Printre oamenii cat de cat educati (potrivit criteriilor actuale si nu unor standarde imuabile) muzica rock trece drept, cel putin, un produs cultural respectabil. Cu cat mai vechi, cu atat mai bun. Pus alaturi de genuri concurente precum pop, electro sau, nelipsitele din comparatii, manele, rockul are o structura articulata si complexa. Nu se lasa prins usor si necesita un pic de efort si rabdare, in special pentru urechile contemporane, idiotizate de beat-uri stereotipe si voci sintetice.

Robert Pattison, mai mult decat un fan, in cartea sa “The triumph of vulgarity” sustine ca, in fapt, toata atractia rockului se bazeaza pe o filozofie romantica panteista ce distruge prin ea insasi toate criteriile prin care admiratorii incearca sa ridice acest gen la un nivel cultural superior. Autorul nu intra intr-o discutie privitoare la mijloacele artistice, dar prefera sa analizeze miturile fondatoare precum: bunul salbatic, Arcadia, eul infinit, revolta impotriva ordinii naturale, samd. Toate aceste teme reprezinta un imprumut cultural si o vulgarizare, inerenta structural, a romantismului.

Prin anularea oricarei transcendente si imbratisarea totala a senzatiilor personale, se pierde posibilitatea unei estetici non-subiectiviste si/sau spirituale. Ceea ce mai ramane in picioare sunt ramasite de talent individual, improvizatie sterila si multe glose pe marginea traditiei occidentale.

“Vulgar pantheism is abysmally indiscriminate – or said another way, it is infinitely tolerant. The vulgar pantheist finds room in his universe for the atheist and the witchdoctor as well as the Pope and the rabbi. Professing no one religion, he accepts and rejects them all”

Potrivit lui Pattison, romantismul si, implicit, rockul distrug distinctia intre muzica “inalta”, elitista, si muzica populara. Dar pentru asta trebuie sa proclame triumful panteismului si deci dispare sansa oricarei distinctii calitative. Chiar daca fanii incearca aproape in permamenta sa scoata in evidenta tocmai superioritatea rockului in raport cu alte genuri.

“And rock is blunt, rude and popular. Rock disdains polite or correct diction and rejects refined theorizing about society and politics. “We are the white crap that talks back”, say the Fall”.

Cat priveste valoarea muzicii, Mick Jagger, solistul de la Rolling Stones, a rezumat cel mai bine miscarea: “It’s noise we make, that’s all. You could be kind and call it music”.