Intr-o degringolada culturala, precum cea in care ne scaldam acum, intrebarea de mai sus rasare spontan. Modele educationale mereu in schimbare si tehnicile revolutionare de instructie pun in umbra intelepciunea traditionala, dau gres constant, dar nu reusesc sa indeparteze complet parintii de ideea clasica de transmitere a cunoasterii relevante prin povesti.

Confruntat cu probleme similare, din postura de parinte si din cea de profesor de teologie ortodoxa, Vigen Guroian a oferit cateva sugestii remarcabile intr-o carte accesibila, provocatoare si erudita.

“Tendind the Heart of Virtue”, aparuta la Oxford University Press, in 1998, s-a nascut din dorinta autorului de a oferi parintilor sau, pur si simplu, persoanelor preocupate de o educatie sanatoasa o argumentatie solida si convingatoare pentru alegerea anumitor povesti pentru copii. “(…)in order to be of some assistance to parents or teachers who desire to learn, as we did, what books and stories to read with children in the midst of a busy life in which time is limited and making the right choices is important.”

Mergand pe urmele lui Alasdair MacIntyre, pentru care doar povestile pot da sens unei vieti, Guroian isi propune sa demonstreze de ce basmele reprezinta fundamentul indispensabil pentru maturizarea sentimentala si intelectuala a copiilor. “Thus, while fairy tales are not a substitute for life experience, they have the great capacity to shape our moral constitution without the shortcomings of either rigidly dogmatic schooling or values-clarification education”. Naratiunile bune contin, intr-o forma usor de digerat, lectiile morale vitale pentru dezvoltarea copilului si contribuie decisiv la transformarea lui intr-o persoana cu o viziune realista asupra lumii. In acest sens, teologul de origine armeana ofera exemplul foarte elocvent al lui Chesterton pentru care “Printesa si goblinii”, de George Macdonald, a reprezentat influenta decisiva pentru intreaga sa perspectiva existentiala. Dar aici cred ca oricine arunca un ochi mai atent pe biografiile serioase poate sesiza importanta cartilor citite in copilarie. E suficient sa ne aducem aminte, de pilda, ca in casa parintilor lui Dostoievski se citeau regulat “Vietile Sfintilor”. Si romane frantuzesti de duzina…

Lasand la o parte criteriile estetice, pentru Guroian povestile bune se disting de cele mai putin reusite prin prezenta unor asumptii realiste despre lume. Astfel, ceea ce ne transmit in subtext si de multe ori manifest povestile clasice este existenta unui univers moral obiectiv, o lume in care Binele isi trage originea dintr-o realitate transcendenta si la care noi putem avea acces prin cultivarea virtutilor. Virtutile, insa, nu reprezinta doar un instrument de cunoastere a lumii, ci si singura cale prin care putem avea o viata fericita. “Virtues are those traits of character that eanble persons to uses their freedom in moraly responsible ways”.

O a doua presupozitie esentiala o reprezinta viziunea unei naturi umane cazute (aici ar fi fost o discutie interesanta despre cat de cazuta este aceasta natura umana in povestirile catolice, protestante sau ortodoxe), ipoteza negata practic astazi in mai toate naratiunile pentru copii. Sub influenta romantica, si mai nou a curentelor New Age, povestile moderne muta conflictul dintre bine si rau, in cazul in care mai exista, in afara personajului principal, construit la randul sau din culori imposibil de luminoase, in timp ce in variantele clasice razboiul binelui si raului are loc in interior.

Din acest punct de vedere, analiza comparativa a lui Guroian intre Pinochio din versiunea originala a lui Collodi si cea mult mai cunoscuta a lui Disney este edificatoare. In desenul animat, Pinochio este un baiat bun, “fara experienta”, care doreste sa creasca, dar se confrunta cu un lant teribil de ghinioane. In schimb, la Collodi exista o lupta de proportii intre bine si rau care se da in sufletul lui Pinochio. Personajul nu trebuie doar sa creasca, pur si simplu, ci sa devina, in primul rand, un om bun. “In the Disney film, Geppetto wishes that the wooden puppet would become a real boy. In the Collodi fairy tale, Pinocchio makes the wish and not Gepetto; and what Pinocchio actually wishes for is that he become a fully grown man. The blue-faired hairy then explains to Pinocchio that he has to “begin by being a good boy” and that this involves obedience, truthfulness, an education, and consoling one’s parents”. Cam in aceleasi coordonate poate fi descrisa si traiectoria lui Kay din “Craiasa Zapezilor”, de Hans Christian Andersen, sau cea a lui Edmund Prevensie din “Leul, Vrajitoarea si Dulapul”, de C.S. Lewis, ambele povestiri comentate in carte. “Like Kay, he is is everyman or, to be more exact, everybody. Edmund has too much pride, and this pride gets in the way of his better judgment”.

Prezenta unor astfel de personaje si a altora similare contesta radical poncifele contemporane despre bunatarea innascuta a copiilor si ofera un ghid moral pentru dobandirea virtutilor, care, desi nu sunt neaparat usor de atins, raman, ne asigura autorul si Aristotel, singura cale de dobandire a fericirii.

Poate parea paradoxal, insa Guroian nu foloseste pentru ilustrarea ideilor sale povestiri uitate, obscure sau greoaie. Naratiunile sale preferate sunt tot cele vechi, foarte cunoscute chiar si in zilele noastre, doar ca noi utilizam de regula reproducerile lui Disney sau cele, poate si mai proaste, din editii prescurtate. Diferentele sunt colosale. Pe langa absenta celor doua presupozitii deja amintite, variantele moderne pacatuiesc prin exces de romantism si obsesia urmaririi frumusetii fizice. De exemplu, Bambi, Micuta Sirena, Alba ca Zapada s-au intiparit in mintea noastra cu ajutorul lui Disney, dar Guroian ne avertizeaza ca toate aceste personaje sunt falsificate iremediabil. La Felix Salten, Bambi, de pilda, invata, printre altele, despre importanta singuratatii pentru intelegerea vietii si obtinerea intelepciunii. Micuta Sirena, in povestea lui Andersen, incearca sa dobandeasca un suflet nemuritor. Alba ca Zapada si cei Sapte Pitici, in scrierea fratilor Grimm, reprezinta o alegorie a depasirii mortii prin iubire. Toate aceste idei s-au evaporat din remixurile moderne.

Comparatiile frecvente pe care autorul le face cu interpretarile mai noi ale povestirilor si iritarea comentatorilor contemporani in fata “moralismului” si atmosferei “sumbre” din basmele premoderne releva coplesitor distanta care separa doua moduri de gandire. Iar de multe ori ramai surprins sa descoperi ca preferintele unor oameni in toate firea merg spre productiile lui Disney.

In alta ordine de idei, probabil ca tot la fel de suparatoare pentru moderni este si devoalarea de catre Guroian a temelor si ideilor crestine din basmele clasice. Daca C.S. Lewis sau George MacDonald scriu dintr-o perspectiva aproape asumat crestina, teologul armean ne vorbeste atat de sensibilitatea religioasa a unui Andersen sau a fratilor Grimm, cat si de influenta unor tipare crestine in povestile de succes ale traditiei occidentale. Suficient sa amintim aici doar de tribulatiile lui Pinochio in burta rechinului…Astfel, un bonus intelectual al povestilor clasice este familiarizarea cu marea naratiune.

Desi departe de vreo intentie polemica, cartea va nemultumi parintii care lasa copilului “libertatea” de a-si alege propriile valori, pe cei care nu cred ca exista vreo deosebire esentiala intre povesti, pe cei care vor deprinderi tehnice sau o cunoastere stiintifica, pe cei pentru care calculatorul reprezinta un “tool” educational desavarsit. Dar, cel mai probabil, ca toti acestia nici nu o vor deschide…