Blogroll
- The Strange Story of Peter Thiel
- Rosie O'Donnell's Adopted Daughter Arrested In Squalor Of Meth, Needles, Filth And A Sleeping Baby Is Yet Another Case Study In Why Unmet Needs In Childhood Become Multi-Generational Death Camps
- The Healing Wheel--Non Sleep Deep Rest (NSDR) Exercise
- On the World and Family
- Holy Martyrs Sergius and Bacchus
- A Spiritual Hub Amidst Disaster
- Healing the Son of the Widow from Nain
- Confessor of the Russian Diaspora
- Raising the Son of the Widow of Nain
- Saturday Evening Film: SHADOW RING
- Offsite Post: ‘Missionary Fieldhands’
- Interview 1904 – The Internet Archive Hack (NWNW 568)
- PTSD Healing Series: How To Accept Criticism
- Offsite Post: ‘Mary the Mother of God as Our Protector’
- Michael Nehls Explains How PTSD Through Fear Messaging About Coming 'Pandemics' And Other Threats Causes The Hippocampus To Shrink
- She Was In Talk Therapy For Decades, Never Got Better: She Had To "Diagnose" What She Had, Then Invent A Healing Modality. Now She Helps Thousands Get Out Of The Trap
- Kids and COVID: Costly Mistakes That Must Never Happen Again
- Interview 1903 – James Corbett on God, Government and The Law
- Movie: "Saint Chryse - A Ray of Light in the Years of Slavery" (2023)
- I, Sandwich
- Signs to recognize the Antichrist – Fr. Dumitru Stăniloae
- Semnele pentru recunoașterea lui antihrist – Pr. Dumitru Stăniloae
- Offsite Post: ‘Copperhead’
- Interview 1902 – Government Hurricanes? (NWNW 567)
- Episode 467 – Naming Names and Connecting Dots in the Globalist Agenda
- Offsite Post: ‘Speaker Johnson Shouldn’t Fold on Ukraine War Funding’
- The Mysteries of Matthew’s Gospel: Was It Really Written Before the Others?
- The "Policing" of our Lives (Metr. Hierotheos of Nafpaktos)
- The Medical-Pharmaceutical Killing Machine
- 2025 Calendar Featuring the Saints of Wales
- Offsite Post: ‘Cowardice Is Not a Virtue’
- CHD Scientists Uncover Evidence of Pfizer ‘Hot Lots’ Linked to Higher Rates of COVID Vaccine Injuries
- Miracles Amidst the Siege: How St. Sergius Defended the Trinity Lavra from Polish and Lithuanian Troops
- “Someday You Will Throw Dirt on Me.”
- St. Panteleimon’s Legacy: Miracles, Medicine, and Martyrdom
- ‘Vaxxed III: Authorized to Kill’ Premieres Nationwide September 18
- CHD Marks 10th Anniversary of CDC Whistleblower Disclosure of MMR Vaccine/Autism Link
- ‘Make Room for God in Your Life’ an Inside Look at the Belarusian Cross Procession
- A Christian Is a Person Who Remembers the Purpose of His Existence: 10 Powerful Quotes of Fr. Dimitry Smirnov
- “May Paradise consume you!” Elder Cleopas of Romania (†1998)
- “Mânca-v-ar raiul!” Cuviosul Cleopa de la Sihăstria (†1998)
- Down the COVID-19 Rabbit Hole: Independent Scientists and Physicians Unmask the Pandemic
- The Final Days of the Iconic Fashion Designer Billy Bo
- Autobiography of Alexandros Papadiamantis
- A hindu convert to Orthodoxy
- Un hindus convertit la Ortodoxie
- Alexandros Papadiamantis Resource Page
- How Great Spiritual Figures of Greece Helped Form the Renowned Conductor Dimitri Mitropoulos
- How to fight any passion
- Pr. Serghei Baranov – Cum să te lupți împotriva oricărei patimi
- The Catacomb Church (1991)
- The story of a repentant Sergian Priest!
- A brutal crush and a dark Ecclesiastical secret!
- Tortured for Orthodoxy: concerning Mother Joanna (†1998)
- 41 Testimonies: on Sergianism and the "ecclesial" status of the Soviet Church
- Hymn of love
- Imnul iubirii
- The Eternal Day
- Follow Me
- I will give you rest
Cele mai citite
- Să învățăm să iubim
- Clark Carlton: Modernity considers sub-natural existence the sumit of human progress
- Dostoevsky for Parents and Children: (IV) Merchant Skotoboinikov's Story
- O mica problema de retorica
- O stire: moartea presei.
