Industria mortii

E greu sa dai crezare povestilor legate de industria sanatatii pana sa te confrunti cu iadul sistemului. Din fericire, eu am fost ferit de astfel de experiente, insa nu acelasi lucru il poate spune un bun prieten de-al meu, mai presus de banuiala ordinara a minciunii si infloriturii.
Crestin cu vorba si, incercand pe cat posibil, si cu fapta, amicul meu s-a decis sa-i dea o mana de ajutor unui apropiat aflat intr-o grea suferinta. Asa ca s-a dus la Institutul National de Hematologie pentru a dona sange in contul prietenului sau. A completat formularele si apoi a asteptat la coada o ora si jumatate pana s-a facut recoltarea.

Nu l-au speriat nici holurile murdare si nici asistentele indiferente, care discutau despre tehnica punerii muraturilor, alaturi de un doctor plictisit, in timp ce pompa de sanga functiona mecanic. Dupa ce recoltarea a luat sfarsit, s-a sculat fara probleme de pe scaun si a plecat acasa calm, cu constiinta gadalita, mandru de o fapta buna.

Episodul acesta banal a fost uitat in rutina saptamanilor urmatoare. Pana intr-o zi cand un plic semnat de o doctorita a Institutului National de Hematologie il anunta pe prietenul meu ca au aparut probleme in analiza sangelui si ca e indicata o vizita la spital. Tresarind usor, cu o presimtire incomoda, a lasat balta toate treburile si a zburat spre sediul din apropierea bulevardului Titulescu. A fost trimis catre o asistenta care i-a luat sange pentru o proba suplimentara. Cand a intrebat daca e ceva in neregula, aceeasi persoana i-a recomandat sa discute mai bine cu “doamna doctor”. A urmat o asteptare nervoasa, sacadata de o multime de pasi mici desfasurati pe un culoar intunecat. Cand a fost primit in cabinet, doamna doctor le-a pofit pe celelalte asistente afara, l-a invitat sa ia loc, iar apoi i-a spus pe un ton moderat ca analizele indica prezenta virusului HIV.

Picioarele prietenului meu s-au inmuiat rapid, inima a inceput sa-i pulseze salbatic, iar mintea a incercat sa deruleze imagini din trecut. Celelorlate cateva intrebari venite din partea medicului le-a raspuns in doi peri. Pana sa-si revina cat de cat, s-a trezit in fata Institutului nedumerit si, oficial, bolnav cu o maladie fatala. Si-a adus aminte doar ca analizele i se vor repeta si ca ar trebui sa stea linistit pana atunci.

Liberal din fire, a incercat sa nu acorde prea mare importanta verdictului preliminar provenit de la stat. A spus o rugaciune, s-a inchinat si a facut un alt test HIV la Medlife. Pana a doua zi, cand urma sa primeasca raspunsul, s-a consumat in ganduri negre. Noaptea nu a putut sa doarma, ars interior de grijile bolii.

Rezultatul i-a venit a doua zi. Era negativ. A urmat o usurare partiala, dupa care o noua vizita la celebrul Institut pentru a se lamuri ce a fost in neregula la analizele initiale. Discutia cu asistentele nu l-a satisfacut deloc. Nu-si putea da seama cum doua teste pot indica rezultate opuse, dar raspunsurile primite au fost neconcludente. Una dintre ele i-a spus ca se mai intampla sa apara probleme, dar “nu la ei, ci la privati, ca folosesc teste mai vechi”. Potrivit urmaselor lui Asclepios, noile analize efectuate de Institut, prin testul Western Blot, vor lamuri definitiv problema. Asa ca amicul meu a plecat acasa cu o nedumerire si cu multe griji pe cap.

Inca trei saptamani de asteptare nu ii pareau putin de indurat, dar nu prea avea de ales. Cand s-a facut timpul, a sunat intr-o vineri, insa i s-a transmis sa revina miercuri. In ziua cu pricina a cerut prin telefon rezultatele, dar o voce grava i-a replicat ca nu i le poate da decat personal si, “oricum, nu l-ar ajuta cu nimic”. A fugit din nou spre Institut, unde a aflat ca, atat primul, cat si al doilea Western Blot sunt pozitive. Vestea a primit-o mai putin prost deoarece avea deja un antrenament, dar nu i-a picat bine.

