Blogroll
- The Great Reset, Part V: Woke Ideology
- The Purpose of Political Demigods like Lincoln and the "Founding Fathers"
- "Weapons of Mass Destruction": The Last Refuge of the Global Interventionist
- Bitcoin, Gold, and the Rush to National Digital Currencies
- Biden’s Reckless Syria Bombing Is Not the Diplomacy He Promised
- Iraq Daily Roundup: Six Killed; Protests Spread
- Male Infertility Threatening the ‘Future of the Human Race’
- Modern Day Religions, Part II: The Religion of Wokeness
- Episode 395 – Precedent Trump
- CoviPass Forgeries, GameStop 2, Spot’s Rampage – New World Next Week
- Britain’s Double Standards in International Affairs
- Interview 1620 – New World Next Week with James Evan Pilato
- Exploring the Oxford-AstraZeneca Eugenics Links
- Washington’s Tiny Islands Fetish Could Endanger the American People
- Interview 1619 – Whitney Webb on the Oxford-AstraZeneca Eugenics Links
- Modern-Day Religions: The COVID Cult
- Offsite Post: ‘The Distortion of Man in the Post-Schism West’
- New Martyr Peter Gives the Correct Diagnosis
- Bill Federer vs MRJ on Republics and Monarchies
- New Book: ESCAPING PATERNALISM
- Apropo de petrol, atunci când n-ai consum de ce-l suprataxezi?!
- Volatilitatea vădește o românizare a Occidentului
- Statul ar trebui să încurajeze deschiderea cât mai multor "ghișee fiscale" cu ...
- Venituri excepţionale sparte pe pomeni banale
- Încasările statului român n-au suferit de pe urma reducerii producției de gaze
- Seele: OMV Petrom va adopta o decizie finală de investiție în Neptun Deep dacă proiectul de ...
- Importurile de gaze din primele 7 luni le-au depășit cu un TWh pe cele din întreg anul trecut
Cele mai citite
- O mica problema de retorica
- 101 carti de necitit intr-o viata
- Alternativa Nicusor Dan. Nula
- O stire: moartea presei.
- Totalitarism homosexual
- Cel mai reușit produs al sistemului corupt
- Evolutionism pe intelesul tuturor
- Cu ochii larg închiși
- Agenda 21 pentru o sclavie durabila
- Clark Carlton: Modernity considers sub-natural existence the sumit of human progress
Cultura morții | ![]() | ![]() | ![]() |
Polemici |
Scris de Ninel Ganea |
Joi, 14 Martie 2019 12:51 |
Istoricii ideilor au observat că în modernitate survine o marginalizare și dispariție a morții din peisajul public. Înmormântarea, ceea ce până nu demult era la nivel social, chiar și în societățile foarte moderne, un ritual de trecere capital, care angaja în bună măsură întreaga comunitate locală, s-a transformat într-un eveniment discret, foarte discret, chiar insezisabil. Nu doar că nu se mai păstrează o serie de tradiții venerabile (nici nu ar mai avea cum, când fundamentul lor religios și metafizic a fost negat), dar moartea devine un subiect stingheritor și jenant, ceva de care nu te apropii, care nu te interesează, nu te privește și, în fond, nu poate să te atingă cu adevărat câtă vreme o ignori. Există și o altă tendință, legată de prima, de a preschimba evenimentul morții într-un fel de sărbătoare, de chef și voie bună monstruoasă, o încercare violentă de a nega natura umană, cu ilustrări abundente în ficțiune, dar și în viața unor celebrități. Și, cu toata acestea, noi ne scăldăm, de fapt, într-o cultură a morții. Avortul și eutanasia sunt două fenomene - unul curent, celălalt pe cale de a deveni acceptabil - definitorii pentru timpurile noastre, prin minimizarea morții, mai precis a omuciderii sau a sinuciderii. Dar ce reflectă la fel de bine această filosofie morbidă este destinul vedetelor moderne, căci fiecare societate întruchipează ceea ce contemplă, iar a noastră nu face excepție. Încă de mici, copiii se deprind să privească admirativ către tot felul de icoane ale culturii pop, iar, mai târziu, adolescenții fac metanii în fața acelorași încarnări ale nihilismului. Nici la vârste mai respectabile, această idolatrie nu se domolește. Oamenii se îmbracă, vorbesc și se manifestă precum diverse staruri moderne, de la care împrumută ideile care le definesc personalitatea și care merg de regulă, de fapt, fără abatere, înspre „un proiect de viață” autodistructiv. Desigur că la nivel de ambalaj „viața trebuie trăită”, „faci ce vrei” („I did it my way” – Frank Sinatra ), „nu regreți nimic” („Je ne regrete rien” – Edith Piaf) șamd., dar greșeala cea mare constă în a te uita la aparențe și a scăpa din vedere tocmai biografia, pentru că nu există un criteriu mai puternic și mai solid pentru forța unei idei decât viața celui care o susține (vezi, de pildă, „Viețile sfinților” și importanța lor pentru familia și comunitatea creștină). Ori dacă ne uităm, fără să pierdem prea multă vreme cu asta, spre starurile contemporane, nu vom avea în față decât o nesfârșită și sumbră listă de vieți sfărâmate, abuzate și, în cele din urmă, fărâmate. Aproape că nu trece o săptămână fără să aflăm cum un actor sau un cântăreț a decis să-și pună capăt zilelor, în ceea ce pare un act de neînțeles. Conform canonului modern, aceste figuri triste par că au atins cele mai înalte culmi ale existenței umane: notorietate, bani și tot ce decurge de aici. Și pare greu de înțeles de ce ar renunța cineva la toate acestea când ele exprimă cele mai bune lucruri din lume, când ele exprimă exact viața. Se pot avansa suficiente explicații convingătoare și întemeiate, dar, pe liniile conturate mai sus, aș spune doar că o cultură nihilistă nu poate produce decât moarte și distrugere. Cultura noastră, în pofida afirmării plenare a vieții, este una a morții, adică o cultură care contestă, neagă și luptă cu furie împotriva a tot ceea ce susține viața, adică a lui Dumnezeu. Poate părea paradoxal doar la prima vedere dar, cât timp au știut să moară, oamenii au știut și cum să trăiască și să ridice o lume; când au încercat să uite de moarte, nu a mai rămas altceva decât autodistrugerea, adică moartea. |