Una din obiecțiile frecvente aduse Bisericii Ortodoxe țintește “tradiționalismul exacerbat”. E prea retrogradă, încremenită, preoții sunt “habotnici”, nu iau pulsul momentului, trăiesc în trecut, nu sunt cultivați, nu sunt intelectuali, etc. Cunoașteți refrenul… Pentru desăvârșirea criticii se oferă, de regulă, exemplul Bisericii Catolice, mult mai suplă în recomandări și manifestări, atentă la vremuri, cu resurse umane instruite, capabilă de schimbări fundamentale, de adaptare, de compromisuri onorabile șamd. Trec acum peste faptul că mulți dintre cei care aduc aceste obiecții nu frecventează vreo biserică, fie ea catolică sau ortodoxă. Așa că ele sunt mai degrabă exerciții retorice, formule comode de a avansa o opine pentru o dezbatere la zi sau pur și simplu scuze de moment
Întâmplarea a făcut să vizitez recent în Franța două catedrale, iar într-una din ele am avut prilejul să asist la o slujbă. Nu o să insist acum asupra desacralizării locurilor, prin comercialism și turism cultural. Ar trebui să fie evident pentru oricine. Instalarea în lăcașuri de cult a unor aparate electronice, chiar în apropierea altarului, prin care poți face donații, cumpăra cărți, lumânări, probabil face și tranzacții mai complexe, simbolizeaza toată depersonalizarea modernă și conferă locului un aer de mall spiritual. Valurile de vizitatori îmbrăcați șui, ca și cântăreții ambulanți din fața intrărilor, nu aduc nici ei prea multă seriozitate, și mă îndoiesc că ajută în vreun fel rugăciunea puținilor credincioși aflați înăuntru. Însă aceste aspecte oarecum periferice pălesc în comparație cu două elemente importante din desfășurarea slujbei și care țin de “aggiornamento”, dorit și la noi.
În primul rând, muzica e adusă la zi și se sincronizează cu cele mai în vogă tendințe. Cum spiritul timpului este dat de ecumenismul New Age, melodiile împrumută masiv din reportoriul “meditațiilor transcendentale”, inclusiv cu nuanțe preluate din gospel, astfel încât să satisfacă toate gusturile, dar mai ales cele ale tinerilor la minte. E o cacofonie stilistică obositoare, evident kitsch, care nu mai are aproape nimic în comun cu tradiția catolică.
Apoi, nu are cum să nu îți sară în ochi invazia de lcd-uri și plasme prin care se transmite slujba. E o agresivitate a tehnologiei, care dă măsura prăbușirii complete a unei anumite culturi interioare, și nu neapărat a dependenței de gadgeturi. Cum te poți ruga și privi la un televizor, în timp ce te afli în interiorul unei catedrale gotice?!
Nu cred că sunt doar particularități sau scăderi nesemnificative. Ba dimpotrivă. Reprezintă triumful secularismului asupra creștinismului, alungarea credincioșilor veritabili prin concesiile făcute Zeitgeistului, ușor de identificat, de altfel, și în conținutul dogmatic. Cine are nevoie de plasme și sisteme hi-fi pentru a veni la biserică, se va duce mai degrabă la discotecă. Măcar are garanția unei distracții adecvate și nu mai pierde vremea cu spiritualități de duzină care se străduie să împace lucruri care nu pot sta împreună.
Cam așa și-ar dori, probabil, firile progresiviste să arate și Biserica Ortodoxă. Deschisă să primească pe oricine este capabil să alunge pravoslavncii, să spulbere tradiția și să pulverizeze orice identitate comunitară.
Putem să ne bucurăm malițios pe seama catolicilor și să ne mândrim că noi ne-am păstrat neîntinați. Dar ar fi nesăbuit. Pentru că deja ne aflăm într-o măsură importantă pe același drum al pierzaniei. Din fericire, nu suntem încă acolo, dar se fac eforturi considerabile în direcția modernizării. Semnele se întrevăd, iar cine are ochi să le vadă ar trebui să nu mai aibă dubii asupra măsurii în care secularismul și confortul au luat cu asalt bisericile noastre. Nu am statistici foarte precise, ci doar întmplări și fapte diverse colecționate de prin locuri întâmplătoare.
De pildă, legat de asaltul tehnologic, după cum bine a observat un prieten, aproape că nu mai există vreo biserică în București unde să nu fi pătruns boxele și difuzoarele. Scuza obișnuită este nevoia de o audiție perfectă, dar ea nu prea ține, mai ales când vorbim de mici biserici, de mărimea unui apartament. Apoi, boxele, la nevoie acoperă bruiajele convorbirilor. E frecușul prea mare, dăm volumul mai tare. La Slujba Prohodului, într-o bisericuță din Argeș, cânta toată biserică, dar mergeau și boxele, ca se fie efectele mai speciale. Tot acolo, am remarcat și harababura iconografică, prezentă de altfel și în biserici mai cu ștaif din Capitală. Icoane catolice ale Maicii Domnului stăteau la loc de cinste, iar pe catapeteasmă, așezate simetric, tronau două “icoane” cu Fecioara reprodusă în stil apusean, dar pe un fundal de sticlă colorată în mișcare (cel mai probabil produse în China și donate de vreun credincios naiv aflat la muncă în străinătate). În alte biserici există picturi ale Mântuitorutului despre care Dostoievski ar afirma că îl pot face pe un om să-și piardă credința. Nimeni nu se scandalizează pentru că aproape nimeni nu mai percepe diferența dintre un obiect de cult autentic și unul importat, străin de Tradiție.
De asemenea, mulți din preoți noștri, mai ales cei tineri, au renunțat complet la barbă și, mai important, la anteriu, atunci când sunt în afara “locului de muncă”. Nu l-o face haina pe om, dar spune multe despre el. E cunoscută isprava lui Paisie Aghioritul care le-a replicat, celor care nu vedeau vreo problemă în renunțarea la straie preoțești, prin decojirea completă a unui măslin din curte: “Vă place copacul așa cum este, decojit? Așa sunt și preoții fără reverendă”. Exemplele pot fi multiplicate cu ușurință, dar scopul nu este de a face un rechizitoriu, ci de a semnala o tendință. Iar tendința clară este de a submina Tradiția prin inserții de secularism, sub pretextul, vezi Doamne, de a face viața mai comodă credincioșilor. Bătrânii aud mai bine slujbele datorită boxelor, tinerii se simt mai atrași de preoții îmbrăcați dezinvolt, iar ecumenismul ne permite tuturor să părăsim parohialismul și să ne integrăm în spiritualitatea globală. În realitate, pe termen mediu și lung se pierde orice legătura veritabilă cu Tradiția.
Așa că moderniștii noștri nu ar trebui să fie îngrijorați. Bisericile noastre se modernizează pe zice trece, spre paguba tuturor.
Tehnologia in biserica e cea mai mica problema. Problema sunt preotii – modul in care vin sa predice iar apoi se duc sa humere cat au incasat in urma predicii!!!
foarte bine punctat, varfurile de lance ale falangei diavolului au de multe ori plus in varf..el are rabdare si perseverenta sa este legendara. Ieri la Stirile Protv era prezentat un reportaj „scandalos” despre un profesor „homofob” care instiga copiii la violenta impotriva gheilor etc. Nelipsitul presedinte asur isi dadea cu parerea, totul dupa acelasi scenariu again and again ( retinem fundalul cu cernea primind aviz favorabil de la senat pt legea „parteniatului civil”, atacuri la adresa Bisericii din partea Accept pe blogurile Adevarul etc.) fix la finalul Stirilor apare ecranul negru cu textul CNA in care se arata ca PROTV a fost sanctionat in 3 cazuri datorita emisiunilor cu limbaj licentios si scene cu efect negativ asupra minorilor…No Comment
Revenind la subiect,folosirea de difuzoare nu mi se pare critica avand in vedere zgomotele de fundal: cei care stau de vorba in timpul slujbei, smartphonurile care suna zglobii etc.De multe ori fara difuzoare nici cei din primele randuri nu aud cuvintele preotului datorita acestora..In ce priveste restul tehnologiilor enumerate acolo incepe shoul media pe care il punctati cu simtul ager cu care neati obisnuit..
Referitor la boxe. În Săptămâna Mare a predicat de câteva ori. Tinerii erau atenți, dar bătrânii se uitau prin mine. Am aflat apoi că vorbesc prea încet. E drept, n-am un volum uzual foarte ridicat. Nu mai puțin adevărat e că vorba și de auzul bătrânilor, că tinerii mă aud. Dacă ridic vocea, accentele și nuanțele ce vreau să le impregn se cam pierd. Ce fac?
[quote name=”Serafim”]…Ce fac?[/quote]
O sala de marime normala poate fi „umpluta” doar cu vocea (putin antrenament folosind timbrul natural, mentinind starea de sanatate a aparatului respiratoriu, tinind cont de acustica salii, etc.) Cu ceva intelegere a fenomenului se poate ajunge la rezultate intr-o saptamina sau asa ceva, tinta fiind proiectarea vocii in sala goala astfel incit sa percepi propriul ecou clar. Apoi niste treburi evidente: a nu indrepta vocea spre suprafete moi, a vorbi peste capul auditoriului, folosing un zid ca sprijin acustic, etc.
Pe de alta parte nu cred ca folosirea unui microfon este o mare problema; am vazut multe biserici, e.g., norvegiene cu sunetul doar multiplexat, fara amplificare peste volumul natural. In general astazi se pune mai putin efort in a face o sala care natural sa amplifice, pentru ca astea sin probleme netriviale. Mai bine faci o biserica mai mare, care sa cuprinda mai multi credinciosi si multiplexezi sunetul.
Cel mai de pret tezaur al Bisericii Ortodoxe il constituie trecutul (epoca de aur a marilor Parinti Bisericesti ca Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa si de Nazianz etc), Bizantul. Daca renunta la acesta pt. a fi pe plac unor oameni incapabili de sacrificiu, se autodesfiinteaza pe sine, Biserica.
Preotii ar trebui sa se intrebe serios, ce e mai important, sa acumulezi in biserici cat mai multi oameni de calitate proasta (moderni) care, in caz de prigoana, sau greutati, sa dezerteze Biserica, ori, sa faci pipi pe acesti farisei modernisti, lasandu-le sufletele lipsite de valoare in mainile societatii de consum, si sa te concentrezi pe cei putini, dar iubitori de trecut si traditie, cu spirit de sacrificiu, care vor reprezenta coloana vertebrala a Bisericii in viitoarea prigoana.
Problema e ca popii moderni sunt mai mult psihologi si orientati spre cotizatiile enoriasilor, decat duhovnici si iubitori de Adevar.
[quote name=”Dan”]Preotii ar trebui sa se intrebe serios, ce e mai important, sa acumulezi in biserici cat mai multi oameni de calitate proasta (moderni) care, in caz de prigoana, sau greutati, sa dezerteze Biserica, ori, sa faci pipi pe acesti farisei modernisti, lasandu-le sufletele lipsite de valoare in mainile societatii de consum, si sa te concentrezi pe cei putini, dar iubitori de trecut si traditie, cu spirit de sacrificiu, care vor reprezenta coloana vertebrala a Bisericii in viitoarea prigoana./quote]
si ce faci cu acel 0,1% dintre acesti „farisei modernisti” care venind la biserica din obisnuinta,plictiseala etc. ajung sa-i cunoasca pe Parinti, incep sa citeasca Scriptura si devin treptat Crestini Ortodocsi?chiar vrem sa le inchidem usa in nas? Mare atentie, sa nu ne transformam noi insine in farisei..
Ceea ce scrie Dan ar fi pur si simplu negarea rolului sau ratiunii de a fi a Bisericii.
Pe de alta parte este absolut esential sa se face distinctia intre ceea ce are un caracter imuabil (dogmele, slujba etc.) si ceea ce poate fi modelat in functie de necesitati (discursul, modul de explicare, prezentare etc). La acest ultim capitol exista o foarte mare deficienta- niste formule seci si batatorite nu pot in niciun caz sa ajunga la inima omului modern. Dar este o discutie mult mai larga..
Cat despre inovatii distructive, vreau sa semnalez efectul devastator pe care il au scaunele puse in Biserica asupra slujbelor si a participarii (nu doar fizica) la ele. Am asistat in Grecia la doua astfel de slujbe, in care toata lumea statea pe scaun iar efectul nu este pur si simplu oribil din punct de vedere estetic ci efectiv deformeaza slujba si semnificatia ei in sine.
Vorbesc foarte serios…