“Nu exista niciun dubiu: Jumătate dintre femei simt atracție pentru același sex”. Un titlu obsinuit, aparut ieri intr-un cotidian national. Insa, imediat, cercetatori ne linistesc: “Este un lucru cât se poate de normal”.
Astfel de stiri sunt un fapt comun. In mod curent, ele iau forma urmatoare: un anunt relativ scandalos pentru moralitatea traditionala, urmat de o sustinere pe baze statistice incontrolabile, la care se adauga un beneficiu divers. De pilda, ca sa citez din presa recenta, “s-a descoperit” ca “sexul face economii”, “intareste sistemul imunitar”, “ca trebuie sa ai 12 parteneri sexuali inainte de a te opri la unul”, etc.
Ideea acestor studii isi are originea in cercetarile lui Alfred Kinsey, cel care si-a propus sa realizeze o harta a comportamentului sexual. Demersul sau a fost o frauda intelectuala si morala de proportii, presarata de abuzuri sexuale asupra multor copii, tragedii si drame personale. Kinsey si-a condus cercetarile cu sprijinul unei universitati americane de prestigiu si al Fundatiei Rockefeller.
A fost omul din spatele revolutiei sexuale (Hugh Hefner, creatorul Playboy, il considera un model) si promotorul unor idei precum: copiii sunt activi sexuali de la nastere, adulterul poate ajuta o casnicie, pornografia nu produce efecte negative.
Toate studiile lui Kinsey (si majoritatea celor amintite zilnic de ziare mai mult sau mai putin serioase) se bazau pe metoda unui chestionar care cuprindea 350 de intrebari delicate, la care foarte putini oameni decenti ar fi raspuns. Astfel ca, in lipsa de subiecti, cercetatorul s-a indreptat catre zonele eliberate moral precum puscarii, lupanare, ghetouri. Rezultatele au aratat exact ceea ce Kinsey isi propusese de la bun inceput: o lume populata de promiscuitate sexuala (este vorba de America anilor ‘50)
Psihologul Abraham Maslow, care a facut parte din echipa de studii sexuale pentru putina vreme, afirma ca “partinirea introdusa de folosirea voluntarilor in cercetari este, in general, in directia exacerbarii procentului de persoane ce raporteaza cazuri de comportament sexual deviant”. El sustine ca i-a atras, de la bun inceput, atentia lui Kinsey asupra acestei probleme, insa acesta a preferat sa ignore obiectia.
Problema epistemologica (si etica) a studiilor sale se perpetueaza in mai toate cercetarile vanturate astazi. Asemenea Raportului lui Kinsey, rolul lor principal este, cred, de a impune o noua dimensiune morala asupra sexualitatii prin prestigiul “stiintific” asociat arbitrar, mai ales ca toate merg intr-o singura directie.
Kinsey a sfarsit foarte prost, dupa unele variante ca urmare a unor experimente sado-masochiste. Abandonat in prealabil de Rockefeller, a cautat salvarea la maestrul de ceremonii oculte Aleister Crowley, insa nu i-a fost de niciun folos. Mostenirea sa supravietuieste.
Sexualitatea, in anumite conditii, poate deveni un drog care produce extrem de mult rau si sunt unii care stiu foarte bine lucrurile astea. Acesti unii mina (sau mana daca scriu cu i din a) prostimea in directia aia. Caci cu cat mai multi drogati, cu atat mai putini oameni liberi care sa opuna rezistenta sau care sa mai aiba o minte clara in stare sa judece.
Asa ca nu ne mira toate titlurile astea menite sa te arunce intr-o lume nefericita.
Ceea ce a schimbat profund paradigma a fost cresterea procentului de femei care lucrau, si care erau astfel independente economic, atat datorita aparitiei si raspandirii contraceptiei, cat si a dezvoltarii sectorului de servicii in economie. O femeie inependenta ia mai usor decizia de a divorta de un barbat abuziv. Alte incitative pentru dezbnarea familiei au venit din partea statului (si pot fi incriminate), cum ar fi ajutoarele sociale, insa acesti stimuli s-au manifestat cu precadere in randul paturilor sarace.
Orice demers care se vrea stiintific, insa ignora metoda stiintiica nu poate decat sa esueze. Cat despre sexualitate, Kinsey a avut probabil un rol, insa nu unul foarte important. „Revolutia Sexuala” din anii ’60 nu a fost nicidecum ceva atat de scandalos. Promiscuitate, adulter, swingeri au exista dintotdeauna, insa de atunci au inceput sa se ascunda mai putin. Oricum, ca si in cazul homosexualitatii, nu avem nicio dovada ca numarul celor cu porniri „deviante” ar fi crescut incepand din acea perioada. Marea majoritatea a oamenilor a ramas cam la fel, oamenii au continuat sa se iubeasca, sa se casatoreasca, sa faca copii, sa divorteze sau sa traiasca fericiti multi ani.