Salata de rosii

Potrivit unui bucatar celebru, dar fara prea mari veleitati culturale, “doar fraierii mananca iarna salata de rosii”. Si e intr-adevar un pic de dreptate in spatele vorbei sale. Pentru ca, asa cum poate constata oricine, rosiile nu au iarna vreun gust sesizabil, ba chiar te trimit cu gandul la orice altceva in afara de tomate.…

Ikiru sau functionarul ca victima a Leviathanului

Dacă despre birocrație s-au scris sute, dacă nu mii de volume, despre birocrați în general s-a scris și vorbit mult mai puțin. S-a accentuat, cel puțin în ultimul secol, ineficiența economică a birocrației, cu un efect nefast asupra percepției publice a birocraților. Pentru simplul fapt că fac parte dintr-un sistem ineficient, aceștia au devenit antipatici…

New Age medieval

La prima vedere nimic nu pare mai indepartat de urgia revolutionara decat extazul beatic al sinelui promovat de curentele New Age. Culori difuze, sunete orientele, imagini ale unui paradis naiv si, peste toate, o retorica a sentimentelor calde. Raiul ne asteapta dupa colt. Si asta pentru ca realitatea reprezinta o revarsare/emanatie a Divinului Unu, asa…

Apocalipsa anuntata

Au mai ramas doar cateva zila pana la sfarsitul lumii, asa cum o stim noi. Nu va fi nicio revarsare de ape sau explozie solara care sa rada oamenii de pe fata pamantului. Nu va avea loc niciun cataclism cosmic care sa spulbere planeta. Lumea fizica, materiala nu se va schimba foarte tare in perioada…

Haosul magic

Ca urmare a inca unui rand de alegeri “decisive”, desfasurate la sfarsitul saptamanii trecute, multa lume va fi speriata de propaganda anti-ruseasca. Noii invingatori vor fi creionati in culori rosii si tuse aspre. Drumul nostru, cum altfel decat ascendent, spre raiul european, va fi blocat de o gasca de barbari hotarati sa ne deturneze spre…

Despre democratie in Romania

Intelectualii romani (sustinuti de cohortele de postaci) nu inceteaza sa ma surprinda. Vorbesc de fraudarea alegerilor in ziua votului cu o naturalete care ascunde fie ignoranta, fie manipulare, fie pur si simplu prostie. Cu cateva exceptii, in Romania voturile nu se mai cumpara in ziua alegerilor din urma cu cel putin 2 cicluri electorale. Electoratul…

Statul acasa ca vot impotriva statului

Cel mai enervant si mai agasant lucru in campaniile electorale nu sunt studentii amarati care iti bat la usa sa te intrebe de preferintele politice, nici afisele si flyerele care iti infunda cutia postala, nici promisiunile ridicole si nesfarsite ale unor papusi de paie, ghidonate de baieti mai isteti doar cu putin. Nu, pe mine…

Regionalizare contra naturii

Ce poate fi mai frumos, din punct de vedere administrativ, decat un proiect de descentralizare regionala?! Small is beautiful, nu-i asa? Se imparte tara in opt fragmente, se deleaga responsabilitati de la centru, birocratia va trebui sa scada, in principiu, iar oamenii vor fi, in final, mai multumiti de schimbarea statului. Dam istoria in spate.…

Socialisti, nu crestini

Potrivit lui Noam Chomsky, faimosul aparator al pacii, al kmerilor rosii, al panterelor negre, dar mai presus de toate al unei lumi dominate complet de albastrul Natiunilor Unite, ideile lui Ron Paul despre capitalism sunt “salbatice”. In opinia lui Chomsky, libertarianismul ar deschide calea unei tiranii a corporatiilor, insa, precizeaza lingvistul american, acestea nu vor…

Teama de Rusia

Unul dintre putinii intelectuali progresisti occidentali care nu a inghitit minciunile sovietice a fost Bertrand Russell. Si asta inca din anii ’20 cand, in urma unei calatorii in “imperiul rosu”, avea sa scrie o carte foarte negativa, intitulata “The practice and theory of bolshevism”. Era un timp in care restul lumii civilizate si iluminate lesina…