Cu patruzeci de ani în urmă, într-o singură zi s-a prăbuşit măreţia şi slava împărăţiei ruseşti, reazemul păcii din întreaga lume. Semnătura împăratului suveran Nikolai Aleksandrovici pe actul de renunţare la tron este graniţa istorică care desparte trecutul măreţ şi glorios al Rusiei de starea ei întunecată şi chinuitoare de azi.

Tot greul răului actualei puteri şi organizări a vieţii este îndreptat împotriva oamenilor cinstiţi, bine intenţionaţi şi evlavioşi şi întregul popor este subjugat şi se află într-o permanentă stare de teamă. Oamenii se tem de propriul lor gând, nedivulgat nimănui, se tem ca gândul să nu li se citească pe faţă.

Ce s-a întâmplat în ziua aceea, cu patruzeci de ani în urmă? Poporul s-a despărţit de Unsul lui Dumnezeu, s-a despărţit de stăpânirea supusă lui Dumnezeu, s-a despărţit de jurământul de credinţă faţă de suveran, Unsul lui Dumnezeu, făcut în faţa lui Dumnezeu, şi l-a condamnat pe acesta la moarte. Acela care, în numele lui Dumnezeu, şi-a folosit toată puterea spre slujirea Rusiei a fost lipsit de putere, iar apoi şi de libertate. Decenii întregi forţele întunecate ale răului au dus lupta împotriva Unsului lui Dumnezeu, împotriva puterii de stat credincioase lui Dumnezeu. Aceleaşi forţe l-au ucis şi pe împăratul suveran Aleksandr Nikolaevici, ţarul-eliberator. Acea crimă a trezit poporul, a scuturat întreaga ţară, şi acea revenire morală a dat posibilitatea împăratului suveran Aleksandr al III-lea Pacificatorul să conducă Rusia cu o mână puternică. Au trecut două decenii de viaţă paşnică şi de dezvoltare în Rusia şi s-a urzit un nou complot împotriva tronului imperial. Era complotul duşmanilor Rusiei. Chiar în Rusia se desfăşura lupta împotriva propriei ei fiinţe şi, după ce au distrus tronul, vrăjmaşii Rusiei i-au nimicit până şi numele.

Acum toată lumea poate vedea cât sunt de legate între ele puterea imperială credincioasă lui Dumnezeu şi Rusia. A dispărut ţarul, a dispărut şi Rusia. Lupta împotriva ţarului şi a Rusiei era dusă de ateismul ascuns, care apoi şi-a arătat faţa în mod deschis. Aceasta este esenţa luptei împotriva ţarului şi a Rusiei, împotriva temeliei vieţii ei şi a progresului istoric. Acestea sunt sensul şi ţelul acelei lupte, care poate că nu au fost conştientizate de toţi complicii ei. Împotriva ţarului şi a Rusiei a fost aţâţat tot ce este murdar, nemernic şi păcătos în sufletul omenesc. Toate acestea se ridicau din toate puterile la luptă împotriva coroanei imperiale încununate de Cruce, căci slujirea împărătească este purtare de Cruce. Întotdeauna oamenii sunt ridicaţi împotriva Crucii prin clevetire şi minciună, făcând lucrarea diavolului, căci, după cuvântul Domnului Iisus Hristos: El este minciună şi tatăl minciunii şi când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale (In. 8, 44).

Toate au fost asmuţite împotriva celui mai blând, mai curat şi mai plin de iubire dintre ţari, pentru ca în ceasul cumplit al luptei împotriva lui, el să rămână singur. În prealabil au fost răspândite zvonuri murdare despre ţar şi familia sa, pentru ca poporul să se răcească faţă de el. Aliaţii necredincioşi au luat parte la complot. Atunci când suveranul a avut nevoie de susţinere morală, colaboratorii săi cei mai apropiaţi nu i-au oferit-o şi astfel şi-au încălcat jurământul. Unii, luând parte la complot, alţii, din slăbiciune, sfătuindu-l să abdice. Suveranul a rămas cu desăvârşire singur, iar în jurul său era doar „trădare, mârşăvie şi laşitate”.

Din ziua abdicării toate au început să se surpe, una după alta. Altminteri nici nu putea fi. A fost dat jos cel care unea totul, stând în apărarea dreptăţii. A fost săvârşit păcatul şi s-a deschis calea păcatului. Degeaba vor unii să despartă evenimentele din februarie de cele din octombrie: unul a fost consecinţa directă a celuilalt.

În acele zile din martie, Pskovul a fost Ghetsimani pentru suveran, iar Ekaterinburgul a devenit Golgota sa.

Suveranul Nikolai Aleksandrovici şi-a dat sfârşitul ca un mucenic, cu credinţă nezdruncinată şi cu răbdare, înghiţind paharul suferinţei până la fund.

Păcatul împotriva lui şi a Rusiei a fost săvârşit de toţi cei care, într-un fel sau altul, au acţionat împotriva lui, nu s-au împotrivit celor întâmplate sau chiar numai au simpatizat cu evenimentele petrecute cu patruzeci de ani în urmă. Acest păcat apasă asupra tuturor, câtă vreme nu va fi spălat prin sinceră pocăinţă.

Înălţând rugăciuni pentru împăcarea sufletului său, ne rugăm şi pentru ţarii Pavel Petrovici şi Aleksandr Nikolaevici, ucişi tot în zilele lui martie. Şi ne rugăm ca să-i fie iertate poporului rus grelele păcate ale trădării şi al regicidului. Vai celor care numesc răul bine şi binele rău. Pentru noi, pentru poporul rus, calea renaşterii este calea recunoaşterii păcatului şi a pocăinţei. Pentru renaşterea Rusiei sunt inutile toate alianţele politice şi uniunile de programe: Rusia are nevoie de înnoirea morală a poporului rus.

Trebuie să ne rugăm pentru iertarea păcatelor noastre şi pentru miluirea Patriei noastre, la fel cum Domnul Dumnezeu, după ce a eliberat Israelul din robia babiloneană, a refăcut şi dărâmată cetate a Ierusalimului.

Versiunea română a textului a apărut în volumul „Predici și îndrumări duhovnicești”, la  Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Traducere din limba rusă de Elena Dulgheru.