Tăcerea mieilor

gulagÎn timp ce scriu, milioane de ființe umane foarte civilizate monitorizează cuvinte și fapte, încercând să-și bage la închisoare semenii.

Acești oameni nu simt niciun fel de ură față de ceilalți, nici ceilalți față de ei. Ei nu „își fac decât datoria”, după cum se spune. Majoritatea dintre ei – nu am niciun dubiu – sunt oameni cumsecade, supuși legii, care nu s-ar gândi vreodată să comită vreo crimă în viața privată. Pe de altă parte, dacă vreunul dintre ei reușește să-l nenorocească pe altul cu vreo turnătorie bine plasată, el va dormi la fel după aceea. A slujit idealului său, cel care are puterea de a-l absolvi de rău.

Se spune că în situațiile de criză apar eroii. Așa o fi, dar în vremurile de acum apar mai ales turnătorii și dictatorii în miniatură, cei care resimt libertatea celorlalți ca pe un afront personal.

În opinia lui Orwell, dacă libertatea înseamnă ceva, înseamnă a avea dreptul de a spune oamenilor ceea ce nu doresc să audă. În ultimele două sau trei săptămâni, libertatea înseamnă a spune oamenilor doar ceea ce vor să audă. Oricine încearcă să spună sau să facă altceva trebuie vânat ca un animal, intimidat ca un declasat, pedepsit ca un criminal.

Prima victimă și cea mai importantă a epidemiei de coronavirus a fost dezbaterea publică. Prima carantină a fost instituită pentru opiniile contrare. Primul, din câte știu, care a încălcat carantina a fost profesorul, doctorul și politicianul german Wolfgang Wodard. El a pus sub semnul întrebării întreaga isterie creată în jurul epidemiei de coronavirus declarând că măsurile luate creează panică și că există anumite conflicte de interese în rândul unor experți. Drept răsplată, Transparency International, o organizație care luptă, teoretic, împotriva corupției, a decis să-l suspende din boardul de directori. Motivul a fost nu opinia sa, ci locul în care a ales să și-o exprime, adică în „media radicală”. Vedeți dumneavoastră, în epoca stării de urgență și a mesajelor „informați-vă doar din surse oficiale”/„acesta este singurul mesaj pe care trebuie să-l trimiți mai departe”, nu contează doar ceea ce spui, ci și unde spui.

Chiar dacă ești un om de știință remarcabil, cu doctorate, burse de la John Hopkins University, profesor la Universitatea din Flensburg, etc, cum este cazul lui Wodard, toată această carieră și expertiză se spulberă în fața noii gândiri. Trebuie ori să taci, ori, și mai bine, să te încolonezi docil în brigăzile de activiști civici care luptă în „prima linie” a războiului.

La fel au stat lucrurile și în cazul unei alte cercetătoare de prestigiu, decorate de guvernul german, Dr. Karrin Molling, care, într-un interviu acordat unei publicații cu simpatii rusești, printre multe altele, contesta atât carantina, cât și isteria. Colac peste pupăză, savanta germană ridica în slăvi efectele benefice ale soarelui și aerului curat asupra sănătății. De aici s-a stârnit jihadul! Nici măcar una dintre afirmațiile făcute de Dr. Molling nu a fost supusă dezbaterii sau criticii. În schimb, fiecare om deschis la minte a tastat, într-un reflex pavlovian, două cuvinte care înlocuiau zeci de ani de cercetare și studii: „propaganda rusă!”. Dacă trecem peste scandalul logic elementar – nu discutăm opiniile, ci locul în care sunt exprimate –, ne putem delecta cu ironia situației, Rusia fiind unul dintre statele cu cele mai draconice, aberante și totalitare măsuri.

Dar în stare de urgență globală nu ne mai încurcăm de țesături logice. Vorba dramaturgului C.J. Hopkins, „e un război acolo, oameni buni”! Drept pentru care este în firea lucrurilor ca siteul postului public german, ZDF, să considere, din capul locului, „neștiințifice”afirmațiile Prof. Dr. Emerit Sucharit Bhakdi, fost director al Institutului de Microbiologie din Germania, unul dintre cei mai citați cercetători din istoria țării, cel care declara că măsurile luate de autorități reduc speranța de viață a milioane de oameni. Cel puțin în cazul acesta nu am avut, încă, ștampila rusească, ceea ce reprezintă un progres al discuției.

