Din arhivă

Florin Rusu

Cum sa-ti petreci vacanta gratis

O fi sistemul de educatie publica la pamant, insa, aflat in concediu la Gura Portitei, am avut deosebita surpriza sa observ ca unii se ocupa de un sistem alternativ de educatie chiar si in vacanta. Chiar daca la inceput am crezut ca am de-a face cu membrii unei miscari similare MISA, din cauza metodelor originale…

Sa ne radem de criza

„A face haz de necaz“ nu este o trasatura caracteristica doar romanilor. Întamplator sau nu, atat criza financiara internationala, cat si umorul negru au aceleasi origini: spatiul anglo-saxon. La fel cum s-a întamplat în Romania comunista, si actuala criza a produs din belsug, în pofida pietelor care se prabusesc rand pe rand, un bun a…

Krugman, in cautarea unui… Orson Welles

Untitled document Nici nu s-a uscat bine cerneala electronica pe textul referitor la solutia salvatoare a investitiilor publice ca unul dintre cei mai celebri vulgarizatori ai lui Keynes, Paul Krugman, a avansat o idee revolutionara (insa nu noua, inedit e doar faptul ca n-a fost “produsa” la o bere, ci in studiorile CNN). E adevarat…

Mitul salvator al investitiilor publice

Exista idei, oricat de proaste sau neadevarate, care, repetate in mod obsesiv, se insurubeaza in mintea oamenilor si ajung sa fie privite drept un Adevar absolut, evident, dincolo de orice contestatie. Oricine pune sub semnul intrebarii un astfel de “Adevar” este fie rau intentionat, fie are interese ascunse. Una dintra aceste idei, aflata pe buzele…

Imparatul isi pierde hainele de firma AAA

Ceea ce era evident pentru toata lumea a devenit realitate si pentru agentiile de rating. Deocamdata doar pentru una (Standard&Poor’s), e adevarat! Decizia de retrogradare a ratingului suveran al SUA a fost interpretata de analisti, politicieni si ziaristi drept o lovitura data pietelor financiare, desi, in mare parte, acestea deja facturasera nota de plata a…

Corporatiile, victimele creativitatii distrugatoare a pietei

  Cunoasterea din ce in ce mai vasta si mai dispersata este unul dintre motivele pentru care orice forma de planificare, fie ea a statului sau a conducerii corporative, este ineficienta. Daca adaugam la aceasta puterea din ce in ce mai ridicata a administratorilor, fie ei guvernamentali sau corporatisti, rezultatul nu poate fi decat unul…

De ce a disparut terorismul de stanga?

  {jcomments on}Nu exista terorism de stanga sau terorismul modern de stanga (ecoterorismul de exemplu) nu este o amenintare, sunt cateva dintre opiniile care au impanzit spatiul public dupa odiosul moment Breibik. Singurele terorisme care ameninta securitatea statelor (in primul rand, nu cea a indivizilor, considerati doar agenti ai statelor) sunt cele fundamentaliste “de dreapta”.…

Amish-ii vs violenta (instutionalizata sau revolutionara)

  {jcomments on}Relatiile libertarienilor cu statul sunt extrem de bizare: daca cel putin teoretic, acestia sunt fie anarho-capitalisti, fie minarhisti (poate si mai mult de atat – constitutionalisti), practic pozitia lor fata de stat este plina de compromisuri. Unii sunt extrem de activi din punct de vedere politic (exista mai multe partide libertariene, iar actuala…

Don’t cry for me Argentina!

E oficial! Investitia publica reprezentata de noul Stadion National a pornit cu stangul. Argentina refuza sa se prezinte la amicalul cu Romania, iar echipele de club (Steaua, Dinamo si Rapid) nu vor putea disputa meciurile din cupele europene pe noua arena pana cand nationala nu isi va gasi un sparing-partner (sau mai degraba invers, date…

Cruciada neoconservatoare

{jcomments on}Inevitabilul pare a fi pe cale a se produce. A fi conservator moral, a fi educat in canonul occidental sau a fi chiar liberal clasic a devenit o infractiune. Deocamdata doar o infractiune morala, pentru care esti sanctionat public in presa. In viitor va fi probabil o crima, tratata ca atare de autoritati. Si…