Curs de Supraviețuire Ortodoxă

curs

Blogroll

Presa si serviciile, mereu impreuna PDF Imprimare Email
Polemici
Scris de Ninel Ganea   
Marţi, 23 Septembrie 2014 08:57

journalistPreocupati cu exceptionalismul romanesc negativ, uitam sa privim critic peste gardul civilizatiei, acolo de unde am putea desprinde, macar din cand in cand, exemple care sa ne mai oblojeasca respectul de sine (si sa ne indemne la reflectii culturale). De pilda, daca avem in vedere relatia dintre media si serviciile secrete, discernem fara dubiu ca ne aflam inca intr-o faza de pionierat, chiar daca facem toate eforturile posibile pentru a ne armoniza cu marile centre de civilizatie. Invidiem ziarele si televiziunile prestigioase din Marea Britanie, SUA sau Germania, dar suntem prea putin atenti la retorica lor obedienta, iar de istoriile lor tulburi nici nu vrem sa auzim.

In timpul Razboiului Rece, mai precis in 1968, un ziar rusesc clama ca majoritatea publicatiilor britanice, la care se aduga prestigiosul BBC, lucreaza in mod direct pentru MI6, serviciul britanic de informatii. Cum era si firesc, incriminatii au sarit ca arsi, au dezmintit totul drept propaganda sovietica si si-au vazut mai departe de viata. Serviciul secret nu a comentat incidentul si toata lumea a dormit linsitita ca presa e presa si spionajul spionaj. Doar ca pe masura ce suspectii au inceput sa dispara, iar Razboiul Rece s-a evaporat din memoria colectiva (desi astazi se fac eforturi uriase chiar din partea aceleiasi prese pentru a fi resuscitat), diverse surse au inceput sa vorbeasca, iar astazi, practic, s-a ajuns la un consens unanim in randul istoricilor oficiali ai MI6 ca toate informatiile dezvaluite de Izvestia erau adevarate. „BBC”, „Sunday Times”, „Observer”, „Daily Telegraph”, „Daily Mail” si-au trimis o parte din jurnalisti la lupta informationala impotriva monstrului sovietic. Sau cel putin asa pretinde versiunea semioficiala, pentru ca desi se admite, printre randuri, implicarea ziaristilor, aceasta este intotdeauna subordonata unui scop dintre cele mai nobile: combaterea comunismului. Dar cert este ca nimeni nu mai neaga in prezent cooperarea pe scara larga a unor ziaristi importanti cu MI6.

In acest context, trecutul BBC, Ministerul Adevarului din distopia lui Orwell, se leaga inextricabil de prezenta sulfuroasa a serviciilor de informatii britanice. Mai multi membri importanti din board-ul corporatiei (Nevill Jones, Daphne Park) au provenit din randurile MI6. Jurnalisti importanti, precum Christopher Bower, au fost deconspirati ca agenti acoperiti si au provocat scandale diplomatice, iar aici nu trebuie sa-l uitam nici pe „descoperitorul” Maicii Tereza, Malcolm Muggeridge. Cat priveste serviciul semisecret al Ministerului de Externe Britanic, „Information Research Department” (IRD), acesta a facut din BBC unul din debuseele sale de manipulare. „Corporatia era privita ca semiindependenta si o sursa cu autoritate pentru informatii factuale, ceea ce facea inserarea unor „materiale” ale IRD mult mai efectiva si productiva in termeni de propaganda”, scrie istoricul Stephen Dorril in cartea sa „MI6, Fifty Years of Special Operations”.

Acelasi colaborationism fetid a survenit si in Statele Unite, iar motivatiile si explicatiile au fost similare. Pe langa bani si abureala patriotica, ziaristii erau momiti de catre agenti si cu promisiunea suprema: stiri exclusive. Singura diferenta fata de experienta britanica a constat in alcatuirea unei comisii oficiale cu scopul de a ancheta fenomenul si care a facut ce a stiut mai bine, adica a ingropat subiectul. Si in acest caz a fost vorba exclusiv de nume prestigioase, branduri respectabile, castigatori de premii Pulitzer, samd.

