In ultimii 50 de ani plafonul de indatorare al SUA a fost ridicat de 70 de ori. Este o statistica simpla, scoasa din context, dar care arata neindoielnic dezastrul spre care se indreapta lumea noastra. Nu exista nicio salvare din directia asta. Romania sta mai bine la capitolul datorii publice, insa motive de entuziasm nu prea exista, cata vreme pe plan local se copiaza pe rupte exact modelele de prabusire occidentale. Si asta in toate privintele: de la interventionism monetar pana la socialism educational.
Orice politici guvernamentale de la noi, fie ele cat de interventioniste, intotdeauna vor fi criticate. Si nu pentru excesul de libertate adus, ci pentru ca nu sunt suficient de socialiste. In 2008, la izbucnirea crizei economice, toti analistii au predicat teoria investitiilor publice necesare pentru a scoate economia din groapa. Ceea ce guvernul si primariile au si facut: s-au plantat copacei, s-au facut pesti din verdeata, s-au reasfaltat strazi foarte bune, s-au facut campanii publicitare, s-au construit stadioane, samd. Toate complet neprofitabile dupa orice standarde. Asa ca s-a ajuns in situatia in care un premier se lauda inocent ca au crescut cheltuielile publice, desi ar trebui sa fie limpede pentru toata lumea ca orice ban al guvernului provine de la indivizi prin taxe, impozite si inflatie, deoarece statul nu produce nimic. In consecinta implicarii crescute a guvernului, afacerile private au dat faliment, iar angajatii lor au ajuns sa traiasca din contributiile de somaj, adica la stat. Cele mai multe companii care au prosperat au avut nevoie de proptele politice pentru asta (vezi filmele de constructii de drumuri ca un exemplu clasic). Adica de la stat. Iar analistii “independenti” ce sfatuiesc guvernul au fost grupati si remunerati prin formula unui Consiliu Fiscal. Deci tot la stat.
In aceste conditii, pesimismul pare sa se instaleze temeinic pentru ca toata lumea “doreste” un singur lucru: atentia statului. De la politicieni este limpede ca nu exista sperante (Ron Paul in SUA este mai mult un Don Quijote ce isi risca viata la propriu), intelectualii au ajuns pe statele de plata ale bugetului public, iar omul de pe strada nu asteapta altceva decat mana providentiala a sistemului. Pe langa asta, o elita bancara transnationala dirijeaza lucrurile cu discretie si le indreapta pe fagasul bolsevismului, potrivit adagiului lui Mayer Amschel Rothschild “Dati-mi controlul banilor unei tari si nu ma intereseaza cine ii face legile”.
In timpul acesta, statul modern creste ca Fat-Frumos din poveste, desi mai degraba aduce cu balaurul cu sapte capete. Discutiile despre reforma statului aici si aiurea reprezinta doar exercitii de retorica si auto amagire. Nimeni nu stie, nu vrea si nu poate sa faca absolut nimic. Nu stiu pentru ca teoriile economice, politice si sociale sanatoase (vezi destinul Scolii Austriece de Economie) au fost aruncate la cosul de gunoi in urma cu mult timp, nu vrea pentru ca nimeni nu isi risca un capital politic pentru o idee in care nici macar nu crede (Ron Paul e doar o exceptie), si nu poate pentru ca, si in eventualitatea in care ar indeplini primele doua criterii, elita politica, bancara si intelectuala este suficient de puternica incat sa innabuse imediat zorii unei intoarceri la normalitate.
Toata lumea asteapta intr-o forma sau alta apocalipsa financiara si economica, desi nu e deloc limpede cum va avea loc prabusirea si ce va urma dupa. Singura certitudine in acest context este legata de disparitia statului modern, asa cum il stim noi. Jacques Barzun in “From Dawn to Decadence” si Martin Van Creveld “The Rise and Decline of the State” ajung la aceasta concluzie desi punctele lor de plecare sunt diferite (primul este un istoric cultural, iar celelalt un istoric militar).
“The main merit of the nation-state was that over its large territory violence had been reduced; nobles first and citizens later were subjected to one law uniformly recognized and applied. In the last years of the era of nations, violence returned; crime was endemic in the West. Assault in the home, the office, and on city streets was commonplace and particularly vicious. . . . A baffling fact was that the public schools were also a regular setting for violent acts. Armed guards patrolled the corridors to keep the peace among the pupils; teachers were assaulted to the point where the danger became an expected risk of the profession. In a large state, some 50,000 incidents could occur in one year…. The point at which good intentions exceeded the power to fulfill them marked for the culture the onset of decadence”…. (Jacques Barzun – From Dawn to Decadence)
Ar mai trebui mentionat ca in perspectiva mentionata mai sus totul pare doar o eroare intelectuala si nu un design malefic conceput odata cu disparitia Vechiului Regim….
Ce are Moisă Altăr cu destinul scolii austriece?
La batranete a ajuns sa cocheteze si el cu teoriile Scolii Austriece. L-am vazut la cateva conferinte pe tema asta, organizate la URA.
Recrudescenta violentei este cauzata de cultivarea de catre mediul politic a unei clase de asistati sociali ereditari, lipsiti atat de avutie cat si de responsabilitate. Un alt motiv important este legislatia blanda cu agresorii, si restrictionarea dreptului la autoaparare al cetatenilor. Mai mult, statul, extinzandu-si atributiile mult dincolo de cele firesti, de furnizor de securitate si justitie, nu a mai reusit sa aloce sificiente resurse pentru aceste sarcini importante. In multe orase europene, politia nu este complet depasita de valul de infractiuni, unele deosebit de grave, iar agresorii sunt lasati liberi pe strazi din lipsa de locuri in puscarii.
Dar ce ziceti de interviul dat de Dragos Cabat ieri seara la TVR 1 sau TVR 2. Tipul e seful asociatiei celor care sunt atestati CFA. Vorbea doar despre stat, beneficiile si actiunile statului pentru a opri criza economica generata de lacomia privatilor si dereglementare economica.
@ pozitia lui Moisa Altar este reprezentativa pentru modul in care establishmentul academic a privit si priveste Scoala Austriaca. Mai mult, reinterpreteaza complet realitatea „Deceniile de dereglementare au dus la toate aceste probleme pe pieţele financiare care se revarsă acum în economia reală”, si sustine ca e nevoie de si mai multa interventie in economie, desi recunoaste ca trebuie schimbate modelele traditionale din finante…
@dan nu am vazut interviul dar e greu sa asteptam altceva de la bancheri…problema actuala este ca noi nu mai stapanaim bine nici limbajul si ajungem sa numim reglementarea dereglementare, etatism piata libera, samd. Ca in 1984….
@Alex Nicolin, nu stiu cum ai ajuns la concluzia ca tataia Altar cocheteaza cu liberalismul clasic, poate ca asa o fi procedand in timpul liber, ca hobby, ca in rest, cand se exprima in spatiul public, nu face altceva decat sa deplanga slabiciunile totalitarismului ne-centralizat ce imbraca institutional hibridul unionist european si sa minta cu nerusinare ca sa sustina pretentiile de intarire a fascismului economic [tinand isonul corului de tzatze etatiste ce tipa dupa guvernanta unica care pasamite ar repara ‘defectiunile’ cauzate de lacomia investitorilor privati]. Cred ca d’aia si era dat de exemplu, negativ, de cum este deformata realitatea de ‘specialistii’ nostri in finante.
@euNuke
Macar batranul dinozaur si-a facut timp sa asculte si altceva. Daca i-a intrat sau nu ceva la cap, asta doar el stie, nu l-am intrebat. Totusi e destul de inteligent incat sa cred ca a priceput cate ceva. Macar prezumtia de nevinovatie o merita 😉