De ce sa ne vaccinam?

Problema vaccinurilor a luat cu asalt SUA si Europa, iar canalele oficiale de comunicație au condamnat “isteria” celor care se opun. Ca de obicei, etichetele au inlocuit argumentele, iar “teoria conspiratiei” si “fundamentalism religios” au ocupat locuri de cinste. S-au propus masuri concrete pentru depasirea impasului, iar una dintre ele viza impunerea cu forta a vaccinurilor. In limbajul edulcorat al recomandarilor nu se vorbeste nimic de constrangere, ci de eliminarea exceptiilor personale sau religioase din legile specifice domeniului, dar ideea era clara. Pe sleau, se spune ca fara o vaccinare unanima exista pericolul unei epidemii de proportii, asa ca toata lumea trebuie sa se incoloneze la doctor. S-au adus in discutie si studii stiintifice, mai precis o celebra cercetare efectuata in Danemarca, in urma careia “s-a demonstrat” ca nu exista conexiune intre autism si vaccinul ROR. Insa toata desfarurarea de forte retorice ramane, cred, neconvingatoare si am sa argumentez de ce lucrurile stau asa.

Desi in aparenta o problema fara mari implicatii filozofice, chestiunea vaccinurilor releva o descendenta in dispute metafizice serioase. Cel mai rezonabil argument inaintat de sustinatorii vaccinarii obligatorii face recurs la expertiza oamenilor de stiinta. In fapt, ni se spune ca un grup de specialisti, cu o competenta specifica, ar trebui sa aiba puterea de a-si impune deciziile fara niciun fel de alte consideratii morale sau politice. Succesul Stiintei si al aplicatiilor tehnologice din ultimii 250 de ani constituie marturia implacabila in favoarea acestei perspective. Cine se opune, ramane un prizonier al dogmelor religioase sau tribaliste. In fine, daca mergem mai departe in decelarea radacinilor filozofice, descoperim ca acest succes se bazeaza pe autonomia ratiunii discursive – credinta tipic moderna ca toate problemele pot fi rezolvate prin apelul exclusiv la solutii “geometrice”. Chiar si in cazurile unde dificultatile treneaza, este de asteptat ca Ratiunea sau Stiinta sa ne izbaveasca mai devreme sau mai tarziu. Acum problemele acestei viziuni sunt legiune, de la mascarea presupozitiilor etice (de ce ar trebui sa accept un enunt logic, fara nicio alta consideratie morala in calcul) sau metafizice, pana la fundaturile inevitabile revelate de un Godel sau Quine.

Argumentul meu nu vizeaza insa neaparat problema particulara a vaccinurilor, ci arata subrezenia edificiului pe care sta recomandarea cu pricina. Cu alte cuvinte, nu exista niciun motiv foarte constrangator care sa derive din afirmatiile „oamenii de stiinta au declarat”, „stiinta a dovedit” si multe altele asemanatoare, desi, ca strategie de manipulare, ele sunt folositoare. Metoda stiintifica a produs numeroase realizari, dar absolutizarea a adus dezastre si nu exista niciun motiv pentru care situatia nu s-ar putea repeta. Asta mai ales daca avem in vedere conexiunea necesara intre ideea ca ratiunea (din pacate, niciodata nu este explicat foarte clar acest concept) ar trebui sa guverneze si tirania inevitabila a elitelor „stiintifice”. „When reason is expanded to include the systematic observation of nature, that is, the scientific method, then a potent force is unleashed on the world. (…) Thus, the faith in the sufficientcy of reason leads directly and inescapbly toward rule by scientifically trained and tecnologically proficient bureaucrats, or technocrats ”, explica filozoful american Clark Carlton. Asadar, suprematia ratiunii stiintifice este inextricabil legata de un model totalitar al societatii si nu este o intamplare ca figurile mai sincere, dar nu mai putin reprezentative ale paradigmei, precum Bertrand Russell, au sustinut in mod manifest o organizare totalitara a statului.

Al doilea argument provine din sfera filozofiei politice si are de-a face cu suspiciunea tipic liberala la adresa oricarei autoritati inzestrate cu puteri atat de mari asupra indivizilor. A incredinta statului dreptul de a decide asupra beneficiilor de care trebuie sa se bucure trupul nostru inseamna a acorda un cec in alb oricarui dictator real sau potential. Daca statul trebuie sa ne asigure sanatatea, de ce sa se opreasca doar la vaccinuri? De ce nu ar trebui sa ne fie stabilit un regim alimentar rigid, un program zilnic de exercitii fizice si ore de somn stricte pentru ca oamenii sa se bucure de o viata mai lunga si sa evite bolile? Stim cu totii ca dieta, sportul si odihna fac bine, iar intr-o oarecare masura a dovedit-o si stiinta. De asemenea, nu trebuie neglijate stimulentele care decurg dintr-o legiferare, pentru companiile producatoare; in acel caz ele ar avea tot interesul sa-si extinda vanzarile asupra unei piete deja captive, dupa cum a subliniat Ron Paul, folosind exemplul statului Texas.

Nu in ultimul rand, in toata discutia despre vaccinuri se uita cu prea mare usurinta istoria destul de controversata a companiilor producatoare si a studiilor stiintifice legate de presupusele binefaceri. Chiar si faimoasa cercetare daneza, referinta primordiala a sustinatorilor unei vaccinari obligatorii, nu a fost scutita de probleme, mai ales dupa ce a fost revelat ca seful investigatiei a fraudat o parte semnificativa din suma de opt milioane de dolari alocata investigatiei. De asemenea, doi dintre autorii studiului lucrau pentru cea mai mare companie producatoare de vaccinuri din Danemarca.

In suma, e greu de facut recomandari si evaluari intr-un domeniu cu un grad ridicat de complexitate, insa strategii precum obligativitatea vaccinarii sau propaganda de tipul „stiinta a dovedit” respira un aer inchizitorial imposibil. Ca in toate celelalte probleme, solutia consta in delegarea puterii de decizie la un nivel la care oamenii pot controla cat mai usor si transparent lucrurile. Iar acel nivel elementar este familia.