Blogroll
- CHD Asks Supreme Court to Hear Case Alleging FDA Misused Emergency Power by Authorizing COVID Shots for Children
- Offsite Post: ‘Prophet Jeremy the Pillar-Dweller’
- Interview 1878 – Dubai Doused by “Rain Bomb” (NWNW 552)
- Artist Has Lived In Stanley Park In Vancouver For 30 Years
- How to Defeat A Gatekeeper – #SolutionsWatch
- Leben im Shtejtl
- Eva Evans' Cause Of Death
- “May my Prayer be Set before You…” Exploring a Lenten Chant
- 2024 Secret Angel Christmas Charity Campaign Results
- Offsite Post: ‘Whither St. Andrew’s Day in Dixie?’
- Interview 1877 – The Age of Neurowarfare with Stavroula Pabst
- The Other Child
- Eva Evans Died At 29, But Not "Suddenly."
- "To Not Deal With Trauma Is To Be At War With Yourself. To Hide Deep Pain Takes An Enormous Amount Of Energy." Tim Fletcher
- Zoom Gathering Today At 2 pm EDT
- This Is What The Globalists REALLY Fear
- Sunday of St. Mary of Egypt
- The Fifth Sunday: St. Mary of Egypt
- Fifth Sunday of Lent
- Dr. William Pepper on the Assassination of Martin Luther King (2018)
- On Humility
- The Tragedy of Man
- Guest Post: ‘Prophecy Of A Theban Princess: A Review of FOR A RADICAL LIFE by Daria Dugina’
- The Akathist Hymn
- Interview 1876 – Iran Strikes, WHO Protests, German 4/20 (NWNW 551)
- Offsite Post: ‘The Orthodox Bishops in the United States Act Culturally Illiterate’
- Offsite Post: ‘The Right Foundation’
- CHD Wins in Los Angeles ‘Smart City’ Public Records Case, Gaining Access to Thousands of Withheld Documents Regarding Rollout of Artificial Intelligence
- Offsite Post: ‘The Power of Women’
- ‘Alleluia’: Exploring the Depth of the Shortest Doxology
- Judge Rules in Historic CHD Lawsuit Challenging Fast-tracking of Wireless Infrastructure in Los Angeles
- CHD Supports the Motion Against U.S. Department of Health and Human Services Alleging Fraud in Omnibus Autism Proceeding
- Exploring the Lenten Triodion: A Journey through Penitence and Joy
- CHD to Host ‘The Rally to Reclaim Free Speech’ as SCOTUS Hears Landmark Censorship Case Murthy v. Missouri
- From Aristocrat to Ascetic: The Disguised Path of Saint Anastasia
- Autobiography of Alexandros Papadiamantis
- Exploring the Essence of Praising God
- A hindu convert to Orthodoxy
- Un hindus convertit la Ortodoxie
- Alexandros Papadiamantis Resource Page
- How Great Spiritual Figures of Greece Helped Form the Renowned Conductor Dimitri Mitropoulos
- Artificial Intelligence as Artificial Brilliance (Metr. Hierotheos of Nafpaktos)
- How to fight any passion
- Pr. Serghei Baranov – Cum să te lupți împotriva oricărei patimi
- The Catacomb Church (1991)
- Movie: "Men of Anjolos" (1997) - An Islamic Movie on the Life of the Seven Youths of Ephesus
- The story of a repentant Sergian Priest!
- A brutal crush and a dark Ecclesiastical secret!
- Tortured for Orthodoxy: concerning Mother Joanna (†1998)
- The Bitten Apple of Apple Inc. (Metr. Hierotheos of Nafpaktos)
- 41 Testimonies: on Sergianism and the "ecclesial" status of the Soviet Church
- Hymn of love
- Imnul iubirii
- The Eternal Day
- Follow Me
- I will give you rest
- Single Mind, Simple Life – Gospel for the Third Sunday of Matthew
- Save your soul with fear of God
- Enduring skillfully
- Orthodoxy is unique
Cele mai citite
- Să învățăm să iubim
- Clark Carlton: Modernity considers sub-natural existence the sumit of human progress
- Dostoevsky for Parents and Children: (IV) Merchant Skotoboinikov's Story
- O mica problema de retorica
- 101 carti de necitit intr-o viata
- O stire: moartea presei.