- 101 carti de necitit intr-o viata
- Totalitarism homosexual
- Alternativa Nicusor Dan. Nula
- Cu ochii larg închiși
- Evolutionism pe intelesul tuturor
Prin cenusa Imperiului |
Ce citim |
Scris de Ninel Ganea |
Miercuri, 30 Octombrie 2013 20:37 |
Memoriile lui Stefan Zweig, „Lumea de ieri”, nu figureaza, cred, in vreo antologie conservatoare. Nici nu prea ar avea cum, caci scriitorul austriac, spirit iluminist prin excelenta, a fost indragostit sincer, dar cu o masura temperata de excesele timpului, de avangarda intelectuala, de idealurile „umanismului ateu” si de modele culturale (cu predilectie, psihanaliza) care incepusera sa domine peisajul european. In pofida tuturor acestor scaderi, Zweig, care a avut nesansa sa traiasca apusul complet al Vechiului Regim si ecloziunea totalitarismului hard, ramane unul dintre cei mai profunzi scriitori politici si economici ai inceputului de sec. XX. Observatiile sale depasesc cliseele sforaitoare despre „epoca barbariei”, „triumful irationalismului” si „revolta maselor”, atingand punctele sensibile, dar rar mentionate, ale unor fenomene inca insuficient elucidate. Nu lipsesc paseismul, naivitatile, sperantele desarte sau erorile intelectuale, insa peste toate avem de-a face cu un intelectual faimos in epoca, dar onest, ceea ce constituie in sine un fapt remarcabil. Din primele randuri ale amintirilor, pentru un cititor familiarizat cat de cat cu economia liberala (austriaca), in special in privinta chestiunilor monetare, sare in ochi acuitatea remarcilor facute de Zweig cu privire la diferentele dintre monarhie si democratie, vazute prin prisma acestui criteriu. Inca din pagina inaugurala, scriitorul ne dezvaluie ca „valuta noastra, coroana austriaca, circula sub forma de monezi de aur curat, ceea ce ii garanta credibilitatea. Fiecare stia ce are si ce i se cuvine, ce este permis si ce nu”. Observatia nu este aruncata pur si simplu la intamplare. Scriitorul subliniaza importanta aurului ca un mijloc de schimb universal acceptat, intr-o vreme in care lumea buna incepuse deja sa descrie aurul drept o „relicva barbara” (Keynes) sau „fetisism” (Marx). Mai mult, experienta hiperinflatiei din Austria ii prilejuieste lui Zweig pasaje in care precizia teoretica se combina cu hiperrealismul descrierilor, completate cu o trimitere inevitabila la Geothe, unul din putinii scriitori care au sesizat demonismul expansiunii monetare. „Ca prim indiciu al neincrederii din partea populatiei, au disparut banii metalici, pentru ca o mica bucata de cupru sau nichel reprezenta totusi o „subtanta” fata de hartia pur si simplu imprimata. Statul, ce-i drept, actiona ca presa de bancnote sa lucreze la parametrii maximi pentru a obtine, dupa reteta lui Mefistofel, cat mai multi bani artificiali, dar nu mai putea sa tina pasul cu inflatia(...) In curand, n-a mai stiut nimeni ce si cat costa”. Zweig dovedeste o extraordinara pricepere in a decela consecintele culturale si morale ale inflatiei, anticipand intrucatva intuitiile pe aceasta tema ale lui Hans Herman Hoppe. „Cine facuse economii timp de patruzeci de ani si pe deasupra isi plasase banii, din patriotism, in imprumutul de razboi, a ajuns cersetor. Cine avea datorii, scapa de ele. Cine era corect si se conforma regulilor de distribuire a alimentelor facea foamea; numai cine avea tupeu manca pe saturate. Cine stia sa dea mita prospera; cine specula se-mbogatea (...) Nu exista nicio masura, nicio valoare in mijlocul acestei disolutii si evaporari a banilor; singura virtute care era la pret consta in a fi descurcaret, abil, fara scrupule si in a sari in sa din fuga calului, pentru a nu te lasa zdrobit sub copitele lui”. Descrierea decadentei din Germania nu este nici ea mai prejos si s-ar putea suprapune de minune peste situatia noastra prezenta: „Un fel de dementa antrena in prabusirea tuturor valorilor chiar cercurile burgheze care pana atunci tinusera cu dintii de modul lor de viata. Tinerele fete se faleau nevoie mare ca sunt perverse; a mai fi la saisprezece ani banuita de virginitate era pe-atunci in orice scoala din Berlin o rusine, orice fata voia sa aiba ce povesti in materie de aventuri personale, si cu cat mai exotice, cu atat mai bine (...) In fond, destrabalarea nemteasca care a izbucnit odata cu inflatia era numai o maimutareala febrila”. Practic, pentru Zweig nu exista niciun dubiu ca demoralizarea sociala reprezinta efectul natural al folosirii tiparnitei. „Ce vreme incredibila, anarhica, zgomotoasa, acei ani cand, in Austria si Germania, odata cu subtierea valorii banilor, incepusera s-o ia la vale toate celelelalte valori!”. Ramane de discutat la nivel filozofic daca prabusirea moravurilor reprezinta o cauza mai degraba decat un efect al inflatiei, insa simpla corerelare a celor doua maladii este remarcabila in „Lumea de ieri”. Pe de alta parte, se intelege ca scriitorul nu e nici pe departe vreun liberal pur sange (admira, de pilda, modelul francez de subventionare a intelectualilor prin asigurarea unor posturi insignifiante, dar caldute in interiorul birocratiei culturale) insa, celor neinregimentati in partidul progresului, Zweig le devine afin prin constiinta acuta a ordinii calcate in picioare de marsul cazon al democratiilor. Evocand biografia tatalui sau, scriitorul noteaza diferenta colosala dintre impozitarea practicata de Vechiul Regim si spolierea nediscriminatorie a sec. XX. „Datorita acestei continue tezaurizari a castigurilor, in acea epoca de prosperitate crescanda, cand nici din cele mai serioase venituri statul nu se gandea sa retina mai mult de cateva procente sub forma de impozit (...) pentru cei avuti a deveni tot mai bogat insemna ceva ce, de fapt, se realiza de la sine (...) Lumea se plangea mai mult din obisnuinta decat din convingere de impozitele „mari”, care, la drept vorbind, in comparatie cu cele de dupa razboi, reprezentau numai un fel de mic bacsis platit statului”.
