| Ce citim | | Scris de Ninel Ganea | | Marţi, 09 Februarie 2016 01:44 |  E un spectacol, doar la prima vedere, ciudat acela al oamenilor de stat contemporani înconjurați de bodyguarzi, girofare, trupe speciale și de securitate deghizate în popor entuziast. Dacă poporul își alege liber și nesilit de nimeni conducătorii, se presupune că nu ar trebui să existe un pericol la adresa președinților sau a oricărui alt demnitar cu rang înalt. În democrație, încununarea politică firească a Progresului, egalitatea s-ar vedea și în interacțiunile normale dintre conducători și supuși. Adică, fără interferențeRead more | |
| Polemici | | Scris de Ninel Ganea | | Miercuri, 20 Iulie 2016 12:29 |  Două povestiri scurte. Trasybulus a fost un tiran în Miletul antic, cu o putere incontestabilă în interior. Periandru, tiranul din Corint, îl admira și dorea să afle direct de la sursă cum a reușit să aibă liniște și pace în regat. Așa că i-a făcut o vizită și l-a întrebat direct pe Trasybulus. În locul unui răspuns, Trasybulus l-a scos afară din castel și l-a dus într-un lan de grâu. Acolo și-a scos sabia și a început să o plimbe deasupra spicelor, tăindu-le pe cele mai înalte și mai frumoase. Periandru, pe moment, a crezut Read more | | Economie | | Scris de Florin Rusu | | Duminică, 07 August 2011 05:47 |  Ceea ce era evident pentru toata lumea a devenit realitate si pentru agentiile de rating. Deocamdata doar pentru una (Standard&Poor’s), e adevarat! Decizia de retrogradare a ratingului suveran al SUA a fost interpretata de analisti, politicieni si ziaristi drept o lovitura data pietelor financiare, desi, in mare parte, acestea deja facturasera nota de plata a politicii fiscal-bugetare iresponsabile a Washingtonului. Nici nu e de mirare, toti cei care au comentat decizia fiind direct interesati iRead more | | | Religie | | Scris de Arhiep. Andrei Rimarenko | | Luni, 25 Februarie 2019 11:16 |  „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Mt. 4:17). Astfel ne-a chemat Sfânta Biserică în urmă cu trei săptămâni. Dar astăzi ne adresează aceeași chemare. Întreaga problemă constă în cum ne raportăm noi la această chemare. Ca la niște simple cuvinte? Sau ca la marea chemare a Bisericii lui Hristos, Mama noastră, care știe ce ne așteaptă și din acest motiv ne spune „Pocăiți-vă!”? Cu alte cuvinte, privește-te cu atenție deoarece se apropie vremuri nemaivăzute. În natură soarele luminos va sRead more | | Ce citim | | Scris de Ninel Ganea | | Vineri, 15 Ianuarie 2016 09:09 |  Cel care avea să fie Țarul Alexandru al III-lea (în poză, alături de soție și copii) s-a născut în 1845, în vremea domniei lui Nicolae I, și conform legilor care guvernau monarhia era a treia persoană în succesiunea dinastică, după tatăl, Alexandru al II-lea, și fratele, Nicolae, de care îl despărțeau 18 luni. Deși abia trecuse vârsta de un an, Alexandru sau Sasha, după cum îl alintau părinții, trebuia să asculte cuminte rugăciunile zilnice învățate de Nicolae, care nici măcar nu împlinise trei ani.Read more | |
|
|
|
| Pagina 66 din 140 |
.