Recviem pentru gândirea critică

Argumentul pentru necesitatea introducerii unei materii cu numele de “gândire critică” apare cu regularitate în chestiunea educației publice. În locul “miturilor religioase”, ar fi mult mai bine, se consideră, ca elevii să studieze forme de a raționa și a analiza argumentele, care să-i facă imuni la ideologie, la manipulare, la îndoctrinare, la intoleranță, etc. ASUR,…

Când instituțiile încep să funcționeze

În România nu se iese în stradă când sunt arestați preventiv oameni nevinovați, dar lumea fierbe de indignare dacă este obstrucționată arestarea preventivă a unui presupus vinovat de “abuz în serviciu”. Ce-i drept, personajul cu pricina este antipatic, dar nu suficient pentru a-l trimite la ocnă. Altfel, scenariul manifestațiilor este neschimbat. Ambasadele străine, apărătoare de…

Cruciada roz

Un scandal nebănuit a tulburat lumea modei și a celebrităților fără frontiere. Aflați într-un moment de sinceritate, creatorii Dolce&Gabbana (homosexuali) și-au spus părerea despre cum ar trebui să arate o familie normală. Conform celor doi italieni, un copil nu trebuie să crească în “familiile” homosexuale, deoarece nu există așa ceva; singura familie este cea tradițională,…

Momente și schițe de ideologie politică

După călătoriile în Apus, pașoptiștii și urmașii lor descopereau România și românul cu o încântare specific romantică. Nu-i atrăgea neapărat prezentul, care trebuia revoluționat, însă trecutul le provoca extaze arcadiene. “Și era viața dulce și pacinică…Sub aripile slobozeniei, legea înflorea…Toți fiii țării trăiau în bine, căci unirea și dragostea domneau cu ei…Bogatul ajuta pe sărman…

„Biserica Ortodoxă” pregătește îmbrățișarea diversității

Mitropolitul Ambrosie al Bisericii Ortodoxe Finlandeze a organizat recent, sub auspiciile diocezei Helsinki, un seminar pe tema căsătoriei, la care a luat parte și Arhimandritul grec John Panteleimon Manoussakis. Acesta a declarat că „atunci când celibatul preoţilor a fost abolit de Reformă, acela a fost primul pas în direcţia scopului spre care ne îndreptăm astăzi,…

Elegie pentru femei

Viața unei feministe precum Mary Wollstonecraft este simbolică pentru întreaga mișcare privind condiția femeii. Idealuri roz, entuziasm din plin, “eliberarea de prejudecăți”, după care dezabuzare și multă suferință. Iar în unele cazuri moarte tragică. Wollstonecraft a avut norocul să fie salvată de la două tentative de sinucidere, dar biografia sa, jalonată de aventuri amoroase penibile,…

Parintele Peter Heers despre Secularism, Ecumenism si Homeschooling

Părintele Peter Alban Heers este un preot american convertit la ortodoxie, care trăiește în Grecia. Are un doctorat în teologie dogmatică la Universitatea din Salonic, a scris “The Missionary Origins of Modern Ecumenism: Milestones Leading up to 1920”, iar anul acesta urmează să-i apară o carte despre ecleziologia Conciliului Vatican II, analizată dintr-o perspectivă ortodoxă.…

Prinţi şi cerşetori

Prins între mongoli la est și catolici la vest, Alexandru Nevski, marele cneaz rus al Vladimirului şi Novgorodului din secolul al XIII, canonizat după moarte de Biserică, trebuia să decidă cui i va supune. Doi dintre cei mai iscusiți mesageri ai Papei s-au întâlnit cu prințul, dar nu au reușit să-l convingă să renunțe la…

Frumusețea arhitecturii democratice

Nu e nevoie de mari abilități analitice pentru a sesiza grotescul uniform al clădirilor comuniste. De la blocurile furnicar, până la monumentalismul faraonic, trecând prin bulevardele largi și serbede, totul respiră aerul greu al unei cazarme care a fost gândită geometric, dar executată lamentabil. “Ideologie înzidită” a numit-o profesorul Ioan Augustin. Și, într-adevăr, arhitectura comunismului…

Homosexualitea ca motiv de război

SUA au numit un ambasador special pentru promovarea drepturilor LGBT în lume. Obiectivul diplomatului îl reprezintă schimbarea legilor nefavorabile pentru minoritățile sexuale din peste 75 de țări. Potrivit oficialilor americani, valorile LGBT dețin un rol decisiv în cruciada umanitaristă de răspândire a democrației liberale. Mișcarea este oarecum firească în condițiile în care administrația Obama a…