Primul razboi mondial ii da posibilitatea lui Zweig sa urmareasca nu doar ravagiile, indoctrinarea si nationalismul turbat al combatantilor, ci si micile mari momente de omenie care aveau sa devina doar o amintire foarte indepartate peste numai douazeci de ani. In Tarnow, scriitorul asista cu o nedisimulata uimire la relatiile dintre militarii Imperiului si un contingent de prizonieri rusi. „Prizonierii nu manifestau nicio o tendinta, fireasca de altfel, de-a evada, iar rezervistii austrieci nu se grabeau defel sa-si ia misiunea de paza in litera si spiritul regulamentului. Ei sedeau la un loc cu prizonierii si tocmai faptul ca, din cauza limbii, nu se puteau intelege, ii amuza la culme si pe unii si pe altii. Faceau schimb de tigari, isi zambeau. Un rezervist tirolez tocmai scotea dintr-un portmoneu foarte vechi si murdar fotografiile sotiei si ale copiilor lui si le arata „dusmanilor” care le admirau pe rand si intrebau, facand semne din degete, daca un copil are trei sau patru ani”. Pentru Zweig, explicatia acestor comportamente onorabile consta in ramasitele de cultura crestina ale Europei: „...pe-atunci tarile, conducatorii, imparatii, regii, crescuti in traditia umanista, in subconstientul lor inca se mai rusinau de razboi. O tara dupa alta respingea, ca pe o calomnie josnica, acuzatia ca este sau a fost „militarista”; dimpotriva, fiecare se intrecea in a arata, a demonstra, in a explica, in a afisa ca este o natiune culta”.
Daca razboiul este sanatatea statului, pentru libertatea individula el reprezinta o ciuma pe care Zweig a experimentat-o rapid in consecintele ei cele mai personale. „Nimic nu ilustreaza mai bine regresul inspaimantator in care a fost antrenata lumea dupa primul razboi mondial ca ingradirea libertatii de miscare a omului si restrangerea dreptului lui de a fi liber. Inainte de 1914, pamantul apartinea tuturor. Fiecare mergea unde voia si ramanea intr-un loc atat cat voia. Nu era nevoie nici de permise, nici de aprobari, si ce ma mai amuza uimirea tinerilor cand le povestesc ca inainte de 1914 am calatorit in India si America, fara sa am asupra mea vreun pasaport si, in general, fara macar sa fi vazut vreodata asa ceva. Urcai si coborai din tren sau vapor, fara sa intrebi si fara sa fii intrebat, nu erai obligat sa completezi nici macar unul din sutele de formulare care se cer astazi”.
Scriitorul austriac a ramas sfasiat toata viata intre ordinea lumii vechi si degringolada democratica. De prima se simtea atasat funciar prin reflexe, obiceiuri si un simt al ordinii naturele, de cealalta prin filozofia romantica a eliberarii „geniului creator” de sub puterea traditiei si autoritatii. Asta explica si multiplele stari contradictorii care apar in memorii: detesta vechiul sistem scolastic de invatamant, dar il ingrozea „libertatea” elevilor de a studia doar ceea ce vor, deplangea starea rigida a femeilor din Vechiul Regim, insa il speriau noile frizuri si moravuri, frecventa cu admiratie noile curente literare, dar nu putea subscrie la „experimentele galagioase” din pictura, muzica si arhitectura, samd. Nu in ultima instanta, probabil ca aceasta tensiune furnizeaza si o lamurire pentru moartea scriitorului care se impusca, alaturi de sotia sa, in 1942, in apropiere de Rio de Janeiro, dupa ce declarase ca este prea batran pentru a o lua de la capat. Insa sinuciderile devenisera pe atunci un fenomen aproape normal in randul celor care au trait „Apocalipsa Vesela”... |