Ce citim | Scris de Ninel Ganea | Joi, 06 Iunie 2019 11:45 | Una din învățăturile recurente în înțelepciunea tradițională privește legătura dintre conducerea lumii și cea a propriului suflet. „Există patru lucruri: sufletul, familia, cetatea și lumea. Iar aceste lucruri alcătuiesc un urcuș natural. Cel care conduce o familie și care vrea să o conducă bine, trebuie să-și pună mai întâi ordine în suflet (...) Cel care este în stare să-și pună ordine în suflet și face ca o parte să conducă iar alta să se supună, acel om va putea să-și pună ordine și în familie. Însă dacă poate face asta, atunci poate coRead more | |
Religie | Scris de Pr. Serafim Rose | Marţi, 04 August 2020 11:52 | Când ne uităm la arta medievală observăm ceva foarte interesant. Deși iconografia și stilul iconografic nu s-au dezvoltat complet în Apus, acest lucru s-a întâmplat totuși în Italia. Acolo exista o tradiție iconografică și multe biserici din Ravenna și din alte locuri erau pictate în tradiția iconografică bizantină. Dar în Evul Mediu, orice rămășiță de tradiție care s-a mai păstrat în Italia a început să fie alterată. Vedem deja acest lucru într-un pictor considerat a fi încă foarte tributar tradiției biRead more
| Critica de film | Scris de Ninel Ganea | Marţi, 27 Martie 2012 08:57 | “Shame” (2011), filmul lui Steve McQueen, discuta despre dependenta de sex, o tema in buna masura ocultata de contemporani. In general, lumea se sfieste sa vorbeasca despre asta, dupa cum declara intr-un interviu regizorul, ba mai mult, printr-o inversare tipic moderna, vicul a devenit virtute, astfel incat eliberarea prin sexualitate, inculcata din timp prin educatie, televiziune si publicitate, reprezinta “un curaj” si o afirmare a sinelui. Din acest punct de vedere, meritul lui McQueen in alegereaRead more | | Economie | Scris de Ninel Ganea | Joi, 02 Februarie 2012 13:16 | Discursul presedintelui Romaniei, cu ocazia a cinci ani de la aderarea la Uniunea Europeana, reprezinta o mostra de gandire globalista in actiune. Stiti povestea cu noua ordine mondiala si toti cei care vorbesc critic despre asa ceva sunt imediat taxati drept conspirationisti. Ei bine, cine are indoieli in cazul de fata se poate limita doar la citirea declaratiilor presedintelui. “Va trebui sa avem curajul sa spunem ca solutia corecta e realizarea Statelor Unite ale Europei”, ne spune conducatorul tarRead more | Polemici | Scris de Ninel Ganea | Joi, 17 Mai 2018 11:52 | Una din prejudecățile pe cât de răspândite pe atât de periculoase afirmă că suma problemelor noastre derivă din domnia prostiei. Potrivit acestei teorii, lipsa de inteligență, cultura precară sau educația deficitară a liderilor politici explică dezastrele, catastrofele și eșecurile sociale. Nu de azi, de ieri, ci dintotdeauna. Alexandru Paleologu a fost unul din susținătorii articulați ai acestei idei și mergea până într-acolo încât afirma că însuși diavolul nu este altceva decât prostie pură: „El nu e, cum creRead more | |
|
|
|
Pagina 42 din 140 |
.