„Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicând: Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus. (Lc. 8:38-39).

Frați și surori, astfel se sfârșește citirea din Evanghelia de astăzi unde, după cum ați auzit, Domnul îi spune omului vindecat să descopere tuturor gadarenilor taina însănătoșirii sale. Și tocmai asta a făcut el. Evanghelia nu ne spune cum privit a el tot i s-a întâmplat. Dar conform înțelesului evanghelic, ne putem imagina pe deplin ce trebuie că le-a spus.

„Voi, gadarenilor, mă știți de mic. M-am născut și am crescut între voi, în ținutul gadarenilor, un ținut al fărădelegii. Ați văzut ce s-a întâmplat. Nu ați trăit după Legea lui Dumnezeu, ci în fărădelegea voastră. În goana voastră după bogății și îndestulare ați făcut un negoț nelegiuit, care nu este binecuvântat de Dumnezeu. Ați crescut porci.  Aveați turme întregi, deși, conform  Legii, sunt animale murdare. Dumnezeu v-a pedepsit și v-a dat puterii diavolului.

Și prin Providența tainică a lui Dumnezeu, toată această putere demonică s-a aciuiat în mine. Eu am purtat pedeapsa voastră. M-am transformat dintr-o ființă umană într-un animal sălbăticit. Nu puteam trăi în casă – trăiam în pustie, într-o peșteră în care se îngroapă morții. M-ați legat în lanțuri și le-am rupt.  Nu era doar un demon în mine, ci legiune, după cum ați văzut, când Cel Care m-a vindecat pe mine le-a îngăduit demonilor să intre în turmele voastre de porci, care s-au aruncat din prăpastie în lac și s-au înecat. Da, acum puteți vedea cu adevărat de ce am făcut atâta rău și adus atâtea necazuri. Era o putere înfricoșătoare în mine. Demonii au luat în stăpânire toate patimile mele și le-au adus într-o stare îngrozitoare. Din acest motiv vă uram cu o sălbăticie atât de mare, și doream să vă chinui și să vă distrug.

Iar acum această putere m-a lăsat. Vă cer să mă iertați. Vă iubesc acum ca un frate. Vreau să fiu de-al vostru. Și cât de recunoscător îi sunt Celui Care m-a eliberat. El este Mântuitorul meu. El este Dumnezeul meu! Și vă chem pe toți la el. Tot ceea ce căutați: pace, fericire, bucurie – toate le veți găsi în ceruri. Voi toți cei care plângeți duceți-vă la El. Vă va șterge lacrimile și vă va da ceea ce nicio bogăție pământească nu vă poate da.”

Asta le-a spus gadarenilor fostul posedat. Asta este ceea ce ne-ar putea spune și nouă. Și nu vom fi surpinși pentru că tocmai același lucru se întâmplă astăzi. Toate ziarele ne vorbesc despre nenorociri care nu pot fi explicate fără participarea puterii răului. Și pe fundalul acesta coșmaresc pare că auzim vocea omului vindecat de Hristos: „Am pace și liniște în suflet pentru că mi le-a dat Hristos. Vi le va da și vouă. Grăbiți-vă la el. Inima mea este plină de remușcări dulci.”

Dar mintea noastră îndoită se va întreba: chiar așa? Și chiar dacă este așa, cât timp va dura această remușcare dulce? Însă răspunsul aici ni-l oferă citirea de astăzi din Apostol: „Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, Pe noi cei ce eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos - prin har sunteţi mântuiţi! - Şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus, Ca să arate în veacurile viitoare covârşitoarea bogăţie a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi întru Hristos Iisus. Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu;” (Efes. 2:4-5, 8). În aceste cuvinte ale Apostolului avem o revelație completă. Am aflat de suferințele posedatului și despre cum l-a salvat harul lui Dumnezeu de ele. Același har poate face același lucru pentru noi. Dar harul se dă prin credință. Ce este credința? Drept răspuns la această întrebare vă voi spune o întâmplare care a avut loc pe când eram student.

Am studiat la Institutul Politehnic. În același timp eram membru al societății studenților creștini. Odată, noi, studenții, am decis să-l invităm la întâlnirile noastre pe profesorul nostru, Părintele Ioan Egorov, un profesor de teologie celebru. El trebuia să vină la Lesnoye, o suburbie din St. Petersburg, acolo unde se afla Institutul Politehnic.

L-am rugat să vină la noi, dar el a răspuns: „Nu am fost niciodată acolo și nu știu unde să vin.”

Prietenul nostru care i-a făcut invitația i-a spus: „Părinte, este foarte simplu. Întâi mergeți la stația de autobuz, iar acolo așteptați să vină numărul 20 și vă suiți în el. Nu trebuie să întrebați pe nimeni, mergeți până la capăt. Șoferul va spune: Institutul Politehnic, final de cursă. Mergeți, lăsând în urmă autobuzul și veți ajunge la o alee. Aici, uitați-vă după numărul șase și veți vedea o curte iar în curte o casă. Mergeți la etajul al doilea și acolo suntem noi.”

Părintele Ioan a spus: „A trecut o săptămână și a venit duminica. Mi-am luat carnețelul, m-am uitat la ceea ce am scris, și am știut din prima ce am de făcut. Mi-am adus aminte tot ceea ce mi-a spus prietenul vostru, și am primit ce mi-a spus ca și cum aș fi făcut-o deja. Am făcut-o cu adevărat și iată-mă aici cu voi.”

Asta înseamnă credința: să accepți în sufletul tău ceea ce s-a spus și să pui în practică ceea ce s-a spus.

Aici în Sfânta Evanghelie ni se fac făgăduințe și ni se dau, de asemenea învățături ca să primim aceste făgăduințe. Să le primim cu credință. Să facem tot ceea ce ni se cere să facem cu viețile noastre, și vom primi și noi același har, aceeași pace, aceeași bucurie. Vom primi tot ceea ce a primit posedatul vindecat de Hristos. Atunci cuvintele lui Hristos ni se vor aplica și nouă: „Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu”