Blogroll
- On Humility
- The Tragedy of Man
- Guest Post: ‘Prophecy Of A Theban Princess: A Review of FOR A RADICAL LIFE by Daria Dugina’
- Ammiel Alcalay's New Essay In Middle East Eye
- Submerged But Not Much Longer
- The Akathist Hymn
- On the Presuppositions of our Personal Salvation
- Interview 1876 – Iran Strikes, WHO Protests, German 4/20 (NWNW 551)
- Suing the Tyrants – #SolutionsWatch
- Offsite Post: ‘The Orthodox Bishops in the United States Act Culturally Illiterate’
- Note To Self
- Interview 1875 – James Corbett Breaks The Spell of the Global Conspiracy
- The Secret History of Hamas
- Reiner Fuellmich, In 18 Minute Recording From Prison, Reveals Deep Infiltration, Intelligence Gathering, And Plot; Also Says Covid Empire Of Lies Crumbling
- Folk Music As Anti-Anxiety
- Iran Launches Retaliatory Air Attack On Israel
- The Path of True Christian Life
- The Significance of Fasting in the Struggle against Fallen Spirits
- Echoes of WWI: China, the US, and the Next “Great” War (2017)
- Offsite Post: ‘The Right Foundation’
- Interview 1874 – 6th Time’s The Charm for Zimbabwe’s “New” Currency (NWNW 550)
- CHD Wins in Los Angeles ‘Smart City’ Public Records Case, Gaining Access to Thousands of Withheld Documents Regarding Rollout of Artificial Intelligence
- Offsite Post: ‘The Power of Women’
- ‘Alleluia’: Exploring the Depth of the Shortest Doxology
- Offsite Post: ‘German Greatness’
- Judge Rules in Historic CHD Lawsuit Challenging Fast-tracking of Wireless Infrastructure in Los Angeles
- CHD Supports the Motion Against U.S. Department of Health and Human Services Alleging Fraud in Omnibus Autism Proceeding
- Offsite Post: ‘Will America Complete Its Revolution?’
- Exploring the Lenten Triodion: A Journey through Penitence and Joy
- CHD to Host ‘The Rally to Reclaim Free Speech’ as SCOTUS Hears Landmark Censorship Case Murthy v. Missouri
- CHD to Host ‘The Rally to Reclaim Free Speech’ as SCOTUS Hears Landmark Censorship Case Murthy v. Missouri
- From Aristocrat to Ascetic: The Disguised Path of Saint Anastasia
- Autobiography of Alexandros Papadiamantis
- Exploring the Essence of Praising God
- Brian Hooker to Participate in Senator Ron Johnson’s COVID Response Briefing, ‘What Are They Hiding?’
- Navigating the Path to Confession after Grave Sins
- Miraculous Encounters: The Power of Saintly Relics
- A hindu convert to Orthodoxy
- Un hindus convertit la Ortodoxie
- Alexandros Papadiamantis Resource Page
- How Great Spiritual Figures of Greece Helped Form the Renowned Conductor Dimitri Mitropoulos
- Artificial Intelligence as Artificial Brilliance (Metr. Hierotheos of Nafpaktos)
- How to fight any passion
- Pr. Serghei Baranov – Cum să te lupți împotriva oricărei patimi
- The Catacomb Church (1991)
- Movie: "Men of Anjolos" (1997) - An Islamic Movie on the Life of the Seven Youths of Ephesus
- The story of a repentant Sergian Priest!
- A brutal crush and a dark Ecclesiastical secret!
- Tortured for Orthodoxy: concerning Mother Joanna (†1998)
- The Bitten Apple of Apple Inc. (Metr. Hierotheos of Nafpaktos)
- 41 Testimonies: on Sergianism and the "ecclesial" status of the Soviet Church
- Hymn of love
- Imnul iubirii
- The Eternal Day
- Follow Me
- I will give you rest
- Single Mind, Simple Life – Gospel for the Third Sunday of Matthew
- Save your soul with fear of God
- Enduring skillfully
- Orthodoxy is unique
Cele mai citite
- Să învățăm să iubim
- Clark Carlton: Modernity considers sub-natural existence the sumit of human progress
- Dostoevsky for Parents and Children: (IV) Merchant Skotoboinikov's Story
- O mica problema de retorica
- 101 carti de necitit intr-o viata
- O stire: moartea presei.
- Totalitarism homosexual
- Alternativa Nicusor Dan. Nula
- Cu ochii larg închiși
- Evolutionism pe intelesul tuturor
Sclavii dogmelor |
Critica de film |
Scris de Ninel Ganea |
Marţi, 04 Martie 2014 22:10 |
Reteta cinematografica de succes, garantata de istorie, ideologie si spiritul timpului, o reprezinta apologia minoritatilor. Nu conteaza neaparat despre ce minoritati este vorba, desi un mix de rasa, sex si gen ar fi perfect. Ideea este de a avea in prim plan o comunitate defavorizata. Si ar trebui sa stim destul de bine cine sunt victimele si, mai ales, cine sunt vinovatii. In principiu, nu cred sa existe scurtatura pentru atingerea acestui obiectiv. Cui nu-i place, nu are de ales. Asta este calea de urmat. Talentul, aptitudinile si imaginatia joaca un rol secundar, in cel mai bun caz. Daca regizorul are norocul sa apartina unei minoritati sau unui grup defavorizat, atunci sansele sale cresc exponential. Este in carti pentru premiul cel mare. Exceptiile sunt permise, dar intre niste limite destul de stricte. Cazurile marginale, personalitatile deviante, coruptia completa a naturii umane, nihilismul reprezinta curentul principal. Pe langa el, straluceste adevarata lupta a umanitatii: emanciparea de sub dictatura inabusitoare a majoritatii tacute. Cine nu vrea sa participe in aceasta sarada trebuie sa fie multumit cu ignorarea cvasicompleta. Cine incearca sa fie nonconformist se poate trezi cu acuzatii nebanuite, dupa cum poate confirma regizorul Constantin Popescu. Pentru cei orientati dupa succesul critic, nu conteaza premiul sau festivalul avut in vedere deoarece strategia nu are cum sa dea gres. Pentru cei mai sofisticati sau cu ceva experienta in spate exista Cannes. La hipsterime merge de minune Sundance, Berlin sau Toronto. Cine are in vedere boxoffice-ul si succesul pe termen lung ia cu asalt Oscarurile. De toate pentru toti, doar ca reteta e monotona vizual, sterila artistic si corecta politic. Adica ideologie fara limite. Dati-mi controlul filmelor si nu conteaza cine ii face legile. Istoria este rescrisa si impachetata frumos in standardele progresiviste ale vremii. Dupa “12 ani de sclavie” si “Django dezlantuit”, ambele laureate cu Oscaruri, orice adolescent care nu a pus mana pe o carte de istorie iti va putea explica in trei propozitii schioape istoria Americii si a sclavilor. Multe filme transmit de la inceput privitorului avertismentul “dupa un caz real”. Iar atunci nimeni nu mai are nonsalanta de a se indoi. “Asa trebuie sa fi stat lucrurile…”, spune cu tristete spectatorul aproape inocent. “12 ani de sclavie” e o mostra edificatoare. Daca trecem (cu greu) peste plictisul terifiant al filmului si ne afundam in poveste, apar prea multe probleme ocultate deliberat. Pelicula nu se ocupa de ele, deoarece ar insemna sa devieze de la naratiunea oficiala, sa sugereze dubii si sa ofere privitorilor altceva in afara unor clisee rasuflate. Prezentarea lui Somolon Northup, in culorile decentei comunitare, intr-un oras situat in Nord, nu cadreaza nici macar cu memoriile dupa care este facut filmul, si acelea romantate si scrise oricum de altcineva. “Extravaganta si lenea” caracterizau personajul, in “propriile” sale cuvinte, iar legaturile din familie erau atat de relative incat rudele cele mai apropiate nici nu s-au obosit sa anunte disparitia lui “pater familias”. Finalul filmului, cu lacrimi, imbratisari si tot tacamul de rigoare, incearca sa ne aduca la ideea initiala a unui camin armonios. In realitate, insa, lucrurile nu par sa fi stat chiar asa. Dupa regasirea emontionanta, cei doi soti au preferat sa traiasca despartiti, din motive necunoscute, dar mai probabil din cauza sclavului eliberat, din moment ce un ferpar anunta moartea lui Northup ca un “vagabond fara caracter”, in timp ce sotia sa era laudata. Nici problema rapirii nu este atat de clara pe cat lasa sa inteleaga filmul. Exista sugestii intemeiate pentru a suspecta ca Northup era implicat intr-o escrocherie, in voga pe atunci, care presupunea vanzarea unui negru, prin complicitatea lui, catre un proprietar de sclavi, eliberarea lui cu ajutorul vanzatorilor, si apoi reluarea ciclului. Cel putin unul dintre oamenii acuzati de Northup ca i-au instrumentat rapirea avea experienta in astfel de inselaciuni. Dar toate aceste detalii semnificative ar deraia filmul de la linia de partid, iar ideea fundamentala este a impune si reconfirma sabloane de gandire, nu de a pune intrebari. Pentru asta sunt premiate filmele si asta este rolul lor primordial. Traim in epoca in care aproape toate filmele aureolate au un caracter necesar ideologic. Si problema de baza provine din aceasta ideologie gaunoasa sub raport moral, politic si estetic: paralizeaza gandirea critica si produce deseuri estetice din dorinta de a se ploconi in fata idealului calp al egalitatii. “12 ani de sclavie” vine doar ca un exemplu foarte recent intr-o serie indelungata de filme tributare geniului politic al epocii noastre. Nu va fi nici ultimul. Ar fi si nerezonabil sa astepti asa ceva in conditiile in care, ca sa-l citam pe un critic social, intelectualitatea contemporana lesina de admiratie in fata unui regizor ca Tarantino, mandru de faptul ca nu a citit o carte. |