Comunismul e doar o stare de agregare a inamicului fundamental al civilizaţiei occidentale – mişcarea revoluţionară, considera, pe buna dreptate, Gelu Trandafir. Drept urmare, dat fiind faptul ca nu a disparut, ci s-a redefinit, comunismul este principalul motiv pentru care aparatorii civilizatiei occidentale, conservatori si libertarieni deopotriva, trebuie sa continue alianta, concretizata prin curentul fuzionist creat de Frank S. Meyer.

Articolul lui Gelu Trandafir este o adevarata pledoarie pentru Civilizatia occidentala actuala si pentru democratie. Din acest motiv, el face parte mai mult dintr-un demers neoconservator pentru a justifica exportul prin orice mijloace a celor doua elemente (civilizatia occidentala actuala si democratie) in restul lumii. Discursul este unul razboinic, textul e plin de inamici si dusmani. In plus, civilizatia occidentala actuala este nevinovata (de aceea trebuie probabil, in opinia autorului, ca libertarienii si conservatorii sa se alieze cu reprezentatii ei, statele occidentale, impotriva noii ofensive comuniste).

Toate relele care strabat actualitatea Occidentului au fost finantate (si probabil create), in opinia autorului, de serviciile secrete sovietice: “feminismul, ecologismul, teologia eliberării, militantismul gay, neopăgânismul de tip New Age, militantismul ateist, darwinismul, malthusianismul sau mişcarea pentru un guvern mondial”. Si eu care credeam ca toate acestea sunt protejate prin legislatie si finantate prin intermediul ONG-urilor chiar de serviciile secrete si de statele ocidentale?! Probabil ca era o impresie gresita cu care autorului acestor randuri a ramas in urma unei burse Freedom House, cand a fost tarat de oficialii Freedom House din Washington la reprezentantele a peste 20 de astfel de ONG-uri, presupuse a fi fost finantate nu de statul american, ci de cel sovietic. Freedom House, care este invocata de Trandafir, alaturi de ONU si OSCE, de partea luminoasa a fortei.

Ceea ce probabil nu realizeaza Gelu Trandafir este ca a avansa anti-comunismul drept singur argument al fuzionismului dintre conservatori si libertarieni este extrem de compromitator. Anti-comunismul a fost argumentul care a “legitimat" alianta dintre neoconservatori si regimurile autoritare anti-comuniste din diferite colturi ale lumii. Sa nu uitam ca Al Quaeda este rezultatul unei astfel de aliante.

Frank S. Meyer, in pofida anti-comunismului sau extrem de dur (bazat pe experienta apartenentei in tinerete la miscarea comunista) a evitat sa avanseze astfel de argumente. Anti-comunismul era cel mult un motiv pragmatic suplimentar al oportunitatii fuzionismului. Adevaratul argument, in rezumatul lui Meyer:

Without the implicit acceptance of an absolute ground of value, the pre-eminence of the person as criterion of political and social thought and action has no philosophical foundation, and freedom would be only a meaningless excitation and could never become the serious goal of a serious politics. On the other hand, the belief in virtue as the end of men's being implicitly recognizes the necessity of freedom to choose that end; otherwise, virtue could be no more than a conditioned tropism. And the raising of order to the rank of an end overshadowing and subordinating the individual person would make of order not what the traditionalist conservative means by it, but the rule of totalitarian authority, inhuman and subhuman.

Adevaratul inamic al conservatorilor si libertarienilor era, in viziunea lui Meyer, altul: Liberal collectivist Leviathan. Acesta era in primul rand un inamic intern, si nu extern, cum crede Trandafir.

We are today historically in a situation created by thirty years of slow and insidious revolution at home and a half century of violent open revolution abroad. To conserve the true and the good under these circumstances is to restore an understanding (and a social structure reflecting that understanding) which has been all but buried; it is not to preserve the transient customs and prescriptions of the present.

De la aparitia acestor randuri ale lui Meyer, in urma cu peste jumatate de secol, pericolul extern s-a diminuat (macar si pentru ca a disparut URSS, iar Europa de Est a intors armele), insa inamicul intern (Liberal colectivist Leviathan) a luat proportii mai mult decat ingrijoratoare. Iar Civilizatia occidentala actuala si democratia pe care le apara Trandafir sunt mostenitoarele in primul rand nu ale adevaratei Civilizatii occidentale, ci imaginea Leviathanului colectivist liberal. A cere conservatorilor si libertarienilor sa se alieze pentru a conserva Leviathanul colectivist liberal in fata unui pericol mai mult sau mai putin inventat, comunismul, este echivalent cu a le cere acestora sa-si tradeze principiile. Restaurarea vechii Civilizatii occidentale, si nu conservarea celei actuale, poate uni cele doua curente. De cea de-a doua se ocupa neoconservatorii.