Cel mai reușit produs al sistemului corupt

Tinerii protestatari sunt cel mai reușit produs al sistemului corupt pe care îl contestă. Doresc o mulțime de lucruri contradictorii, dar nu au nici priceperea și nici forța morală pentru a le obține, presupunând că se pot obține lucruri incompatibile. Au fost crescuți sub impresia faptului că sunt educați, suficient de curați interior, imposibil de…

Statul Profund în România

Dacă volumul “Confesiunile unui cafegiu” (cartea anului în 2008!!!) are vreun merit, este acela de a prezenta, din interior, o imagine mai puțin cunoscută și needulcorată a sistemului comunist, reductibil, în cele din urmă, la lupte intestine între securiștii de rit nou și cei vechi pentru controlul absolut al puterii. Distincțiile, însă, rămân fundamental fluide,…

Revoluția permanentă

Starea democrației (românești) a fost ilustrată perfect de un flashmob pentru introducerea educației sexuale ca materie obligatorie în școli. Peste 65 de ONG-uri au semnat o proclamație care a scos în stradă aproximativ 18 persoane. Numărul ONG-urilor este impresionant, la fel ca și numărul participanților, chiar daca din alte motive, deși nu trebuie să ne…

Oameni din alte vremuri

În vara anului 1912 Vladimir Trubețkoi se căsătorea cu Elena “Eli” Golîțin și, astfel, două dintre cele mai faimoase familii ale Rusiei țariste se înrudeau. Vladimir era fiul Prințului Serghei Trubețkoi, rectorul Universității din Moscova și un filosof important. Familia lui Eli își trasa originile aristocratice până în Secolul XIV, cu înaintași celebri, printre care…

Împărații muștelor

Aproape orice întâlnire cu un copil crescut după ultima moda se transformă, invariabil, într-un prilej de reflecții deprimante. Nu este nevoie de o interacțiune prea complexă, este suficient să privești de la o distanță sanitară obiceiurile și manierele. Magazinul sau restaurantul sunt locurile ideale pentru a observa schimbarea de generații, dar cine vrea să facă…

„Voi scuipa pe mormintele voastre”

În disputele, de regulă inutile, cu diverse cunoștințe mândre de amplasarea lor temporală pe culmea istoriei, mi se scotea în evidență noblețea sufletească a modernilor. Astăzi nu mai e nevoie de creștinism, am învățat pe de rost abecedarul Luminilor, era o replică constantă a preopinenților mei. Ne înduioșăm după refugiați, plângem după leii din Africa,…

Pe repede înainte spre ferma animalelor

E inutil de așteptat efectul imigranților asupra Europei. Se vede deja cu ochiul liber din discuțiile și polemicile stârnite pe marginea subiectului, deși acesta e doar începutul. Zâzania și certurile au împărțit rapid lumea între poziții cvasirasiste și moraliștii cu telescopul, de regulă comuniști dornici să împartă cadouri pe spinarea altora și să provoace revoluție…

Crezul meu? Matematica

Aflat în Anglia pe patul de spital, în suferință și aproape de moarte, Srinivasa Ramanujan era vizitat constant de prietenul și mentorul său G.H. Hardy. El era cel care îl descoperise și făcuse toate eforturile pentru a-l aduce din India, iar acum se îngrijea de ultimele sale clipe. Într-una din zile, Hardy intră direct în…

Știri din viitorul apropiat

Consiliul pentru Combaterea Discriminării a decis să suspende activitatea unor biserici bucureștene după ce, în timpul unui eveniment desfășurat duminică dimineața, prelați creștini au citat mai multe afirmații cu caracter denigrator. CCD a argumentat că lecturile promovate în cadrul acestor evenimente “creează o atmosferă de intimidare, ostilă, pe criterii religioase, și că nu contribuie la…

Ce mai poate aștepta creștinul de la statul modern

Într-un pasaj obscur din Epistola a doua către Tesaloniceni, Sf. Apostol Pavel vorbește despre cel care împiedică venirea Antihristului. “Și acum știți ce-l oprește, ca să nu se arate decât la vremea lui. Pentru că taina fărădelegii se și lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte (s.n)”. Fragmentul…