Nu. Nu s-a intamplat nimic spectaculos. Nu au fost actiuni de strada, nu a protestat aproape nimeni, nu s-au sesizat nici ong-urile, nici societatea civila, nu s-a dat de ceasul mortii nicio figura publica sonora, nici macar ziarele nu au scris ceva. Nimeni nu a vorbit despre asta pentru ca nu s-a intamplat nimic. Intr-un final doar iritarea Lituaniei a dat jos posterul cu secera si ciocanul deasupra Europei, care trona maiestuos intr-o cladire a Comisiei de la Bruxelles. Insa tacerea a ramas in continuare la fel de grea.

De multe ori am impresia ca astfel de momente nu reprezinta simple scapari, ci sunt un efort intentionat pentru a vedea care e rezistenta oamenilor. Ieri au acceptat relaxati sa se treaca peste rezultatul referendumurilor, astazi le punem simboluri comuniste pe holurile comisarilor, maine, daca lucrurile merg cum trebuie, putem sa trecem la introducerea in forta a europenizarii la sate si orase. Asta in cazul in care vor mai ramane sate, dar in rest cu tot ce trebuie. Nu ramane nimic nelegiferat: lungimea, latimea, circumferinta, culoarea. Dupa aceea reglementarea se va opri asupra omului, insa nu asa la intamplare, ci stiintific, cu metoda.

“Nu e ridicol: sa aiba notiuni de agricultura, avicultura, piscicultura (avem informatii exacte ca toate acestea le erau cunoscute), si, totusi sa nu fie capabili sa faca ultimul pas pe aceasta treapta logica – infantocultura? sa nu fie capabili sa elaborezxe un lucru cum ar fi Normele noastre Materne si Paterne” (Evgheni Zamiatin “Noi”)

Mintile au devenit deja clare ca o tabla proaspat stearsa de buretele relativist, incapabile sa articuleze o indignare, dar pregatite pentru un a rula un program comunitar impus cu bocancii, bastonul si televizorul.

Suntem toti comunisti acum. Nu mai conteaza in ce credem deoarece ecumenismul ne-a cucerit, nu mai conteaza stanga si dreapta fiindca am depasit ideologiile, nu mai conteaza binele si raul pentru ca suntem deja dincolo de bine si rau.