
Nu știu cât de popular e rap-ul ortodox printre tinerii și copiii îmbisericiți. Dacă ne gândim însă că figuri importante ale genului au ajuns până și într-un manual de religie, cred că ne putem face o imagine aproximativă asupra fenomenului.
E drept că mulți tineri descoperă un mesaj cu care se simt familiari duminica, poate și în alte zile, pe un ritm cu care se întâlnesc în viața cotidiană, la școală sau în timpul liber. Probabil simt cumva că nu mai există o sciziune sau o sfârtecare între sinele lor de la Biserică și cel din viața de zi cu zi, reușind astfel un armistițiu între tendințe contrare și evitând o compartimentalizare dureroasă, o existență pe sertare, în care poartă o mască la liturghie și alta în restul săptămânii. Au parte de o muzică modernă, contemporană chiar, care le articulează un mesaj personal, de care se simt atașați. Ba și mai mult, prin spiritul de revoltă și indignare se pliază de minune pe temperamentele și firile adolescentine, pe capriciile pubertății, pe resentimente reale sau imaginare. Pentru unii, e ciocanul ideal cu care să lovească în conformismele apăsătoare ale corectitudinii politice și îndobitocirii forțate. Așa că nu e de mirare că în buna tradiție a revoltei împotriva părinților și dogmelor oficiale, tinerii pot ajunge pe cadențe de hip-hop și la Ortodoxie, pentru a sparge canoanele.
Acesta este de altfel și unul dintre argumentele cu greutate care se aduc cel mai adesea în favoarea genului: și anume că face operă de mărturisire și îi poate aduce la credință pe mulți dintre cei care altfel nu s-ar întâlni niciodată, sau poate foarte rar, cu așa ceva.
Cei mai cunoscuți dintre rapperii ortodocși nu ratează aproape nicio ocazie publică de a-și face publică Ortodoxia și a onora o sumă de personaje, din care o parte sunt sfinți sau cuvioși. Și acest curaj i-a adus în atenția brigăzilor PC, grăbite să pună la zid orice abatere de la linia oficială, însă i-a validat în ochii unor pravoslavnici.
Dar hip-hopul ortodox, în special prin Cedry2k, are și alte merite, care țin de o anumită dexteritate lingvistică și lirică. Versurile sale sunt adeseori inteligente, trădează o anumită adâncime culturală și sufletească, care nu par a se găsi prea des în rândurile ascultătorilor săi, conțin adesea referințe docte, de multe ori stârnesc zâmbete prin umorul lor voluntar, dovedesc o căutare și o trăire pătimașă. Probabil că dacă nu și-ar fi mărturisit atât de limpede credința, ar fi avut parte de o recunoaștere mai largă și de beneficii pe măsură, poate chiar de o antologare în rândul poeziei postmoderne. Nu ar fi fost cu siguranță primul caz și nicidecum ultimul. Versuri precum acestea, nu rare, „Și pentru că scriu noapte de noapte până foarte târziu,/Căutând să fac bani păstrându-mi spiritul viu./Și chiar când reușesc succesul îl simt atât de pustiu./Unde greșesc? Nu știu. Cred c-am început să omit aparența/Tot căutând esența și luptând sleit cu dependența./E deja mult timp de când rătăcesc prin religie”, au o sinceritate a trăirii, cu vagi ecouri eseniene, dacă vreți, care le face să fie autentice și, deci, credibile.
Cu toate acestea, lumea și temele din hip-hopul ortodox, dar mai ales duhul, rămân preponderent și apăsător cele ale subculturii și periferiei: agresiuni, infracțiuni, consum de droguri, sex, revoltă permanentă, fără vreun orizont mai înalt sau mai luminos. Chiar și în piesele care fac, în opinia apologeților, operă de mărturisire, aerul dominant este cel al violenței și tenebrelor. Eroarea fundamentală, dar frecventă, a fanilor din biserici este de a crede că mesajul ortodox poate fi altoit aproape indiferent de suport. Nu voi merge până acolo încât să-l citez pe McLuhan și al său „mediul e mesajul”, dar ar trebui să fie suficient de convingător pentru mulți faptul că de-a lungul vremii cuvântul ortodox s-a grefat pe un anumit tip de muzică, care făcea posibilă liniștea, pacea interioară și rugăciunea. Iar ce nu duce la aceste roade, trebuie ocolit. Chiar și Cedry2k recunoaște deschis asta: „Tobele, ritmul, chiar şi armoniile (din muzica rap – n.n.) duc la un alt soi de „beție a minții”. Mi-e imposibil să cred că Duhul Sfânt poate veni în astfel de situații… Muzica rap e rebeliune, nu are nimic în comun cu pacea inimii.”
Tradiția Părinților din ultimii 200 de ani, adică din zorii modernității și până în zilele noastre, ne dă exemple peremptorii legate de muzica, în afara celei psaltice, pe care ar trebui să o ascultăm și cea de evitat, existând în această privință un adevărat consensus patrum (Sf. Ioan Maximovici, Sf. Teofan Zăvorâtul, Sf. Varsanufie de la Optina, P. Serafim Rose, P. Athanasios Mitilinaios, etc.)
Pe lângă duhul muzicii hip-hop, mai e și litera, de foarte multe ori explicită, pliindu-se de minune pe beaturile în fond sălbatice: „Îți trosnesc gura la modul / „Dă-mi centura!”/ Furtuni de croșee,/ Cărbuni încinși în cornee” sau „Te aduc într-un punct termic, critic/ Te termin vremelnic/ Nu știi că pot fi nemernic și cinic?” sau „Și irezistibil de tentant ca damful penetrant al unui mugure de skank/ Dă-i foc sau te sparg”. Se poate continua mult și bine cu ilustrări de acest tip, ba chiar cu unele mult mai colorate, cu o mulțime de aluzii și referințe directe la consumul de droguri sau la sex, dar nu ar avea rost. Ar trebui să fie destul de clar că e o muzică periculoasă pentru tineri și copii, care mai degrabă le poate deschide apetitul pentru explorarea unor trăiri vătămătoare pentru trupul și sufletul lor neformat și ușor impresionabil.
Cât privește atragerea unor tineri la Ortodoxie prin muzica hip-hop, ceea ce se scapă din vedere este că prin această ușă care se deschide, în cel mai fericit caz, spre biserică, unii pot ieși din ea. Oamenii ajung, dacă ajung, la biserică nu datorită muzicii rap/rock/house, ci în pofida ei.