- Totalitarism homosexual
- Alternativa Nicusor Dan. Nula
- Cu ochii larg închiși
- Evolutionism pe intelesul tuturor
Copiii lui Rousseau |
Polemici |
Scris de Ninel Ganea |
Joi, 21 Februarie 2019 12:50 |
„A existat un om pe care îl chema Rousseau și care a scris o carte care conținea doar idei. A doua ediție a cărții lui Rousseau a fost îmbrăcată în pielea celor care au râs de prima ediție (spunând că sunt doar idei)”, a afirmat Thomas Carlyle la o întâlnire unde lumea îl dojenea că vorbește doar despre cărți. Rousseau a avut de la bun început talentul de a-și camufla îndeajuns de bine mesajul exploziv al cărților sale, astfel încât aura sa inocentă a rămas în bună măsură neciobită până astăzi. În galeria marilor demolatori ai civilizației și culturii numele său apare rareori, ba se întâmplă chiar să fie trecut, nu de puține ori, printre figurile conservatoare. Dar influența sa cu greu ar putea fi supraestimată. Suficient să spunem că aproape toată mișcarea romantică se revendică aproape în întregime de la filosoful din Geneva, în timp ce gânditori în aparență diferiți precum Kant sau Schopenhauer au recunoscut explicit influența lui Rousseau în teoria morală. „Rousseau nu a inventat nimic dar a dat foc la tot”, rezuma Madame de Stael contribuția celui care a scris „Contractul Social”. Se vorbește prea puțin despre Rousseau pentru că filosofia sa a devenit parte din ceea ce numim „bunul simț modern”, adică setul de presupoziții pe care ni le însușim fără discuție ca fiind adevărate și parte din înzestrarea esențială a omului (ne)civilizat. Dar asta nu arată decât confuzia înrobitoare în care suntem scufundați, incapabili să distingem la o privire mai atentă între călăi și salvatori. Iar a-l discuta pe Rousseau, potrivit lui Irving Babbitt, înseamnă a pune în discuție modernitatea. Nu ar trebui să fim foarte mirați de această situație, ea însăși explicabilă datorită iradierii lui Rousseau. Și asta pentru că în niciun alt domeniu influența sa nu a fost mai dăunătoare decât în domeniul educației. De la creatorii primelor grădinițe, iluminații Frobel și Pestallozi, până la Maria Montessori, școlile Waldorf, John Dewey, și ajungând până la „experții în parenting” din zilele noastre, toți aceștia nu sunt altceva decât note de subsol la Jean Jacques Rousseau și a sa teorie a educației centrată pe copil. Ideea fundamentală în jurul căreia poate fi definită gândirea lui Rousseau apare în confesiunile autorului și este, după cum a comentat un critic, un soi de revelație, obținută într-o stare de transă, un fel de drum al Damascului pentru întreaga modernitate. Adevărul care l-a izbit pe Rousseau în călătoria sa de la Paris la Vincennes în anul 1749 a fost acela că „omul este în mod natural bun și doar din cauza instituțiilor noastre el devine rău”. Consecințele acestei idei au fost devastatoare și au reprezentat o revoluție antropologică, care a răsturnat nu doar moștenirea creștinătății, ci și pe aceea tradițională (greco-romană). În gândirea tradițională, omul era o ființă căzută, sclavă a patimilor și a ignoranței, pe care trebuia să le depășească și/sau să le țină sub control pentru fi un om liber. Din acest motiv, educația liberală țintea în principal la eliberarea de patimi, nu la însușirea mecanică a unui curicculum intelectual. Gândirea clasică era testată în practică, în viața de zi cu zi, nu în saloanele filosofilor. Și funcționa. De altfel, oricine nu este complet reformatat de presupozițiile modernității poate experimenta cu ochiul liber în ce măsură un copil este în mod natural bun, după cum pretind Rousseau și complicii lui. Filosoful din Geneva punea în centru copilul „bun”, în timp ce instituțiile sociale, inclusiv familia, trebuiau adaptate după calibrul acestuia. „Dacă grecii ar fi știut ce s-a întâmplat în psihologie și educație, după apariția tratatului despre educație al lui Rousseau, „Emil”, ar fi fost surprinși și amuzați. Care ar fi rostul, ar spune ei, să te concentrezi pe copil ca și cum ar fi un scop în sine? Cu excepția câtorva copii nefericiți condamnați la o moarte prematură, singurul scop al copilăriei este că te conduce la maturitate, iar obiectivul propriu al educației este, ca urmare, nu un copil smiorcăit, nu un adolescent ciudat și nici măcar un adolescent întreprinzător, ci Omul și doar Omul; iar singurul scop al educației este să-l învețe pe copil să-și transceadă condiția de copil”, afirma istoricul educației clasice, Henry Irene Marrou. În viziunea modernă, adică a lui Rousseau, copilul devine măsura tuturor lucrurilor, iar adulții trebuie să se mulțumească cu un rol pasiv sau neutru. Nu trebuie să-și impună ideile asupra copiilor și cu atât mai puțin să și le impună cu forța. Copilul este în mod natural bun, iar abilitățile și talentele sale se vor dezvolta natural. Desigur că astăzi majoritatea părinților, sunt mai mult sau mai puțin rodul unei educații moderne, ceea ce le simplifică sarcina în timp ce le îngreunează soarta. Pentru că părinților, nefiind deprinși cu nicio disciplină serioasă a sinelui, le este cu atât mai la îndemână a se debarasa de orice efort educativ, apelând la justificări rousseauiste, și sperând, în pofida oricărei evidențe, că în cele din urmă copilul incontrolabil se va transforma într-un adult responsabil sau cel puțin de succes (orice ar însemna asta). Așa că în loc de educație, copiii primesc tot felul de activități, care mai de care mai stupide, mai lipsite de sens și mai nerezonabile, asta când nu sunt uitați, cum se întâmplă cel mai frecvent, în fața unui ecran. Și nu doar atât, dar părinții tind ca în toate relațiile de familie să aplice același tipar falimentar al binelui înnăscut. Știm cu toții povestea copiilor naturali ai lui Rousseau. Cei cinci micuți au fost dați la un orfelinat, iar tatăl nu și-a cunoscut niciodată copiii. După zece ani a încercat să-și caute băiatul dar nu l-a găsit și s-a lăsat păgubaș. Pare de-a dreptul potrivit ca fondatorul educației moderne să fie un om care și-a abandonat familia. Dar într-un anume sens, mai profund, suntem cu toții copiii lui Rousseau, iar soarta noastră nu se anunță a fi cu nimic mai bună decât cea pe care au avut-o odraslele sale naturale.
|