Polemici | Scris de Ninel Ganea | Luni, 30 Martie 2015 23:00 | Argumentul pentru necesitatea introducerii unei materii cu numele de “gândire critică” apare cu regularitate în chestiunea educației publice. În locul “miturilor religioase”, ar fi mult mai bine, se consideră, ca elevii să studieze forme de a raționa și a analiza argumentele, care să-i facă imuni la ideologie, la manipulare, la îndoctrinare, la intoleranță, etc. ASUR, de pildă, promovează, pe lângă multe alte năzbâtii, și gândirea critică. Diverse asociații pentru ajutorarea minorității rome doresc o instituționalizare a acestei maRead more | |
Polemici | Scris de Ninel Ganea | Miercuri, 11 Martie 2015 08:02 | Viața unei feministe precum Mary Wollstonecraft este simbolică pentru întreaga mișcare privind condiția femeii. Idealuri roz, entuziasm din plin, “eliberarea de prejudecăți”, după care dezabuzare și multă suferință. Iar în unele cazuri moarte tragică. Wollstonecraft a avut norocul să fie salvată de la două tentative de sinucidere, dar biografia sa, jalonată de aventuri amoroase penibile, nu îți dă nicio clipă senzația unei vieți bine trăite. Ar fi și greu, câtă vreme feminismul nu înseamnă altceva decât un război direct împotriva Read more
| Polemici | Scris de Ninel Ganea | Luni, 02 Martie 2015 23:27 | Nu e nevoie de mari abilități analitice pentru a sesiza grotescul uniform al clădirilor comuniste. De la blocurile furnicar, până la monumentalismul faraonic, trecând prin bulevardele largi și serbede, totul respiră aerul greu al unei cazarme care a fost gândită geometric, dar executată lamentabil. “Ideologie înzidită” a numit-o profesorul Ioan Augustin. Și, într-adevăr, arhitectura comunismului nu reprezintă altceva decât expresia unui coșmar metafizic; ar fi naiv, totuși, a crede că putem avea o artă “epurată” de inflRead more | | Polemici | Scris de Ninel Ganea | Luni, 16 Februarie 2015 08:34 | Nu demult puteai intalni tot felul de denunturi imunde, semnate curajos “un grup de oameni de bine”. Alteori, in revistele de tocat oamenii articolele erau scrise de “un grup de patrioti”. Sau “ofiteri de securitate”. Sau ceva asemanator. Zilele acestea, insa, si-a facut aparitia “un grup de studenti la medicina”. Acesta are ca obiectiv primordial “oprirea sfaturilor medicale din partea unei persoane fara pregatire de specialitate”. Mai concret, “studentii de la medicina” incearca, sub sloganul “ignoranta ucide”, sa iRead more | Polemici | Scris de Ninel Ganea | Marţi, 10 Februarie 2015 15:33 | Problema vaccinurilor a luat cu asalt SUA si Europa, iar canalele oficiale de comunicație au condamnat “isteria” celor care se opun. Ca de obicei, etichetele au inlocuit argumentele, iar “teoria conspiratiei” si “fundamentalism religios” au ocupat locuri de cinste. S-au propus masuri concrete pentru depasirea impasului, iar una dintre ele viza impunerea cu forta a vaccinurilor. In limbajul edulcorat al recomandarilor nu se vorbeste nimic de constrangere, ci de eliminarea exceptiilor personale sau religioase dRead more | |
|
|
|
Pagina 15 din 58 |
.