macar nu a existat 🙂 . A doua zi au inceput sa nege postarile, a treia zi deja apareau experti rusi pe diferite canale rusesti care au dus propaganda la absurd afirmand ca separatistii nici nu ar fi avut capacitatea tehnica de a dobora avioane. Afirmatie facuta in momentul in care separatistii DEJA doborasera nu mai putin de 10 avioane ucrainene din care doua de vanatoare.
Comentariul2. Astea sunt faptele si masinaria minciunii oficializate de la Kremlin si tu vii si scrii povesti nemuritoare despre „prudenta, partituri” si alte bazaconii??? Pai cand vezi cum curg minciunile una dupa alta care mai de care mai gogonata tu nu-ti pui intrebari? De briciul lui Ockham ai auzit? Manipulezi cu buna stiinta sau esti manipulat si tu?
Ai aici doua exemple elocvente de isterizati.Unul vine cu argumente beton, de pe feisbuc, iar celalt ii da cu trecutul rosu al lui Orwell.Amandoi pe langa subiect dar care confirma cel mai bine articolul.