In anul 1914, Congresul american finaliza o ancheta asupra celor mai importanti industriasi americani, iar rezultatele indicau un monopol de facto asupra temelor publice. Prin intermediul fundatiilor, al presei, al finantarii universitare, oamenii de afaceri isi extindeau influenta, incetul cu incetul, peste toata societatea americana. John Taylor Gatto sustine undeva ca doi magnati, cel putin, Andrew Carnegie si John D. Rockefeller, au cheltuit, intre anii 1900 si 1920, mai multi bani pentru educatia publica decat statul american. Scopul lor manifest il reprezenta ingineria sociala “soft” prin intermediul scolilor: „In our dreams, people yield themselves with perfect docility to our molding hands. The present education conventions of intellectual and character education fade from their minds and unhampered by tradition we work our own good will upon a grateful and responsive folk.” (General Education Board).
E facil de aici sa sari intr-o retorica socialista sau conspirationista si sa acuzi capitalistii rai de interese meschine. Insa directia inspre care as vrea sa ma indrept are legatura mai mult cu remodelarea psihologica a unei populatii si cu societatea civila din Romania.
ONG-urile sunt vazute indeobste drept o contrapondere la puterea statului si o forma voluntara de agregare a intereselor individuale. Cazul american descris mai sus sugereaza ca nu ar trebui sa existe o prezumtie de nevinovatie la adresa lor. Insa, in exemplele neaose semnele de intrebare se inmultesc considerabil. In primul rand, pentru ca niciuna din asociatiile relevante ale societatii civile nu are parte macar de o finantare exclusiv privata. Practic, statul da banii pentru a avea o opozitie formala si, mai important, pentru a structura dezbaterea publica intr-o directie favorabila. Ca nu e vorba exclusiv de statul roman, ci si de alte state, nu face decat sa intareasca suspiciunile, iar daca foarte multa lume are sentimentul ca nu se regaseste in temele ong-urilor, ar trebui cautata o explicatie si aici.
In acest context, finantarea este foarte relevanta deoarece banii se iau astazi in functie de proiecte, iar proiectele trebuie sa raspunda unor criterii tematice usor integrabile in categoria corectitudinii politice. De pilda, Agentia de Monitorizare a Presei va realiza cu predilectie studii legate de reflectarea in media a incluziunii romilor, a discriminarii homosexualilor, a temelor despre un mediu curat, etc.
Ruptura dintre populatie si societatea civila nu poate fi supraestimata, si asta fara a recurge la idei vagi despre democratie directa sau substanta nationala. Ci tocmai avand in vedere criteriul libertatii pe care port drapelurile ong-urilor il clameaza, denaturandu-i de fiecare data sensul.
Sa luam cazul unui reprezentant de frunte al aceleiasi Agentii de Monitorizare a Presei, care invoca o cercetare a CNCD ce a produs “date, nu pareri”. (Inevitabil te intrebi ce haos epistemologic e in aceste minti, daca o cercetare sociologica este investita, din capul locului, cu difuziunea adevarului pur si simplu, independent de presupozitii). Studiul releva o intoleranta totala a romanilor in fata homosexualitatii: “73% dintre respondenti ar fi deranjati dacă ar afla că un membru al familiei este homosexual; 65% ar fi deranjati dacă ar afla că unul dintre profesorii copilului lor este homosexual; 57% ar fi deranjati dacă ar afla că medicul de familie este homosexual; 53% ar fi deranjati dacă ar vedea doi bărbati tinându-se de mână pe stradă; 45% dacă ar avea un coleg de muncă homosexual“. Mai mult, si aici avem si concluzia: “ura romaneasca e de doua ori mai mare decat cea europeana”. Nu mi-e deloc clar de ce, crestineste vorbind, intoleranta ar fi sinonima cu ura.
Problemele sunt multiple. In primul rand, ar trebui sa stim mai exact daca tipul de atitudine democratica vizat de ong-uri implica in vreun fel libertatea. Pentru ca libertatea presupune, in cazul acesta particular, nu doar sa-ti placa homosexualii, ci si sa nu-ti placa. Daca suntem obligati prin lege sa ne ploconim in fata diversitatii sexuale atunci nu mai poate fi vorba de nicio libertate. Omogenizarea preferintelor noastre are ceva profund totalitar, in pofida ideii absurde ca heterosexualii ar reprezenta “secera si ciocanul”. Toate aceste “studii” nu incearca sa decriminalizeze o practica indoielnica, ci sa schimbe, cu forta, o perceptie sociala inradacinata si o atitudine morala autentica.
Ideea comuna in toate aceste abordari, inclusiv in experimentele americane amintite la inceput, este ca oamenii reprezinta (doar) niste bucati de plastilina, relativ usor de modelat in formele dorite. Astfel, s-a trecut de la ingineria sociala a comunismului dur la cea mult mai subtila a fundatiilor si a asociatiilor non-profit degraba inventatoare de teme de dezbatere. Familia nu mai este atacata direct prin legi, ci prin incurajarea dezmembrarii. Bisericilor nu li se mai darama clopotele, dar li se reclama desuetudinea si inadaptarea la evolutia formelor sociale.
Aflat sub presiunea opiniei publice, statul nu are alta alternativa decat sa se plieze pe calapodul fals al reprezentarii individuale sub forma ong-urilor. Iar in toata aceasta dialectica, lupta pentru educatie reprezinta batalia esentiala, de unde si scandalul iscat la liceul Cosbuc din Bucuresti.
Statele, si grupurile de interese private, pot avea obiective divergente, si este logic, si legitim, ca un stat sa incerce sa schimbe opinia publica din alt stat, folosind propriile resurse, atata timp cat nu e vorba de incitare la ura, la crima, la genocid. Daca e vorba doar de „incitare” la toleranta si la a trata decent si minoritatile etnice/rasiale/sexuale nu vad ce ar fi atat de condamnabil. In plus, nu inteleg argumentul conform caruia daca se legalizeaza uniunile civile homosexuale, ori li se da homosexualilor dreptul de a adopta copii, „familia traditionala” ar fi slabita cumva. S-au facut studii cu privire la copii crescuti de cupluri gay, si totul este in regula. Nici macar procentul de homosexualitate nu e mai mare decat norma, dovedind inca o data ca nu e vorba de un comportament invatat, ci de unul determinat genetic, epigenetic si intrauterin.
Teoria libertariana a statului demonstreaza ilegitimitatea folosirii resurselor chiar in “interesul” celor de la care au fost luate cu forta. Ar trebui sa produci o teorie cu totul speciala pentru a justifica folosirea unor resurse luate de la o comunitate in interesul unei alte comunitati. Nu mai vorbesc ca, istoric vorbind, activitatile unui stat desfasurate in interiorul altui stat poarta alt nume, care nu are legatura cu toleranta.
Cat priveste studiile invocate, raportatea la stiinta de tipul “s-au facut studii” e pur si simplu o inchinare la idolii peer review. Exista presupozitii, exista interese materiale, exista corectitudine politica, exista erori istorice, samd. Btw, economia austriaca nu trece niciun test relevant de stiintificitate
Peer review e filtrul care se separa adevarul de neadevaruri, si stiinta de pseudo-stiinte. Toate principiile stiintifice care au fost transpuse in tehnologia moderna au trecut printr-un astfel de test. Desigur, au existat si cazurile in care anumite principii au fost descoperite mai intai experimental, si aplicate direct in practica, inainte de a aparea o teorie explicativa, insa si aceleasi teorii au trecut prin acelasi filtru.
Ceea ce e surprinzator ca in lumea de azi, care e atat de permeata de stiinta si de rezultatele ei concrete, pseudo-stiinta isi gaseste loc destul (homeopatia, miscarea anti-vaccinare, bioenergii, medicina „alternativa” etc.). Cat despre teoria austriaca, daca nu s-ar fi mulat si pe rezultatele empirice, nici macar n-ar fi meritat bagata in seama. Tot ce nu poate fi confirmat prin metoda stiintifica e pseud-stiinta. Scuza ca stiintele naturii si stiintele sociale merg dupa alte reguli e penibila.
Cat despre implicarea unui stat (sau a unei organizatii supra-statale) in alt stat prin intermediul unor organizatii locale, e dupa parerea mea un „rau” inevitabil, atata timp cat traim intr-o lume de natiuni-stat, ale caror guverne au obiective divergente. In aceasta paradigma, actiunile organizatiilor respective trebuie judecate la nivel de mijloace si scopuri. De exemplu, o organizatie terorista, care incita la ura, ori comploteaza atacuri teroriste (vezi diversele „Miscari de Eliberare” din vremea Razboiului Rece), comite o agresiune. Daca e vorba doar de promovarea unor valori ca toleranta, democratia, libertatea individuala (ce corespund oricum in mare parte cu valorile contribuabililor din tarile-sursa) actiunea nu poate fi incriminata ca agresiune. In schimb e agresiune o actiune care vizeaza initierea violentei, ori utilizarea amenintarii violentei fata de o astfel de organizatie.
Voi v-aţi întrebat vreodată cât a costat întreţinerea mişcărilor evreieşti antiromane, cine a organizat, sprijinit şi finanţat sectele cele mai belicoase ale epocii, cine a asigurat logistic desantul activiştilor creştini până in inima Imperiului şi cine a plătit şpăgile generalilor ca să accepte mercenari creştini in rândul armatei, tradiţional marţială şi păgână, predominant mitraistă in momentul infiltrării? Haideţi vă rog, înainte de a incrimina cu un deplasat ton autovictimizant orice ideal şi orice viziune ‘umanistă ori progresistă’, încercaţi acest exerciţiu de logică…poate vă duce gândul la o străveche societate „civilă” şi la acţiunile sale de remodelare mentală. Cum credeţi că se simţeau „ateii” secolului 4 confruntaţi cu incursiunile nazarinenilor in forumurile, templele şi şcolile vremii?
[quote name=”Alex Nicolin”] ori li se da homosexualilor dreptul de a adopta copii, [/quote]
Eu nu inteleg de ce „cuplurile” de homosexuali nu-si asuma stilul de viata pana la capat. Ceea ce inseamna sa-si asume si sterilitatea, sau imposibilitatea de a avea copii. Dar nu, ei vor si asa si asa. Urasc casatoria, pe care o condamna ca o institutie ipocrita, dar vor sa se casatoreasca.
Si, bineinteles, conform logicii inversate si pervertite a liberalilor moderni, orice astfel de deviatie trebuie incurajata. Pentru ca indiferent ce spun pseudo-studiile influentate de lobby-urile liberale, homosexualitatea este o deviatie psihica, la fel ca multe alte „delicii” sexuale promovate de pseudo-civilizatia (post)moderna.
Atata timp cat un contract e incheiat intre adulti care consimt, nu vad de ce statul ar face vreo discriminare pe baza sexului acestora. Cat despre dreptul de tutela, transferul sau ar trebui sa fie de asemenea liber. Fie statul nu se mai implica deloc in astfel de chestiuni, decat cel mult ca executor de ultima instanta al unui contract privat, fie daca se implica, e neutru si nu discrimineaza in niciun fel. Acestea doua sunt singurele doua pozitii compatibile cu libertarianismul si respectiv liberalismul.
Cat despre teoriile conspiratiei cu privire la onestitatea stiintifica a unor studii, trebuie sa recunosc ca exista si destui „libertarieni” cu coif de staniol.
Corect, liberalismul inseamna libertate individuala, pana la capat, atata timp cat nu lezeaza libertatea altuia. Daca doar il face sa se simta prost, ca in cazul crestinilor lezati de faptul ca homosexualii se pot casatori, sau pot adopta copii, nu e vorba de nicio agresiune, ci doar de o preferinta personala.
Aha, am inteles. Deci consimtirea este „baza”.
Bun, deci daca eu si cu inca unul consimtim sa dam un jaf e in regula ? E consimtire intre doi adulti, in „deplina cunostinta de cauza”, ca sa folosesc o vorba draga liberalilor.
Aaaa…aici vine „regula de aur”, sloganul nr. 1 circulat de la iluminism incoace. „Libertatea ta se termina unde incepe libertatea mea”. Evident, enuntul asta este o tampenie, fare niciun sens, pentru ca nimeni nu e in stare sa zica unde trebuie pusa aceasta granita, mai ales in conditiile in care cei cu o asemenea mentalitate neaga cu indarjire orice principii Sacre, singurele care pot oferi repere stabile. Astfel, se ajunge sa se considera ca a face rau altuia inseamna a-l afecta cumva fizic- pe principiul daca nu e ceva grosier, perceptibil de „tot omu'”, nu exista.
Problemele mai subtile care pot aparea, care nu se manifesta in modul cel mai imediat fizic, scapa complet capetelor „luminate”.
Daca un homo sta langa tine in autobuz, sau primeste dreptul de a se casatori civil la primarie de loveste mai precis la ce? La aura, la feng-shui, te deoache? Lumea a mers mii de ani dupa principiile alea „sacre”, timp in care oamenii s-au macelarit intre ei in numele „religiei celei adevarate” (unii inca o mai fac), care, bineinteles, era alta pentru fiecare. Pana la urma nici shizofrenii nu au toti aceleasi halucinatii. In tarile scandinave sau in Japonia, sunt 80% atei si agnostici, iar unul din rarele omoruri in masa a fost opera unui religios care voia sa opreasca „invazia” altor religiosi. In rest, infractionalitatea e scazuta, economia e prospera, oamenii sunt civilizati.
Nu vad de unde comparatia intre o relatie homo sau heterosexuala liber consimtita, si un contract semnat intre parteneri, care se refera la conditiile convietuirii, si la impartirea bunurilor si transferul drepturilor de tutela asupra copiilor naturali sau adoptati, si un pact intre criminali? Un om e criminal pentru ca isi urmeaza orientarea sa sexuala, care este diferita de cea a majoritatii (orientare pe care nici macar nu o poate alege), impreuna cu un individ asemanator, relatie la care amandoi consimt?
Putin ma intereseaza de hartogaria semnata in primarie. Sa faca ce vor cu ea. Dar cand exista pretentia de „casatorie” in biserica sau de adoptie de copii, avem o grava problema.
Si las-o mai usor cu argumentul ca o tendinta „naturala”= inevitabila. Ne nastem cu o multime de instincte perverse, toate „naturale” dintr-un anumit punct de vedere. Asta nu inseamna ca nu avem forta sa le rezistam si sa nu ne coboram la cel mai animalic nivel.
Cat despre ce zici tu despre religii si lucruri din astea, nu am ce sa discut cu tine pentru ca nu faci decat sa expui clisee si idei de-a gata si slogane invatate pe dinafara.
Cat despre consimtamant, nu fac decat sa remarc ca invocarea lui a devenit ratiune suficienta pentru a argumenta in favoarea a aproape orice. De parca orice consimtamant, intre doi adulti, ar fi vreo indicatie pentru discernamantul lor.
Nu poate fi negata utilitatea regligiei in procesul de selectie sociala. Un anumit tip de religie e util pentru societatile tribale, relativ inchise din punct de vedere social si economic (autosuficiente), unde interactiunea cu alte grupuri e mai degraba dezavantajoasa o aderenta la niste principii religioase care promoveaza supunerea sociala, si agresivitatea fata de ceialti. Un alt tip de religie e adecvat natiunilor-stat, unde conducatorul este divinizat, insa pe masura ce societate devine una mai deschisa, unde oamenii interactioneaza liber cu semeni ai lor cu o rasa, nationalitate, idei diferite, religia constituie mai degraba o bariera, un dezavantaj. Nu poti avea pace, o economie de piata, comert liber, intr-o lume balcanizata pe linii de fractura sectare. Pe masura ce umanitatea va deveni din ce in ce mai interconectata, relgiia va fi impinsa catre zonele marginale. Dealtfel, fundamentalismul religios modern nu e decat o reactie la aceasta tendinta.
http://www.youtube.com/watch?v=oOsOb0QRaQs
Ma amuza foarte tare cum cei care tuna si fulgera la adresa religiei se inclina cu cea mai mare religiozitate in fata tuturor postulatelor scientiste de astazi, luand ca „fapte stiintifice” indiscutabile niste pure ipoteze artificiale.
Explicatia darwinista a religiei este o pura aberatie ideologica (formulata de unii care nu inteleg nimic din religie) la fel ca darwinismul in general- totul fiind de fapt o filosofie asupra lume, nicidecum o teorie bazata pe fapte stiintifice. „Faptele” pe care darwinistii le aduc ca argument nu demonstreaza absolut nimic, ele putand fi interpretate in mai multe directii. In general, faptele brute nu spun nimic, ci interpretarea lor. Iar interpretarea nu mai apartine domeniului stiintei.
Darwinismul nu a fost decat incercarea de justificare „stiintifica” a unei ideologii care ajunsese deja la putere de aproape doua secole.
Asta ca sa nu mai zic ca exista si in domeniul stiintei, asa cum au existat si in trecut, destule voci care au pus la indoiala sau au si atacat postulatele darwiniste.
(si nu, nu ma refer la „stiinta creationista”, miscare pe care nici macar nu o sustin, pentru ca are aceeasi viziune gresita asupra competentei stiintei in probleme religioase ca si adversarii ei)
O explicare a diferentei intre religie si stiinta.
„Science does not aim at establishing immutable truths and eternal dogmas; its aim is to approach the truth by successive approximations, without claiming that at any stage final and complete accuracy has been achieved.”
Bertrand Russell
Da, definitia lui Russell e buna, dar incompleta (lucru explicabil avand in vedere mentalitatea lui).
Spun ca este incompleta deoarece adevarul cu care se ocupa stiinta este un adevar ce priveste un domeniu particular si restrans al realitatii. In niciun caz nu are nimic de-a face cu Realitatea in plenitudinea ei sau cu aspectele ei esentiale.
Stiinta e legitima si poate produce rezultate pozitive in limitele ei. Dar atunci cand ea se transforma in scientism, intra cu bocancii in sufrageria unor domenii in care nu are niciun cuvant legitim de spus- precum filosofia sau teologia- lucru pe care-l face si individul din filmul de mai jos.
Stiinta lui Russell:
I do not pretend that birth control is the only way in which population can be kept from increasing. … War, as I remarked a moment ago, has hitherto been disappointing in this respect, but perhaps bacteriological war may prove more effective. If a Black Death could be spread throughout the world once in every generation, survivors could procreate freely without making the world too full. …
continuare
A scientific world society cannot be stable unless there is world government. … It will be necessary to find ways of preventing an increase in world population. If this is to be done otherwise than by wars, pestilences and famines, it will demand a powerful international authority. This authority should deal out the world’s food to the various nations in proportion to their population at the time of the establishments of the authority. If any nation subsequently increased its population, it should not on that account receive any more food. The motive for not increasing population would therefore be very compelling.
Bertrand Arthur William Russell, The Impact of Science on Society (New York: Simon and Schuster, 1953), pp. 103-104, 111.
Si eu sunt de parere ca ajutorul alimentar constant pentru tarile sarace ar fi trebuit conditionat de implementarea unor programe de control a populatiei, care sa atinga anumite tinte. Hranirea asistatilor – fie ca e vorba de guverne sau indivizi – e contraproductiva, pentru ca nu face decat sa incurajeze comportamente iresponsabile din partea lor. De exemplu, africanii au continuat sa se impuieze, desi nu aveau ce manca – foamea e probabil un afrodisiac grozav – si datorita ajutoarelor venite din partea ONU si altor organizatii.