Mass-media nu își ocupă timpul doar cu linșajul contestatarilor cu doctorate în epidemiologie. Reporterii aleargă de dimineața până seara pentru a-i prinde, a-i filma și a-i interoga ad-hoc pe cei care se plimbă pe străzi. La o televiziune românească „de calitate”, un ziarist l-a întrebat sever pe un țăran care se ducea pe o miriște să ia niște buruieni pentru cal dacă „era chiar atât de urgent?!” În epoca războiului contra morții, dușmanul se află peste tot și fiecare reporter duce în desagă bastonul de inchizitor șef. Oamenii au fost catalogați ca „inconștienți” pentru că au ieșit să se plimbe prin parcuri, într-o zi liberă, când aveau încă voie să facă asta. Alți jurnaliști compilează de zor liste cu siteurile și publicațiile ce trebuiesc evitate deoarece pot fi surse de infecție cu idei necanonice.

În timpul acesta, autoritățile au pus la dispoziția cetățenilor cu spirit civic telefoane unde pot suna pentru a-și denunța vecinii care au ieșit a doua oară la alergat, pe cei care stau pe bancă, pe cei care s-au adunat ilegal, pe toți cei care nu respectă „distanțarea socială” șamd. „Cred că vecinul meu aleargă a doua oară, veniți să-l arestați”, a fost apelul unui britanic către poliție. Din câte aflăm, operatorii publici nu reușesc să fac față avalanșei de raportări. Să mai spună cineva că a dispărut solidaritatea și spiritul comunitar de pe planeta noastră!

Să nu credeți, însă, că nu mai există niciun fel de dezbatere publică serioasă. La noi în țară controversele se poartă în jurul dilemei dacă era mai bine să scoatem armata ieri sau azi, cu mitraliere sau fără, dacă cetățenii ar trebui arestați și amendați, sau dacă este suficientă o amendă cât salariul mediu pe un an… Doar prin confruntarea liberă a opiniilor putem merge înainte ca societate, așa că este de așteptat ca astfel de controverse să continue.

Nu trebuie cumva să disperăm. Autoritățile, vedetele și companiile private, nu neapărat doar cele care vând medicamente, ne asigură că vom câștiga și această bătălie. Pentru a nu avea probleme cu moralul ni se pun la megafoane chiar și primele trei strofe ale imnului de stat.

Pe un nivel mai serios, însă, cred că ar trebui să prețuim curajul tuturor celor care au decis să se ridice echilibrat și rațional împotriva acestei isterii și a măsurilor luate. În „Ciuma”, Camus scrie că singura cale prin care ne putem lupta cu boala este onestitatea. La începutul pandemiei de isterie, în urmă cu aproape o lună, era imposibil să găsești o voce critică. Între timp, oameni de știință, jurnaliști, scriitori (nu foarte mulți, ceea ce spune cam totul despre intelectualul modern și lupta sa pentru libertatea de exprimare), economiști au început să vorbească. Bineînțeles că nu este rezonabil să ne așteptăm la vreo schimbare fundamentală. Dar pentru toți acei oameni simpli, care se simt striviți de malaxorul conformismului #staiacasășisalveazăvieți există ceva liniștitor. Nu sunt singuri. Ca orice erou dintr-un roman distopic, se bucură când descoperă pe un altul care vede în toată această reacție exagerată ceva care aduce mai degrabă cu „stat polițienesc”, pentru a folosi sintagma Lordului Sumpton, fostul președinte al Curții Supreme din Marea Britanice.

 

 

Distribuie articolul

Facebook X Substack WhatsApp E-mail

14 comentarii

  1. Avem un virus nou depre al carui potential de a genera in timp cancer sau boli autoimune nu stim nimic. De aceea eu nu vreau herd immunity.

    Este clar ce s-ar intampla in lipsa carantinei- zeci de mii de morti in cateva zile in lipsa ventilatoarelor si a tehnologiilor tip ECMO, oricat de insorite ar fi zilele acelea. Spun asta ca specialist ATI si colegii de aceeasi specialitate din lumea larga, unii in linia intai, spun acelasi lucru. Este evident ca cercetatorii- decorati sau nu- s-au inselat.

  2. @Andreea
    Spuneți că nu știm nimic despre virus și într-adevăr pare că nu știm foarte multe. Dar pe baza acestei ignoranțe am luat decizii politico-economice aberante care știm la ce conduc.
    Totuși, deși spuneți că nu știm nimic, afirmați că este clar ce s-ar întâmpla în lipsa carantinei, asta deși în Suedia, de pildă, nu au apărut zeci de mii de morți în câteva zile. Numărul cercetătorilor cu reputație de la cele mai importante universități care se pronunță contra carantinei – ceva fără precedent până acum – este de cel puțin 50 din toate țările lumii. Situația de laborator de pe vasul de croazieră nu îndreptățește nici ea concluzii foarte pesimiste. Ca să nu mai vorbim de scandalul metodologic (moartea cu virus = moarte cauzată de virus), de corupția instituțională a organizațiilor implicate, de măsurile totalitare etc etc care ar trebui să ne facă cel puțin mai precauți și prudenți în a ne încolona sub flamura isteriei media.

