Blogroll
- CoviPass Forgeries, GameStop 2, Spot’s Rampage – New World Next Week
- The Greening of the Grid Froze Texas
- Britain’s Double Standards in International Affairs
- ‘Undermining Faith in NATO’ Is Now Grounds For Twitter Ban, Because Certain Kinds of Politics Have Become a Religion
- Japan's Well-Fed Zombie Corporations
- The PRO Act Is Not Just a Union Handout—It's an Assault on the Freedom of Association Itself
- Could Gold Discoveries Cause the Austrian Boom-Bust Cycle?
- Bulls, Bears, and Beyond: In Depth with James Grant
- The Biggest Lies of the Impeachment Saga
- Interview 1620 – New World Next Week with James Evan Pilato
- Exploring the Oxford-AstraZeneca Eugenics Links
- Washington’s Tiny Islands Fetish Could Endanger the American People
- Iraq Daily Roundup: 31 Killed; Security Operation in Diyala
- Interview 1619 – Whitney Webb on the Oxford-AstraZeneca Eugenics Links
- Really Simple Syndication – #SolutionsWatch (video)
- Coups and Colonialism: Why Does America Do What It Does?
- Modern-Day Religions: The COVID Cult
- Offsite Post: ‘The Distortion of Man in the Post-Schism West’
- New Martyr Peter Gives the Correct Diagnosis
- Bill Federer vs MRJ on Republics and Monarchies
- Apropo de petrol, atunci când n-ai consum de ce-l suprataxezi?!
- Volatilitatea vădește o românizare a Occidentului
- Statul ar trebui să încurajeze deschiderea cât mai multor "ghișee fiscale" cu ...
- Venituri excepţionale sparte pe pomeni banale
- Încasările statului român n-au suferit de pe urma reducerii producției de gaze
- Seele: OMV Petrom va adopta o decizie finală de investiție în Neptun Deep dacă proiectul de ...
- Importurile de gaze din primele 7 luni le-au depășit cu un TWh pe cele din întreg anul trecut
Cele mai citite
- O mica problema de retorica
- 101 carti de necitit intr-o viata
- Alternativa Nicusor Dan. Nula
- O stire: moartea presei.
- Totalitarism homosexual
- Cel mai reușit produs al sistemului corupt
- Evolutionism pe intelesul tuturor
- Cu ochii larg închiși
- Agenda 21 pentru o sclavie durabila
- Clark Carlton: Modernity considers sub-natural existence the sumit of human progress
Mizeria conservatorismului (3) | ![]() | ![]() | ![]() |
Polemici |
Scris de Ninel Ganea |
Joi, 20 Iunie 2019 11:35 |
Nu trebuie să căutați prea mult exemple izolate și nefirești. Sir Roger Scruton, de pildă, simbolul conservatorismului respectabil din zilele noastre, nu pare să creadă cu adevărat în Biserică, dar crede în Wagner. Și în Platon. Acum, există argumente destul de sănătoase care sugerează că mai toată deșirarea morală a lumii noastre poate fi explicată ca un eșec al filosofiei platoniciene de a înlocui înțelepciunea tradițională cu o formă extremă de raționalism, în ultimă instanță, matematic. Însă oricum ar sta lucrurile, Wagner și Platon, cu toate meritele lor indiscutabile, nu inspiră în mod necesar o lume tihnită, așezată și dedicată virtuților tradiționale. Poată părea umorală ilustrarea mea dar cred că dă seama de o scădere considerabilă a conservatorismului, și anume absența aproape totală a unor modele consistente. Conservatorii sunt imbatabili când trebuie să foarfece dezordinea existentă, punându-și toată energia și talentul pentru a vitupera împotriva maladiilor veacului, însă rareori vor spune ceva cu adevărat ziditor, care să miște pe alții sau pe ei în direcția cea bună. Conservatorul nu avansează ceva pozitiv deoarece miza lui nu o constituie o altă lume, fie și în această viață, ci doar încetinirea lungului marș al progresului. El este criticul de serviciu al unei omeniri în declin, dar în care se simte, totuși, foarte bine. În primul rând pentru că își poate contempla superior diferența față de gloatele imbecilizate de modernitate. În al doilea rând, și poate mai important, pentru că îl scutește de eforturi serioase în lucrarea virtuții. Într-o lume atât de căzută nu e nevoie de mari strofăcări pentru a fi un conservator de bon ton, cu gusturi mai acătării și cu o preferință pentru timpuri uitate. De pildă, conservatorul american Roger Kimball, ca de altfel mai toți neoconservatorii, susține că înainte de 1968 se trăia altfel, dar aceasta nu este decât o formă facilă de înșelare. Oricât de seducătoare ar fi ideea, răul zilelor noastre nu își are originea pe malul stâng al Senei. Totuși, chiar și atunci când un conservator se plasează de partea unui model cultural mai adunat din punct de vedere istoric, el este atras cu precădere de formă și nu de ceea ce dă naștere formei, adică de practica virtuților, cu tot ceea ce presupune acest lucru. Preferința pentru societățile ierarhice, fie secolul al XIX-lea britanic, fie lumea medievală, maschează, de fapt, absența oricărei preocupări serioase pentru resorturile care au făcut posibile aceste universuri, cu toate păcatele lor. Pentru conservator, „bunurile sociale”, precum moralitatea, par mai mult rezultatul unui joc de societate, fără niciun fel de miză mai adâncă decât prezervarea unui anumit stil de viață agreabil, în care indivizii se înțeleg relativ onorabil unii cu alții. Nu pare că realizează că lupta dintre bine și rău se dă întotdeauna în sufletul omului, și nu între progresist și conservator. Din acest punct de vedere, conservatorul reprezintă partenerul perfect pentru progresist, suspendați amândoi, fără niciun fel de rădăcini, pe spirala timpului ascendenent. Fiecare are nevoie de celălalt pentru a-și justifica sforțările, în timp ce dialectica argumentelor îi ține pe oameni captivi în cutia retoricii și presupozițiilor moderne. Cel puțin o pericopă din Analactele lui Confucius poate servi ca epitaf pentru întreaga mișcarea conservatoare. Confucius avea un ucenic, Zigong, cu multe daruri, totuși, foarte înclinat în a-i critica pe ceilalți. Odată, maestrul a remarcat sarcastic: „Ce om de valoare trebuie să fie Zigong! În ceea ce mă privește, însă, eu cu greu am timp pentru asta.” Replica lui Confucius decelează așezarea complet defectuoasă a conservatorului, mai ales prin comparație cu omul Tradiției. Acesta din urmă este interesat, înainte de orice altceva, de lucrarea propriilor virtuți. Pe de altă parte, conservatorul este ațâțat primordial de răul dimprejur. Dar contemplarea fără întrerupere a mizeriilor nu face decât să-l abată pe om de la autoexaminare, de la reforma sinelui, de la contemplarea unui ideal personal mai înalt pentru care să lupte și în care miza să fie mântuirea sufletului. Astfel, prin abaterea atenției de la sine către ceilalți, se instaurează o comoditate și o stare de confort interior, care servește de minune drept justificare pentru delăsare și trândăvie în lupta cu patimile (un cuvânt inexistent în vocabularul conservator). Pierdut printre umori, oameni și idei de nimic, conservatorul ratează cea mai importantă bătălie: aceea pentru propriul suflet. Cu altă ocazie, Confucius a vorbit despre unii dintre tinerii săi discipoli ca fiind „nestăpâniți și ambițioși”. Urmașul său cel mai strălucit, Mencius, a fost întrebat la ce s-a referit Confucius când i-a caracterizat astfel. „Au ambiții mari iar limbajul lor este extravagant. Spun în permanență „Cei din vechime! Cei din vechime!” și totuși dacă te uiți la comportamentul lor zilnic ei nu se ridică la înălțimea cuvintelor.” |