Sf. Antim Ivireanul și sfârșitul culturii române

Potrivit lui Nicolae Manolescu, odată cu Sf. Antim Ivireanul se desăvârșește „românizarea” slujbei bisericești, dar și mai important, probabil, pentru criticul modern, „limba română dobândește o demnitate și o eleganță pe care nu le avusese înainte”. E un fapt aproape universal, drept urmare o constatare banală, că mai toate culturile se nasc dintr-o căutare duhovnicească, spirituală dacă vreți, din cult. Așa că pe măsură ce se tot îndepărtează de la acest ideal ele tind să se autodistrugă, să se pulverizeze în nihilism și în alte căutări sinucigașe. Pe de altă parte, un efort duhovnicesc autentic se ve reverbera și într-o cultură înaltă. Sf. Antim Ivireanul joacă un rol fundamental în creația limbii literare, deși începuturile au fost departe de a fi ușoare. Într-o predică adresată preoților, sfântul ierarh deplângea lipsa lor de educație și relația precară, mai degrabă inexistentă, cu cărțile.

„Dar ce oare aș putea nădăjdui de la voi, sau cel fel de ajutor aș putea să aștept din iscusirea voastră? Că între celelalte scârbe ce am, de mă rănesc la inimă, iaste aceasta cea mai grea, de mă întristez și mă mâhnesc mai mult, că văz între preoții mei atâta prostie, atâta neînvățătură și atâta nedumireală, cât cunosc că nu puteți face vreun ajutor sau folos”.

În urmă cu un an, Părintele Savatie Baștovoi făcea oarecum constatări similare, deși într-un context mult mai politic.

„La începutul anilor ’90, pe cînd Soros își începea lucrarea la noi, Biserica primea atîția bani, încît a fost în stare să construiască zeci de mii de biserici și mănăstiri cu ziduri și decorațiuni extrem de scumpe. Soros nu construia nimic. Nu cunosc nici o clădire construită de Soros, nici un zid. Pentru că Soros își băga banii în oameni. În cît mai mulți oameni. Din cît mai multe instituții. Aici un pix, dincolo un computer, o bursă, o revistuță, o carte de debut. Măsurate cu cheltuielile enorme ale Bisericii făcute pe construcții, investițiile lui Soros au fost infime. Ne-a cumpărat cu o măslină și o scobitoare. Ne-a cumpărat școala și poliția, presa și guvernele. Fără să construiască nimic, măcar un zid, căci a știut că cea mai importantă avere sînt sufletele oamenilor. Noi însă am construit multe ziduri, crezînd că sufletele ni se cuvin din oficiu. Iar acum, cînd în țările europene anual mii de biserici se scot la vînzare pe nimic, Soros își poate muta oamenii în ele. Și chiar o face.

Din imensa avere a Bisericii, dacă am fi investit în oameni măcar cei doi bănuți ai văduvei, nu am fi ajuns să cerem referendumuri sau să ne tulburăm la fiecare alegeri. Nimic nu ne-a lipsit ca să fim mai tari decît Soros. Soros a preluat lucrarea Bisericii și a răsturnat-o, a vînat sufletele. Ceea ce trebuia să facem noi pentru Dumnezeu, Soros a făcut pentru sine și „împărăția” sa. Și cîți vor mai fi ca el de acum încolo.

Am auzit de multe procese în care biserica se judecă pentru terenuri si ziduri, insă nu am auzit ca vreun păstor să alerge după un suflet pierdut, să meargă în procese pentru el. Dar cu cît mai scump este un suflet decît toate zidurile și palatele.

Atît de mult trebuie să ne iubim, ca nimeni să nu poată cumpăra dragostea noastră. Nici cu bani, nici cu putere, nici cu slavă. Atunci cu adevărat vom fi ucenici ai lui Hristos și nici un soros nu ne va tulbura.”

(Pe când studiam la Facultatea de Filosofie din București nu am putut să nu observ că majoritatea cărților pe care le aveam în programă erau finanțate de fundațiile lui George Soros. Și destule dintre ele erau chiar bune, dar contextul le făcea să fie interpretate doar într-o anumită direcție.)

Cred că scopul niciunuia dintre cei doi clerici nu era martelarea preoțimii, după un calapod inspirat de idealurile societății deschise. Obiectivul, în opinia mea, e acela al tragerii unui clopot cât mai zgomotos, ca pe vremea marilor invazii: fără prețuirea terfeloagelor, bisericile se vor goli mai devreme sau mai târziu. Probabil chiar mai devreme  decât ne închipuim.