Ce mai poate aștepta creștinul de la statul modern

constantin_theÎntr-un pasaj obscur din Epistola a doua către Tesaloniceni, Sf. Apostol Pavel vorbește despre cel care împiedică venirea Antihristului. “Și acum știți ce-l oprește, ca să nu se arate decât la vremea lui. Pentru că taina fărădelegii se și lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte (s.n)”.

Fragmentul a născut comentarii diverse, ca urmare a ambiguității sale, dar la nivelul Părinților și scriitorilor bisericești a existat un consens relativ.

Cel care împiedica venirea vremurilor de pe urmă era statul roman. “Unii spun că ar fi vorba de harul Sfântului Duh, dar alții înclină să vadă legea romană, idee spre care înclin și eu(…) Deoarece, atât timp cât există frica de imperiu, nimeni nu se va pune pe sine mai presus. Dar când acesta se va dezintegra, el va profita de anarhie și va încerca să confiște suveranitatea, atât a omului cât și a lui Dumnezeu”, comenta Sf. Ioan Gură de Aur într-o omilie pe marginea Epistolei pauline. Sf. Ambrozie al Milanului, Tertulian și Lactanțiu citeau în aceeași notă Epistola a doua către Tesaloniceni.

Mesajul este relevant pentru profețiile apocaliptice, dar mai ales pentru că aruncă o lumină interpretativă decisivă asupra relațiilor dintre stat și Biserică.

În linii mari, Părinții vedeau în stat o extensie mai cuprinzătoare a familiei, cu rolul primordial de a salvargda ordinea morală. De aici și preferința pentru modelul monarhic care corespundea așezării ierarhice din interiorul familiei, reflecta arhetipul divin și simboliza, în alianța tronului și altarului, sinergia creatului cu necreatul.

“Este cunoscut că egalitatea produce zâzanie. De aceea, Dumnezeu le-a dat oamenilor monarhia, și nu democrația. Iar familia este construită în același fel ca o armată, în care bărbatul are rolul monarhului, femeia pe acela al generalului, iar copiii au și ei roluri precizate”, scria Sf. Ioan Gură de Aur.

Aceeași idee, inclusiv mefiența față de democrație, putea fi întâlnită la filozofii clasici, pentru care statul nu era decât o versiune a familiei în sens larg. “Regele se află în aceeași relație cu subiecții săi precum capul familiei față de copii”, scria Aristotel în “Politica”.

Pentru Părinți, existența statului era justificată strict în termeni morali, iar familia avea precedență în raport cu statul. Potrivit Mitropolitului Filaret al Moscovei, statul nu poate prospera decât dacă viața de familie este înfloritoare. “Metaforic vorbind, relația familiei în raport cu statul poate fi descrisă ca o relație între radăcină și copac”, scria Sfântul Ierarh Filaret. Cu alte cuvinte, statul dispare dacă familia se prăbușește, rolul statului fiind de a asigura sănătatea familiei prin asigurarea ordinii morale.

Din aceste premise pot fi decelate mai multe consecințe relevante pentru filozofia politică a creștinului din ziua de azi. În primul rând, legitimitatea statului stă sau pică în funcție de un criteriu etic/religios și nu in abstracto. De pildă, Imperiul Roman, deși nu avea o conducere creștină, se bucura, în general, de prețuirea Sfinților, care apreciau toleranța și ordinea impusă de împărat. “Ne închinăm doar la Dumnezeu, dar în toate celelalte slujim cu bucurie, recunoscându-vă ca împărați și conducători ai bărbaților și femeilor”, scria Sf. Iustin Martirul.

Obediența creștinilor față de Imperiu era justificată, câtă vreme statul nu le băga pe gât legi împotriva conștiinței. Din acest motiv, de exemplu, mai spre zilele noastre, sinodul ROCOR considera că nu poate exista comparație între Imperiul Roman și Imperiul Sovietic. Primul a adus oamenilor prosperitate, pace și autoguvernare, în timp ce Moscova comunistă a adus cea mai neagră prigoană a creștinilor de până azi.

