Cine nu are lupta impotriva terorismului trebuie sa fie multumit cu ofensiva impotriva coruptiei. Sunt angajate emotii colective, drame personale si solutii catastrofale cu singurele consecinte notabile ingradirea tot mai rapida a libertatii personale si pauperizare generala. Despre cauze nimeni nu doreste sa discute cu seriozitate deoarece ideea fundamentala ramane aceea a unor arhangheli cu epoleti, coborati de nicaieri pentru a curata Romania de putregaiul coruptiei. Insa lumea are solutii, iar caracteristica lor generala este ca imping lucrurile intr-o directie cat mai totalitara cu putinta.

Tehnica folosita este vicleana, deoarece sub paravanul anticoruptiei se hranesc resentimentele populare si se elaboreaza o legislatie draconica. De buna voie si nesiliti de nimeni, ba chiar cu entuziasm, “oamenii isi pun singuri streangul de gat”, ca sa reiau vorba amicului meu C., se arunca apoi in gol, nu inainte de a racni din toti rarunchii: “sa-i ardem pe corupti, sa li se confiste toata averea”.

Propunerile de modificare ale noului Cod de Procedura Fiscala sunt un exemplu elocvent. Conform prevederilor initiale, se va trece la o supraveghere generalizata a tuturor persoanelor care detin un cont, prin realizarea unei baze de date proprii a ANAF. “Institutiile de credit au obligatia sa transmita lunar, in mod automat, organelor fiscale din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, toate rulajele si/sau soldurile conturilor deschise la acestea”. Un pasaj nefericit? Nicidecum…Seful ANAF a declarat, recent, ca in cel mult doi-trei ani institutia sa ii va determina pe toti contribuabilii sa-si plateasca obligatiile bugetare pana la ultimul leu. Dar acest obiectiv nu se poate realiza fara controale din ce in ce mai apasatoare, fara puteri mai mari pentru institutiile de supraveghere si fara sa genereze coruptie suplimentara. Care va trebui apoi combatuta cu noi reglementari infernale, noi campanii de eradicare a fenomenului si o iresponsabila isterie generala. Lumea se entuziasmeaza cand “marii hoti sunt prinsi”, fara sa ia in calcul recomandarile premierului pentru inspectorii fiscali: “Si cea mica e importanta, dar exista evaziune mare in Romania – la accizele la combustibil, la alcool, la tutun…pe urma puteti trece la micile tarabe (s.n.)”.

Nu doar ANAF are pretentii de Big Brother asupra indivizilor. Agentia Nationala de Integritate (ANI), o institutie nascuta din spuma luptei anticoruptiei, incearca sa impuna declaratiile de avere personale pentru a combate mai cu folos coruptia. “Pana cand nu vom avea o evidenta a tuturor cetatenilor privind averea, nu vom avea un sistem eficient de confiscare a prejudiciilor provocate prin fapte de coruptie”, a argumentat masura secretarul general al ANI, Horia Georgescu. Dupa aceasta logica, fiecare individ ar urma sa faca o marturisire completa a veniturilor, proprietatilor si ale altor valori detinute, caci altfel “sistemul” nu poate combate si nu poate trece la confiscari. Si apoi, ca sa reluam argumentul nazistilor si comunistilor, daca n-ai nimic de ascuns, n-ai de ce sa te temi.

In aceeasi logica speciala a confiscarilor, Monica Macovei s-a distins ca una dintre cele mai infocate avocate. “Pornim de la o condamnare penala pentru ca te-a prins pentru trafic de droguri, dar te-a prins pentru 1000 de euro. Te trimite la inchisoare, nu stiu, 2 ani si iti confisca 1000 de euro. Cu confiscarea extinsa, iti confisca si toata averea nejustificata, inclusiv de la tertii la care ai vandut sub pretul pietei sau carora le-ai donat bunuri”, afirma fostul ministru al Justitiei. ONG-urile dedicate luptei impotriva coruptiei fac apel la experienta SUA, acolo unde exista o masura similara, doar ca asta e doar un studiu de caz printre altele si nici macar unul fericit, daca e sa ne uitam pe lista interminabila de abuzuri rezultate de aici. Dar daca picam de acord asupra inevitabilitatii unor victime colaterale si asupra calculelor utilitariste, atunci putem sa inchidem ochii la derapeje.

Despre interceptarile numeroase, ascultarile ilegale si prezenta ubicua a ofiterilor acoperiti in randurile mass media si ale societatii civile s-a vorbit atat de mult, incat oamenii au ajuns sa se fie impacati cu situatia si sa accepte lucrurile asa cum sunt. Si in aceasta situatie, anticoruptia nu se poate face fara interventii drastice, altfel am risca sa picam in anarhie, dupa cum a avertizat seful unui serviciu de informatii.

Astfel, bugetele institutiilor de control se maresc, personalul creste, iar competentele se amplifica. Unde se concentreaza puterea, apare coruptia, iar ciclul urmeaza sa fie reluat in aceleasi conditii, singura constanta fiind strivirea individului in menghina nemiloasa a statului.

Deloc paradoxal, niciunul dintre remediile avansate (supraveghere si control) nu ia in calcul, nici macar superficial, radacinile fenomenului. Se presupune cumva ca exista o irationalitate a indivizilor, care nu au altceva mai bun de facut decat sa isi riste prosteste libertatea. ”Mi-e greu sa explic de ce persoane care se stiu vizate de DNA continua sa comita fapte penale. Se stie ca DNA e cu ochii pe toate contractele si totusi se cere si se da mita in continuare”, declara sefa Directiei, intr-un interviu. Insa structura institutionala si fiscala a tarii dau seama destul de bine pentru coruptia endemica si recomanda, in acelasi timp, solutiile rentabile. In fond, pentru a putea trata o boala ai nevoie, in primul rand, de un diagnostic corect. Tratamentul necesar (si) aici este reducerea dimensiunilor statului (scade traficul de influenta, abuzul in serviciu, mita, etc) si micsorarea drastica a fiscalitatii (pentru a combate evaziunea fiscala). Nu se rezolva toate problemele, dar exista macar o sansa de insanatosire doar din eliminarea unor stimulente pentru coruptie. Altfel, asteptarile sunt complet nerealiste…