În general, adaptările cinematografice ale cărților bune suferă din multe pricini, iar astăzi cu atât mai mult. Greu de înlocuit imaginația, lumea și viața interioară pe care le poate plăsmui un autor iscusit. Dar pot apărea și excepții, când o povestire se îmbunătățește în film, nu neapărat prin descriere lirică sau prin conflicte interioare, cât printr-o înălțare a dramei la un nivel mai profund.
Așa stau lucrurile, cred, cu Căpitanii Curajoși, romanul lui Rudyard Kipling, ecranizat în 1937, cu Spencer Tracy în rolul principal, un film pentru toată familia, de la mic la mare, fără vreo șansă ca vreunul dintre privitori să se plictisească sau să aibă sentimentul că a pierdut două ore din viață, mai ales că abundă imaginile spectaculoase, picturale în multe momente, cu o poezie mișcătoare.
Povestea e destul de simplă. Harvey, un copil răsfățat fără măsură de tatăl său văduv, o întruchipare a magnatului american tipic, este exmatriculat pentru prostiile și obrăzniciile repetate. Directorul școlii alături de un profesor sunt convocați de părintele îngrijorat, care e unul dintre finanțatorii instituției, și împreună ajung la concluzia că băiatului i-ar prinde bine să stea mai mult timp cu tatăl său și mai puțin la școală. Drept urmare, tatăl și fiul decid să plece într-o călătorie cu vaporul în Europa. Planul le este însă dat peste cap foarte rapid de o întâmplare nefericită în urma căreia băiețelul cade în ocean, fără să fie văzut de cineva. Copilul este salvat de un pescar devotat și credincios, pe nume Manuel, iar de aici, copilul năzuros, insuportabil și mândru trece printr-un proces accelerat de maturizare în rândul comunității de pescari, unde trebuie să petreacă mai multe luni. Învață valoarea muncii fizice dure, a efortului, a răbdării, a prieteniei, a părinților, a onoarei și mai presus de toate a suferinței jertfelnice. Iar după toate aceste nevoințe și încercări reușește să dobândească un chip uman și o bucurie a vieții nemaiîntâlnită până atunci.
Dacă romanul lui Kipling pune accentul pe importanța breslei marinarilor, așa cum în general aproape toate scrierile sale prețuiesc frățiile, filmul clasic transformă povestea într-o pericopă creștină, într-o „pescuire minunată”, în care un domn Goe yankeu are parte de o educație sănătoasă.
Ceea ce te izbește de la bun început este simbolismul creștin. Pescarul simplu Manuel apare în primul cadru purtând la gât o foarte vizibilă cruce și îl scoate din apă pe micuț, ceea ce poate fi înțeles lesne ca un botez. Băiatul alintat, egoist și arogant moare, pentru a învia ca un copil bun și generos. Mai târziu, îi povestește în detaliu despre cum Mântuitorul și-a ales ucenicii din rândul pescarilor, făcându-i pescari de oameni, ceea ce și el realizează în ambele sensuri. Îl alege pe micuț și îl modelează după sine, iar acesta devine la rândul lui și pescar propriu-zis dar și un pescar de oameni, pentru că la sfârșit transmite influența bună asupra tatălui său. Barca în care pescuiește Manuel are inscripționată pe ea cifra trei, o foarte plauzibilă trimitere la Sfânta Treime, iar timpul petrecut de Harvey alături de pescari este de trei luni, o aluzie transparentă la cele trei zile ale lui Iona în burta chitului sau la cele trei zile dintre Răstignire și Înviere. Nu e lipsit poate de importanță că în episodul din Evanghelie, în care apostolii îl strigă pe Hristos cu Epistata, traducerile mai vechi foloseau termenul Căpitane.
Pe lângă simbolism, Manuel vorbește explicit despre credința sa puternică în Dumnezeu și în viața de apoi. Când băiețelul îl întreabă care va fi primul lucru pe care îl va face cu banii obținuți, pescarul spune că va aprinde lumânări pentru tatăl său trecut la cele veșnice. De altfel, pietatea sa filială e amplă: în fața reproșului băiatului că Manuel nu a primit nimic de la tatăl său, în afara unei flașnete, pescarul se revoltă și începe să-i înșire o listă de binefaceri, dar care toate se pot rezuma ca virtuți. Și ce ar putea să-i dea mai bun un tată fiului său!?
Moartea lui Manuel reprezintă apogeul dramatic al filmului din multe puncte de vedere, dar în special pentru tabloul convingător și emoționant al iubirii jertfelnice. Pescarul se sacrifică nu doar pentru echipaj, ci și pentru micuț, pe care alege să-l ferească de priveliștea unei morți dureroase. Sărutul crucii înainte de a se scufunda în mormântul de ape și replica sa „acum mă duc să pescuiesc cu tatăl meu”, întregesc portretul unui personaj cuceritor prin bogăția de calități doar în aparență simple.
Întors pe uscat, Harvey e schimbat complet în bine și nu ne miră când îl vedem la biserică aprinzând lumânări pentru bunul său prieten adormit și poate pentru tatăl său; după care începe să se roage, sub îndrumarea preotului. E o lepădare aproape completă de vechiul băiețel plin de sine, până într-acolo încât îi pune probleme de un cu totul alt tip tatălui său.
Filmul nu e vreo predică pietistă, sălcie și plicticoasă despre importanța binelui. Dar amprenta creștină se întrevede fără dificultăți, ea răzbate delicat și pilduitor, fără tonuri groase și stridente.
Pe lângă toate aceste nestemate artistice, foarte greu de găsit în zilele noastre, Căpitanii Curajoși conține multe episoade tulburătoare pentru sensibilitatea noastră contemporană în ceea ce privește creșterea copiilor. De pildă, când tatăl lui Harvey îi cheamă pe directorii școlii, iar aceștia îi pun în față întreaga grozăvie a copilului, nu există niciun moment de tăgăduire sau confruntare a dascălilor. Acceptă diagnosticul lor trist, fără a încerca să găsească circumstanțe atenuante, scuze sau explicații contorsionate. Recunoaște greșelile fiului, dar mai ales pe-ale sale. Astăzi suntem cu toții niște părinți magnați, gata să satisfacem cele mai nesăbuite capricii ale copiilor noștri, în schimbul timpului petrecut cu ei.
Filmul arată, de asemenea, importanța suferinței pentru edificarea caracterului, suferința înțeleasă nu ca masochism sau dolorism, ci ca parte integrantă din viață. Până să-și vadă prietenul și mentorul înecat sub ape, Harvey învață să sufere din cauza muncii grele, a hainelor aspre care îi zgârie pielea, a mirosurilor fetide, a acelor de pescuit care îi intră adânc în carne. Și, minunea minunilor, îi fac viața mai frumoasă pentru că acum ea are un sens, împodobit de prietenie și comuniune! Câtă diferență față de noi care am fi în stare să mutăm munții din loc, pentru a alina cea mai mică zgârietură a unui copil.
Cu alte cuvinte, vom vedea un film cu adevărat provocator pentru năravurile noastre tari și firile noastre slabe.