Totuși, respectarea legilor și a statului nu se făcea apriori. Când împăratul roman le cerea creștinilor să treacă peste credința lor și să păcătuiască legal, atunci era mai bine pentru creștin să aleagă martiriul, ceea ce s-a și întâmplat în multe cazuri.

Apoi, trebuie remarcată insistența cu care Părinții accentuează modelul familiei ca eșafodaj primar al statului, înțeles ca ordine comunitară. Anarhia familiei se traducea în evaporarea statului și instaurarea haosului.

Neîndoielnic este, însă, că Părinții nu încurajau în niciun fel de circumstanță revoluțiile politice, ci doar reforma morală personală. Adică, pocăința.

Spre deosebire de perspectiva clasică, modernitatatea politică și-a făcut un titlu de glorie din separarea statului de Biserică. S-a sperat că prin această găselniță urmau să fie diminuate conflictele sociale cu rădăcini religioase, care au tulburat Europa sec. XVII. Neutralitatea statului în raport cu diversele confesiuni și privatizarea moralității urmau să consfințească pacea și prosperitatea regatelor. Dar rezultatele nu au fost nici pe departe pe măsura așteptărilor, iar modelul avea probleme serioase. Doar că nimeni nu dorea să le recunoască.

Ulterior, s-a trecut rapid de la neutralitatea la agresivitatea statului în raport cu anumite grupuri religioase. Sau, pentru a evita eufemismele politic corecte, la agresivitatea îndreptată contra creștinilor. Traiectoria ideii era inevitabilă, deoarece pur și simplu nu poate exista neutralitate morală, adică un punct arhimedic din care se pot evalua doctrinele și curentele. De asemenea, nu poate exista o conviețuire naturală între metafizici opuse. Suntem prizonierii filozofiei și antropologiei. Cei care clamează neutralitatea și toleranța tuturor valorilor nu pot da un răspuns logic coerent întrebării “de ce să fim neutri sau toleranți?”. Răspunsul ar însemna imediat abandonarea neutralității.

Lema e valabilă doar pentru teoria morală și discuția academică, deoarece în realitate toleranța și neutralitatea sunt doar vorbe de dânșii inventate, în spatele cărora se ascunde cea mai diabolică dorință de putere, o idee prinsă printre alții de Nietzsche.

În lumea reală, toleranța nu înseamnă altceva decât un război din ce în ce mai fățiș împotriva creștinilor, în care statul a devenit principalul agent de disoluție al familiei și al ordinii morale. De la curcubeul postat pe ambasade, la educația sexuală predată în școli, trecând prin legalizarea căsătoriilor homosexuale și legi din ce în ce mai drastice anti-discriminare (orice ar însemna asta), statul contemporan încearcă prin toate mijloacele să inverseze sensul creației divine.

Tehnica e mai insidioasă decât baroasele și buldozelere cu care bolșevicii dărâmau bisericile, dar rezultatul țintit este același. Stârpirea oricăror diferențe naturale, socializarea copiilor (școală obligatorie de la trei ani exact asta înseamnă), distrugerea totală a familei și, în final, desființarea omului.

Nu e nevoie de spaime apocaliptice suplimentare. Să ne gândim doar la traseul pe care statul contemporan l-a pregătit copiilor noștri. După ce se nasc, îi așteaptă un cocktail de vaccinuri, despre care părinții habar nu au ce conțin, urmează o școală obligatorie de pe la vârsta de trei-cinci ani, cu programe selectate special să-I îndobitocească ireversibil, după care urmează propaganda pentru desfrâu (“educație sexuală”), propagandă în favoarea băncilor (“educație financiară”) și multe alte surprize neplăcute.

În aceste condiții, prima cale de ieșire și de salvare rămâne boicotul fabricilor de spălat creierele, numite școli publice, adevărate centre de inginerie și reeducare socială. Dar pentru noi, românii tradiționaliști, un prim pas de însănătoșire ar fi să admitem că modelul de educație publică național a fost de la început diabolic și a țintit direct, după cuvintele lui Cezar Bolliac, la schimbarea identității țăranului din creștin în român. Nu e de mirare că Spiru Haret scria un astfel de raport regelui.

„În adevăr, trebuie să se ştie că pe atunci învăţătorul era încă a priori considerat ca un răzvrătitor şi orice mişcare făcea el se interpreta în rău. De aceea, mulţi învăţători s-au văzut atunci acuzaţi de agitaţiuni subversive şi expuşi la tot felul de neajunsuri. Cînd cu tulburările ţărăneşti din 1898 în judeţele Teleorman, Olt, Romanaţi şi Dolj, vreo cîţiva învăţători au foat denunţaţi ca provocatori ai dezordinilor şi urmăriţi”

Distribuie articolul

Facebook X Substack WhatsApp E-mail

11 comentarii

  1. Poate exista si o cale de mijloc.Iti poti trimite copilul la scoala publica si ii poti atata capcanele.Poti folosi sistemul impotriva siesi, expunand raul din el.Disecandul si aratandule copiilor exact unde sunt bubele din el.Trebuie doar rabdare si perspicacitate. 1+1 ramane valabil.

  2. Nu cred ca sistemul poate fi folosit impotriva. Cu educatie sexuala, civica, financiara, cu common core si multe alte tampenii, de fapt nici parintii, nici aia mici nu au vreo sansa. Si apoi e pierdere de vreme ca in loc sa inveti cu copilul lucruri folositoare acasa, tu sa stai sa-i demontezi fiecare prostie invatata la scoala. E o lupta inegala

  3. Nu vad unde este legatura dintre venirea lui Antihrist si dezintegrarea Imperiului Roman / Bizantin – esti constient de faptul ca au fost destui imparati ce s-au considerat deasupra legii si au actionat ca atare, nu? Nero si Calligula sunt doar doua dintre exemplele celebre ce-mi vin in minte.
    Apoi, Antihristul insusi are nevoie cand va veni sa fie conducator al intregii lumi, adica sa nu mai existe putere lumeasca ce i s-ar putea opune, ceea ce presupune un imperiu global, o singura ordine mondiala. Daca Imperiul Roman ar fi rezistat pana astazi, putea foarte bine sa-si faca aparitia si Antihrist, dupa ce legislatia romana era nivelata moral si desacralizata (ingaduirea homosexualitatii, indepartarea influentei Crestinismului si separarea Bisericii de statul roman, promovarea desfraului si traiului libertin, a individualismului si incurajarea mentalitatii profitului si banului, disolutia familiala in interesul cresterii numarului de legiuni si disponibilitatii lor de deplasare)

  4. Înteleg ca punctul de vedere al dvs este unul crestin si sunt de acord cu dvs în concluziile trase.
    Insa trebuie sa spun ca statul modern se înversuneaza impotriva oricarui ‘grup religios’ autentic (evident ca nu se va inversuna împotriva neo-budistilor sau neo-protestantilor, etc). Toate aceste ‘grupuri religioase’ (si ma refer aici la religiile clasice) au la baza aceeasi perspectiva asupra importantei familiei si toate se opun acestei ‘privatizari ale moralitatii’ si nu o data au protestat in comun (fara succes, evident).

  5. Parintii fac si distinctia intre regalitate si tiranie, comparabila celor intre simfonie si papocezarism/cezaropapism (polii micii dialectici pagane rebotezate de discernamantul modernizarii augustinismului ‘problema teologico-politica’), sau episcopie si pseudoepiscopie. E bine documentata in notele ed. Sf. Nicodim Aghioritul a talcuirii ep. catre Romani de Cuv Teofilact, daca tin bine minte (Sf. Vasile, Ioan Gura de Aur…) Online apare, e.g., St Joseph of Volotsk: „The holy Apostles say about kings and hierarchs who do not worry or care for those placed in their charge: an impious king who does not care for those placed in his charge is not a king, but a tormentor; and an evil bishop who does not care for his flock is not a pastor, but a wolf.” Iar de la taina faradelegii: http://rt.com/news/225239-pope-francis-cool-list/ probabil crestinul n-a asteptat niciodata decat – vorba lui Dostoievski – incoronarea falsului Dimitri: http://rt.com/op-edge/266572-putin-pope-vatican-us-russia/

  6. Articolul incepe cu o tema si se termina cu alta. 🙂

    Daca ar fi sa pastram ideea de inceput, nu conteaza asa mult ca statul modern facea educatie publica a(nti)crestina, pentru ca el se raporta, ca si Imperiul Roman de pe vremea lui Pavel, la fel de pozitiv la familie. Statul national avea nevoie de familie, nu de desfrau generalizat, caci avea nevoie de „cetateni” responsabili, capabili sa plateasca taxe si sa lupte in armata nationala.

    Revenind la cele discutate in prima parte a articolului, amintesc si comentariul aceluiasi Sf. Ioan Gura de Aur la Ev. dupa Ioan (nu mai stiu insa locul…), unde facea o comparatie intre nunta si imparat. Anume, spunea Ioan, nunta e sfanta, insa asta nu inseamna ca toti cei casatoriti traiesc conform sfinteniei sale. La fel si in conducerea politica – aceasta este binecuvantata de Dumnezeu, insa acest lucru nu inseamna ca toti imparatii/conducatorii sunt demni de binecuvantare.

  7. …Acelasi Sf. Ioan spunea, cred ca in Ep. catre Evrei, ca e mai rau sa ai un conducator rau decat sa nu ai deloc. Un fel de… „anarhism” patristic? 🙂

  8. @Cronicarul
    Mai mult ca sigur Sfantul Ioan Gura de Aur se referea la faptul ca Credinta Crestina, prin insasi natura ei revelata, reprezinta Legea desavarsita, deci decat un imparat rau care sa impuna o legislatie paganeasca, mai bine fara imparat, DAR nu anarhie, ci respectarea Legii divine (adica, un fel de teocratie, indiferent de conducerea lumeasca).
    Evreii veterotestamentari n-au avut regi o buna perioada de timp, era o societate teocratica, insusi Dumnezeu ii conducea prin profeti. Cand s-au prostit la cap de au vrut regi ca paganii, si Samuel n-a mai avut cum sa-i opreasca, pt. ca sa nu paraseasca de tot Credinta, Dumnezeu le-a blagoslovit dorinta de regalitate (care s-a intors impotriva lor in cele din urma – prin regi nevrednici si depravati; in afara de David, putini s-au ridicat la masura impusa de Credinta in carmuirea poporului evreu; pana si Solomon a fost un desfranat notoriu si sutele de femei cu care curvise l-au dus la idolatrie cu toata intelepciunea lui).

  9. Părinţii ar trebui uniţi şi să ceară dreptul de a fi consultaţi în privinţa programei şcolare,iar în ce priveşte unele opţionale cum ar fi educaţia sexuală(inclusiv acţiuni speciale pe această temă),să li se ceară acordul,şi totodată să li se dea dreptul de a-şi retrage copiii de la astfel de ore sau acţiuni.

  10. [quote name=”ninelg”]Nu cred ca sistemul poate fi folosit impotriva. Cu educatie sexuala, civica, financiara, cu common core si multe alte tampenii, de fapt nici parintii, nici aia mici nu au vreo sansa. Si apoi e pierdere de vreme ca in loc sa inveti cu copilul lucruri folositoare acasa, tu sa stai sa-i demontezi fiecare prostie invatata la scoala. E o lupta inegala[/quote]Degeaba il inveti tu ceva acasa daca imediat ce iese pe usa este confruntat cu realitatea „minunatei lumi noi”. Homeschooling, suna bine dar este practic imposibil de pus in practica. Si crestinii din Imperiul Roman mergeau la scoli unde invatau lucruri „paganesti” dar acestea nu se lipeau de ei. Erau imunizati de acasa. Evreii fac asta cu succes de mii de ani..s4pn7

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *