Evolutionism pe intelesul tuturor

 

O stafie filozofica bantuie lumea in ultimii zeci de ani: transhumanismul. Chiar daca nu prea ai de-a face cu domeniul, ilustrarile ei cinematografice au facut cariera. Gattaca, Soldat Universal, Robocop, Terminator, Odissea Spatiala sau, cel mai recent, Hanna, descriu o utopie in care omenirea a ajuns la abilitatea tehnologica si la insensibilitatea morala de a altera fundamental corpul omenesc astfel incat fenomene ca bolile, batranetea si, in cele din urma, moartea sa devina parte a unui trecut umanist mucegait.

 

Nu doar cinematografia s-a bucurat de noutatea filozofica a transhumanismului. In literatura contemporana genul acesta poarta numele de cyberpunk si contine nume reprezentative ca William Gibson, cu romane traduse in romana, Michel Houellebecq, un alt rasfatat al editurilor autohtone, sau Bruce Sterling, cu mai multe volume de-a lungul timpului in librariile locale.

 

De asemenea, jocurile video (cel mai celebru fiind Half Life 2) s-au potrivit ca o manusa pentru expresiile futuriste implicate de modificarea corpului uman.

S-ar parea la prima vedere ca toata aceasta poveste nu ar merita luata in serios fiind doar opera unor indivizi prea pasionati de tehnologie si prea putin de istorie si literatura. Ceea ce ar fi gresit…

Deoarece in esenta, transhumanismul reprezinta una din incarnarile contemporane cele mai nocive ale evolutionismului. Pe scurt, asumptia fundamentala a ambelor doctrine este ca omul nu are o natura imuabila ci reprezinta doar un stadiu din drumul de la, sa zicem, maimuta spre….o alta stare. “It became increasingly plausible to view the current version of humanity not as the endpoint of evolution but rather as a possibly quite early phase” (Charles Darwin).

Mai mult, aceasta filozofie este sustinuta de profesori de la universitati importante, cum este de pilda Lee Silver care preda la Princeton, sau Kathreen Hayles de la University of California.

Ar putea exista riscul ca toata aceasta poveste scientista si, din pacate, nu prea fantastica sa li se para stralucitoare unora. In fond e vorba de ameliorarea unor probleme genetice, de imbunatatirea conditiei umane, samd.

Totusi lucrurile nu stau deloc asa iar principalul obiectiv manifest al adeptilor (si pericol pentru oamenii inca normali la cap) il reprezinta controlul total asupra indivizilor. Astfel, in anul 2003 la Yale University in cadrul primei conferinte a Asociatiei Mondiale Transhumaniste, profesorul Lee Silver a prezis ca pana la sfarsitul secolului: “Toate aspectele ce tin de economie, media, industria divertismentului, industria cunoasterii vor fi controlate de membrii clasei GenRich…Oamenii naturali vor lucra ca furnizori de servicii prost platite sau ca muncitori”. Potrivit lui Silver, membrii clasei Gen Rich vor fi in viitor cei cu gene modificate in laborator, care vor reprezenta aproximativ 10% din populatia SUA, preluand practic rolul istoric al aristocratiei naturale.

Sigur ca intrebarea care se pune in aceste conditii este ce se va intampla cu omul asa cum il stim noi, chiar denaturat si cu o viata

“solitara, saraca, urata, dura si scurta”. Dr. Richard Lynn profesor emerit la Universitatea din Ulster nu ne lasa niciun semn de indoiala: “De ceea ce avem nevoie aici nu este un genocid, uciderea populatiei ce formeaza culturi incompetente…Dar trebuie sa gandim in termeni realisti de “reducere treptata”a unor asemenea indivizi…Progresul evolutiv inseamna extinctia celor mai putin competenti ”

In pofida jargonului stiintific toata aceasta teorie nu face altceva decat sa reproduca vechiul ideal al alchimiei gnostice, fapt admis de altfel de transhumanisti: “Am atins doua dintre cele trei obiective ale alchimistilor: am transformat elementele, am invatat sa zburam. Nemurirea este urmatorul pas” (Max More – On becoming posthuman).

Inutil de mentionat ca in toata aceasta conceptie despre lume nu mai exista loc nici pentru Dumnezeu, nici pentru om, nici pentru liber arbitru, nici pentru demnitate umana. Toate vor fi sacrificate pe altarul zeului Progres, iar umanitatea (in cazul in care acest cuvant va mai putea fi folosit) va fi impartita in genuri distincte cu o elita stiintifica plasata deasupra si o umanitate aflata in cea mai deplina sclavagie imaginata vreodata.

“Oamenii pot sau sa dispara linistiti ca dinozaurii, care in trecut dominau pamantul dar astazi sunt obiect de muzeu, sau sa reziste putin mai mult devenind masini…In orice caz, epoca omului se apropie de sfarsit” (Kathreen Hayles).

Cred ca este foarte important de reamintit ca majoritatea acestor transhumanisti sunt profesori universitari la unele dintre cele mai prestigioase universitati din lume, si nu niste lunatici avizi de putere si control dintr-o banda desenata. Asa cum ar trebui sa stea lucrurile de fapt…

 

Distribuie articolul

Facebook X Substack WhatsApp E-mail

14 comentarii

  1. Nu am nimic cu ideea de a modifica corpul uman, atata timp cat actiunea este una liber consimtita. Daca rezutatul este ameliorarea unor defecte sau incetinirea imbatranirii, cu atat mai bine. Nu cred insa ca efectele vor fi atat de spectaculoase pe cat cred „specialistii” in domeniu, si in niciun caz acestea nu vor indreptati viziunile de superioritate rasiala a beneficiarilor.

  2. Cercetari recente in cadrul bionicii temporale si al stabilitatii sistemelor biochimice demonstreaza fara echivoc ca orice modificare genetica a unui sistem biochimic(materie vie) induce dinamica sistemului inspre haos.Asa-zisa superioritate genetica se va transforma in implozie pentru ca ewchilibrul sistemului a fost perturbat.iar relatiile care il determina pe acesta(temporale)nu pot fi din fericire manipulabile.Intr-adevar transumanismul este o filozofie de benzi desenate,de oameni care daca manipuleaza n-obiecte,au impresia ca pot transforma universul.

  3. Si profesorii universitari de prestigiu, ca cei enumerati in articol pot fi „lunatici”!
    Pana acum, important este ca nu se acorda o atentie deosebita transhumanismului, dar asta nu-l opreste sa devina periculos, agresiv. Impartasesc opinia Lui Alex Nicolin, privind ameliorarea unor defecte sau incetinirea imbatranirii. De ce sa nu recunoastem, mai ales noi,femeile, ca invatam cam greu sa imbatranim.Ba uneori chiar refuzam sa luam lectii in „domeniu”:)). Dar de aici si pana la superioritatea rasiala a beneficiarilor…mai e cale lunga.

  4. Toata tehnologia de care dispunem momentan este de fapt „genetic enhancement”.

    Vrei sa alergi mai repede? O faci cu avionul.

    Vrei sa comunici mai eficient? O faci cu internetul.

    Vrei sa traiesti mai mult? Medicamente si tehnologie medicala.

    Vrei sa vezi mai departe si cu acuratete sporita? Telescop si microscop.

    Drumul catre transhumanism a inceput de foarte demult. Gandeste-te doar cum ar arata o societate uaman fara nici o piesa de tehnologie si ce capabilitati ar avea.

  5. @machiavelian…recunosc nu am jucat half life 2, dar din cate am inteles citind este vorba despre o distopie inspirata de zemiatin si orwell in care umanitatea este subordonata de o rasa superioara, iar supraveghetorul principal este un doctor. pare un scenariu clasic transumanist, daca jocul nu respecta descrierea de mai sus imi cer scuze.
    @godles…o societatea fara tehnologie nu este greu de imaginat. trebuie doar sa te uiti la amishi si se pare ca o duc destul de bine, din toate punctele de vedere (mai putin dupa cel cantitativ-agregat modern)

  6. [quote
    @godles…o societatea fara tehnologie nu este greu de imaginat. trebuie doar sa te uiti la amishi si se pare ca o duc destul de bine, din toate punctele de vedere (mai putin dupa cel cantitativ-agregat modern)[/quote]
    De ce sa te uiti la amish si sa nu te uiti la aborigeni, deoarece aceia sunt si mai lipsiti de tehnologie. Oricum, daca tu sustii pozitia detasarii de tehnologie te rog sa o faci altfel. Altfel decat utilizand internetul care este rezultatul stiintei si tehnologiei moderne. Ai putea sa te duci intr-o piata publica si sa predici. Alminteri mi s-ar parea o ipocrizie extrema.

  7. ninelg,

    In principiu suna ca si povestea jocului. Dar rasa superioara nu are nici o legatura cu oamenii. Iar ca sa n-o amestecam, ala nu-i doctor/medic ci PhD in fizica. 😉

    Oricum, nu prea vad unde e inspirat din Zamiatin si Orwell, sincer.

    Dar daca vrem sa criticam, macar s-o facem corect. Transhumanism? Atunci distopiile Bioshock 1 si 2 ar fi mai degraba transumaniste.

  8. @machiavellian…nu am mai frecventat de multa vreme lumea jocurilor, dar din cate imi amintesc foarte multe dintre ele se bazau pe scenarii transhumaniste exemplare (vieti multiple, arme in corp, samd)…in fine, cred ca sunt detalii mai putin relevante in comparatie cu ce sustin adeptii curentului
    @ godles…nu exista nicaieri in text o critica a tehnologiei…tehnologia poate fi buna sau rea in functie de utilizarile ei…sunt si tehnologii rele prin definite (un exemplu bomba atomica- deoarece omoara nediscriminatoriu)…
    dar in esenta nu cred ca tehnologia a reusit sa rezolve vreo problema fundamentala a omului, asa cum apar la Platon, Aristotel, Shakespeare, Dostoievski, samd

  9. @ Ninelg

    Si amish folosesc tehnologia, doar ca ei se folosesc doar de cea inventata pana in sec XVIII/XIX…
    Pentru o „societate” fara tehnologie ma tem ca trebuie sa cauti chiar mai jos de maimute…

  10. viitoarea aristocratie va fi cu gene selectionate, cu up-grade la creier, va avea suplimente si hrana curata, va trai in medii nepoluate, si va beneficia de toate averile acumulate de generatii. la o adica, isi va transfera constiinta intr-o entitate bio-mecanica, fara de moarte….
    populimea, ca sa nu cumva sa se rascoale, va fi intii corcita, asa ca IQ-ul sa fie sub media rasei albe, va minca otravuri, va avea parte de tratamente alopate care-i vor praji creierii (vezi SUA), va bea apa cu diverse (clor, fluoruri…) iar hrana nu va avea nutrienti (GMO), va avea parte de vaccinuri speciale si la o adica, ce le trebuie carti viermilor? asa ca vor domnii mult si bine…
    asta-i viitorul care se pregateste daca vom mai sta ca ierbivorele la iesle, si nu ne aparam drepturile fundamentale.

  11. It is the best time to make some plans for the future and it’s time to be happy.

    I have read this post and if I could I want to suggest you few interesting things or suggestions.
    Perhaps you can write next articles referring to this article.
    I want to read more things about it!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *