Inginerul social e omul viitorului. Nu-l intereseaza realitatea decat in masura in care poate fi manipulata. Istoria nici atat.  “Intotdeauna m-a preocupat mai mult viitorul decat prezentul si trecutul. Nu mi-a pasat niciodata de trecut”, declara el cu emfaza elitistului tehnocratic.

Cauta atentia politicienilor si a media carora le vinde anticipatii fantasmagorice intr-un jargon ilizibil. Este respectat pentru ca este de neinteles si are de partea sa “Stiinta”. Chiar daca stiinta sa poarta numele de sociologie si lucreaza cu presupozitii morale neasumate. Detalii irelevante cand misiunea ta este aceea de a reconstrui din temelii lumea.

“Pun pe picioare un proiect de societate, asta fac. Sunt manager la firma care imblanzeste viitorul. Am pus si pe Facebook. Asta e ce fac eu, asta e ocupatia mea. Stiu ca nu e in nomenclatorul de meserii, dar s-ar putea sa fie. Imblanzitorul de viitor”,  ne anunta triumfator fostul consilier prezidential, fost ministru, etern inginer social.

Pentru el, oamenii nu sunt decat niste amanunte statistice, note de subsol intr-o lucrare de diploma experimentala. Nu conteaza cu adevarat cat timp Stiinta si  Viitorul, doua abstractii,  il  privesc de la inaltimea veacurilor. “Societatea nu stiu daca e pregatita sa inteleaga ce urmeaza si care e marea schimbare care se va produce la nivel global. Cineva trebuie sa o pregateasca pentru asta”. Si cine ar putea fi mai potrivit “sa pregateasca” oamenii daca nu elitistul tehnocratic, care dialogheaza zilnic cu viitorul. Desi o stie, el nu anunta grandioasa transformare. Ii place suspansul. Tine oamenii cu sufletul la gura. E reincarnarea tehnocratica a Oracolului din Delphi. Dar face parte si din cercul restrans al initiatilor in secrete. Secrete stiintifice, bineinteles, construite pe baza de ecuatii matematice, focus- grupuri si agregate statistice. Indivizii, cu preferintele, asteptarile si drepturile lor, sunt un aluat infinit maleabil, in opinia lui. Chiar daca nu vor “marea schimbare”, vor trebui sa o accepte. De-asta s-au creeat scoli si televiziuni. Pentru reeducarea constanta a oamenilor in spiritul culmilor de progres neintrerupt. De-asta a devenit sef de televiziune. “Ce fac eu acolo? Pun pe picioare un proiect de societate, asta fac.”

Morala nu-i place pentru ca nu poate fi cuantificata. Ca urmare, nu gusta nici judecatile si intrasigenta etica:  “Eu n-am crezut niciodata in povestea asta cu lustratia, cu securistii. Am zis intotdeauna: E prea tarziu. E mult prea tarziu sa mai vorbim de asa ceva”. Cand scena pe care joci se numeste Istoria, nu te mai lasi impresionat de asemenea atitudini desuete. “Mă interesează să am un mesaj pentru un segment mai mare, nu doar pentru un colegiu, nu doar pentru o localitate.”

E de dreapta la modul declarativ, iar pentru dusmani pare un adept al statului minimal, un evolutionist social. Cu toate astea, nu are probleme prea mari cu dimensiunea hipertrofiata a birocratiei. “Da, aparatul de stat e prea stufos”  insa “dacă statul a putut să funcţioneze cu 800.000 de funcţionari, acum 5-6 ani, de ce n-ar putea şi acum”. Din nou o simpla chestie de aritmetica sociala.

Il tenteaza si subiectele matrimoniale, mai ales ca se bucura de atentia lumii. Limbajul hibrid ascunde uneori enormitati, banalitati in alte cazuri: “Divortul este, pana la urma, un mod de refacere a echilibrelor pe piata matrimoniala. De multe ori se intalneste cererea gresita cu oferta gresita si atunci apar corectii”.

Relevanta intotdeauna in declaratii si actiuni este absenta oamenilor reali.