  3. Eu m-am exprimat foarte clar: am spus ca nu stim nimic despre morbiditatea la distanta si este scos din context.
    Cat despre zecile de mii de morti in cateva zile nu am spus ca se aplica tarilor cu 1o milioane de locuitori ci la mortaliatea globala .Nu inteleg de ce sunt citata trunchiat.
    Cat despre cercetatorii care vor sa se faca herd immunity putem discuta cate unul pe zi daca exista doritori. Discursul lor este dominat de analogiile cu gripa.
    In ce fel e diferit de gripa s-a dovedit:

    mesajul continua

  4. = contagiozitate mare, ajung multi pacienti critici in acelasi timp si nu avem aparate, nici medici, sistemul medical antrenat de epidemiile de gripa nu-i poate absorbi. Cat de multi sunt prea multi? Pt Romania cred ca ocuparea numai de COVID a 2000 de paturi de terapie ar fi limita, ca sa nu se neglijeze ceilalti pacienti. Asta inseamna ca nu pot ajunge in acelasi timp mai mult de 0.0001 din populatie – iar durata de ocupare a unui pat e destul de lunga uneori -vezi DIAMOND Princess care ti s-a parut optimist.

    = afectare sistemica importanta, potential trombogen, afectare cardiaca, particularitati in protocolul de ventilatie, nu pot fi tratati eficient fara medici experimentati, conversia in intensivisti a medicilor care nu fac asta in fiecare zi nu pare o idee buna- am marturii din Germania, Franta. Si ramane de vazut daca fibroza pulmonara a pacientilor critici salvati e ceva chiar asa de usor de dus.
    mesajul continua

  5. In ce fel se poate construi repede o imunitate cum vor unii cercetatori?
    Acceptand sa facem criterii- aveti propuneri?- sa putem alegem pacientii care vor primi ingrijiri avansate.

    Ca o concluzie – intr-un timp f scurt ajung multi pacienti critici – spitalele nu-i pot absorbi. Eu sunt de acord sa incercam restrictiile. Nu e ideal, avem temeri dar nici alternativa sa-i lasam sa moara ca sa mearga economia nu e acceptabila pentru mine sau alti medici cu care sunt in legatura. Iar pe planul statului politienesc el va putea specula la fel ambele variante.
    mesajul continua

  6. Despre Suedia si Diamond Princess

    Suedia care nu e chiar fara restrictii- si pare sa regrete deja- are cam multi morti/mil si nu testeaza ca altii; oricum are particularitati care nu au nimic de-a face cu Romania. DE urmarit si afirmatiile unui medic echipat – din banii lui, care isi spune parerea.
    D.Princess – ar fi argument mai mult pentru masuri de preventie. Criticii au fost peste 3% cred, 1.5 % au murit si inca atat sunt inca in terapie de cel putin 2 sapt. Daca s-ar pastra proportia in populatie nu-i putem trataavansat fara spatierea in timp a cazurilor. Dar esantionul nu-mi pare reprezentativ.

  7. În primul rând vă mulțumesc pentru interes și pentru disponibiliatea la dialog.
    Citatul dumneavoastră exact îl puteți vedea în primul comentariu. Se poate observa dacă este scos sau nu din context.
    Zecile de mii de morți (dumneavoastră nu spuneți în comentariu dacă luați în calcul o referință globală sau locală, puteți verifica din nou în primul comentariu) fie ele și la nivel global sunt, printre altele, o problemă de metodologie. Bolnavii cu probleme grave infectați cu Covid1 sunt trecuți ca morți de Covid. Cei cu gripă și cu probleme grave sunt trecuți ca morți din cauza problemelor specifice (vezi art. Dr. John Lee din The Spectator). În felul acesta se produce o distorsiune evidentă la nivel de percepție și comparație. Nu mai vorbim de faptul că numărul victimelor cauzate de gripă a fost, de pildă, 80.000 acum doi ani doar în SUA, conform CDCP.

  8. Dacă doriți să discutați despre imunitatea de grup, eu nu mă pricep, dar puteți combate articolul lui Sunetra Gupta de la Oxford, ceea ce susține pe acest punct în scrisoarea deschisă profesorul Sucharit Bahkdi, ceea ce spune prof. Michael Osterholm șamd. Țările care au testat mult (Coreea de Sud) raportează răspândire mare, mortalitate mică.
    Până acum, din ce putem observa sistemul medical se prăbușește doar local (nordul Italiei, Wuhan, Suceava) și mai mult din cauza unor probleme specifice (poluare în primele cazuri, incompetență la noi). Desigur că aici intervine discuția despre cauzalitate, adică dacă măsurile totalitare au ajutat să nu se prăbușească sau nu s-ar fi prăbușit oricum în absența acestora. Cum nu putem reface experimentele sociale dezbaterea trebuie să fie purtată altfel.
    Diamond Princess este și nu este un caz ideal. Vârsta pacienților era foarte ridicată, expuși mai mult timp la viruși, tratamente târzii, etc.

  9. Suedia nu are restricțiile și nici cultura noastră, dar se aseamănă cu orice țară scandinavă. Și nu vedem lucruri înfiorătoare acolo prin comparație, după cum se anticipa.Cei care regretă modelul suedez par mai degrabă avocații măsurilor totalitare. Pe cale de consecință, succesul experimentului de acolo sau din Japonia, i-ar face pe mulți să-și pună întrebări legate de isteria pe care am trăit-o noi, ceilalți.
    Nu am susținut niciun moment că ar trebui lăsați pacienții infectați să moară. Ce se observă, la prima vedere, însă este că sunt lăsați să moară cu zile pacienții care nu au Covid, tratamentele pentru ei fiind restrânse. În același timp, prăbușirea economiei conduce și la prăbușirea sistemului de sănătate (prin subfinanțare) și a sănătății oamenilor (stres, mâncare mai proastă, etc) cu decese multe pe care nu le va mai contabiliza nimeni.

  10. Nu cred ca e vorba aici de un “stat politienesc”. Sincer, chiar incerc sa inteleg punctul dvs de vedere, dl. Ganea.

    Primul argument: parerea medicilor din prima linie. Pe langa comentariile de mai jos sunt mai multe marturii ale medicilor din prima linie, cea mai recenta: https://www.mediafax.ro/coronavirus/marturia-tulburatoare-a-unui-medic-militar-trimis-la-suceava-aici-e-razboi-si-pierdem-pregatiti-va-sufleteste-pentru-decizii-grele-19060408 Am postat linkul de pe mediafax, dar eu am primit mesajul acestui medic azi-dimineata de la o prietena care il cunoaste personal pe acest medic si l-a primit direct de la el. Plus alte marturii ale medicilor din strainatate, de ex: https://news.sky.com/story/coronavirus-italian-doctor-says-fighting-covid-19-outbreak-is-like-war-11954229

    Dar sa presununem ca acesti medici “cad in plasa dezinformarii pe chiar domeniul lor!” cum spunea cineva mai jos.

  11. Sa mergem mai departe. Sa analizam datele. O directie interesanta mi se pare compararea a 2 regiuni din Italia: Veneto si Lombardia foarte similare din multe puncte de vedere, dar care au luat masuri diferite pentru Covid. Lombardia are o populatie de 10milioane si a declarat 8656 morti(in 5 aprilie), Veneto are o populatie de 5milioane si 607 morti de Covid. Ambele provincii au raportat in acelasi timp primele cazuri de Covid, doar ca Veneto a avut o abordare diferita cu privire la gestionarea epidemiei. Mai multe detalii aici: https://www.ft.com/content/9c75d47f-49ee-4613-add1-a692b97d95d3

    Faceti referire la niste cercetatori. Totusi, in orice domeniu in cercetare exista si pareri contrare. Spun asta pentru ca lucrez in cercetare. Doar timpul va dovedi cine a avut dreptate.

  12. Pentru A. Vă mulțumesc pentru intervenție.
    Sigur că timpul va dovedi cine a avut dreptate, dar să comoparăm cifrele coronavirusului cu cele ale gripei (unde cei care au comorbidități nu sunt trecuți ca victime ale gripei). Să ne uităm la țările care nu au carantină (Suedia) și la țările care au carantină (UK). Să ne uităm la statele americane cu carantină (Colorado) și la cele fără carantină o perioadă (Carolina de Sud) sau la cele care nu au luat vreo măsură restrictivă (Arkansas). Să ne uităm la cine au fost profeții apocalipsei (Fauci, Ferguson, OMS etc.) și să vedem dacă în trecut au mai avut astfel de predicții și dacă s-au verificat. Să ne uităm dacă există interese spre corupție ale organizațiilor implicate (OMS, Bill Gates Foundation)și cine finanțează aceste instituții. Să comparăm oamenii morți ca urmare a coronavirusului cu cei care mor în același timp sau apoi din cauza măsurilor luate pentru a stăvili coronavirusul.

  13. Să vedem și dacă oamenii au murit doar de COvid sau a avut o contribuție importantă și transformarea spitalelor în focare de infecție din cauza haosului alocațional socialist. Să ne uităm și dacă regiunile cu cea mai mare rată a mortalității (Wuhan, Lombardia, New York) nu sunt și printre cele mai poluate și aglomerate zone din lume. După ce facem toate acestea, după ce ascultăm și niște experți germani, evrei și alții care se tot înmulțesc și care își periclitează cariera mergând contra curentului și isteriei, cred că avem motive solide de a practica o îndoială sănătoasă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *