La cele două mari certitudini ale vieții, taxele și moartea, putem adăuga, fără mari complicații, prăbușirea constantă a învățământului public. Chiar în momentele în care ai fi înclinat să spui că mai rău de atât nu se poate, o nouă programă, un nou concept educational sau pur și simplu un dictat birocratic astupă, aproape definitiv, minusculele supape de oxigen educațional care mai existau în sistem.
Planul cadru pentru învățământul gimnazial avansat recent de Ministerul Educației prevede, pe lângă eliminarea latinei (“cui prodest?”), introducerea a patru materii noi nouțe: educație pentru drepturile copilului, educație multiculturală, educație pentru cetățenie democratică, educație economică. În dulcele stil democratic, nu s-a comunicat prea mult asupra conținutului materiilor, dar eu cred că este destul de clar ce va urma.
Educația pentru drepturile copilului va avea drept obiect spulberarea oricărei autorități a părinților, prin recitarea “ad nauseam” a versetelor din Convenția ONU privind chestiunea în cauză. Mai precis, copilul va învăța de la 12 ani că, de pildă, nu poate fi supus niciunei pedepse corporale sau că autorități inefabile l-au inzestrat cu o libertate de expresie totală. Adică, fiecare copil va descoperi că are dreptul de a “căuta, primi și de a difuza informații și idei de orice natură (s.n.), indiferent de frontieră, sub formă orală, scrisă și tipărită sau artistică ori prin orice alte mijloace”. În fapt, această materie nu este altceva decât o declarație de război, directă, la adresa familiei, bazată pe argumentul că statul și nu părinții devin principalii responsabili de soarta fiecărui copil. “Deoarece acordul copiilor nu este cerut în exercitarea autorității parentale, drepturile lor nu sunt deloc protejate tocmai în caracterul privat pe care îl au casele în care locuiesc”, semnala judicious un susținător academic al ONU.
Prin educație multiculturală copilul nu va învăța nimic semnificativ despre alte culturi, presupunând că va ști ceva până la acel moment despre cultura sa locală. Însă, va pricepe foarte rapid cu ajutorul manualelor că, în cel mai bun caz, toate culturile sunt o apă și un pământ, iar, cel mai probabil, apoi, va dobândi un dispreț substantial pentru toată moștenirea clasică și creștină, vazută drept responsabilă a tuturor relelor care afectează lumea. Doar în cel mai bun caz va încerca o admirație progresivă, dar foarte superficială, pentru diverse forme culturale parohiale, în buna tradiție a hipsterismului care încearcă să se distingă prin ceva, prin orice.
Educația pentru cetățenia democratică nu va reprezenta decât o reciclare în jargon comunitar a învățământului de partid, o disciplină cu un ștaif imaculat înainte de 1989.
La educație economică, copiii vor afla, în principal, despre miracolele nemaiauzite și nevăzute ale băncilor centrale (cheia de boltă a oricărui sistem oligarhic) dar și despre rolul providențial pe care îl joacă comisiile, agențiile și organele statului în ordonarea economiei.
Nu este singura pacoste venită pe capul celor mici, deoarece un grup de experți lucrează deja la o reformă și mai amplă a învățământului. Dintre propunerile relevante avansate de specialiști, se detașează transformarea “Istoriei” în “Educație pentru Societate” și contopirea matematicii cu informatica, în timp ce lectura unor opere literare fundamentale este tratată ca o chestiune de opțiune personală.
Cum vor arăta oamenii după ce vor trece prin școala publică croită după calapoadele naturii strâmbe, nu este greu de imaginat. După cum mărturisea cineva care a absolvit liceul în anii ’90 în România, vremurile bune de altădată (sâc), toți fruntașii la învățătură din generația sa au ajuns astăzi să fie fanataci ai corectitudinii politice, socialismului și relativismului. Și asta se întâmplă cu un grup de oameni alfabetizați relativ decent și care nu au făcut niciun fel de materii programat subversive, cum sunt cele pe care autoritățile le introduc de la an la an. Așa că este de așteptat ca școlile publice să furnizeze în continuare contigente masive de rinoceri.
Din această perspectivă și nu numai, este cu atât mai de neînțeles pledoaria unor critici (conservatori?) ai sistemului actual care recomandă întoarcerea la învățământul românesc de odinioară și menținerea sistemului public actual pe baza argumentului că în felul acesta se asigură mobilitatea socială.
În fapt, după cum demonstrează critici relevanți ai educației obligatorii gratuite, de la noi sau de aiurea, sistemul de învățământ nu a fost construit pentru a permite circulația elitelor, ci tocmai pentru a perpetua sistemul de clasă prin furnizarea unei educații de sclavi maselor de oameni, spre deosebire de educația liberală (înțeleasă în primul rând ca autoguvernare) servită elitelor. “Educația într-o societate științifică ar trebui să fie concepută, cred, după analogia educației iezuite. Iezuiții ofereau un anumit tip de educație pentru băieții care deveneau oameni obișnuiți în lume, și o altă instruire celor care deveneau membrii ai Societății. În felul acesta, conducătorii științifici vor furniza un fel de educație pentru oamenii obișnuiți, și o altă educație pentru deținătorii puterii științifice. De la bărbații și femeile obișnuite se așteaptă să fie docili, muncitori, punctuali, fără minte și mulțumiți. Din toate aceste calități, mulțumirea probabil că este cea mai importantă”, afirma lordul Russell într-un din scrierile sale dedicate instaurării unui totalitarism scientist.
Chiar și fără a lua în calcul clivajele sociale îngroșate de educația publică obligatorie, pentru un creștin ar trebui să fie un semnal de alarmă serios programul explicit de înlocuire a școlii cu biserica, derulat de corifeii învățământului de stat, într-o vreme în care programa era liberă de sexualitate, multiculturalism și alte materii similare.
“Ceea ce a însemnat biserica pentru vremurile medievale, aceea trebuie să fie școala pentru omul democratic și rational. Dumnezeu va fi înlocuit de conceptul bunului public”, scria Horace Mann, părintele sistemului școlar american. John Dewey, urmașul său, discuta în aceleași categorii: “Fiecare cadru didactic trebuie să realizeze demnitatea chemării sale, anume că este un servitor social pus deoparte pentru păstrarea ordinii sociale și pentru asigurarea creșterii sociale corecte. În acest fel, profesorul este întotdeauna profetul adevăratului dumnezeu și ușierul adevăratei împărății a lui dumnezeu”.
În România lucrurile nu au stat deloc diferit. Fondatorii școlii românești au împrumutat ideea de educație de la confrații lor progresiviști occidentali. Cam cum se întâmplă și astăzi, poate doar mai subtil. Cezar Bolliac spunea foarte clar că scopul învățământului obligatoriu îl reprezintă transformarea “creștinilor” în “români”, iar programul lui Spiru Haret a continuat opera pașoptismului. Din acest punct de vedere, diferența dintre învațământul românesc din alte vremuri și cel actual este una pur graduală, esența fiind în mod limpede neschimbată.
Felicitări!
Sunt convinsă că exprimă opinia tuturor românilor iubitori de țară și neam, inclusiv revolta acestora privind ce vor să facă mai marii învățământului.Oare ei nu-s români? Nu au învățat istorie, latină, geografie?
Ale cui ”DIRECTIVE” le execută? În ce scop?
Dacă acum sunt atâți tineri care nu știu să scrie și să vorbească românește, corect, care habar nu au de un Labiș, Sadoveanu, Panait Istrati,Ion Budai Deleanu, dar peste zece ani?
Chiar se vrea și distrugerea românismului? Că,la distrugerea României asistăm demult,cu durerea de a nu putea face nimic, din cauza ciocoilor noi care-și fac legi păcătoase și favorabile clicilor cu gulere albe.
Când nu vom mai putea răbda…
desi stiu ca nu veti raspunde,va intreb totusi din ce unghere ale gandirii dumneavoastra scoateti concluzia ca invatamantul public e fundamental rau? alternativa invatamantului privat generalizat va crea caste cognitive. pt ca sunteti libertarian nu ma surprinde pozitia asta, dar as vrea totusi sa stiu cum se pupa libertarianismul cu crestinismul ortodox pe care vad ca il sustineti. cum puteti impaca o pozitie care spune apres liberte, deluge, si sa chemati spre curatenie crestineasca? mentorul dumneavoastra drag, mises, a spus ca crestinismul e vinovat de incalcarea libertatii individuale. cum puteti fi si crestin si libertarian? hotarati-va.
@Florin. Citatul din Mises la care faceti referire apare in prima editie din Socialism (mai gasiti unul cu fascismul in Liberalism si daca mai cautati un pic veti descoperi ca a trait si pe banii lui Rockefeller). A fost ulterior modificat iar peste nu multi ani Mises avea sa devina apropiat de gandirea lui Karl Barth si a unor teologi iezuiti. Deci, nu e chiar cuser cum citati. Apoi, impresia dumneavoastra despre mine, ca libertarian si cu Mises ca mentor (nu ca mi-ar fi rusine de asta) nu corespunde nici ea realitatii. Mises e indispensabil pentru probleme economice, la fel cum e indispensabila un matematician bun pentru probleme matematice. Cine nu pricepe asta, mai ales pe teoria bancilor centrale, pica fara scapare in plasa intinsa de oligarhi deghizati, printre altele, sub proiecte caritabile pentru saraci. Asadar, recomandarea mea prieteneasca ar fi sa cititi Mises sau o biografie cum este cea a lui Hulsmann.
@Florin Problema invatamantului public apare rapid din intentiile creatorilor sistemului, dupa cum am sugerat in articol. Si mai apare, retrospectiv, daca ne uitam la rezultatele sistemului. Cred ca operati cu o distinctie radicala intre privat si public. Un invatamant gratuit asigurat de Biserica potrivit unei programe proprii (ca in Rusia sec 19) ar fi, de pilda, privat, in acceptiunea mea, nu public. Dupa mine, deci, nu trebuie sa te declari libertarian pt a respinge invat. public. E suficient sa fii crestin, dupa cum remarca si Parintele Peter Heers, printre altii, intr-o conferinta despre homeschooling. Daca noi crestinii nu pricem, dupa cum au facut-o Amishii, ca scoala ne distruge copii, nu avem absolut nicio sansa sa rezistam tavalugului. Iar invatamantul privat a fost norma pana la sf secolului XX.
in primul rand, multumesc pentru raspuns. nu ma asteptam. si cu doua comentarii…
ati adus aminte de comunitatile amish…cum traiesc ei?sunt individualisti?sau dezvolta relatii stranse in interiorul propriului grup?eu stiu ca varianta corecta e cea de/a doua.ii face asta libertarieni in sensul modern, american al termenului? sau dumneavoastra vedeti in libertarianism comunitati care se auto-organizeaza? caci daca vedeti varianta a doua, ar fi mai degraba conservatorism. inca ceva: in acele comunitati, individul este daca nu strivit, puternic impresurat social sa adere la valorile grupului.nu o face pentru ca asa vrea, o face pentru ca asa a fost crescut. as mai avea o intrebare: de ce apreciati atat rusia tarista, desi a fost pana in 1905 o monarhie absolutista, daca sunteti libertarian? ordinea feudala era una libertariana? individul insemna atunci, dpdv politic si juridic, ceva?
v-as mai deranja cu cateva intrebari: considerati ca rusia tarista era libertariana? libertarianismul e bun pentru coeziunea unui grup(rusia tarista era si nationalista.si imperialista.o face asta demna de aprecierile dumneavoastra?) am observat, din alte scrieri de pe blog, ca aveti o viziune pesimista asupra naturii umane.la fel si crestinismul.nu imi aduc aminte exact acum care teolog sustinea puterea imperiala romana, tocmai pt ca pastra ordinea. din cate stiu eu, libertarienii au o viziune mai degraba optimista asupra naturii umane. cum impacati asta? daca omul e rau, trebuie sa aiba libertate nelimitata? ati scris ca mises e necesar pentru a intelege cum functioneaza cu adevarat economia. nu neg asta. daca totusi intelegem, e de ajuns? imi pastrez intebarea de data trecuta: e economie libertariana va polariza indivizii in superbogati si muritori de foame? (nu sunt sigur daca pot folosi impreuna termenii de societate si libertariana)?
daca x mosteneste un domeniu cat o tara, cei care locuiesc acolo nu vor deveni aserviti?sustineti asta? proprietatea privata nu e ceva ce merita sa fie cat mai extins, pentru cat mai multi indivizi? este moral ca un industrias sa plateasca salarii mizere doar pentru ca poate, ca nu exista alternative de alte locuri de munca ? aceasta problema ar putea fi rezolvata prin existenta a cat mai multor firme mici si mijlocii? ar trebui acestea protejate de competitori mai mari si puternici? e libertatea cel mai imortant bun, mai important decat securitatea, comunitatea si apartenenta la ea,supravietuirea propriului grup/propriei culturi?sunt oamenii egali?daca nu, e just ca unii sa conduca pe altii?existanatiuni/popoare diferite? au dreptul la o existenta separata, dupa propriile legi?imi cer scuze pentru multitudinea de intrebari, insa as vrea sa inteleg mai bine pozitia dvs, si poate mai aflu ceva nou.si acum sa o spun pe sleau:sunt suspicios in ceea ce priveste libertarianismul.
tocmai pentru ca opereaza cu asumptii aparent de bun simt, aproape tautologice, care,aplicate, aduc cu sine numai probleme. consider ca,pentru economiile emergente,e infinit mai bun un model protectionist/dezvoltationist.tocmai pentru a se putea intrema tehnologic si financiar.o ultima intrebare:credeti ca automatizarea va avea consecintele spuse de marx, si va face posibila utopia comunista(nu sunt comunist, simpatiile mele sunt mai degraba cu distributistii si conservatorii, insa am impresia,de care nu pot sa scap,ca aici marx a intuit precis)?
imi cer scuze pentru spatiul virtual ocupat, si va multumesc pentru gazduirea pe blogul dvs.astept raspuns,cand timpul va permite(am fost lacom ca un libertarian in pretinderea de raspunsuri si generos ca un social democrat cu punerea intrebarilor,asa ca nu ma voi supara daca astept).
Crestinismul Ortodox la care autorul blogului sustine ca adera nu ofera solutii in materie de guvernare sociala, pt. ca scopul sau fundamental este mantuirea sufletului, nu instaurarea raiului pe Pamant.
Din acest motiv vei vedea, studiind istoria omenirii, Crestinismul adoptand multe curente socio-politico-economice din societate in functie de spatiul in care a fost acceptat, lucrand in toate aceste sisteme (fie ele socialiste, comuniste, feudale, imperialiste, capitaliste, libertariene sau de alt fel), nu pentru ca ar fi de-acord cu ele ci pentru ca nu e interesat de aceste micimi omenesti, ci scopul lui e mantuirea omului, indiferent de sistemul socio-economic in care acesta vietuieste.
Dumnezeu, in Biblie, a condus la inceput poporul evreu direct, fara regi, imparati, guverne si alte cele – El dadea legi, poporul le urma. Evreii, luandu-se dupa pagani, n-au mai vrut teocratie ci monarhie si atunci Dumnezeu le-a blagoslovit / uns regi.
Motivul pentru care multi crestin-ortodocsi imbratiseaza tarismul rusesc nu se datoreaza sistemului secular in sine, ci faptului ca tarismul a acceptat ordinea dumnezeiasca in lume, nu a fost tocmai autocratic cum occidentalii lepadati de credinta l-au etichetat.
Tarul era Unsul lui Dumnezeu, care, dupa putere, implinea Legea lui Dumnezeu pe pamant. Dincolo de tarii nevrednici care s-au abatut de la credinta, sistemul tarist a fost legat de Dumnezeu inca de la inceputuri, prin Ungerea monarhului ortodox.
Democratia, libertarianismul si alte sisteme nu au obtinut vreodata binecuvantarea divinitatii, constituindu-se ca luptatoare impotriva lui Dumnezeu. De unde si neputinta de a le recomanda in Crestinism ca si solutii viabile de guvernare.
Teoretic, orice sistem economico-social care urmeaza Legea lui Dumnezeu poate fi acceptat de catre un crestin, dar practic, multe sisteme inca de la nastere s-au declarat uratoare de Dumnezeu.