Dacă mai avea cineva vreo îndoială asupra intențiilor malefice ale Bisericii Ortodoxe și a influenței nefaste pe care o exercită, ele s-au spulberat spre sfârșitul săptămânii. Ca urmare a presiunilor făcute de consiliul parohial al Bisericii Sf. Gheorghe din București, “o pictură murală” de mari dimensiuni a fost ștearsă, conform informațiilor din mass-media.
De aici au început să circule meme în care Biserica era comparată cu ISIS; s-a pus și de-un miting de protest, s-a amintit, inevitabil, de Charlie Hebdo și dreptul la liberă exprimare, Dan Perjovschi (cel care a ilustrat coperta primei traduceri din von Mises cu un zar și cifrele 666) a vorbit despre cenzura exercitată de Biserică, s-a vorbit, fără ironie, de “Inchiziția ortodoxă” și, tot fără ironie, am fost avertizați că “ne întoarcem în Evul Mediu”, deși nu cred să avem norocul ăsta.
În rândurile lumii șic și deschisă la minte, atmostera este la prima vedere preapocaliptică, deși sunt convins că, de fapt, e sărbătoare. Nu găsești la fiecare pas o asemenea oportunitate de scandal și publicitate. Vinovată e Biserica, victimele sunt Arta și dreptul la liberă exprimare. Cu greu poate fi întâlnit un scenariu mai ofertant și un exemplu mai grăitor de intruziune contondentă a religiei în viața oamenilor. Așa că dă-i și luptă…
Scandalul graffiti-ului relevă, totuși, și probleme mai complexe. De pildă, problema dreptului la liberă exprimare și la proprietate. “Pictura murală” avea drept suport un perete exterior al unei case private, cu un proprietar străin. Vocile progresiviste au simțit aici, pe lânga teribila rușine de a ne face de râs în fața Europei, o încălcare a proprietății și a dreptului la liberă exprimare.
Argumentul “e proprietatea mea și fac ce vreau cu ea” ar putea funcționa dacă am trăi într-o utopie libertariană, deși inclusiv acolo ar apărea dificultăți. De pildă, dacă in interiorul proprietății mele, pe un ecran gigant, difuzez spre delectarea vecinilor, a copiilor și a trecătorilor filme pentru adulți sau scene de tortură, se pune întrebarea ce fel de comunitate și viață s-ar dezvolta acolo. Inclusiv Murray Rothbard detecta slăbiciuni ale teoriei în absența unui capital moral. Dar, oricum, chestiunea nu privește primordial aporiile libertariene, cât dublul standard pe care îl avansează susținătorii graffiti-ului. Când trebuie să atacăm Biserica, familia, țara, dreptul la liberă exprimare are valoare absolută. Să nu care cumva să-l încalce vreun individ! Dacă vreun temerar sau inconștient cutează a ataca sacrele valori ale corectitudinii politice, atunci se declanșează Jihadul progresivist.
Apoi graffiti-ul țintește direct în comunitatea locală, cea care, se pare, a fost cea mai afectată de “Artă”. (Preotul-paroh spune că nu ar fi avut probleme cu respectiva creație într-un muzeu sau într-un spațiu dedicat, deoarece e artă!) “Pictura murală” încearcă să le zgândere deliberat oamenilor sensibilitatea și să le ridiculizeze credința. Lângă Biserica Sf. Gheorghe e reprodusă icoana sfântului, încarcată cu simboluri oculte, poante nereușite și o atmosferă cvasi-demonică, iar creatorii se așteaptă cumva ca oamenii din zonă să fie fericiți? E pur și simplu nerezonabil, iar “artiștii” au mizat tocmai pe efectul provocator.
Un judecător britanic, John Fletcher Moulton, observa prin anii ’20 că “există o tendință răspândită de a considera că dacă o persoană poate face un lucru, atunci înseamnă că el are voie să facă acel lucru. Dar nu poate există o eroare mai gravă. Între “a putea face” și “a face” ar trebui să existe tot teritoriul care recunoaște domnia datoriei, a echității, a simpatiei, a gustului și a tuturor celorlalte lucruri care fac viața frumoasă și comunitatea posibilă”.
Ipocrizia funcționează și în alte situații. De pildă, un blogger care vorbește despre “Inchiziția ortodoxă” și încearcă să argumenteze pe baza teoriei proprietății private, nu are nicio reținere, în alt context, în a “demonstra” că restaurantele și cafenelele nu sunt de fapt spații private, ci spații publice. Și, deci, trebuie să se supună normelor arbitrare ale Puterii. Public, privat, vorbe de dânșii inventate.
Cazul “picturii murale” nu stă în picioare nici măcar după legile strâmbe ale administrației locale; “artiștii” nu aveau aprobarea autorităților pentru capodopera expusă în centrul orașului, iar aprobarea era musai deoarece imobilul se afla într-o zonă protejată. Așa că după normele statului de drept, care în România înseamnă respectarea legilor indiferent de conținut și nimic altceva, “creația” se afla în afara legii. Mențiunea nu este importantă deoarece pozitivismul legal ar demonstra mare lucru, ci doar pentru a ilustra, din nou, duplicitatea standardelor de tipul “vrem o țară ca afară”. În treacăt fie spus, primăria, se pare, era destul de familiarizată cu operele “artiștilor” și, dacă e să le dăm crezare, nu ar fi avut nimic de spus dacă nu s-ar fi sesizat oamenii de prin partea locului.
Însă marele argument pentru “opera” de la Sf. Gheorghe nu provine nici din exercițiile teoretice liberale, nici din reglementările stufoase ale primăriei, ci din însăși rațiunea de a fi a Artei. Cel puțin așa ni se sugerează de către conștiințele estetice, ultragiate de sacrilegiul împotriva Culturii care a avut loc în Piață.
Raționamentul decurge după modelul următor: e suficient să cataloghezi ceva drept Artă și, în secunda următoare, creația a căpătat, ca prin minune, statut intangibil. Legile morale nu se mai aplică, convențiile, normele și prejudecățile se supendă, tradiția se evaporă în fața creativității dezlănțuite. Nu mai rămâne decât opera și privitorul care face temenele în fața epifaniei. Asta dacă înțelege miracolul creației, altfel rămâne un “retrograd, habotnic, conservator, bigot, incult”.
Escrocheria “artă=libertate de exprimare” nu a început de ieri, de azi, dar a dus rapid la o decădere totală, la triumful imposturii, al grotescului, al gunoaielor și la o politizare excesivă.
Deja Orwell remarca dezolat găunoșenia și amploarea fenomenului. “Doar trebuie pronunțat cuvântul magic Artă și totul este ok. Cadavre în descompunere cu melci târându-se pe ele, sunt ok; fetițe lovite în cap, sunt ok; chiar și un film ca L’Age d’Or este ok”. Iar graffiti-ul, botezat deja ca Mare Artă de Norman Mailer, este foarte ok.
În dispariția oricărui etalon de identificare a artei, consecința imediată nu constă într-o elevare a banalului, ci într-o “banalizare a scandalosului” (Roger Kimball). Practic, orice mizerie și abjecție devine artă. Pentru moment, putem să-i lăsăm deoparte pe marii maeștrii ai graffiti-ului de la Sf. Gheorghe, Obie, Irlo și Kero Zen. Să ne gândim doar că Damien Hirst, Gilbert&George și Robert Mapplethorpe reprezintă apogeul estetic al timpului nostru. În acest caz totul e permis. Și posibil. Și urât. Pe scurt, “art is what you can get away with it” (Andy Warhol, Marshal McLuhan).
Totuși, când criteriile sunt pulverizate și orice anomalie trece drept capodoperă, sensul estetic se dizolvă și atunci “opera” trebuie investită cu semnificație politică. Ca urmare, aproape toată arta contemporană “relevantă” este ideologizată. Cu alte cuvinte, orice interpretare trebuie să țină seama de un context politic foarte concret și revoluționar, pentru că, artistic vorbind, ele nu există; și așa ea devine “provocatoare, stimulatoare, esențială”. Există, într-adevăr, o industrie prosperă de critici, curatori, “artiști” și scriitori care admiră splendoarea artistică a epocii, dar asta nu arată decât amploarea dezastrului cultural pe care îl trăim și nimic altceva.
Roger Kimball, unul din puținii critici culturali contemporani, care are curajul de a numi gunoiul gunoi și perversiunea perversiune, crede că universalizarea spiritului de opoziție a transformat arta într-un exercițiu exclusiv negativ. Fără o opoziție ea pur și simplu nu trăiește, iar pentru artiștii moderni frumosul nu mai există ca o categorie estetică.
“Pictura murală” de la Sf. Gheorghe exemplifică dureros colapsul artistic modern, politizarea grosolană și babilonia culturală în care ne scăldăm. Arta, în cazul de față, nu este decât o strategie de subminare a valorilor unei comunități și de stimulare a conflictului social. Iar când măzgălelile devin artă și blasfemia capătă sens iconic, nihilismul, cel mai neliniștitor dintre oaspeți nu mai bate la ușă. Este deja înăuntru.
Bla bla bla…cine are chef de aruncat cu pietre arunca, ca si in cazul de fata.
Excelent articol. (Și Roger Scruton este alăturabil, cred, lui Kimball.)
Apreciez analiza lucida. Pentru completarea peisajului, merita observat ca respectiva imagine figureaza deja pe coperta unei carti ce urmeaza a fi lansata luna asta (coincidenta!) dar se poate pre-comanda deja. Si ca autoarea cartii (Ana Maria Caia) este „producător TV şi consultant de comunicare pentru piaţa de turism”. Speculind putin, e destul de probabil ca atit reactia legitima a credinciosilor cit si contra-reactia hipsterilor speriati de Inchizitie si de ISIS sa fi fost incluse din start intr-un plan de marketing avind drept efect secundar discreditarea BOR.
De altfel, merita citit punctul de vedere al d-nei Caia care, in esenta, isi asuma indirect lucrarea, spune ca ea reprezinta adevaratul crestinism (cu argumentele: „sunt născută într-o mănăstire, sunt crescută în biserică, am cunoscut marile “vedete” ale ortodoxiei românești pre-revoluționare”) iar ceilalti, turma conformista, nu pot ajunge la marile adevaruri decit prin medierea initiatilor.
Chapeau!
Deci mă deranjează arata asta modernă că e urâtă și nu seamănă a realitate și mă tot pune să gândesc. Unde-s florile și culorile pastelate?!
Și cine-a mai auzit de artă-n stradă când toată lumea știe că arta e la muzeu unde nici măcar nu merge nimeni niciodată.
Cum îndrăznesc ei să ne agreseze vizual cu monștri și ponei roz? Să vadă copiii noștri monstruozități din astea și găuri negre și să se sparie?
Se distruge frumoasa noastră comunitate în care mișună câinii vagabonzi și în care drogații scriu pe ziduri „o fut pe măta” (fără cratimă că-s drogați!) cu minunate culori de negru cărbune și cenușiu.
Nu mai putem sta liniștiți la slujbă că ni se pare că vine calul roz peste noi! Tremurăm de indignare că în cartierul nostru imaculat (cu decât 10 pule pe pereți) a apărut asemenea oroare!
Și până la urmă cine-a mai văzut asemenea artă? Cum să fie artă, când e urâtă? Și nici nu-i la muzeu….
S-a revelat sacrul in profan ca sa ne mai urneasca dintre eoane (cum zic astia din toata istoria geopoliticii religiilor) si tu vorbesti ca si cum ar fi doar un paste intarziat al komsomolului: http://bedejournal.blogspot.ro/2008/12/merry-anti-christmas.html!
Pai, maine-poimanine strainul se acupleaza cu animale (sau, mai pudic, doar cu ‘barbarii din interior’, cum ar zice Mises) in vitrina pravaliei sale, atunci ce mai zici? Noxe publice? Alien invasion? Ca minteni se muta in vitrina ICR, direct in noul sediu, de la MTR: atunci chiar ai capsula discernamantului Interesului Nationale, prin definitie constitutionala!
Sau o fi doar o distractie inocenta, un catharsis, o destindere de la strangularea pietelor de tarani, implementarea sanatatii cardului, tunderea chilug sau lichidarea prin alte mijloace a copacilor din domeniul public si ce lozuri de 1 mai castigatoare pe termen lung mai gasesti?
„Ceea ce nu înțeleg hipsterii este că “filosofia” lor nu este altceva decât o unealtă de inginerie socială pentru idioți, având ca finalitate distrugerea acestor idioți.”
http://www.anacronic.ro/marxismul-cultural-arta-moderna-si-hipsterismul/
Era bine realizat si pana la urma urmei, era o pata de culoare intr-un Bucuresti preponderent gri, sufocat de damf-ul pestilential al eternelor gunoaie.Nu era deloc de prost-gust si nici un kitsch ridicat la rang de arta. Era doar un graff bine facut. Trec zilnic pe-acolo si stiu ca-mi incanta privirea de fiecare data si incercam mereu sa observ cate-un detaliu-n plus.In Romania, mai toate initiativele inspre orice forma de arta sunt fie omorate din fasa, fie subminate. Poate ca nu era neaparat cea mai reprezentativa, insa era o incercare decenta a unor tineri cu ceva talent.
Felicitari pentru articol!
Nu stiu ce sa zic despre ce a postat Ana, poate ca ea simte un miros de flori cand se uita la acel graffiti. Ii recomand sa vada piesa „În valea cu parfum de flori şi zumzet de albine” de la Teatrul De pe Lipscani. Intreaga sala s-a ridicat in picioare sa aplaude, la sfarsitul reprezentatiei. Numai eu am ramas tacut in scaun.
Sa ne amintim: „Record de vizitatori la expozitia de cadavre de la Antipa.”
Ce „stiinta”, ce „arta a frumosului” 🙁
Mi-a placut articolul de mai jos, scris la vremea aceea.
http://epochtimes-romania.com/news/expozitia-cadavrelor-de-la-antipa-un-pas-inapoi-pentru-valorile-umane–188689
Este arta? Este doar o strategie de marketing? …
Raspunsul la cele 2 intrebari nu ar trebui sa fie important cand iei decizia daca sa cenzurezi un desen (pentru ca il deranjeaza pe popa). El nu incalca legea cum ai face tu daca ai arata filme porno trecatorilor si citind articolul imi e foarte greu sa cred ca nu faci diferenta intre cele 2. Poate ora tarzie la care ai scris articolul ti-a afectat ratiunea…
[quote name=”Alexandru”]Este arta? Este doar o strategie de marketing? …
Raspunsul la cele 2 intrebari nu ar trebui sa fie important cand iei decizia daca sa cenzurezi un desen (pentru ca il deranjeaza pe popa). El nu incalca legea cum ai face tu daca ai arata filme porno trecatorilor si citind articolul imi e foarte greu sa cred ca nu faci diferenta intre cele 2. Poate ora tarzie la care ai scris articolul ti-a afectat ratiunea…[/quote]
Rațiune înseamnă să vorbești în cunoștință de cauză, nu să pleci la vânătoare de vrăjitoare. Nu „popa” a decis soarta desenului: http://www.evz.ro/diversiune-cu-cai-verzi-pe-pereti-vecinii-si-nu-preotii-au-cerut-stergerea-graffiti-ului-cu-sfantul-gheorghe-din-centrul-capitalei.html
Acoperirea acestei picturi e o dovada de habotnicie și refuz de a căuta înțelesuri în lucrurile mai puțin accesibile. În ce fel era această pictură blasfemie? Că nu a fost realizată în stil bizantin? A încercat cineva dintre hulitori să-și concentreze urma de materie cenușie pentru a desluși ce a vrut artistul să transmită? Nu mă deranjează ca anumiți lideri spirituali sunt înapoiați, ci faptul că îi împiedică pe alții să evolueze. Pun pariu că dacă desenau o sticlă de Cola pe acel perete, nu era nicio problemă, cu toată predica lor împotriva globalizării.
Respectiva „fresca” ii doar bashina mintii unui timpit, impostor sau manipulator ordinar, asa cum sint si alte manifestari de „arta moderna.”
Nu prea are importanta cum s-a ajuns sa fie stearsa, dar ca principiu:
1. Daca cineva s-a dus si a negociat cu proprietarul (chiar pecuniar) sa o stearga atunci e OK.
2. Daca s-a facut cu ordin de sus, nu-i OK.
Daca as fi avut puterea sa ordon stergerea tot n-as fi facut-o, iar daca ar fi fost proprietatea mea n-as fi permis-o. Daca cineva proiecteaza filme porno la el in curte si nu-ti place nu mai treci pe-acolo. Daca deranjeaza vecinatatea sa se uite in laturi sau sa mearga sa negocieze cu proprietarul. Principiul libertatii-i mai presus de o „fresca” si asa-i si crestineste. Atit.
„Într-o arie protejată istoric nu ai voie nici măcar să schimbi ferestrele sau culoarea clădirii, darămite s-o pictezi”, a spus avocata pentru evz.
Aceasta spune că tot scandalul din paharul de apă virtual este o diversiune:
„Autorii spun că li s-a pus pumnul în gură, că este o cenzură! Nu este adevărat… Legea este aceeași pentru toți! Părerea mea este că a fost un act premeditat al cărui scop a fost punerea în dificultate a Bisericii! Dacă rămânea, pictura ar fi dat un mesaj distorsionat asupra unui simbol religios. Acum, că au acoperit-o, vinovați pentru asta sunt credincioșii și Biserica lor! Or, nu este vorba de așa ceva. E vorba de respectarea legii!”
http://www.activenews.ro/stiri-locale/Adevarul-despre-graffitiul-cu-Sf.-Gheorghe.-Avocata-vecinilor-care-s-au-plans-Primariei-Cetatenii-nu-Biserica-au-cerut-stergerea-picturii.-Tot-scandalul-e-o-diversiune-111753
Si in Craiova beneficiem de asemenea prostioare cu pretentii artistice si de mesaj,se pare ca autorii au abonament la banii institutiilor publice. pentru cine are curiozitatea sa „citeasca ‘mesajele din spatele artistului kerozen cautati pe net alte mazgaleli :cele doua coloane masonice,ochi in triunghi,tabla de sah si alte simboluri obositoare din cultura pop contemporana si nu numai .
Frescele se sterg, statuile raman! („Toţi să fie una” – bustul „sfantului” JP2 in fata Schitului Magureanu: http://ochiuldeveghe.over-blog.com/article-to-i-s-fie-una-bustul-papei-ioan-al-ii-lea-la-bucure-ti-81765184.html ). Asa ca sa vina Nasul (VESTEA BUNĂ – Papa Francisc a acceptat invitaţia preşedintelui Johannis: http://www.actualmm.ro/vestea-buna-papa-francisc-a-acceptat-invitatia-presedintelui-johannis-si-va-veni-in-romania/ ) mesterii cazuisti sa-i ia masurile (Peter Singer, susținător al uciderii copiilor după naștere și al relațiilor sexuale dintre oameni și animale, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UB: http://www.activenews.ro/stiri-social/Peter-Singer-sustinator-al-uciderii-copiilor-dupa-nastere-si-al-relatiilor-sexuale-dintre-oameni-si-animale-va-primi-titlul-de-Doctor-Honoris-Causa-al-Universitatii-Bucuresti-112162 ) si olandezul sa pregateasca vitrina! Libertarianismul e ok in practica: doar libertinism & presiunea lui=> anything that feeds the beast (fascism)