Mâine (4/17 iulie), Sfânta Biserică îl proslăveşte pe Preasfinţitul Andrei, episcopul Cretei, autorul marelui Canon de pocăinţă, iar noi ne-am adunat aici ca să ne rugăm pentru împăcarea sufletelor ţarului mucenic şi a celor ucişi împreună cu el. La fel se adunau şi în Rusia în fiecare an oamenii în biserici, de ziua Sfântului Andrei Criteanul, dar nu a celui proslăvit mâine, ci a lui Andrei, Cuviosul Mucenic, martirizat pentru mărturisirea lui Hristos şi a adevărului lui Hristos. În această zi a Cuviosului Mucenic Andrei, oamenii se adunau în Rusia cu simţăminte de bucurie ca să-i mulţumească  Domnului pentru minunata salvare a suveranului Aleksandr al III-lea în Borki, pe 17 octombrie 1888. În timpul călătoriei lui s-a petrecut o îngrozitoare catastrofă feroviară, toate vagoanele au fost distruse, în afara unuia singur, în care se afla ţarul cu familia sa.

Astfel, în ziua Cuviosului Mucenic Andrei Criteanul – martirizat de vrăjmaşii lui Hristos şi ai Bisericii Lui – a fost salvat moştenitorul, iar mai târziu suveranul Nikolai Aleksandrovici; tot aşa, în ziua Sfântului Andrei Criteanul – cel care şi-a sfârşit în mod paşnic zilele – suveranul a fost ucis de atei şi de trădători. Tot în ziua Cuviosului Andrei Mucenicul, Rusia îl proslăvea şi pe prăznuitul în aceeaşi zi, Proorocul Osia, care a prezis învierea lui Hristos. În cinstea lor s-au înălţat biserici, în care poporul rus îi mulţumea lui Dumnezeu pentru izbăvirea suveranului său. Iar peste treizeci de ani, în ziua Sfântului Andrei, învăţătorul pocăinţei, suveranul a fost ucis în faţa întregului popor, care n-a făcut nici cea mai mică încercare de a-l salva. Aceasta este cu atât mai înfricoşător şi de neînţeles cu cât suveranul Nikolai Aleksandrovici a întruchipat în sine cele mai bune calităţi ale ţarilor cunoscuţi, iubiţi şi cinstiţi de poporul rus.

Ţarul mucenic s-a asemănat cel mai bine cu ţarul Aleksei Mihailovici Tăcutul, dar l-a depăşit prin blândeţea lui de nezdruncinat. Rusia l-a cunoscut pe Aleksandr al II-lea Eliberatorul, dar ţarul Nikolai al II-lea a eliberat şi mai multe popoare-surori din seminţia slavă. Rusia l-a cunoscut pe Aleksandr al III-lea Pacificatorul, dar suveranul Nikolai al II-lea nu s-a limitat doar la a avea grijă de liniştea zilelor sale, ci a făcut un pas major pentru ca toate popoarele Europei şi ale întregii lumi să trăiască în bună înţelegere şi să-şi rezolve disensiunile pe cale paşnică. În acest scop, din iniţiativa sa personală, dezinteresată şi nobilă, a fost convocată Conferinţa de la Haga. Rusia a fost entuziasmată de Aleksandr I şi l-a numit Binecuvântatul, pentru că a eliberat Europa de sub stăpânirea străină a unui om. Suveranul Nikolai al II-lea, în condiţii de multe ori mai dificile, s-a ridicat împotriva unei încercări similare a altui om de a-şi extinde stăpânirea asupra unui popor slav, care îi era străin după sânge şi după credinţă şi, în apărarea lui [a poporului], a dovedit o tărie neştiutoare de compromisuri. Rusia l-a cunoscut pe marele reformator Petru I, dar dacă ar fi să amintim toate reformele lui Nikolai al II-lea, nu vom şti cui să dăm întâietate, mai ales că reformele celui din urmă au fost făcute cu mai multă grijă, au fost mai bine gândite şi au fost aplicate fără brutalitate. Pe Ioan Kalita şi Ioan al III-lea, Rusia i-a cunoscut ca unificatori ai ţării, dar lucrarea lor a fost dusă la bun sfârşit de suveranul Nikolai al II-lea când, în 1915, chiar dacă pentru scurtă vreme, acesta i-a reîntors Rusiei toţi fiii. Suveran al întregii Rusii – a fost primul şi singurul ţar al întregii Rusii. Portretul său lăuntric, spiritual şi moral a fost atât de minunat, încât chiar bolşevicii, dorind să-l urâţească, îi pot reproşa un singur lucru: evlavia.

Versiunea română a textului a apărut în volumul „Predici și îndrumări duhovnicești”, la  Ed. Sophia, Bucureşti, 2006

Traducere din limba rusă de Elena Dulgheru.