A luat hotararea sa vorbeasca la Spitalul Matei Bals cu un medic infectionist. Vroia sa obtina ceva mai multa pricepere si poate cateva alternative. Printr-o “pila” a stabilit o intalnire cu doctor reputat, dar acesta nu putea sa-l primeasca decat peste sapte zile. Nervii au inceput sa-si faca de cap.

Vizita la Matei Bals nu a fost un succes. Ba, dimpotriva. A aflat ca Western Blot e cvasiinfailibil, medicul s-a mirat ca doua teste, efectuate in aceeasi zi, dau rezultate contradictorii, si i-a recomandat o noua analiza, printr-o alta metoda, de data asta sigura, efectuata in Germania. L-a intrebat si de simptome, insa raspunsul amicului meu a fost negativ.

Noile rezultate urmau sa vina peste o saptamana, timp in care prietenul meu si-a cautat tot felul de activitati si preocupari salvatoare pentru a scapa de o ipohondrie tot mai puternica. A recitit “Jurnalul Fericirii”, s-a dus la Biserica si, in general, a incercat sa nu o ia razna. In acelasi timp, curiozitatea il rodea si a inceput sa caute informatii despre HIV, despre SIDA si despre celebrele probe de sange. Din sursa in sursa, a aflat de pilda ca faimosul Western Blot reprezinta un scandal stiintific, cu foarte multe variabile interpretabile (probleme de lifestyle), care difera de la o tara la alta, conceput in linii mari pentru a produce cat mai multe rezultate “pozitive”. L-a surprins placut declaratia lui Robin Weiss ca “Western Blot nu reprezinta un diagnostic util. Nu cred ca are vreun sens sa faci acest test” si a vazut filmul “House of Numbers”, unde un biolog german important spune ca potrivit Western Blot pentru a declara o persoana infectata cu HIV “e nevoie de un anumit numar de benzi. Depinde un pic si de producatorul testului”!!!! Apoi a mai aflat ca cea mai sigura cale de a te vindeca de HIV este sa faci o calatorie cu avionul in Franta sau Australia, acolo unde sunt cele mai dure criterii pentru a putea declara pe cineva bolnav. Si a intrat putin si in istoria acestei maladii, care tine in spate o industrie de sute de miliarde de dolari, care s-a numit la inceput GRID (Gay Related Imunne Deficiencies) un termen teribil de incorect politic, in care niciun doctor nu s-a imbolnavit de la vreun pacient, in care partenerii hetero ai unor persoane infectate nu iau boala, samd. Ba mai mult, s-a linistit destul de mult cand a aflat ca o treime din bolnavii de SIDA folosesc droguri intravenoase, iar celelalte doua treimi sunt compuse din homosexuali si dependenti de droguri afrodisiace sau psihoactive. Nefacand parte din aceste categorii, si-a spus ca mai are o sansa, indiferent de noul rezultat.

Peste doua zile cand a primit, in cele din urma, vestea cea buna s-a bucurat si si-a promis ca va spune tuturor despre fericitele experiente.

Concluzia prietenului meu a fost ca e multa incompetenta, prostie si neglijenta in spitale, dar lucrurile sunt mult mai grave decat atat pentru ca exista un sistem bine pus la punct de productie in masa a bolnavilor, care trebuie sa genereze profituri. Teste HIV cat mai laxe (in SUA exista un proiect de aplicare obligatorie a acestor analize pentru toate persoanele) inseamna pacienti cat mai multi, medicamente cu duiumul (statul subventioneaza o parte), deci profituri pentru industrie. La scara individuala, scenariul functioneaza cam asa: un test HIV lejer, urmat de un “pozitiv” si recomandarea medicului de a se trece direct la tratament, “hit hard and fast”, cu antibiotice extreme care produc exact simptomele SIDA. Recomandarea amicului meu este sa duceti o viata crestineasca, sa nu va faceti niciodata acest test iar daca o faceti, nevoit,  sa nu va incredeti in el.