„(...) Desi ar parea ca CIA a infiltrat comunitatea jurnalistica, exista evidente numeroase care atesta faptul ca publisherii si directorii celor mai relevante publicatii au deschis portile ca ei si organizatiile lor sa devina sclavii serviciilor secrete”, scria, intr-un articol din Rolling Stones, Carl Bernstein. CIA nu a facut discriminari si a racolat din toate paturile presei: de la reporteri de teren, pana la editori. Unii au semnat angajamente, altii au fost mai timizi si si-au aparat patria peste hotare fara remuneratie, dar este un fapt ca, in anii Razboiului Rece, mai mult de 400 de jurnalisti americani au prestat servicii pentru CIA. „New York Times” era privita ca un „asset”, iar publicatia a fost mereu permeabila la solicitarile agentiei de a insera puncte de vedere „oficiale”, bineinteles fara a le preciza sursa. De asemenea, ziarul a oferit o acoperire pentru spionii americani din strainatate, deghizati in jurnalisti, aceasta fiind o practica in care s-a implicat si „CBS”, printre altii. De altfel, „New York Times”, „CBS” si „Time Inc” reprezentau cele mai importante nume din arsenalul de propaganda al serviciului secret american.

Contrar aparentelor, misiunile operative nu aveau neaparat de-a face cu stoparea comunismului. Astfel, Joseph Alsop a acoperit alegerile din Filipine strict la solicitarea CIA, iar mai apoi s-a declarat mandru de munca facuta si a marturisit candid ca nu a fost manipulat de agentie. Alti jurnalisti s-au ocupat de China, de Chile, in fine, de toate tarile care prezentau un interes pentru serviciul de informatii. Si oare ce tari nu prezentau interes?

Mai recent si mai aproape de noi, presa din Germania a fost si ea tinta unor deconspirari, dupa ce un ziarist important care acoperea situatia din Orientul Mijlociu a fost nominalizat ca membru al unui serviciu secret german. De asemenea, Udo Ulfkotte, fost editor la Franfurter Allgemeine Zeitung, a descris, intr-o carte publicata recent, experienta publicarii unor articole servite direct din biroul de propaganda al NATO sau chiar de catre CIA. Pentru munca sa de dinainte de scandalul autodafeului, Ulfkotte a primit cetatenia de onoare din partea SUA.

Din punct de vedere istoric, nu poate exista vreo indoiala privind implicarea masiva a serviciilor de securitate in politica editoriala a ziarelor si a televiziunilor. Marea naivitate ar fi sa credem ca tot acest mariaj deloc contra naturii s-a incheiat. Dupa cum vedem mai nou, acalmia de dupa prabusirea imperiului sovietic a luat sfarsit, iar noi dusmani de serviciu au aparut la orizont, asa ca agentii trebuie sa fie din nou la datorie, in cazul in care si-au luat vreo pauza. Terorismul islamic si „expansionismul” rusesc ofera scuze excelente de colaborationism pentru ceea ce nu este altceva decat un oportunism degradant.

In acelasi timp, apare prea putin, in discutiile cvasi acceptabile, legatura dintre organizatii transnationale, precum CFR, si mass media. Si asta deoarece orice privire aruncata asupra membrilor acestor asociatii elimina din capul locului iluziile privind independenta presei si aiurelile legate de „a patra putere in stat”. In fapt, evidentele acumulate ar trebui sa puna sub semnul indoielii chiar povestea democratica, cel putin in forma ei actuala, deoarece in realitate nu exista nici „check”, nici „balances”, ci doar o mica familie de interese oligarhice. Din acest motiv, subiectele publice sunt in permanenta dirijate, personajele si analistii sunt mereu aceiasi, isteria publica este intretinuta cu minutiozitate, iar presupozitiile sistemului nu sunt niciodata puse in discutie. La noi sau aiurea e la fel, din acest punct de vedere. Democratie pe dinafara, oligarhie pe dinauntru.

Share/Save/Bookmark
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Joomla 1.5 templates free, site hosting business.

Caută

Recomandam

Banner

Recomandam

Banner

Recomandam

Banner

Recomandam

Banner